ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1502/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal la data de 29 august 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj și Societatea General B. S.R.L., prin lichidator judiciar ACM Corporate IPURL, a solicitat suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DGJ - DEJ nr. 7381 din 1.08.2017, emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actului administrativ.

1.2. Prin Sentința civilă nr. 4635 din 11 octombrie 2017, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 17 octombrie 2017, sub nr. x/2017.

Prin Sentința civilă nr. 570 din 27 octombrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj și Societatea General B. S.R.L., prin lichidator judiciar ACM Corporate IPURL, dispunând suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJG - DEJ 7381-3 din 1.08.2017, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva Sentinței civile nr. 570 din 27 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă a susținut că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 14 și art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind îndeplinite condițiile cazului bine justificat și pagubei iminente.

În ceea ce privește existența cazului bine justificat, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond a reținut motive de nelegalitate a actului administrativ-fiscal ce fac obiectul acțiunii în anulare, ceea ce echivalează cu o antepronunțare asupra legalității deciziei de atragere a răspunderii solidare. Totodată, instanța de fond și-a întemeiat considerentele pe motive privitoare la cuantumul creanței fiscale stabilite în sarcina reclamantului, iar nu la legalitatea actului și nu a precizat probele care au creat un dubiu rezonabil asupra îndeplinirii condițiilor de antrenare a răspunderii și care au condus la admiterea cererii de suspendare.

În raport de jurisprudența în materie a instanței supreme, recurenta-pârâtă a apreciat că decizia contestată îndeplinește cerințele necesare pentru a beneficia de prezumția de legalitate, respectiv este emisă în conformitate cu legea, se adresează unui subiect determinat și dă naștere, modifică sau stinge drepturi și obligații.

Considerentele instanței de fond sunt evazive și nu sunt de natură a crea o puternică îndoială sub aspectul legalității actului administrativ, întrucât prima instanță, fără a administra un probatoriu adecvat, și-a însușit susținerile reclamantului din cererea introductivă, care privesc fondul cauzei.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, simpla mențiune din cuprinsul sentinței, în sensul că executarea sumei ar antrena un important prejudiciu, care ar afecta grav activitatea reclamantului, nu este suficientă pentru a se dispune suspendarea executării deciziei contestate. Producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului nu poate fi motivată doar prin simpla enumerare a unor dispoziții legale și a etapelor pe care ar fi trebuit să le urmeze organul fiscal în vederea diminuării prejudiciului produs bugetului de stat, ci instanța era obligată să verifice situația concretă a reclamantului și efectele pe care le poate genera actul administrativ, în baza probelor de la dosar.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18 ianuarie 2018, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând că prima instanță a apreciat în mod corect cu privire la existența cazului bine justificat și a pagubei iminente.

Totodată, la termenul de judecată din 20 martie 2019, intimatul-reclamant a invocat excepția lipsei de interes în susținerea recursului, în raport de soluția pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal prin Sentința civilă nr. 11 din 11 ianuarie 2019, în dosarul nr. x/2018, având ca obiect acțiunea în anularea actului administrativ.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Referitor la excepția lipsei de interes în susținerea recursului, Înalta Curte va avea în vedere următoarele aspecte:

Intimatul-reclamant A. a invocat excepția lipsei de interes în susținerea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj în raport de soluția de admitere a cererii în anulare a actului administrativ, dispusă prin Sentința civilă nr. 11 din 11 ianuarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Deși măsura suspendării executării actului administrativ, întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, produce efecte limitate din punct de vedere temporal, putând fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare a actului administrativ, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).

Prin urmare, întrucât soluția de admitere a acțiunii în anulare determină o prelungire ope legis a efectelor suspendării încuviințate de instanță, Înalta Curte apreciază că pârâta justifică un interes procesual actual în susținerea recursului, subzistând folosul practic urmărit prin promovarea căii de atac declarate, respectiv desființarea măsurii de temporizare a efectului executoriu al actului administrativ.

În consecință, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 32 - 33 din C. proc. civ. cu privire la justificarea interesului procesual de partea care formulează o cerere, Înalta Curte va respinge excepția lipsei de interes în susținerea recursului, ca neîntemeiată.

II.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DGJ - DEJ nr. 7381 din 1.08.2017, emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, până la pronunțarea instanței de fond.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantului (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

În cauză, contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiției cazului bine justificat, prima instanță reținând în mod corect că argumentele reclamantului cu privire la greșita aplicare a prevederilor art. 25 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în ceea ce privește condițiile legale de atragere a răspunderii solidare, reprezintă o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului contestat. În acest sens va fi avută în vedere jurisprudența europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. și Comisia CE, prin care s-a reținut că cerința cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existența "cel puțin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate".

Totodată, Înalta Curte constată că, prin Sentința civilă nr. 11 din 11 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regional a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, fiind anulate Deciziile nr. DJG-DEJ 7381-3 din 1 august 2017 și nr. CRR_REG_30761/12.10.2017, emise de pârâte. Chiar dacă această sentință nu are caracter definitiv (împotriva sa fiind exercitată calea de atac a recursului de către pârâte), soluția pronunțată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase și rezonabile cu privire la legalitatea actului administrativ dedus judecății.

Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiate, susținerile recurentei-pârâte referitoare la lipsa administrării unui probatoriu concludent de către instanța de fond și la însușirea, fără o analiză proprie, a argumentelor reclamantului. În raport de caracterul sumar al procedurii de soluționare a cererii de suspendare, probatoriul administrat în cauză nu putea avea o complexitate și amplitudine sporite, scopul probațiunii fiind acela al dovedirii aparenței de nelegalitate a actului administrativ, concomitent cu neprejudicierea fondului cauzei. Totodată, Înalta Curte constată că argumentele proprii ale instanței pot fi decelate cu ușurință din lecturarea hotărârii atacate, demonstrând că judecătorul fondului nu și-a însușit argumentele părții reclamante, ci a analizat în mod efectiv datele cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că se impune suspendarea executării deciziei de angajare a răspunderii solidare.

În concluzie, instanța de recurs apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actului administrativ, criticile recurentei-pârâte fiind nefondate.

Referitor la cea de a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte va achiesa la opinia instanței de fond, considerând că aceasta a apreciat corect, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, că, raportat la valoarea debitului, punerea în executare a actului administrativ atacat, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanța de judecată, ar perturba grav situația financiară a reclamantului și a familiei sale, generând prejudicii greu de înlăturat, în cazul rămânerii definitive a soluției de anulare a actului a cărui suspendare se solicită.

Această concluzie este confirmată de înscrisurile depuse la dosarul instanței de fond de către intimatul-reclamant, înscrisuri a căror valoare probatorie nu a fost infirmată de recurenta-pârâtă prin depunerea unor dovezi contrarii. Astfel, intimatul-reclamant a dovedit că este angajat cu contract individual de muncă, având un câștig salarial brut lunar în sumă de 5704 RON și că are doi copii minori în întreținere, iar patrimoniul său mobiliar și imobiliar este compus dintr-un autoturism, apartamentul care constituie locuința familiei și cota de 3/8 din bunurile lăsate moștenire de tatăl reclamantului, respectiv casa părintească și terenuri extravilane agricole . Prin urmare, raportat la veniturile salariale și la bunurile deținute de reclamant, executarea silită a sumei de 10.858.232 RON, stabilită conform deciziei de angajare a răspunderii solidare, face verosimilă iminența producerii unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului.

Înalta Curte va avea în vedere și împrejurarea că, prin Procesele-verbale de sechestru pentru bunuri mobile și imobile nr. x din 11.08.2017, nr. y din 11.08.2017, nr. z din 11.08.2015 și nr. w din 11.08.2017 organul fiscal a indisponibilizat bunurile deținute în proprietate și coproprietate de către intimatul-reclamant, astfel încât temporizarea executării actului administrativ nu apare ca fiind prejudiciabilă pentru organul fiscal care a instituit măsuri asigurătorii asupra patrimoniului debitorului.

Înalta Curte reține și că prezumarea de către instanța de judecată a unor consecințe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra reclamantului, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, astfel cum susține recurenta-pârâtă, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția iminenței pagubei, astfel încât hotărârea primei instanțe este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 și art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, iar soluția de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes în susținerea recursului, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, împotriva Sentinței civile nr. 570 din 27 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2019.

GGC - MM