ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 766/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 766/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă la data de 01.08.2017, sub nr. x/2017, petenta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Vrancea a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, suspendarea executării somațiilor ANAF nr. x și nr. y, pentru sumele de 54.684 RON și respectiv 386.206 RON.
Petenta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, O.U.G. nr. 34/2004, O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 925/2006 și art. 483 - 489 C. proc. civ.
Prin sentința civilă nr. 2206/06.09.2017, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ fiscal în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția necompetenței materiale, invocată de intimată și s-a trimis dosarul la Judecătoria Focșani, spre competentă soluționare.
Prin sentința civilă nr. 6467/3.10.2017, Judecătoria Focșani a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei la Curtea de Apel București.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4400 din 17.11.2017, a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale, a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Vrancea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, la Judecătoria Focșani, a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea conflictului de competență de față, în raport de prevederile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani, secția civilă.
Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Prin cererea care formează obiectul prezentului dosar petenta a solicitat, în baza Legii nr. 554/2004, suspendarea executării a două somații emise de intimată, pe motiv că actele administrative care au stat la baza emiterii acestor somații, reprezentate de două procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emise de Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, au fost atacate pe cale administrativă la autoritatea emitentă, iar contestațiile nu au fost încă soluționate.
Astfel cum a reținut și Curtea de Apel București, petenta contestă două acte de executare silită propriu zisă, respectiv Somația nr. y și Somația nr. x.
În prezenta cauză petenta nu a contestat actele administrative care au stat la baza emiterii celor două somații, respectiv Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/30.03.2017, prin care s-a dispus aplicarea unei corecții financiare în cuantum de 386.205,75 RON, inclusiv TVA și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/30.03.2017, prin care s-a dispus aplicarea unei corecții financiare în cuantum de 54.684 RON, inclusiv TVA, ambele emise de Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională.
Conform prevederilor art. 213 alin. (14) Codul de procedură fiscală:
"(14) Împotriva actelor prin care se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație la executare în conformitate cu prevederile art. 260 și 261".
Potrivit art. 260 Codul de procedură fiscală (în forma în vigoare la data formulării contestației la executare):
"(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.
(2) Dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prevăzute de C. proc. civ., republicat, nu sunt aplicabile.
(3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
(4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență".
Potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ. (în forma în vigoare la data începerii executării silite împotriva debitoarei prin somații, respectiv 30.01.2017):
"(1) Contestația se introduce la instanța de executare", iar potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ.:
"(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel". Înalta Curte are în vedere că prin Decizia nr. XIV/05.02.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în aplicarea art. 169 alin. (4) din vechiul Codul de procedură fiscală (art. 172 alin. (4), s-a decis că judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Dacă petenta ar fi solicitat suspendarea executării actelor administrative care au stat la baza emiterii celor două somații, respectiv Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/30.03.2017 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/30.03.2017, emise de Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, ar fi fost competentă instanța de contencios administrativ.
Astfel cum a reținut și Curtea de Apel București, chiar dacă ar fi fost o cauză de contencios administrativ, devenind aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004, dat fiind faptul că cele două somații au fost emise de o autoritate publică locală, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, ar fi fost competent să soluționeze cauza Tribunalul Vrancea, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și nu Curtea de Apel București.
Din coroborarea dispozițiilor legale citate anterior rezultă faptul că instanța competentă, material și teritorial, să judece contestația formulată împotriva celor două somații este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul debitoarei, situat în Municipiul Focșani, respectiv Judecătoria Focșani.
În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Focșani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Vrancea și pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, în favoarea Judecătoriei Focșani.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 februarie 2018.