ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2313/2020

Ședința publică din data de 04 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

] I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal la 23.10.2019, reclamantul Colegiul "A.", în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, precum și cu prevederile art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, a solicitat anularea Ordinului Ministerului Educației Naționale nr. 5044/29.08.2019, ordin prin care s-a dispus revocarea titlului de colegiu acordat unității de învățământ preuniversitar "Colegiul" A., a adreselor nr. x/11.06.2019, y/14.06.2019, z/22.07.2019 și 981/31.07.2019, precum și a tuturor celorlalte acte care au stat la baza emiterii OMEN nr. 5044/29.08.2019. Totodată, reclamantul a solicitat suspendarea efectelor actelor contestate până la soluționarea definitivă a prezentului litigiu.

Prin sentința nr. 417/13.11.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea formulată de reclamantul Colegiul "A." privind suspendarea executării OMEN nr. 5044/29.08.2019 până la soluționarea definitivă a cauzei.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Ministerul Educației și Cercetării, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii cererii de suspendare a ordinului.

În motivarea recursului, a arătat că în analizarea cazului bine justificat, instanța de fond a reținut critici de nelegalitate specifice acțiunii în anulare, făcând aprecieri eronate care nu pot indica existența unei îndoieli puternice asupra actului.

Recurentul a menționat că au fost respectate toate etapele în inițierea ordinului de ministru, iar îndoiala puternică nu este demonstrată nici raportat la forma actului, nici la temeiul de drept în baza căruia a fost emis, ci în raport de anumite aspecte de fond, care nu pot fi puse în discuție în această etapă procesuală.

Nu pot fi primite criticile privind lipsa de transparență și de previzibilitate a drepturilor și obligațiilor prevăzute în procedura de evaluare și nici critica referitoare la faptul că reclamanta nu a fost avertizată de posibilitatea schimbării denumirii unității școlare, având în vedere că aceasta cunoștea sau trebuia să cunoască această posibilitate, raportat la prevederile legale incidente încă de la momentul depunerii cererii de evaluare.

În ceea ce privește paguba iminentă, recurentul a arătat că afirmațiile referitoare la afectarea planului de școlarizare sau pierderea unor locuri de muncă reținute în mod greșit de instanța de fond nu sunt reale și nici dovedite de reclamantă. Faptul că nu au fost informați beneficiarii nu se circumscrie noțiunii de "perturbare gravă a unui serviciu public", astfel că această condiție a pagubei iminente nu este îndeplinită în cauză.

Intimatul-reclamant Colegiul "A." a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

În motivare, intimatul a arătat că în mod corect instanța de fond a reținut aparența de nelegalitate a actului contestat.

Consiliul Local Craiova, având în vedere OMEN 5044, a emis HCL 460/2019 prin care a modificat titulatura acordată colegiului, iar această hotărâre a fost contestată în instanță, Tribunalul Dolj admițând cererea de suspendare.

Modificarea denumirii instituției în timpul anului școlar pentru anul școlar în curs are consecința deosebite asupra desfășurării întregii activități, unitatea de învățământ fiind obligată să înlocuiască toate titulaturile și a toate însemnele din actele oficiale, toate autorizațiile care au fost emise sub titulatura de colegiu, ceea ce nu poate duce decât la o îngreunare a activității unității de învățământ, punând în același timp în pericol proiectele cu finanțare nerambursabilă pe care le gestionează unitatea.

Totodată, statutul de colegiu este mult mai prestigios decât cel de liceu tehnologic, iar denumirea de colegiu este mai atractivă ca ofertă educațională, atrăgând mai multe opțiuni din partea beneficiarilor actului de educație.

II. Soluția instanței de recurs

În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de către intimatul-reclamant Colegiul "A." prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că argumentele invocate prin cererea de recurs vizează interpretarea și aplicarea greșită a legii, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin urmare, în temeiul art. 248 raportat la art. 486 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., excepția urmează a fi respinsă.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul Colegiul "A." a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat, în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea Ordinului Ministerului Educației Naționale nr. 5044/29.08.2019, ordin prin care s-a dispus revocarea titlului de colegiu acordat unității de învățământ preuniversitar "Colegiul" A., până la soluționarea definitivă a litigiului.

Curtea de apel a admis cererea formulată de reclamant privind suspendarea executării OMEN nr. 5044/29.08.2019 până la soluționarea definitivă a cauzei.

Recurentul a criticat sentința instanței de fond, arătând că nu sunt îndeplinite condiția existenței cazului bine justificat și condiția prevenirii pagubei iminente.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.", iar potrivit art. 15 alin. (1) din aceeași lege:

"Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.(...)".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantei (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte apreciază că în cauză există elemente care conturează îndeplinirea condiției cazului bine justificat, prima instanță reținând în mod corect că argumentele reclamantului reprezintă o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității ordinelor contestate.

Astfel, reclamantul a invocat în susținerea cererii lipsa de transparență și de previzibilitate în ceea ce privește drepturile și obligațiile sale rezultate din procedura de reevaluare în finalizarea căreia s-a emis ordinul contestat, existența unui aviz conform al pârâtului MEN, în baza ordinului nr. 5235/2018 stat la baza HCL nr. 34/2019 care stabilea rețeaua școlară pentru anul școlar în curs, 2019-2020, în care reclamantul deținea titulatura de colegiu, realizarea în mod public a activităților de admitere pentru anul școlar în curs, cu oferta educațională cu denumirea de colegiu, fără nicio avertizare publică din partea autorităților implicate față de beneficiarii actului de educație cu privire la existența unei proceduri în derulare pentru reconfirmarea denumirii instituției de învățământ reclamante, precum și a posibilității de schimbare a denumirii, ceea ce ar fi fundamentat o opțiune în cunoștință de cauză.

Însă, în ceea ce privește cea de-a doua condiție prevăzută de lege, Înalta Curte reține că din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Suspendarea executării reprezintă o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror punere în executare ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anularii actului, condiție care nu a fost îndeplinită în cauză. Se mai reține că executarea unui act administrativ nu poate fi considerată prin ea însăși producătoare a unei pagube iminente în lipsa probării altor elemente care să ducă la această concluzie. De asemenea, Curtea constată că prima teză a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 are în vedere pagubele materiale care pot fi produse prin punerea în executare a actului administrativ.

Or, în cauza de față reclamantul nu a probat iminența producerii unui prejudiciu material în patrimoniul său, susceptibil să atragă temporizarea efectului actului administrativ, pretinsa afectare a prestigiului său nefiind aptă să conducă la această concluzie.

Din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 14 alin. (1) și 15 din Legea nr. 554/2004, prin raportare la alineatele următoare și la definiția dată de art. 2 lit. ș) din lege, rezultă că măsura suspendării, astfel cum a fost avută în vedere de legiuitor, reclamă un caracter urgent în ceea ce privește prejudicierea persoanei juridice, însă, din această perspectivă, reclamantul nu a făcut dovada că riscul invocat este unul actual sau iminent, ci doar eventual.

Astfel, în dovedirea îndeplinirii acestei condiții, reclamantul a invocat că schimbarea denumirii unității de învățământ creează o bulversare a activității școlare și administrative, fără a prezenta dovezi certe din care să rezulte în ce constă perturbarea previzibilă gravă a funcționării unității de învățământ, în ceea ce privește activitatea școlară desfășurată de aceasta.

În acest sens, susținerile reclamantului sunt pur declarative, în sensul că aceasta nu a învederat, exempli gratia, modul în care afectarea planului de școlarizare, diminuarea cuantumului finanțării de bază, afectarea salarizării personalului angajat și asigurării cheltuielilor necesare pentru categoria bunuri și servicii și afectarea prejudiciului unității școlare sunt de natură să aducă o perturbare previzibilă gravă a funcționării acestei unități de învățământ.

Chiar dacă prin executarea Ordinului nr. 5044/29.08.2019 emis de către Ministerul Educației Naționale reclamantul ar suferi o pagubă, Înalta Curte reține că această pagubă nu are un caracter arbitrar, ci este consecința aplicării dispozițiilor legale la situația de fapt din prezenta cauză, iar în situația admiterii acțiunii în anulare a Ordinului nr. 5044/29.08.2019 emis de către MEN, acest prejudiciu poate fi recuperat, astfel încât nu se justifică suspendarea unor acte administrative emise în aplicare și în executarea legii.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că nu este îndeplinită cerința referitoare la paguba iminentă prevăzută de art. 2) alin. (1) lit. ș) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit căruia pagubă iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Educației și Cercetării împotriva sentinței nr. 417/2019 din 13 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal; va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de Ministerul Educației și Cercetării împotriva sentinței nr. 417/2019 din 13 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând cauza, respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2020.