ÎCCJ, decizie (scj.ro #83280)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83280) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Competență teritorială. Obligația de a face. Contract de leasing vizând un bun imobil. Întrucât din promisiunea de vânzare-cumpărare (contract de leasing) a unui imobil se naște numai obligația de a face, competența teritorială de soluționare a acțiunii în constatare nu se stabilește potrivit art.13, ci potrivit art.10 pct.1 sau art.5 Cod procedură civilă. (Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr. 2310 din 25 iunie 2008) Prin acțiunea înregistrată la data de 1 noiembrie 2006 reclamanta SC A.A. SRL a chemat în judecată pârâta SC I.T.L.
SA solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se constate îndeplinirea tuturor obligațiilor asumate prin contractul de leasing financiar și actul adițional inclusiv achitarea valorii reziduale; să oblige pârâta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică prin care se transmite dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu iar în caz de refuz sentința să țină loc de act autentic; să se dispună rectificarea CF Arad după rămânerea irevocabilă a hotărârii. Tribunalul Arad – Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal prin sentința nr.3 din 8 ianuarie 2007 a respins ca nefondate excepțiile ridicate de pârâtă și a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că potrivit art.26 din contractul de leasing părțile au convenit ca instanța competentă care soluționează litigiile legate de acest contract să fie instanța în a cărei rază teritorială este situat sediul locatorului. Împotriva acestei soluții a promovat apel pârâta care arată că obiectul cererii cu care a fost investită instanța este reprezentat de contractul de leasing financiar și nicidecum imobilul care face obiectul acestui contract, și în consecință nu este atrasă competența teritorială a instanței în raza în care se află imobilul, ci competența instanței de la sediu principal al pârâtei conform art.7 Cod procedură civilă. Curtea de Apel Timișoara – Secția comercială - prin decizia nr.80 din 29 martie 2007 a respins apelul ca nefondat.
În motivarea soluției, instanța de control judiciar, a reținut că în mod legal și temeinic s-a considerat că Tribunalul Arad este competent din punct de vedere teritorial să judece acțiunea introductivă, având în vedere că obiectul acestei cereri este un imobil situat în Arad, ori conform art.13 alin.1 Cod procedură civilă asemenea cereri sunt de competența instanței unde se află imobilul. Conform art.19 Cod procedură civilă părțile nu pot conveni să stabilească o altă competență teritorială, astfel că art.26 din contractul de leasing financiar prin care s-a stabilit de către părți competența teritorială a instanței de la sediul locatorului, nu își poate produce efectele întrucât contravine unei norme imperative.
Pârâta a declarat recurs împotriva soluției instanței de apel, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă. Recursul este fondat. Pentru unele categorii de pricini, legea stabilește competența teritorială în favoarea unei anumite instanțe, fără a mai exista posibilitatea pentru părți de a conveni ca litigiul să fie soluționat de o altă instanță, ceea ce înseamnă că instanța determinată de lege are o competență teritorială exclusivă așa cum este prevăzută de dispozițiile art.13(1) Cod procedură civilă.
Această reglementare are în vedere numai acțiunile (cererile) reale imobiliare deoarece pentru cererile personale, art.10 pct.1 Cod procedură civilă stabilește o competență teritorială relativă fără a face vreo deosebire după cum cererea personală ar avea ca obiect un bun mobil sau imobil iar art.10 pct.2 Cod procedură civilă prevede o competență teritorială alternativă pentru cererile personale imobiliare care izvorăsc dintr-un contract de locațiune al unui imobil. Întrucât din promisiunea de vânzare-cumpărare (contract de leasing) a unui imobil se naște numai obligația de a face, competența teritorială de soluționare a acțiunii în constatare nu se stabilește potrivit art.13, ci potrivit art.10 pct.1 sau art.5 Cod procedură civilă.
Mai mult în speță prin contractul de leasing părțile au convenit ca instanța competentă care soluționează litigiile legate de acest contract să fie instanța în a cărei rază teritorială este situat sediul locatorului. Față de cele arătate toate argumentele intimatei expuse în întâmpinarea formulată nu pot fi avute în vedere, cu atât mai mult cu cât obiectul cererii cu care instanța a fost investită este reprezentat de contractul de leasing financiar și nicidecum de imobilul care face obiectul acestui contract.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.