ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2310/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 1 noiembrie

2006 reclamanta SC A.A. SRL a chemat în judecată pârâta SC I.T.L. SA solicitând

ca în baza sentinței ce se va pronunța să se constate îndeplinirea tuturor

obligațiilor asumate prin contractul de leasing financiar din 23 noiembrie 2001

și actul adițional din data de 29 martie 2005 inclusiv achitarea valorii

reziduale; să oblige pârâta la încheierea contractului de vânzare - cumpărare

în formă autentică prin care se transmite dreptul de proprietate asupra imobilului

situat în Arad, iar în caz de refuz sentința să țină loc de act autentic; să se

dispună rectificarea CF Arad după rămânerea irevocabilă a hotărârii.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că prin actul adițional din 29 martie 2005 încheiat la

contractul de leasing financiar din 23 noiembrie 2001 a preluat calitatea de

utilizator al imobilului mai sus arătat de la SC A.G. SA Arad, societatea

pârâtă nemaiavând nicio pretenție de la fostul utilizator la data semnării

actului adițional.

Reclamanta a mai arătat că a

respectat toate obligațiile și termenele stipulate în contractul de leasing

financiar, iar la finalul perioadei de leasing conform art. 18 alin. (1) și (2)

din contract a optat pentru cumpărarea imobilului achitând pârâtei rata

reziduală și impozitul aferent construcțiilor ce făcea obiectul leasingului.

Prin apărările făcute pârâta

a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Arad întemeiată pe

dispozițiile art. 26 a contractului de leasing din 23 noiembrie 2001 și

excepția prematurității motivată de faptul că reclamanta nu a îndeplinit

procedura obligatorie prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.

Tribunalul Arad, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3 din 8 ianuarie

2007 a respins ca nefondate excepțiile ridicate de pârâtă și a admis acțiunea

astfel cum a fost formulată.

Pentru a se pronunța astfel

instanța de fond a reținut că potrivit art. 26 din contractul de leasing

părțile au convenit ca instanța competentă care soluționează litigiile legate

de acest contract să fie instanța în a cărei rază teritorială este situat

sediul locatorului.

S-a mai arătat că acțiunea

cuprinde în petit mai multe cereri, instanța apreciind că cererea principală

are ca obiect prestația tabulară, celelalte cereri fiind accesorii ale acesteia

și cum în materia prestației tabulare se face în circumscripția căreia se află

imobilele s-a respins excepția de necompetență teritorială.

De asemenea instanța de fond

a considerat că au fost îndeplinite cerințele prevăzute de art. 7201 C. proc.

civ. și pe fondul cauzei că reclamanta și-a îndeplinit întocmai obligațiile

asumate prin contract optând potrivit art. 18 pentru cumpărarea bunului

achitând și valoarea reziduală.

Împotriva acestei soluții a

promovat apel pârâta care arată că obiectul cererii cu care a fost investită

instanța este reprezentat de contractul de leasing financiar și nicidecum

imobilul care face obiectul acestui contract, și în consecință nu este atrasă

competența teritorială a instanței în raza în care se află imobilul, ci

competența instanței de la sediu principal al pârâtei conform art. 7 C. proc.

civ.

Mai mult, conform art. 26

din contractul de leasing financiar părțile au convenit ca instanța competentă

să soluționeze litigiul să fie instanța în a cărei rază teritorială este sediul

locatorului.

De asemenea s-a criticat

faptul că instanța a unit excepția necompetenței teritoriale cu fondul cauzei

în condițiile în care era în discuție o excepție peremptorie, ce trebuia

soluționată prin încheiere înainte ca instanța să se pronunțe pe fond.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială, prin decizia nr. 80 din 29 martie 2007 a respins apelul ca

nefondat.

În motivarea soluției,

instanța de control judiciar, a reținut că în mod legal și temeinic s-a

considerat că Tribunalul Arad este competent din punct de vedere teritorial să

judece acțiunea introductivă, având în vedere că obiectul acestei cereri este

un imobil situat în Arad, ori conform art. 13 alin. (1) C. proc. civ. asemenea

cereri sunt de competența instanței unde se află imobilul.

Conform art. 19 C. proc.

civ. părțile nu pot conveni să stabilească o altă competență teritorială,

astfel că art. 26 din contractul de leasing financiar prin care s-a stabilit de

către părți competența teritorială a instanței de la sediul locatorului, nu își

poate produce efectele întrucât contravine unei norme imperative.

Cu petiția înregistrată la

data de 22 mai 2007 pârâta a declarat recurs împotriva soluției instanței de

apel, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel se susține că în mod

eronat s-a considerat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 13 C. proc.

civ., atâta timp cât obiectul cererii de chemare în judecată este o acțiune cu

obligația de a face chiar dacă privește un bun imobil.

Deși Curtea de Apel

Timișoara constată că în mod greșit instanța de fond a considerat că petitul

principal al cererii de chemare în judecată formulat de reclamantă ar fi

prestația tabulară, acoperă această nelegalitate arătând că oricum ar fi fost

de competența Tribunalului Arad, argumentând că, de fapt, petitul principal

este reprezentat de pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract

autentic de vânzare - cumpărare.

În aceste condiții, susține

recurenta, obiectul principal al cererii de chemare în judecată este o acțiune

în obligație de a face chiar dacă privește un bun imobil.

Recursul este fondat.

Pentru unele categorii de

pricini, legea stabilește competența teritorială în favoarea unei anumite

instanțe, fără a mai exista posibilitatea pentru părți de a conveni ca litigiul

să fie soluționat de o altă instanță, ceea ce înseamnă că instanța determinată

de lege are o competență teritorială exclusivă așa cum este prevăzută de

dispozițiile art. 13 alin. (1) C. proc. civ.

Această reglementare are în

vedere numai acțiunile (cererile) reale imobiliare deoarece pentru cererile

personale, art. 10 pct. 1 C. proc. civ. stabilește o competență teritorială

relativă fără a face vreo deosebire după cum cererea personală ar avea ca

obiect un bun mobil sau imobil iar art. 10 pct. 2 C. proc. civ. prevede o

competență teritorială alternativă pentru cererile personale imobiliare care

izvorăsc dintr-un contract de locațiune al unui imobil.

Întrucât din promisiunea de

vânzare - cumpărare (contract de leasing) a unui imobil se naște numai

obligația de a face, competența teritorială de soluționare a acțiunii în

constatare nu se stabilește potrivit art. 13, ci potrivit art. 10 pct. 1 sau art.

5 C. proc. civ.

Mai mult în speță prin

contractul de leasing părțile au convenit ca instanța competentă care

soluționează litigiile legate de acest contract să fie instanța în a cărei rază

teritorială este situat sediul locatorului.

Față de cele arătate toate

argumentele intimatei expuse în întâmpinarea formulată nu pot fi avute în

vedere, cu atât mai mult cu cât obiectul cererii cu care instanța a fost

investită este reprezentat de contractul de leasing financiar și nicidecum de

imobilul care face obiectul acestui contract.

În consecință având în

vedere că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, văzând și

dispozițiile art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta SC I.T.L. SA București împotriva deciziei nr. 80/A/COM din 29 martie 2007

a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, pe care o casează, precum și

sentința civilă nr. 3 din 8 ianuarie 2007 a Tribunalului Arad, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, și trimite cauza spre competență

la Tribunalul București, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 iunie 2008.