ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 135/2020

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală De Poliție a Municipiului București, au solicitat:

- plata diferenței salariale reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, pentru fiecare angajat în parte, pe ultimii trei ani până la zi, cât și pe viitor, până la încetarea raporturilor de muncă, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective;

- plata dobânzii legale de la data devenirii scadente a obligației de plată și până la data plății efective.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 2538 din 10 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul București a avut în vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și împrejurarea că domiciliul reclamanților este situat în Județul Buzău.

2.2. Prin Sentința civilă nr. 693 din 7 noiembrie 2019, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dispus:

- disjungerea capătului de cerere privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și formarea unui nou dosar separat, pe rolul aceleiași instanțe;

- a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce îl privește pe reclamantul B., și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

În motivarea hotărârii, Tribunalul Buzău a reținut incidența prevederilor art. 87 din C. civ., potrivit cu care "domiciliul unei persoane fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile este acela unde aceasta declară că își are locuința principală", în ceea ce privește înțelesul noțiunii de "domiciliu", precum și împrejurarea că reclamantul are reședința în București.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Pornind de la datele prezentate anterior se apreciază că aspectele care au generat conflictul negativ de competență vizează înțelesul noțiunii de "domiciliu" în sens procedural, a diferenței juridice dintre această noțiune și aceea de "reședință", precum și a efectului pe care această distincție îl produce asupra competenței instanței de judecată.

Având în vedere că prezentul litigiu este unul de contencios administrativ, pentru stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei se reține aplicabilitatea normelor cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanțe - 14.01.2019), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (...)". Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Așadar, ulterior modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin dispozițiile Legii nr. 212/2018, textul de lege prevede o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de contencios administrativ și fiscal, de la domiciliul reclamantului persoană fizică.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înțelege locul unde persoana fizică declară că are locuința principală, iar "reședința" este locul unde persoana fizică are locuința secundară. Cele două noțiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenței populației, iar dovada fiecăreia se realizează prin mențiuni diferite în actul de identitate.

Astfel, noțiunea de domiciliu este definită de dispozițiile art. 27 din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, respectiv "Domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declara, ca are locuința principală".

Reședința este definită de dispozițiile art. 30 din O.U.G. nr. 97/2005 care prevăd că "Reședința este acolo unde persoana fizică declară că are locuința secundară, alta decât cea de domiciliu".

De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăsește utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalității procedurii de citare, respectiv înștiințării corespunzătoare a părților aflate în litigiu, cu privire la existența și obiectul pricinii.

În plus, dispozițiile legale trebuie interpretate și prin prisma scopului urmărit de legiuitor, respectiv atunci când intenția acestuia a fost să stabilească o competența alternativă a instanțelor judecătorești a prevăzut în mod expres acest lucru, respectiv dispozițiile art. 25 din Legea nr. 217/2003 stabilesc că "Cererea pentru emiterea ordinului de protecție este de competența judecătoriei de pe raza teritorială în care își are domiciliul sau reședința victima.".

În materia contenciosului administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanțe - 14.01.2019), statuează că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (...)".

Se observă, așadar, că legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare sau al procedurii de emitere a ordinului de protecție, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului și nu la reședința acestuia.

Cum dispozițiile art. 10 alin. (3), anterior menționate, sunt de strictă interpretare, nu se poate deroga de la competența teritorială exclusivă astfel reglementată, iar reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

În același sens, raportat la caracterele juridice ale domiciliului (stabilitate, unicitate, obligativitate și inviolabilitate), doctrina în materie a afirmat că stabilitatea constă în aceea că domiciliul este locuința statornică, deosebindu-se de reședință tocmai prin acest caracter de stabilitate.

Astfel că, scopul domiciliului este acela de a lega, din punct de vedere juridic, un individ de un anumit punct determinat în spațiu, așa încât să poată fi găsit la nevoie, fiind un mod de identificare a persoanei, funcție ce servește în același timp și societății, nu doar individului.

Față de aspectele mai sus prezentate, se constată că, din punct de vedere juridic, nu se poate susține că domiciliul părții este echivalent cu locuința în fapt sau reședința și nu poate constitui temei al stabilirii competenței în soluționarea cauzelor.

În aceste condiții, având în vedere faptul că la momentul formulării acțiunii reclamantul avea domiciliul în municipiul Buzău, jud. Buzău (conform procesului-verbal încheiat pentru acces la baza de date D.E.P.A.B.D. de la dosar Tribunalul Buzău), Înalta Curte va aplica dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul B. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București în favoarea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2020.

GGC - GV