ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2157/2020

Ședința publică din data de 29 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 173/2017 din 21 noiembrie 2017, pronunțată în dosar nr. x/2017, a respins excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile, ca nefondată; a admis excepția lipsei calității procesual- pasive a Inspectoratului de Stat în Construcții, excepție invocată de acest pârât și a respins acțiunea formulată de A., în contradictoriu cu Inspectoratul de Stat în Construcții, București, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă; a respins acțiunea formulată de A. împotriva Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrație Publice și Fondurilor Europene, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Iași, și admiterea cererii, așa cum a formulat-o.

În recursul său, de altfel, neîntemeiat în drept, recurentul-reclamant A. a relevat, pe scurt, situația în fapt în cauză, în referire la prevederile Ordinului nr. 1895/2016 și art. 68 alin. (1) și (2) și art. 70 din Procedură, și a invocat, în esență, următoarele motive:

Retragerea autorizației in temeiul art. 70 alin. (1) din Procedura contravine dispozițiilor art. 9 alin. (8) din O.U.G. nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii si libertatea de a furniza servicii in România - act normative care transpune in dreptul intern prevederile Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile in cadrul pieței interne (publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 376 din 27 decembrie 2006) - dispozitiv potrivit cărora "Orice decizie a autorităților competente, inclusiv, refuzul sau retragerea unei autorizații, trebuie motivate corespunzător si poate fi atacata in fata instanțelor judecătorești, potrivit dreptului comun. Decizia de acordare a autorizației nu trebuie motivată."

Totodată, susține recurentul- reclamant, este de constatat că regula instituita prin art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 49/2009 este aceea a acordării (unui prestator) oricărei autorizații pe o durata nelimitată, cu excepția cazurilor prevăzute la lit. a) - c) și anume: a) autorizația se reînnoiește automat sau se supune condiției îndeplinirii continue a cerințelor; b) numărul autorizațiilor disponibile este limitat dintr-un motiv imperative de interes general; c) o durata limitata de autorizare poate fi justificata printr-un motiv imperative de interes general. In cauza, ultimele doua situații nu pot fi avute in vedere, singura care poate fi discutata fiind cea de la lit. a); însă, pentru aceasta din urma - si pentru care Procedura consacra o secțiune din capitolul V si anume, secțiunea a 6-a, ""Confirmarea periodica a dreptului de practica a titularilor de autorizații de responsabil tehnic cu execuția" - reclamanții nu au solicitat anularea si nu au formulat critici.

În opinia sa, faptul că, deosebit de situația anularii autorizației, art. 70 alin (2) din Procedura prevede posibilitatea solicitării autorizării in condițiile noului act normativ, nu poate constitui un remediu efectiv si suficient pentru sancțiunea prevăzuta in primul alineat. Se are in vedere, pe de o parte, faptul ca dobândirea calității de responsabil tehnic cu execuția se face, in acord cu dispozițiile "Procedurii de autorizare" reglementata in capitolului V, după participarea si promovarea unui nou examen, in alte condiții decât cele prevăzute cu titlul de excepție de art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 49/2009. Pe de alta parte, noua Procedura reglementata prin Ordinul nr. 1895/2014 reduce semnificativ sfera persoanelor cu vocație la solicitarea si obținerea autorizației de responsabil tehnic cu execuția, concluzie care rezulta din compararea dispozițiilor art. 12 din Ordinul nr. 777/2003 cu cele ale art. 9 din Ordinul nr. 1895/2016; cu titlul exemplificativ, ar fi de menționat următoarele: potrivit noii reglementari, posibilitatea autorizării ca responsabil tehnic cu execuția nu mai este recunoscuta subinginerilor, ci doar inginerilor diplomați (studii de lunga durata); in cazul arhitecților, pentru care vechea reglementare cerea doar absolvirea unei facultăți de arhitectura, noul ordin prevede ca facultatea de arhitectura sa fie completată, după caz, cu studii de mașter in domeniul construcțiilor sau, in unul sau mai multe dintre specializările menționate tabelar in art. 8 din Ordinul 1895/2016; pentru anumite subdomenii de autorizare, pe lângă condițiile de studii de lunga durata, se cere si deținerea de minimum 5 ani a unei legitimații valabile de electrician autorizat ori instalator autorizat in domeniul gaze naturale (etc).

Se poate constata, astfel, consideră recurentul, că dacă Ordinul nr. 1895/2016 ar fi impus ca toate persoanele atestate ca responsabil tehnic cu execuția potrivit reglementarii anterioare să corespundă cerințelor prevăzute de art. 9 pentru a accede la calitatea de responsabil tehnic cu execuția, consecința ar fi fost imposibilitatea acelora care au alte studii si specializări (care nu mai sunt prevăzute de noua procedura) de a mai obține autorizarea; însă, în condițiile date, prin simpla nerespectare a termenului in care ar trebui doar preschimbate atestatele vechi cu noile autorizații, se creează in defavoarea acelora care nu au respectat acest termen o discriminare nejustificata si disproporționata in raport cu cei care au respectat termenul. Deopotrivă, discriminarea s-a creat, astfel cum a susținut si reclamantul prin cererea de chemare in judecata, si prin ordinele succesive privind prelungirea valabilității legitimațiilor responsabililor tehnici cu execuția, al căror termen de valabilitate a expirat la date diferite fata de cele la care expira legitimația sa.

În plus, mai arată, de constatat este și faptul că sancțiunea prevăzuta la art. 70 alin. (1) din Procedura încalcă criterii care trebuie sa stea la baza regimurilor de autorizare, criterii prevăzute de art. 9 alin. (2) lit. a)-g) din O.U.G. nr. 49/2009, cu referire la cerința acestor regimuri de a fi nediscriminatorii (lit. a), justificate printr-un motiv imperative de interes general (lit. b) si proporționale in raport cu obiectivul de interes general urmărit (lit. c). Potrivit alin. (1) la art. 9, aceste criterii sunt concepute pentru a limita marja de apreciere a autorităților competente, astfel încât acestea să nu fie aplicate într-un mod arbitrar.

În concluzie, recurentul- reclamant consideră că pierderea calității de responsabil tehnic cu execuția prin nerespectarea unui termen impus pentru preschimbarea vechilor atestate cu noi autorizații - iar nu pentru obținerea autorizațiilor - reprezintă o dispoziție legala care se impune a fi anulată, în limitele care decurg din argumentele expuse, în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr 554/2004. Cată vreme nu s-a constatat - și nici nu s-a motivat prin cererea de chemare în judecată - că, prin ea însăși, obligația de preschimbare a atestatelor și legitimațiilor cu autorizații și legitimații emise conform noii proceduri (art. III din Ordinul nr. 1985/2016), precum si procedura de preschimbare (art. 68 si art. 69 din Procedura) încalcă dispoziții legale de ordin superior, anulate se impun a fi doar dispozițiile care prevăd pierderea calității de responsabil tehnic cu execuția, ca efect al nerespectării obligației de preschimbare in termenul prevăzut in art. III din Ordinul nr. 1985/2016 si art. 68 alin. (1) din Procedură.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 20 noiembrie 2018, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 29 mai 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepția nulității recursului invocată, din oficiu, de către instanță, cât și de intimatul- pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin întâmpinare, din perspectiva nemotivării căii de atac, Înalta Curte urmează să o admită și să constate nulitatea recursului, având în vedere următoarele considerente:

Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.". Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.", iar art. 470 alin. (5) arată că:

"În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar conform art. 489 alin. (2) "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reținute de instanță în justificarea soluției pronunțate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Or, în cauză, se constată că, prin cererea de recurs formulată, recurentul- reclamant nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum impun dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., și nici nu a formulat vreo critică susceptibilă de încadrare, din oficiu, în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Cerința legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărâri.

În condițiile arătate, susținerile recurentului-reclamant nu permit analizarea sentinței atacate din perspectiva niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancționată cu nulitatea căii de atac.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

De altfel, recurentul-reclamant nu a indicat ca temei de drept al recursului său niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., iar din dezvoltarea motivelor formulate rezultă că recurentul susține, în esență, faptul că este greșită interpretarea instanței de fond, pierderea calității de responsabil tehnic cu execuția, prin nerespectarea unui termen impus pentru preschimbarea vechilor atestate cu noi autorizații - iar nu pentru obținerea autorizațiilor - reprezintă o dispoziție legală care se impune a fi anulată, în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Așa fiind, se constată că aspectele deduse judecății prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu cazurilor expres reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., fiind în realitate critici de netemeinicie ori trimiteri la prevederi de lege și procedură, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului.

Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar memoriul de recurs formulat de reclamantul A. nu conține critici propriu- zise împotriva hotărârii atacate, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, care să poată fi examinate din oficiu de către instanța de recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant nu îndeplinesc condiția prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv, aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului.

Constată nulitatea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 173/2017 din 21 noiembrie 2017, a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2020.