ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4413/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal sub număr de dosar x/2016, reclamanta societatea A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, solicitând anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x/26.05.2016, Deciziei de impunere x/26.05.2016, Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x/26.05.2016, Deciziei nr. 493/08.07.2016 și Deciziei nr. 10/20.07.2016. S-au solicitat cheltuieli de judecată.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 2932 din 13 iulie 2017, instanța a admis acțiunea reclamantei societatea A. S.R.L.și în consecință a dispus anularea în parte a Raportului de inspecție fiscală nr. x/26.05.2016 și a Deciziei de impunere x/26.05.2016, cu privire la suma de 773.037 RON reprezentând impozit pe profit, 164.255 RON reprezentând majorări de întârziere, 83.614 RON reprezentând penalități de întârziere și suma de 326.068 reprezentând TVA suplimentar la care se adaugă majorările și penalitățile de întârziere calculate de pârâte.

S-a mai dispus anularea Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x/26.05.2016, Deciziei nr. 493/08.07.2016 și Deciziei nr. 10/20.07.2016.

Au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 8.100 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, rejudecând litigiul în fond, să se dispună respingerea acțiunii reclamantei.

În dezvoltarea acestor motive de recurs, recurenta pârâtă a susținut următoarele:

Deși în cuprinsul sentinței criticate se face o trecere în revistă a susținerilor reclamantei, a apărărilor formulate de pârâtă în raport de aceste susțineri, precum și a concluziilor expertizei judiciare întocmită în cauză, în motivarea instanței de la fond nu se regăsesc considerentele proprii care au condus la concluzia că cererea contestatoarei este admisibilă, în cea mai mare parte fiind preluate apărările reclamantei sau concluziile raportului de expertiză menționat anterior fără a se face nici măcar un minim de precizări cu privire la considerentele care au condus la înlăturarea apărărilor noastre.

În vederea stabilirii realității și legalității operațiunilor comerciale derulate de către A. S.R.L. Brăila cu partenerii de afaceri, s-au efectuat verificări asupra datelor și documentelor contabile (note de intrare - recepție, avize de însoțire a mărfurilor, facturi de achiziție, jurnal de bancă, registrul jurnal nr. 1, note contabile și fișe de cont etc.) puse la dispoziție de către contribuabil.

În urma efectuării acestor demersuri s-a constatat că, în ceea ce privește relația comercială cu societatea B. S.R.L. (actuală C. S.R.L, având CUI x), au fost înregistrate în evidența contabilă achiziții de mărfuri în valoare totală de 5.435.603 RON, din care bază impozabilă 4.831.483 RON și T.V.A. 604.120 RON (din care 278.052 RON T.V.A. regularizată), ce ar fi fost efectuate în baza unui număr total de 21 facturi, în perioada 2012 - 2015, având ca obiect livrări de îngrășăminte chimice și cereale.

În cuprinsul avizelor de însoțire a mărfurilor aferente facturilor de achiziție enumerate anterior, nu există mențiuni cu privire la locul de încărcare, traseu și/sau cu privire la locul de descărcare sau locul de destinație al acestora.

În ceea ce privește mijloacele de transport înscrise în avizele de însoțire a mărfurilor care ar fi fost utilizate pentru transportul bunurilor tranzacționate, din informațiile furnizate de bazele de date existente la nivelul D.G.R.F.P. Galați - A.J.F.P. Brăila, s-a constatat că, în cele mai multe cazuri, acestea aparțineau fie furnizorului societatea B. S.R.L., fie contestatoarei, fie clientului societatea D. S.R.L. (persoană juridică afiliată la data tranzacțiilor cu contribuabilul verificat), iar persoanele delegate înscrise în documentele însoțitoare, în prezența cărora s-ar fi efectuat, livrarea, transportul, respectiv recepția mărfurilor aveau calitate de reprezentanți sau salariați ai celor trei societăți comericale implicate în acest circuit.

Din datele și documentele puse la dispoziție de către contribuabil, a mai rezultat că plățile efectuate către societatea B. S.R.L. nu au acoperit integral valoarea bunurilor care ar fi fost tranzacționate. Astfel, cuantumul total al plăților este de 4.532.646,33 RON, efectuate cu instrumente bancare (ordine de plată), iar soldul de plată neachitat către furnizor era în sumă de 902.956,67 RON.

În ceea ce privește încasările aferente valorificării produselor ce ar fi fost achiziționate de la societatea B. S.R.L., a rezultat ca acestea au fost în cuantum total de 5.945.609 RON și s-au achitat de către clienți cu instrumente bancare (ordine de plată), astfel: 2.240.044 RON de la societatea D. S.R.L., 75.906,85 RON de la societatea E. S.A., 1.134.604 RON de la societatea F. S.R.L, 168.300 RON de la societatea G. S.R.L. și 2.326.754,3 RON de la societatea H. S.R.L.

Referitor la prețurile practicate de către reclamantă pentru valorificarea bunurile tranzacționate (cereale și îngrășăminte complexe), în considerarea faptului că bunurile achiziționate de la societatea B. S.R.L. au fost livrate către D. S.R.L. (persoană juridică afiliată la data tranzacțiilor cu contribuabilul verificat), s-au analizat, în principal:

- prețurile de livrare a produselor achiziționate de la societatea B. S.R.L., raportate la prețurile de livrare a produselor achiziționate de la alte persoane juridice,

- prețurile de livrare practicate de societatea A. S.R.L. atât în relația comercială cu societatea D. S.R.L., cât și în relația cu alte persoane juridice independente (neafiliate).

Din analiza efectuată, s-au constatat următoarele:

- că în perioada 01.06.2012 - 30.06.2015 prețurile practicate de către contestatoare în relația cu societatea D. S.R.L. (persoană juridică afiliată la data tranzacțiilor cu contribuabilul verificat) pentru livrarea produselor achiziționate de la societatea B. S.R.L., sunt aceleași cu cele de achiziție, cu excepția lunii februarie 2015 (lună în care s-au emis un număr de 2 facturi de livrare);

- în aceeași perioadă, preturile practicate de către contestatoare în relația cu alte persoane juridice independente (neafiliate) pentru livrarea produselor achiziționate de la societatea B. S.R.L. sunt superioare celor de achiziție;

- în aceeași perioadă, prețurile practicate de către contestatoare în relația cu societatea D. S.R.L. (persoană juridică afiliată la data tranzacțiilor cu contribuabilul verificat) pentru livrarea produselor achiziționate de la alte persoane juridice (ex.: de la societatea I. S.R.L. și/sau de la societatea E. S.A.) sunt superioare celor de achiziție.

În sinteză, aferent achizițiilor de la societatea B. S.R.L. prezentate anterior, organul de inspecție fiscală a constatat faptul că societatea verificată nu deține documente justificative în susținerea realității realizării efective a tranzacțiilor în speță, precum și a conținutului economic real al acestora, având în vedere că din documentele însoțitoare ale mărfurilor pe timpul transportului lipsesc informații obligatorii cu privire la traseul parcurs, locul de încărcare/descărcare și/sau locul de destinație, fiind utilizate mijloace de transport aparținând, în cele mai multe cazuri, furnizorului societatea B. S.R.L., contestatoarei, sau persoanei juridice afiliată contestatoarei societatea D. S.R.L., iar delegații menționați în avizele de însoțire a mărfii aveau și calitatea de reprezentanți sau salariați ai acestor societăți. S-a mai constatat că la data efectuării tranzacțiilor, reclamnanta nu deținea spații proprii sau închiriate de depozitare a mărfurilor tranzacționate și până la data de 31.07.2015, contravaloarea bunurilor tranzacționate nu a fost decontată integral.

Bunurile (care ar fi fost achiziționate de la societatea B. S.R.L.) se tranzacționau către clientul societatea D. S.R.L. (persoană juridică afiliată la data tranzacțiilor cu contribuabilul verificat) prin facturarea către acesta din urmă în aceeași zi cu data achiziției și la același preț, (cu excepția lunii februarie 2015 lună în care s-au emis un număr de 2 facturi de livrare), în condițiile în care aceleași mărfuri se tranzacționau către alte persoane juridice independente (neafiliate) la prețuri mai mari față de cele de la achiziția acestora.

Bunurile achiziționate de la alți furnizori persoane juridice se tranzacționau către clientul societatea D. S.R.L. (persoană juridică afiliată la data tranzacțiilor cu contribuabilul verificat) la prețuri mai mari față de cele de la achiziția acestora. Nu s-au putut prezenta contracte încheiate între parteneri pentru toate tranzacțiile efectuate, iar în situațiile în care acestea au existat, cuprind dispoziții generale, fără particularizarea expresă a tranzacțiilor care ar fi urmat să aibă loc.

În aceste condiții, suma de 4.831.483 RON, reprezentând bază impozabilă înscrisă în facturile de achiziție mărfuri de la furnizorul societatea B. S.R.L. și înregistrată de societate în evidența contabilă în contul 607 - "Cheltuieli cu mărfurile", a fost încadrată de către organele de inspecție fiscală în categoria cheltuielilor nedeductibile fiscal, în temeiul și în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, în speță au avut incidență și dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și pct. 46 din O.M.F.P. nr. 3055/2009 cu privire la aprobarea Reglementărilor contabile în conformitate cu Directivele Europene; Secțiunea 7 - Principii contabile generale.

Față de reglementările legale precitate, rezultă că, în scopul aplicării legii fiscale, o tranzacție aparent justificată din punct de vedere juridic, poate să nu fie luată în considerare sau să fie reîncadrată din punct de vedere economic, deoarece simpla existență a unor facturi pe numele persoanei impozabile, nu constituie și o prezumție a utilizării în scop economic a bunurilor achiziționate și, implicit, în folosul operațiunilor taxabile în funcție de care aceasta are dreptul de a beneficia atât de deductibilitatea cheltuielilor și, implicit, de deductibilitatea fiscală a taxei pe valoarea adăugată aferentă, ceea ce este în concordanță cu scopul oricărei entități care se înființează și funcționează în economia de piață și anume acela de a-și acoperi cheltuielile din veniturile obținute și de a genera un profit a cărui repartizare trebuie să se realizeze în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

În ceea ce privește, suma de 326.068 RON, reprezentând T.V.A. înscrisă în facturile de achiziție mărfuri (cu T.V.A.) emise de furnizorul societatea B. S.R.L. și înregistrată de către societate în evidența contabilă ca fiind T.V.A. deductibilă fiscal, din aceleași considerente de fapt, aceasta a fost încadrată de către organele de inspecție fiscală că fiind neadmisă la deducere, în conformitate cu dispozițiilor art. 145 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, pct. 46, alin. (1) al Titlului VI din H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare și art. 81 la 83 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare (prevederi legale aplicabile la perioada respectivă).

Față de această situație de fapt și de drept, susținută de documentele anexate întâmpinării, se consideră că instanța de la fond ar fi putut să constate în mod facil că sunt nefondate susținerile contestatoarei referitoare la faptul că nu ar fi avut culpă în ceea ce privește relația.comercială derulată cu societatea B. S.R.L. (acuatală C. S.R.L.) deoarece înregistrările facturilor, operațiunilor comerciale și plăților pe care aceasta susține că le-ar fi realizat în mod corect și onest, nu au putut fi justificate cu documente și nici fundamentate cu argumente viabile, astfel încât să fie de natură să combată constatările organelor de inspecție fiscală și incidența prevederilor legale în baza cărora s-au emis actele atacate.

Recurenta trece în revistă și împrejurarea că în cauză a fost dispusă o expertiză contabilă judiciară, obiectivele dispuse, motivele pentru care s-a opus administrării acestui mijloc de probă, reiterând în final apărările formulate în fața instanței de fond pe cale de întâmpinare.

În privința concluziilor experților, recurenta susține că organele de inspecție fiscală nu au reținut ca deficiență neînregistrarea tranzacțiilor în contabilitate, cum s-a reținut prin expertiză, ci faptul că, aferent achizițiilor de la acest furnizor, contribuabilul verificat nu deținea documente justificative în susținerea realității și realizării efective a tranzacțiilor în speță, precum și a unui conținut economic real, concluzii care s-au desprins din analiza unui cumul de factori, respectiv:

- că nu au putut fi prezentate documente însoțitoare ale mărfurilor pe timpul transporturilor din care să rezulte și traseul parcurs;

- lipsa informațiilor privind locul de încărcare/descărcare și a locului de destinație din avizele de însoțire a mărfurilor care însoțesc facturile de achiziție;

- lipsa spațiilor de depozitare (la data tranzacțiilor, societatea A. S.R.L. nu deținea spatii de depozitare) proprii sau închiriate;

- nedecontarea integrală, până la data de 31.07.2015, a contravalorii bunurilor tranzacționate;

- prețurile de livrare a mărfurilor (care ar fi fost achiziționate de la societatea B. S.R.L) către societatea D. S.R.L. (persoană juridică afiliată cu contribuabilul verificat la data tranzacției), practicate de reclamantă, sunt aceleași cu cele de la achiziția acestora, cu excepția lunii februarie 2015 (lună în care s-au emis un nr. de 2 facturi de livrare);

- lipsă contracte între parteneri sau existența unora cu dispoziții generale, fără particularizarea expresă a tranzacțiilor care ar fi urmat să aibă loc.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare intimata reclamantă societatea A. S.R.L. a solicitat în respingerea recursului pârâtei ca nefondat arătând, în esență, că actele administrativ fiscale contestate au fost emise cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente, astfel că hotărârea instanței de fond care le-a invalidat este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Reclamanta societatea A. S.R.L. a supus controlului de legalitate al instanței de fond Raportul de inspecție fiscală nr. x/26.05.2016 și Decizia de impunere nr. x/26.05.2016 în dispozițiile acestor acte administrativ fiscale sau operațiuni administrative referitoare la impunerea suplimentară a acesteia cu suma de 773.037 RON reprezentând impozit pe profit, 164.255 RON reprezentând majorări de întârziere, 83.614 RON reprezentând penalități de întârziere și suma de 326.068 reprezentând TVA suplimentar cu majorările și penalitățile de întârziere calculate de pârâte.

Corespunzător, au fost contestate și măsurile corelative instituite prin Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x/26.05.2016.

Prin aceste acte administrative s-a reținut fictivitatea operațiunilor de achiziții derulate de reclamantă cu societatea B. S.R.L. concluzie întemeiată pe următoarele constatări efectuate de organele de inspecție fiscală:

- nu au putut fi prezentate documente însoțitoare ale mărfurilor pe timpul transporturilor din care să rezulte și traseul parcurs;

- lipsa informațiilor privind locul de încărcare/descărcare și a locului de destinație din avizele de însoțire a mărfurilor care însoțesc facturile de achiziție;

- lipsa spațiilor de depozitare (la data tranzacțiilor, societatea A. S.R.L. nu deținea spatii de depozitare) proprii sau închiriate;

- nedecontarea integrală, până la data de 31.07.2015, a contravalorii bunurilor tranzacționate;

- prețurile de livrare a mărfurilor (care ar fi fost achiziționate de la societatea B. S.R.L) către societatea D. S.R.L. (persoană juridică afiliată cu contribuabilul verificat la data tranzacției), practicate de reclamantă, sunt aceleași cu cele de la achiziția acestora, cu excepția lunii februarie 2015 (lună în care s-au emis un nr. de 2 facturi de livrare);

- lipsă contracte între parteneri sau existența unora cu dispoziții generale, fără particularizarea expresă a tranzacțiilor care ar fi urmat să aibă loc.

În aceste condiții, suma de 4.831.483 RON, reprezentând bază impozabilă înscrisă în facturile de achiziție mărfuri de la furnizorul societatea B. S.R.L. și înregistrată de societate în evidența contabilă în contul 607 - "Cheltuieli cu mărfurile", a fost încadrată de către organele de inspecție fiscală în categoria cheltuielilor nedeductibile fiscal, în temeiul și în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003, iar în ceea ce privește, suma de 326.068 RON, reprezentând T.V.A. înscrisă în facturile de achiziție mărfuri (cu T.V.A.) emise de același furnizor și înregistrată de către societate în evidența contabilă ca fiind T.V.A. deductibilă fiscal, din aceleași considerente de fapt, aceasta a fost încadrată de către organele de inspecție fiscală că fiind neadmisă la deducere, în conformitate cu dispozițiilor art. 145 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, pct. 46, alin. (1) al Titlului VI din H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare și art. 81 la 83 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Prima instanță a anulat în măsura criticată actele administrativ fiscale contestate și operațiunile administrative care le-au fundamentat, apreciind în esență că operațiunile economice derulate între reclamantă și societatea B. S.R.L. sunt reale, aspect care justifică deductibilitatea cheltuielilor cu bază impozabilă înscrisă în facturile de achiziție mărfuri, precum și exercitarea dreptului de deducere a ataxei pe valoare adăugată aferentă acestor facturi.

Criticile pârâtei sunt nefondate.

Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal pentru determinarea profitului impozabil sunt deductibile fiscal numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.

În ce privește exercițiul dreptului de deducere al TVA instanța de control judiciar reține că potrivit art. 145 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, "(1) Dreptul de deducere ia naștere la momentul exigibilității taxei. (2) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni: a) operațiuni taxabile;…".

Art. 134 alin. (1) din Codul fiscal arată că "Faptul generator intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor, (…)".

Potrivit art. 146 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, "(1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, să dețină o factură care să cuprindă informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5);…", alin. (2) al aceluiași text statuând că "Prin norme se vor preciza cazurile în care documentele sau obligațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se vor prezenta sau îndeplini pentru a justifica dreptul de deducere a taxei".

De reținut sunt și prevederile din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Titlul III - Dispoziții procedurale generale, Capitolul III - Administrarea și aprecierea probelor, Secțiunea a 6-a - Sarcina probei disp. art. 65 alin. (1), text potrivit căruia "Contribuabilul are sarcina de a dovedi actele și faptele care au stat la baza declarațiilor sale și a oricăror cereri adresate organului fiscal".

Din interpretarea acestor dispoziții, Curtea reține că revine contribuabilului sarcina probei stării fiscale pretinse.

Din cele expuse în precedent, rezultă că persoanele impozabile au dreptul să-și deducă TVA aferentă achizițiilor de bunuri și servicii numai dacă sunt îndeplinite două condiții cumulative și anume ca livrările să fie destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile și să aibă la bază facturi care conțin obligatoriu toate informațiile necesare dreptului de deducere.

În verificarea îndeplinirii condiției efectuării cheltuielilor în scopul realizării de venituri impozabile pentru deductibilitatea lor la calculul impozitului pe profit sau ca livrările să fie destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile, pentru exercițiul dreptului de deducere al TVA, premisa probatorie este reprezentată de existența acestora operațiuni de livrare, de caracterul lor efectiv, pentru că după stabilirea acestui fapt se poate aprecia caracterul impozabil al operațiunii.

În cauză, s-a demonstrat, aspect confirmat și de expertul contabil desemnat de instanța de fond, că operațiunile de livrare de cereale și îngrășăminte chimice între furnizorul societatea B. S.R.L. și reclamantă sunt reale, fiind demonstrate cu documente justificative înregistrate corespunzător în contabilitate.

În acest sens, expertul a arătat că valorile impozitului pe profit suplimentar, valoarea T.V.A. de plată suplimentar și accesoriile aferente care privesc relația comercială între societatea A. S.R.L. și societatea B. S.RL. au fost stabilite de inspecția fiscală prin excluderea de la calculul impozitului pe profit și implicit de la dreptul de deducere a T.V.A., a cheltuielilor cu mărfurile achiziționate, cheltuieli care au contribuit la realizarea de venituri impozabile care au fost incluse în baza de calcul a impozitului pe profit și a T.V.A. de plată. Toate mărfurile achiziționate de la S.C. B. S.RL. au fost livrate către diverși parteneri și încasate integral, societatea declarând și achitând obligațiile fiscale aferente.

La stabilirea impozitului pe profit suplimentar, expertul contabil a luat în calcul atât veniturile impozabile rezultate din valorificarea mărfurilor, cât și cheltuielile care au fost efectuate în scopul realizării acestor venituri, inclusiv cheltuielile înscrise în facturile de achiziție, emise de furnizorul societatea B. S.R.L., cu baza impozabilă totală în valoare de 4.831.483 RON, în această analiză având în vedere doar documentele justificative puse la dispoziție și care potrivit prevederilor legale se supun înregistrărilor în evidențele contabile.

De altfel, chiar organul fiscal identifică facturile emise de furnizorul societatea B. S.R.L., având drept corespondent avize de însoțirea mărfii care au însoțit transportul acestora, fiind evidențiate plățile efectuate de reclamantă pentru livrările de mărfuri făcute. Suplimentar organul fiscal a relevat și contracte încheiate între părți chiar dacă acestea cuprind dispoziții generale, fără particularizarea expresă a tranzacțiilor care ar fi urmat să aibă loc.

Aspectele reținute în precedent demonstrează fără putere de tăgadă realitatea operațiunilor derulate între cei doi actori economici, împrejurările de fapt de care se prevalează organul fiscal nefiind de natură a infirma această concluzie.

Pretenția informațiilor privind locul de încărcare/descărcare și a locului de destinație din avizele de însoțire a mărfurilor care însoțesc facturile de achiziție a fost înlăturată în mod just de instanța de fond ca nefiind necesară, întrucât potrivit O.M.E.F. nr. 3.512/2008 și O.M.F.P. nr. 2.226/2006, (în vigoare la data întocmirii documentelor) conținutul minimal obligatoriu de informații al avizului de însoțire a mărfii este următorul: seria și numărul intern de identificare a formularului; data emiterii formularului; datele de identificare ale furnizorului (denumire, adresă, cod de identificare fiscală); datele de identificare ale cumpărătorului (denumire, adresă, cod de identificare fiscală); denumirea și cantitatea bunurilor livrate;date privind expediția: numele delegatului, buletin/carte identitate (serie, număr), numărul mijlocului de transport, ora livrării, semnătura delegatului; semnătura expeditorului, cerințe îndeplinite în cazul reclamantei.

Relativ la faptul că reclamanta nu deținea spații proprii sau închiriate de depozitare a mărfurilor tranzacționate, suplimentar aspectelor reținute de instanța de fond, este de subliniat că pe lângă faptul că această însușire chiar dacă ar fi veridică nu este de natură a infirma teoria realității operațiunilor de achiziție a mărfurilor furnizate de societatea B. S.R.L., nici nu era necesară, întrucât nici reclamanta, nici organul fiscal nu au pretins că mărfurile erau depozitate la sediul reclamantei prealabil revânzării și refacturării lor către alți clienți, iar pe de altă parte din circuitul descris de organul fiscal apare că reclamanta acționa ca un intermediar, livrând mai departe altor clienți mărfurile achiziționate, fără descărcarea lor la sediul ei, facturând și livrând chiar și în aceeași zi mărfurile altor operatori economici.

De asemenea, în mod judicios instanța de fond a apreciat că nedecontarea integrală până la data de 31.05.2015 a bunurilor tranzacționate sau că reclamanta tranzacționa în aceeași zi sau în zile diferite bunurile achiziționate, la prețul de cumpărare sau la prețuri mai mari față de cele de achiziție, sunt împrejurări care nu au nici o relevanță asupra realității tranzacțiilor economice dintre cele două părți.

Mai este de subliniat, în final, că organul fiscal nu a fost în măsură să explice de o manieră convingătoare cum a ajuns la concluzia că operațiunile de livrare respective sunt fictive în condițiile în care mărfurile achiziționate au fost revândute mai departe altor operatori economici, pentru care reclamanta a încasat prețul facturat, operațiuni impozabile în privința cărora organul fiscal nu a ridicat obiecții privind realitatea lor.

În raport de aceste argumente, reține instanța de control judiciar că actele administrativ fiscale și operațiunile administrative contestate în prezenta cauză sunt nelegale în măsura analizată, iar hotărârea instanței de fond care le-a invalidat este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte, va respinge recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila împotriva sentinței nr. 77 din 17 mai 2018 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila împotriva sentinței nr. 77 din 17 mai 2018 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2020.