ÎCCJ, decizie (scj.ro #84984)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84984) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Somații de plată și titluri executorii.

Proces-verbal de control. Natură juridică. Cerere de suspendare.

Instanță competentă și procedură aplicabilă.

Codul de

procedură fiscală, art. 172 și urm.

Legea nr. 554/2004,

art. 2 alin. (1)  lit. c), art. 14-15

Cuprins pe materii: Drept financiar și

fiscal

Indice alfabetic:Act adminstrativ-fiscal

Act de executare

Competență materială

Proces-verbal de control

Somație de plată

Titlu executoriu

Potrivit

dispozițiilor art. 141 alin. (1) și art. 145 alin. (1) din Codul de

procedură fiscală, somațiile de plată și titlurile

executorii sunt acte de executare și nu acte administrative fiscale în sensul

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care să poată face

obiectul unei cereri de suspendare întemeiată pe dispozițiile art.

14-15 ale aceleiași legi organice. Rezultă că suspendarea

titlurilor executorii și a somațiilor de plată privind creanțele

fiscale nu poate fi dispusă decât în cadrul unei contestații la

executare întemeiată pe dispozițiile art. 172 și

următoarele din Codul de procedură fiscală iar nu de către

instanța de contencios administrativ sesizată conform art. 14 și

15 din Legea nr. 554/2004.

Este însă de

competența de soluționare a instanței de contencios

administrativ cererea de suspendare a procesului-verbal de control, care

deși precede emiterea deciziei de impunere, produce efecte juridice prin

el însuși, fiind un act administrativ-fiscal în sensul art. 2 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 554/2004 și art. 41 din Codul de procedură

fiscală, emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației

privind stabilirea, modificarea sau stingerea unor drepturi și

obligații fiscale.

I.C.C.J. , Secția de contencios

administrativ și fiscal

Decizia nr. 2720 din 26iunie 2008

La data de 14 septembrie 2007, SC F SRL Mioveni a solicitat ca în

contradictoriu cu DGFP Argeș să se dispună conform art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea următoarelor acte:

-

Proces verbal de control nr. 10867 din 30 martie 2007, încheiat

pentru suma totală de 1.659.548 lei

-

Decizia de impunere , cu același număr și

dată, emisă pentru suma totală de 1.659.548 lei

-

Titlu executoriu emis în dosarul fiscal nr. 15 din 1 iunie 2007,

pentru suma de 455.685 lei

-

Titlu executoriu emis în dosarul fiscal nr. 201 din 28 mai 2007,

pentru suma de 87.675 lei

-

Titlu executoriu emis în dosarul fiscal nr. 13 din 1 iunie 2007,

pentru suma de 586.729 lei

-

Titlu executoriu emis în dosarul fiscal nr. 14 din 1 iunie 2007,

pentru suma de 529.459 lei

-

Somația de plată nr. 3/40/2007/2322 emisă în

dosarul fiscal nr. 4 din 1 iunie 2007 pentru suma de 1.571.873 lei

-

Somația de plată nr. 3/40/2007/2208 emisă în

dosarul fiscal nr. 45 din 28 mai 2007 pentru suma de 87.675 lei

În motivarea cererii

sale, reclamanta a arătat că existența pe rolul

autorității publice pârâte a contestației formulate împotriva

procesului-verbal de control financiar, având ca obiect anularea actelor

constatatoare a căror suspendare a fost solicitată, echivalează

cu dovedirea unui caz bine justificat, în sensul art. 14 și 15 din Legea

nr. 554/2004.

De asemenea, a precizat

că aplicarea actelor respective este de natură să prejudicieze

în mod grav societatea, care se vede pusă în situația de a nu-și

mai putea continua activitatea în viitor.

Ulterior, reclamanta

și-a precizat cerea în sensul că solicită suspendarea executării

actelor administrative fiscale mai sus menționate, până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii

introduse la Curtea de Apel Pitești – Secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 811/46/2007 pentru

anularea Deciziei nr. 207 din 16 iulie 2007 emisă de  ANAF-

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

Prin sentința

civilă nr. 96/F-C din 19 octombrie 2007, Curtea de Apel

Pitești

a respins excepiile

invocate de pârâtă referitoare la necompetența materială a instanței

și la inadmisibilitatea cererii de suspendare, ca neîntemeiate.

Totodată, a admis

cererea reclamantei astfel cum a fost precizată, dispunând suspendarea

executării tuturor actelor administrativ fiscale mai sus menționate,

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

litigiului.

În sfârșit, s-a

constat că suma de 3000 de lei stabilită cu titlu de cauțiune a

fost achitat de către societatea reclamantă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că

emiterea actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit mai multe

creanțe fiscale este de natură a conduce la indisponibilitatea

conturilor bancare ale reclamantei, paralizându-i practic întreaga activitate,

cu consecințe grave și ireversibile în viitor. Că, după

soluționarea contestației la executare, pârâta va putea

să-și activeze titlurile  executorii și să blocheze

activitatea comercială a societății,  în condițiile în

care nu rezultă cu certitudine vinovăția acesteia.

Pe de altă

parte,  „aparența dreptului nu converge către legalitate și

temeinicia actelor administrative fiscale”, iar blocarea activității

poate determina chiar intrarea în stare de faliment a societății

comerciale.

S-a mai arătat

că pe durata suspendării actelor respective, creditoarea

beneficiază  oricum, de dobânzi și penalități de

întârziere și că paguba iminentă a reclamantei este

certă  și viitoare, justificând măsura admiterii cererii de

față.

În fine, curtea de

apel a reținut că pârâta a mai procedat la o verificare a

aceleiași perioade, stabilind un alt rezultat care o avantajează pe

reclamantă, iar cercetarea penală a fost declanșată prin

controlul altor societăți cu care aceasta a colaborat.

În plus, la dosarul

pricinii există rapoarte de expertiză tehnică efectuate în alte

cauze și chiar dacă au natura unor probe extrajudiciare, ele

vizează aceleași acte administrative fiscale și  conduc cel

puțin la premiza diminuării sumelor de bani stabilite în sarcina

reclamantei.

Împotriva

sentinței, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Argeș a declarat recurs.

Recurenta a

susținut, în cadrul unei prime critici, că hotărârea s-a dat cu

încălcarea competenței altei instanțe în privința

capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării titlurilor

executorii și a somațiilor de plată emise în dosarele fiscale la

care se referă reclamanta. Că, instanța competentă să

se pronunțe asupra acestei cereri este Judecătoria Pitești,

conform art.172 alin.4) din Codul de procedură fiscală și art.373

alin.2) din Codul de procedură civilă.

Motivul de casare este

fondat.

Potrivit

dispozițiilor art.141 alin.1) și art.145 alin.1) din Codul de

procedură fiscală, somațiile de plată și titlurile

executorii sunt acte de executare și nu acte administrative fiscale în

sensul art.2 alin.1 lit.c) din Legea nr.554/2004, care să poată face

obiectul unei cereri de suspendare întemeiată pe dispozițiile

art.14-15 ale aceleiași legi organice.

Rezultă deci,

că suspendarea titlurilor executorii și a somațiilor de

plată privind creanțe fiscale nu putea fi dispusă decât în cadrul

unei contestații la executare întemeiată pe dispozițiile art.172

și următoarele din Codul de procedură fiscală și nu de

către instanța de contencios administrativ sesizată conform

art.14 și 15 din Legea nr.554/2004.

Deși

excepția de necompetență materială a fost invocată de

pârâtă prin întâmpinare, curtea de apel a respins-o cu motivarea că

atât somațiile de plată, cât și titlurile executorii emise de

organul fiscal în dosarele fiscale, „pot fi soluționate prin prorogare,

având în vedere decizia de impunere și dispozițiile art.172 din Codul

de procedură fiscală”.

Soluția ca

și argumentele invocate în sprijinul său ignoră însă, nu

numai natura juridică a titlurilor executorii și a somațiilor de

plată emise în cadrul procedurii de executare silită de către

organele fiscale competente, ci și  reglementările legale

existențe, care conferă instanțelor judecătorești de

drept comun, competența materială de soluționare a unor asemenea

contestații.

Recurenta a

susținut apoi, că în mod greșit prima instanță a respins

excepția de inadmisibilitate a capătului de cerere care se

referă la suspendarea procesului-verbal de control nr.10867 din 30 martie

2007, întrucât acest act are în realitate, natura unui raport de inspecție

fiscală care stă la baza  emiterii deciziei de impunere și

nu reprezintă un titlu de creanță susceptibil de executare

silită.

Critica nu este

întemeiată, deoarece recurenta însăși admite faptul că

procesul-verbal de control încheiat de consilierii pârâtei Direcția

g

enerală a Finanțelor Publice

Argeș a stat la baza emiterii deciziei de impunere nr.10867 din 30 martie

2007 pentru suma totală de 1.659.548 lei stabilită în sarcina

reclamantei cu titlu de creanță fiscală.

Deși precede

deciziei de impunere, procesul-verbal de control este, în sensul art.2 alin.1

lit.c) din Legea nr.554/2004 și art.41 din Codul de procedură

fiscală, un act administrativ fiscal emis de organul fiscal competent în

aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea unor

drepturi și obligații fiscale.

Având un asemenea

caracter, procesul-verbal de control financiar a produs efecte juridice prin el

însăși și ca atare poate  forma obiectul unei cereri de

suspendare a executării actului administrativ conform art.14 și 15

din Legea contenciosului administrativ în vigoare, art.215 alin.2) din Codul de

procedură fiscală.

În cadrul altei

critici, recurenta a susținut că sentința atacată a fost

pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii, în ceea ce privește cuantumul sumei de bani stabilită de

instanță cu titlu de cauțiune și a rezolvării date

capătului de cerere având ca obiect suspendarea procesului – verbal de

control și a deciziei de impunere  nr.10867 din 30 martie 2007.

Motivul de recurs nu

este fondat.

Cum deja s-a

arătat, prin sentință, curtea de apel a constatat că suma

de 3000 lei fixată cu titlu de cauțiune în baza art.215 alin.2 din C.

proc. fisc. a fost achitată de către reclamantă.

Legiuitorul nu a

stabilit un anumit procent fix, ci a prevăzut posibilitatea instanței

competente de a obliga pe reclamantă la plata unei cauțiuni de

până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al

căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la

2000 lei.

Ținând seama de

această reglementare și de faptul că societatea comercială

a mai achitat anterior o cauțiune în valoare de 166.954,80 lei,

orientată spre limita maximă, în dosarul nr.6884/280/2007 al

Judecătoriei Pitești, fără temei se susține în recurs

că suma de 3000 lei achitată cu același titlu nu ar fi

suficientă.

În legătură

cu rezolvarea dată cererii de suspendare a executării celor două

acte administrative fiscale, Înalta Curte apreciază că ea este

legală și temeinică.

Pentru această

concluzie trebuie menționat în primul rând, cuantumul foarte ridicat al

obligațiilor financiare suplimentare stabilite de organul de control

financiar, respectiv suma totală de 1.659.548 lei, a cărei plată

imediată, prin raportare la capitalul social subscris și vărsat

al societății comerciale, ar produce în mod cert o pagubă

iminentă și ireversibilă  în patrimoniul său.

Prima

instanță a reținut judicios existența cazului bine

justificat, referindu-se la o anumită aparență de nelegalitate a

actelor administrative fiscale, emise după ce un control financiar

efectuat anterior la reclamantă, pe aceeași perioadă, nu a

consemnat aspectele menționate în aceste acte.

Sub aspectul analizat

este semnificativă hotărârea pronunțată de Curtea de Apel

Pitești- Secția comercială și de contencios administrativ,

prin sentința civilă nr.126/F-C din 19 decembrie 2007 în dosarul

nr.811/46/2007.

Este vorba despre o

hotărâre definitivă și irevocabilă prin care s-a dispus

anularea deciziei nr.207 din 16 iulie 2007 și trimiterea contestației

formulată de reclamantă, împotriva deciziei de impunere nr.10867/2007

la pârâta Agenția

n

ațională

de Administrare Fiscală în vederea soluționării cauzei în fond.

În plus, societatea

comercială a prezentat ca act nou în recurs și opinia exprimată

la cererea sa de către expertul contabil ȘM. Acest expert a

concluzionat că obligațiile fiscale suplimentare stabilite prin

decizia de impunere nr.10867 din 30 martie 2007 nu reflectă realitatea

și pot afecta negativ activitatea SC „F” SRL Mioveni.

De asemenea, a

apreciat că societatea  respectivă are motive justificate pentru

a solicita instanței de judecată suspendarea executării deciziei

de impunere emisă de pârâtă pentru suma totală de 1.659.548 lei,

deoarece aplicarea actului poate conduce la încetarea temporară a

activității sau chiar la falimentul agentului economic controlat.

Având

în vedere considerentele expuse în cele ce preced  recursul a fost admis

numai în privința rezolvării date capetelor de cerere care au ca

obiect suspendarea titlurilor executorii și a somațiilor de

plată, celelalte dispoziții ale sentinței au fi menținute.