ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3365/2020

Ședința publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 7.06.2017 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Organism Intermediar - Program Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - MECS (OIPOSDRU - MECS) a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Deciziei nr. 0I/643/ES/13.07.2015 privind soluționarea contestației înregistrată sub nr. x/13.03.2017 precum si a titlului de creanța- Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare cu nr. de înregistrare la x/06.02.2017 privind proiectul x.

Prin sentința civilă nr. 5076 din 20 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Organism Intermediar - Program Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - MECS (OIPOSDRU - MECS), ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 5076 din 20 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs, reclamanta A., invocând, în drept, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă, în partea introductivă a reiterat succint situația de fapt care a condus la emiterea actului administrativ contestat și la promovarea în instanță a prezentei acțiuni.

În a două parte a cererii de recurs, intimata-reclamantă a expus considerentele reținute de instanța de fond în cuprinsul hotărârii atacate.

Ultima parte a cererii de recurs, în care recurenta intenționează să releve elementele de nelegalitate și netemeinicie ale sentinței instanței de fond, cuprinde, de fapt, o expunere cronologică a modului în care s-a derulat implementarea proiectului pentru care s-a încheiat contractului de finanțare, din perspectiva constituirii echipei de management și a remunerării expertului de achiziții.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor dezvoltate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., indicat ca temei de drept al căii de atac exercitate.

Examinând cererea de recurs, în raport de criticile formulate, Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată, din oficiu, pe care o consideră întemeiată pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)."

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. legiuitorul sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 din C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Prevederile legale menționate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă, trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ.

Noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Din analiza cererii de recurs rezultă că recurenta-reclamantă nu circumstanțiază în niciun mod criticile sale, în sensul că alegațiile prezentate nu au corespondent în ipotezele motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., invocat formal ca temei juridic al căii de atac exercitate.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) punctul 8:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Ipotezele circumscrise acestui motiv de casare se întâlnesc în situațiile în care, cu titlu de exemplu, instanța aplică un act normativ care nu este incident în speță, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege incident în speță, etc.

Din analiza cererii de recurs, rezultă că, în esență, recurenta-reclamantă reiterează situația de fapt și argumentele dezvoltate în cererea de chemare în judecată, menite să demonstreze nelegalitatea actelor administrative a căror anulare se solicită, fără însă, a indica vreo normă de drept material incidentă speței, pe care instanța de fond să o fi încălcat sau aplicat greșit la situația de fapt dedusă judecății, în raționamentul juridic expus în susținerea soluției pronunțate.

Cu alte cuvinte recurenta-reclamantă nu circumstanțiază în niciun mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material incidente speței și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

Or, simpla nemulțumire a recurentei cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată și reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a cererii de chemare în judecată, nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinței, această neregularitate sancționându-se cu nulitatea.

Deoarece recurenta nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte și afirmații, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanța pe care acestea o prezintă în raport cu soluția instanței de fond, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. va constata nulitatea recursului formulat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 5076 din 20 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iulie 2020.