ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2109/2020

Ședința publică din data de 28 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 22.01.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția A VIII A contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE a ASIGURAȚILOR, contestație împotriva Deciziei nr. 12212/22.12.2017, emisă de către pârât, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata diferenței de 49.317,47 RON, sumă ce reprezintă diferența de despăgubire până la concurența contravalorii reparațiilor necesare aducerii la parametrii funcționali de dinaintea procedurii evenimentului asigurat a autovehiculului proprietatea reclamantului.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 2274 din 15 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs.

4.1. Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

4.2. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Raportat cu cele reținute, Înalta Curte apreciază necesar a fi sintetizate circumstanțele cauzei și cuprinsul hotărârii judecătorești atacate.

Înalta Curte constată că, memoriul de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurentu-reclamant nu circumstanțiază în niciun mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanțe ar fi pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei, limitându-se la a relua aspectele prezentate în cuprinsul acțiunii introductive de instanță.

Reține instanța de control judiciar că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

4.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de A. împotriva sentinței nr. 2274 din 15 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 mai 2020.