ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1823/2020

Circumstanțele cauzei. Prima instanță învestită. Prin cererea înregistrată la data de 13.06.2019, pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta ANAF -DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CRAIOVA, a solicitat să se dispună: anularea decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/02.10.2018 ca netemeinică și nelegală; anularea deciziei nr. x/28.12.2018 emisă în procedura prealabilă; constatarea că nu se impune angajarea răspunderii solidare a reclamantului pentru suma de 749.549 RON, compusă din debite în suma de 746.657 RON și accesorii în suma de 2.892 RON precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii s-a arătat că, în fapt organul fiscal AJPF Dolj prin Serviciul de Colectare Executare Silită Persoane Juridice din cadrul pârâtei, a emis Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJG - DEJ - 8756 - 1/02.10.2018, pentru suma totală de 749.549 RON, compusă din debite în suma de 746.657 RON și accesorii în suma de 2.892 RON, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Prin sentința civilă nr. 1352/14.10.2019, Tribunalul Dolj a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dolj și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CRAIOVA, în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Dolj a reținut că, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat anularea Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/02.10.2018 ca netemeinice și nelegală, anularea Deciziei nr. x/28.12.2018 emisă în procedura prealabilă. În conformitate cu art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală deciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative la care se referă pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios competentă, în condițiile legii. Instanța a reținut că, în lipsa unor proceduri exprese referitoare la instanța judecătorească competentă, devin aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 care prevăd că "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său." Având în vedere că domiciliul reclamantului din România (reședința acestuia, în situația în care acesta este cetățean străin - domiciliul la apărătorul ales) este în județul Timiș, instanța a constatat că nu este competentă să soluționeze prezenta cauză, art. 10 alin. (3) stabilind competența exclusivă în favoarea instanței de contencios administrativ de la domiciliul reclamantului, respectiv, Tribunalul Timiș. Față de toate aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dolj, secția CAF și a declinat cauza spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului Timiș, în conformitate cu art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. raportat la art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

A doua instanță învestită. La data de 08.12.2019, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019. Prin sentința civilă nr. 1381 din data de 09.12.2019, Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CRAIOVA, în favoarea Tribunalului București. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Timiș a reținut că, prin demersul judiciar inițiat reclamantul domiciliat în Italia a solicitat anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/02.10.2018 ca netemeinică și nelegală, anularea Deciziei nr. x/28.12.2018 emisă în procedură prealabilă. Potrivit art. 129 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. Potrivit normei de competență teritorială absolută prevăzută de art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004 Legea contenciosului administrativ astfel de litigii de natura celui din cauză sunt date în competența tribunalului în circumscripția căruia își are domiciliul reclamantul. Conform art. 87 C. civ. "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este în locul unde își are principala așezare". Totodată, art. 91 prevede, la alin. (1), că "Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate". Din înscrisurile existente la dosar reiese că reclamantul are domiciliul în Italia, ceea ce face incidente dispozițiile art. 1072 C. proc. civ., conform cărora "Dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanța competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competență materială, la Judecătoria sectorului 1 al Municipiului București, respectiv la Tribunalul București". Cu toate că reclamantul și-a ales domiciliul procedural ales în Timișoara la cabinetul apărătorului său, acest domiciliu nu poate atrage competența Tribunalului Timiș având în vedere domiciliul stabil și efectiv al acestuia. Astfel, ținând seama că reclamantul nu are domiciliul în România, ci în străinătate și cum nu se poate stabili care anume tribunal de pe teritoriul României este îndreptățit să soluționeze litigiul, în conformitate cu dispozițiile art. 1072 C. proc. civ., competența teritorială aparține Tribunalului București. Pentru aceste considerente, în baza art. 132 alin. (1) C. proc. civ. instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Timiș, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

A treia instanță învestită. La data de 08.12.2019, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019. Prin sentința civilă nr. 615 din data de 18.02.2020 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București. A declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CRAIOVA, în favoarea Tribunalului Dolj. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul București a reținut că potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Conform art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. Necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. Instanța a reținut, prin raportare la obiectul cererii, că litigiul de față este un litigiu de drept public, iar nu de drept privat, mai exact un litigiu care intră în sfera dreptului internațional public. Potrivit dispozițiilor art. 1065 C. proc. civ. "dispozițiile prezentei cărți se aplică proceselor de drept privat cu elemente de extraneitate, în măsura în care prin tratatele internaționale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede altfel". Având în vedere că prezentul litigiu este unul de drept public, se reține că toate referirile instanței de fond la textele din Cartea a VII-a nu sunt aplicabile cauzei. În consecință, Tribunalul a reținut faptul că determinarea legislației aplicabile prezentei cauze trebuie efectuată prin raportarea la dispozițiile Legii nr. 554/2004 în ansamblul său. Astfel cum rezultă din cuprinsul Legii nr. 554/2004, aceasta nu conține norme privind determinarea competenței în cazul în care reclamantul are domiciliul în străinătate. Pe de altă parte, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. și cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte. S-a reținut că Legea nr. 554/2004 se completează cu dispozițiile generale ale C. proc. civ., iar nu prevederile speciale, cum sunt cele cuprinse în Cartea a VII-a a C. proc. civ., care se referă strict la procesele de drept privat cu elemente de extraneitate. Prin urmare, în cauză, devin incidente dispozițiile de drept comun din cadrul C. proc. civ., respectiv art. 111, care prevede că cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului. Pentru aceste motive, Tribunalul a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal. Soluția instanței este în acord cu regulatorul de competență pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție, asupra aceleași probleme de drept, prin decizia nr. 932/18.02.2020 în cauza 2650/30/2019. Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare. În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/02.10.2018, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova; anularea deciziei nr. x/28.12.2018 emisă în procedura prealabilă; constatarea că nu se impune angajarea răspunderii solidare a reclamantului A. pentru suma de 749.549 RON, compusă din debite în suma de 746.657 RON și accesorii în suma de 2.892 RON. Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie, având în vedere că litigiul s-a născut din emiterea unui act administrativ, în speță fiind aplicabile dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și faptul că reclamantul - cetățean străin, cu domiciliul în Italia, asociat al B. S.R.L., NIF x, a indicat adresa de domiciliu a apărătorului ales la Cabinetul de Avocat C., situat în Timișoara, județul Timiș. În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 554/2004 "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public". Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare. Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice. Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, … se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 "reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său". Înalta Curte constată că dispozițiile sus-citate nu reglementează situația în care reclamantul are domiciliul în străinătate, însă în acest caz, devin incidente dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. și cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte". Prin urmare, Înalta Curte constată aplicabilitatea dispozițiilor art. 111 din C. proc. civ. care stabilește competența teritorială în ipoteza cererilor îndreptate împotriva persoanelor juridice de drept public care prevăd că "Cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului". În raport de aceste dispoziții speciale, având în vedere că prin cererea dedusă judecății s-a solicitat anularea unor acte administrative emise de o autoritate publică locală, AJFP Dolj prin Serviciul de Colectare Executare Silită Persoane Juridice, cu sediul în Craiova, județul Dolj, aflată în raza teritorială a Tribunalului Dolj, iar reclamantul are domiciliul în străinătate, Înalta Curte apreciază că din punct de vedere teritorial, competenta aparține instanței de la sediul pârâtului, respectiv Tribunalul Dolj.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență. Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal.