ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.05.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1945/2020

HOTĂRÂRE
20.05.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1945/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 20 mai 2020

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal la data de 10.06.2019, Sindicatul Național "Forța Legii", pentru A., B., C., D., E. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, a solicitat:

- obligarea pârâtei să stabilească salariile reclamanților, începând cu data de 01 iunie 2016, la nivelul maxim al salariului de bază acordat la nivelul Casei Naționale de Pensii Publice, stabilite prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, și aceleași condiții de studii, care să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive;

- obligarea pârâtei să acorde reclamanților diferențele salariale dintre salariile stabilite potrivit capătului de cerere nr. x și cele acordate efectiv în perioada 1 iunie 2016 - 31 decembrie 2017, sume actualizate, plus dobânda legală.

Prin sentința nr. 1295 din data de 2 octombrie 2019, Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal a dispus disjungerea cauzelor privind pe reclamantele C. și F., reprezentate de Sindicatul Național "Forța Legii", urmând a se constitui două dosare dinstincte, cu termene de judecată în data de 30.10.2019, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantele A., D. și E., reprezentate de Sindicatul Național "Forța Legii", în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința nr. 1527 din data de 30 octombrie 2019 Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Național "Forța Legii" pentru C., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, în favoarea Tribunalului Teleorman.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că dispozițiile art. 10 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 554/2004 reglementează o competență teritorială exclusivă a instanței de la domiciliul reclamantului persoană fizică, indiferent dacă cererea este formulată personal sau în numele său de un sindicat și a avut în vedere domiciliul reclamantei C. din sat Poieni, județul Teleorman.

Prin sentința nr. 34 din data de 29 ianuarie 2020 Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență teritorială, a Tribunalului Teleorman, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect obligația de a face, formulată de reclamantul Sindicatul Național "Forța Legii" pentru C., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat conflict negativ de competență, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență și a suspendat din oficiu judecata cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că acțiunea a fost formulată de Sindicatul Național "Forța Legii" în condițiile art. 28 din Legea nr. 62/2011, care îi conferă calitate procesuală activă, iar pentru determinarea competenței teritoriale, trebuie să se țină seama de sediul acestuia, având în vedere și decizia Î.C.C.J. nr. 1/2013 pronunțată în recurs în interesul legii.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Obiectul demersului judiciar inițiat de Sindicatul Național "Forța Legii" pentru membrul său de sindicat - reclamanta C. îl reprezintă obligarea pârâtei Casa de Pensii a Municipiului București la recalcularea și acordarea unor drepturi salariale, respectiv stabilirea salariilor reclamantei, începând cu data de 01 iunie 2016, la nivelul maxim al salariului de bază acordat la nivelul Casei Naționale de Pensii Publice, stabilite prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, și aceleași condiții de studii, care să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și acordarea diferențelor salariale stabilite potrivit capătului de cerere nr. x și cele acordate efectiv în perioada 1 iunie 2016 - 31 decembrie 2017, sume actualizate, plus dobânda legală.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Având în vedere că prezentul litigiu este unul de contencios administrativ, pentru stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei se reține aplicabilitatea normelor cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanțe - 10.06.2019), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (…)".

Competența stabilită de textul de lege mai sus enunțat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

De asemenea, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată potrivit cărora:

"(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Or, în cauza de față, deși prin acțiunea pendinte se urmărește plata unor drepturi bănești în favoarea membrului de sindicat, Sindicatul Național "Forța Legii" nu are calitatea de reclamant, ci pe cea de reprezentant al acestuia (aspect ce rezultă și din petitul acțiunii deduse judecății), iar calitatea de reclamant revine membrului de sindicat, deoarece acesta are calitatea de titular al dreptului pretins, dar și interesul promovării acțiunii.

De asemenea, în cauză nu este aplicabilă decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, dispoziții ce au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicției muncii și a asigurărilor sociale.

În aceste condiții, având în vedere faptul că reclamantul a solicitat plata unor drepturi bănești izvorâte din raporturi de muncă, precum și faptul că la momentul formulării acțiunii acesta avea domiciliul în jud. Teleorman (astfel cum a fost indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată și cum rezultă și din înscrisurile atașate), localitate în raza teritorială a Tribunalului Teleorman, Înalta Curte constată că acestei instanțe îi aparține competența de soluționare a prezentei cauze.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Teleorman.

Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulate de Sindicatul Național "Forța Legii" pentru C. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, în favoarea Tribunalului Teleorman.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-12-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6232/2019
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1). Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția cont
ÎCCJ 2019-12-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6426/2019
Ședința publică din data de 12 decembrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată
ÎCCJ 2019-11-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6060/2019
Ședința publică din data de 28 noiembrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de
ÎCCJ 2017-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2480/2017
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dolj, sub număr Dosar x/2016 r
ÎCCJ 2020-01-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 135/2020
Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios admini
Sursă