ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1963/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 25.10.2016, sub nr. x/2016, reclamanta Parohia Plumbuita București a chemat în judecată pe pârâtul Organismul Intermediar Pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, solicitând anularea Deciziei nr. x/14.04.2016 prin care s-a dispus respingerea contestației formulată de Parohia Plumbuita București împotriva măsurilor dispuse prin Decizia de recuperare a prefinantarii emisă de OIPOSDRU-MECS, încheiată la data de 03.02.2016 si comunicată la data de 18.03.2016, privind proiectul x 30D SMIS. 57985, cu titlul: "Șanse egale la educație", precum și anularea Deciziei de recuperare a prefinantarii încheiată la data de 08.02.2016 și comunicată la data de 18.03.2016.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1833 din 19 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanta Parohia Plumbuita București, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1833 din 19 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Parohia Plumbuita București a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate. Recurenta-reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea soluționării pe fond a litigiului, iar, în subsidiar, modificarea hotărârii și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată. A susținut că, în mod greșit prima instanță a respins acțiunea pe considerentul că Decizia de recuperare a prefinantării este un act subsecvent Deciziei de reziliere nr. OI/1569/09.10.2015, iar acest act nu a fost atacat potrivit dispozițiilor legale. În contextul enunțării acelorași critici expuse și în cererea de chemare în judecată și în contestația formulată în cadrul procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel cum însăși recurenta susține în cuprinsul memoriului de recurs, aceasta a apreciat că obiectul prezentului dosar este reprezentat inclusiv de analizarea legalității și temeiniciei Deciziei nr. OI/1569/09.10.2015, prin care s-a dispus rezilierea contractului de finanțare. În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.

Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 11 decembrie 2019, în ședință publică, cu citarea părților, termen la care s-a dispus amânarea cauzei pentru data de 20 mai 2020, la cererea recurentei-reclamante. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta Parohia Plumbuita București a chemat în judecată pe pârâtul Organismul Intermediar Pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, solicitand anularea Deciziei nr. x/14/04.2016 prin care s-a dispus respingerea contestației formulata de Parohia Plumbuita București împotriva măsurilor dispuse prin Decizia de recuperare a prefinantarii emisa de OIPOSDRU-MECS si încheiata la data de 03.02.2016 si comunicata in data de 18.03.2015, privind proiectul x 30D SMIS. 57985, cu titlul: "Șanse egale la educație", precum și anularea Deciziei de recuperare a prefinantarii încheiată la data de 08.02.2016. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, deși reclamanta și-a întemeiat în drept cererea de recurs pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 fără a indica, în concret, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 C. proc. civ., acesta a criticat sentința recurată din perspectiva greșitei interpetări și aplicări a normelor de drept material, care, în raport de aserțiunile expuse prin memoriul de recurs, se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Totdată, reține instanța de recurs că este nefondată singura critică formulată de recurenta-reclamantă cu privire la motivarea primei instanțe în sensul că decizia de recuperare a prefinanțării este un act subsecvent Deciziei de reziliere nr. x/09.10.2015, împotriva căreia reclamanta nu a formulat contestație, aceasta considerând că a atacat inclusiv actul administrativ în discuție atât în procedura prealabilă, cât și în fața instanței de fond. Astfel, Înalta Curte retine ca între recurenta-reclamantă și intimatul-pârât OIPOSRU MESC s-a încheiat Contractul de finantare nr. x OI/2696/D 23.03.2015, iar la data de 18.05.2015 a fost aprobata Cererea de prefinantare nr. x, prin care s-a plătit beneficiarului suma de 300.045,81 RON, reprezentând 5% din valoarea totala eligibilă a contractului de finanțare. Având în vedere Decizia de reziliere nr. x/09.10.2015 a Contractului de finantare nr. x OI/2696/D 23.03.2015, cererea de prefinantare nr. x, cererea de rambursare nr. x și cererea de plată nr. x au fost respinse pentru neconformitate administrativă, aspect care a fost adus la cunoștința reclamantei prin scrisoarea de respingere x/28.10.2015, suma acordată ca prefinantare și nerecuperată fiind de 276.245,81 RON. În acest condiții, autoritatea contractantă a emis Decizia de recuperare a prefinanțării încheiată la data de 08.02.2016, pe care a comunicat-o reclamantei la data de 18.03.2016, decizie împotriva căreia reclamanta a formulat contestație, respinsă de către autoritate, prin Decizia nr. x/14.04.2016, contestată, de asemenea, în prezenta cauză. Împărtășind opinia curții de apel, constată instanța de control judiciar că Decizia de recuperare a prefinanțării este un act subsecvent, fiind emisă ca urmare a rezilierii Contractului de finantare nr. x OI/2696/D 23.03.2015, prin Decizia de reziliere nr. x/09.10.2015. Or, desi reclamantei i s-a adus la cunostință această decizie prin scrisoarea de respingere x/28.10.2015, aceasta nu a atacat-o în prezenta cauză, aceast act administrativ continuând să producă efecte juridice. De asemenea, nu poate fi primită nici aserțiunea recurentei-reclamante din memoriul de recurs, prin care susține că atât în procedura prealabilă administrativă, cât și în fața primei instanțe, a contestat inclusiv Decizia de reziliere nr. x/09.10.2015, din cererea de chemare în judecataă rezultând fără putință de tăgadă că aceasta a înțeles să solicite anularea Decizie nr. x/14.06.2016 și a Deciziei de recuperare a prefinanțării încheieată la data de 08.02.2016 și comunicată la data de 18.03.2016, ca netemeinice și nelegale . Prin urmare, atat timp cat Decizia de reziliere nr. x/09.10.2015 produce efecte juridice, bucurându-se de prezumtia de legalitate și actul subsecvent, emis în temeiul acesteia, Decizia de recuperare a prefinantarii continuă să producă efecte juridice. În fine, constată Înalta Curte că înscrisurile pe care recurenta-reclamantă le-a depus la dosar în stadiul procesual al recursului, nu fac dovada contestării Deciziei de reziliere nr. x/09.10.2015, astfel cum susține aceasta, reprezentând doar o solicitare de a se comunica cât va dura analizarea notei de informare transmisă de către aceasta și o propunere de întâlnire a părților contractante în vederea lămuririi proiectului, solicitare la care s-a primit răspuns din partea autorității contractante în sensul că a avut deja loc o astfel de întâlnire conform minutei de conciliere din data de 04.09.2015, semnată de reprezentanți ambelor părți, astfel că această corespondență nu reprezintă contestarea Deciziei de reziliere nr. x/09.10.2015 conform procedurii prevăzută de lege. În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.