ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2310/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 1 noiembrie 2006 reclamanta SC A.A. SRL a chemat în judecată pârâta SC I.T.L. SA solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se constate îndeplinirea tuturor obligațiilor asumate prin contractul de leasing financiar din 23 noiembrie 2001 și actul adițional din data de 29 martie 2005 inclusiv achitarea valorii reziduale; să oblige pârâta la încheierea contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică prin care se transmite dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Arad, iar în caz de refuz sentința să țină loc de act autentic; să se dispună rectificarea CF Arad după rămânerea irevocabilă a hotărârii.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin actul adițional din 29 martie 2005 încheiat la contractul de leasing financiar din 23 noiembrie 2001 a preluat calitatea de utilizator al imobilului mai sus arătat de la SC A.G. SA Arad, societatea pârâtă nemaiavând nicio pretenție de la fostul utilizator la data semnării actului adițional. Reclamanta a mai arătat că a respectat toate obligațiile și termenele stipulate în contractul de leasing financiar, iar la finalul perioadei de leasing conform art. 18 alin. (1) și (2) din contract a optat pentru cumpărarea imobilului achitând pârâtei rata reziduală și impozitul aferent construcțiilor ce făcea obiectul leasingului.

Prin apărările făcute pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Arad întemeiată pe dispozițiile art. 26 a contractului de leasing din 23 noiembrie 2001 și excepția prematurității motivată de faptul că reclamanta nu a îndeplinit procedura obligatorie prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. Tribunalul Arad, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3 din 8 ianuarie 2007 a respins ca nefondate excepțiile ridicate de pârâtă și a admis acțiunea astfel cum a fost formulată. Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că potrivit art. 26 din contractul de leasing părțile au convenit ca instanța competentă care soluționează litigiile legate de acest contract să fie instanța în a cărei rază teritorială este situat sediul locatorului.

S-a mai arătat că acțiunea cuprinde în petit mai multe cereri, instanța apreciind că cererea principală are ca obiect prestația tabulară, celelalte cereri fiind accesorii ale acesteia și cum în materia prestației tabulare se face în circumscripția căreia se află imobilele s-a respins excepția de necompetență teritorială. De asemenea instanța de fond a considerat că au fost îndeplinite cerințele prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. și pe fondul cauzei că reclamanta și-a îndeplinit întocmai obligațiile asumate prin contract optând potrivit art. 18 pentru cumpărarea bunului achitând și valoarea reziduală.

Împotriva acestei soluții a promovat apel pârâta care arată că obiectul cererii cu care a fost investită instanța este reprezentat de contractul de leasing financiar și nicidecum imobilul care face obiectul acestui contract, și în consecință nu este atrasă competența teritorială a instanței în raza în care se află imobilul, ci competența instanței de la sediu principal al pârâtei conform art. 7 C. proc. civ. Mai mult, conform art. 26 din contractul de leasing financiar părțile au convenit ca instanța competentă să soluționeze litigiul să fie instanța în a cărei rază teritorială este sediul locatorului. De asemenea s-a criticat faptul că instanța a unit excepția necompetenței teritoriale cu fondul cauzei în condițiile în care era în discuție o excepție peremptorie, ce trebuia soluționată prin încheiere înainte ca instanța să se pronunțe pe fond.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia nr. 80 din 29 martie 2007 a respins apelul ca nefondat. În motivarea soluției, instanța de control judiciar, a reținut că în mod legal și temeinic s-a considerat că Tribunalul Arad este competent din punct de vedere teritorial să judece acțiunea introductivă, având în vedere că obiectul acestei cereri este un imobil situat în Arad, ori conform art. 13 alin. (1) C. proc. civ. asemenea cereri sunt de competența instanței unde se află imobilul. Conform art. 19 C. proc. civ. părțile nu pot conveni să stabilească o altă competență teritorială, astfel că art. 26 din contractul de leasing financiar prin care s-a stabilit de către părți competența teritorială a instanței de la sediul locatorului, nu își poate produce efectele întrucât contravine unei norme imperative.

Cu petiția înregistrată la data de 22 mai 2007 pârâta a declarat recurs împotriva soluției instanței de apel, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel se susține că în mod eronat s-a considerat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 13 C. proc. civ., atâta timp cât obiectul cererii de chemare în judecată este o acțiune cu obligația de a face chiar dacă privește un bun imobil. Deși Curtea de Apel Timișoara constată că în mod greșit instanța de fond a considerat că petitul principal al cererii de chemare în judecată formulat de reclamantă ar fi prestația tabulară, acoperă această nelegalitate arătând că oricum ar fi fost de competența Tribunalului Arad, argumentând că, de fapt, petitul principal este reprezentat de pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare - cumpărare.

În aceste condiții, susține recurenta, obiectul principal al cererii de chemare în judecată este o acțiune în obligație de a face chiar dacă privește un bun imobil. Recursul este fondat. Pentru unele categorii de pricini, legea stabilește competența teritorială în favoarea unei anumite instanțe, fără a mai exista posibilitatea pentru părți de a conveni ca litigiul să fie soluționat de o altă instanță, ceea ce înseamnă că instanța determinată de lege are o competență teritorială exclusivă așa cum este prevăzută de dispozițiile art. 13 alin. (1) C. proc. civ. Această reglementare are în vedere numai acțiunile (cererile) reale imobiliare deoarece pentru cererile personale, art. 10 pct. 1 C. proc.

civ. stabilește o competență teritorială relativă fără a face vreo deosebire după cum cererea personală ar avea ca obiect un bun mobil sau imobil iar art. 10 pct. 2 C. proc. civ. prevede o competență teritorială alternativă pentru cererile personale imobiliare care izvorăsc dintr-un contract de locațiune al unui imobil. Întrucât din promisiunea de vânzare - cumpărare (contract de leasing) a unui imobil se naște numai obligația de a face, competența teritorială de soluționare a acțiunii în constatare nu se stabilește potrivit art. 13, ci potrivit art. 10 pct. 1 sau art. 5 C. proc. civ. Mai mult în speță prin contractul de leasing părțile au convenit ca instanța competentă care soluționează litigiile legate de acest contract să fie instanța în a cărei rază teritorială este situat sediul locatorului.

Față de cele arătate toate argumentele intimatei expuse în întâmpinarea formulată nu pot fi avute în vedere, cu atât mai mult cu cât obiectul cererii cu care instanța a fost investită este reprezentat de contractul de leasing financiar și nicidecum de imobilul care face obiectul acestui contract. În consecință având în vedere că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, văzând și dispozițiile art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC I.T.L. SA București împotriva deciziei nr. 80/A/COM din 29 martie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, pe care o casează, precum și sentința civilă nr. 3 din 8 ianuarie 2007 a Tribunalului Arad, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, și trimite cauza spre competență la Tribunalul București, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2008.