ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1128/2023

Ședința publică din data de 2 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 16.07.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Deciziei CRR REG 13533/02.07.2021, prin care i-a fost respinsă ca tardivă contestația prealabilă formulată împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/04.12.2018 și obligarea pârâtei să soluționeze pe fond contestația prealabilă.

De asemenea, în situația anulării deciziei de soluționare a contestației prealabile și a constatării posibilității de a soluționa inclusiv fondul cauzei, respectiv legalitatea și temeinicia deciziei de antrenare, în baza art. 281 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, reclamantul a solicitat instanței să dispună anularea deciziei de antrenare a răspunderii solidare nr. x/04.12.2018.

Prin sentința nr. 1548 din 01.10.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Admninistrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la 04.11.2021, sub nr. x/2021.

Prin sentința nr. 45 din data de 21.02.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

Împotriva sentinței nr. 45 din 21 februarie 2022 a Curții de Apel Craiova a promovat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A solicitat, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar, în subsidiar, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea recursului a susținut, după o succintă expunere a contextului factual al cauzei, că sentința de fond este pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 47 Codul de procedură fiscală, citate în cuprinsul cererii de recurs formulate.

Astfel, a arătat că în speță nu s-a realizat o veritabilă comunicare a corespondenței la domiciliu și, contrar celor reținute de instanța de fond, a apreciat că mențiunea înscrisă de agentul poștal pe confirmarea de primire restituită la dosarul administrativ, anume "avizat, reavizat, expirat termen păstrare", dovedește acest aspect.

Este evident, în opinia recurentului, că mențiunea arătată are semnificația comunicării doar a unui aviz în cutia poștală, prin care a fost înștiințat despre transmiterea unei corespondențe (fără a se specifica numărul/data/conținutul actului administrativ), precum și cu privire la faptul că este în drept să se prezinte la oficiul poștal în vederea ridicării. Or, dacă s-ar fi încercat o veritabilă comunicare la domiciliu, motivul restituirii ar fi fost identic cu cel menționat într-un proces-verbal de comunicare a actelor procedurale (fiind aplicabile dispozițiile C. proc. civ.) iar AR-ul restituit la dosarul administrativ ar fi fost completat în mod corespunzător.

Prin urmare, deși în aparență se susține că s-a încercat comunicarea directă a deciziei de antrenare la domiciliu, consideră că din simpla observare a dovezii aflate la dosar, în care se menționează doar că a fost păstrată de oficiul poștal și că a fost înștiințat să se prezinte, nu se poate reține că pârâta ar fi respectat art. 47 alin. (3) din Codul de procedură fiscală. Chiar și în situația în care s-ar considera ca fiind respectată prima etapă, apreciază recurentul că s-a făcut cu rea-credință citarea sa prin publicitate, întrucât dovada parcurgerii acestei proceduri se face conform textului legal precizat.

A mai susținut că analiza instanței de fond referitoare la respectarea normei nu poate fi limitată la verificarea corespondenței electronice interne purtate între diferitele departamente ce asigură realizarea comunicării, ci prin prisma actului procedural ce atestă juridic efectuarea acesteia, și anume procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare. Corespondența internă echivalează, eventual, cu o operațiune tehnico-administrativă anterioară sau concomitentă întocmirii actului, însă nu poate face dovada îndeplinirii procedurii în accepțiunea normei legale analizate.

În susținerea opiniei exprimate a subliniat faptul că s-a acordat în mod greșit eficiență înscrisului atașat la dosar, arătând sub acest aspect că, deși anunțul se regăsește fizic, fiind emis la data de 4 ianuarie 2019, acesta nu are o valoare juridică câtă vreme nu a fost publicat și nu a fost menținut pe site timp de 60 de zile, chiar dacă actul administrativ se consideră comunicat în termen de 15 zile de la afișare.

Instanța de fond nu a verificat respectarea procedurii de comunicare prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, din care rezultă că obligativitatea menținerii pe site timp de 60 de zile nu face altceva decât să respecte în mod concret și efectiv dreptul la apărare, în sensul de a permite destinatarului să ia cunoștință de emiterea actului în interiorul termenului de contestare de 45 de zile. De aceea, faptul că într-un e-mail se afirmă că acest anunț urmează a fi menținut pe site timp de 60 de zile nu face dovada și nu înlocuiește un veritabil act procedural ce trebuia întocmit în acest sens. Inclusiv intimata cunoștea aceste aspecte din moment ce a întocmit procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare prin publicitate la data de 04.01.2020, anterior îndeplinirii măsurii pe care acest act ar fi trebuit să o ateste.

De altfel, faptul că intimata cunoștea și împrejurarea că anunțul trebuia menținut pe site, conform legii, timp de 60 de zile, rezultă din mențiunile aceluiași proces-verbal nr. x/04.01.2020, care nu a fost completat la rubrica referitoare la retragerea anunțului.

În concluzie, a susținut, contrar reținerilor primei instanțe, că dispozițiile legale analizate nu se pot interpreta decât în sensul instituirii unei duble obligații în sarcina organului fiscal, respectiv aceea de a întocmi un anunț care să cuprindă elementele obligatorii prevăzute de norma legală și de a întocmi actul procedural ce atestă nu doar afișarea concomitentă a anunțului, ci și retragerea acestuia.

Prin întâmpinare înregistrată la data de 13 mai 2022, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, în nume propriu și în numele Administrației Județene a Finanțelor Publice Dolj, a solicitat introducerea în cauză, conceptarea și citarea Ministerului Finanțelor, având în vedere că, începând cu data de 01.04.2022, activitatea de soluționare a contestațiilor se realizează de către structura specializată din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanțelor. În ceea ce privește recursul exercitat în cauză, a susținut că acesta este nefondat și că nu pot fi reținute motivele de recurs invocate de reclamant, solicitând respingerea căii de atac formulate și menținerea sentinței de fond ca legală, conform argumentelor expuse în întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs.

Înalta Curte, examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a apărărilor formulate prin întâmpinare, în raport de prevederile legale aplicabile, constată nefondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să respingă recursul reclamantului și să mențină soluția instanței de fond ca fiind pronunțată cu aplicarea corectă a normelor legale incidente speței deduse judecății.

Demersul judiciar al reclamantului întemeiat pe art. 8 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de anulare a Deciziei CRR REG 13533/02.07.2021 prin care i-a fost respinsă ca tardivă contestația prealabilă formulată împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/04.12.2018, precum și obligarea pârâtei să-i soluționeze pe fond contestația prealabilă.

Soluționând acțiunea în primă instanță, Curtea de Apel Craiova a respins-o ca neîntemeiată, înlăturând criticile reclamantului și reținând că decizia de antrenare a răspunderii solidare a fost legal comunicată, iar soluția de respingere ca tardivă a procedurii prealabile este legală și temeinică, nefiind afectat dreptul reclamantului de acces la justiție, garantat de art. 6 din CEDO.

Reclamantul a criticat soluția primei instanțe, invocând prin cererea de recurs formulată aplicarea greșită a dispozițiilor art. 47 Codul de procedură fiscală și subsumând acestui motiv de casare invocat mai multe critici.

Astfel, a apreciat că în speță nu s-a realizat o veritabilă comunicare a corespondenței la domiciliu, iar pentru verificarea acestui aspect analiza instanței de fond referitoare la respectarea normei legale incidente nu putea fi limitată la verificarea corespondenței electronice interne între diferitele departamente ce asigură realizarea procedurii de comunicare a actului fiscal, ci prin prisma actului procedural ce atestă din punct de vedere juridic efectuarea acesteia, respectiv procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare.

De asemenea, a susținut că în mod greșit a considerat prima instanță că dispozițiile art. 47 Codul de procedură fiscală, în special cele cuprinse la alin. (5)-(7), se interpretează în sensul că procedura este respectată prin simpla întocmire a anunțului și a corespondenței interne, fără a verifica și actul procedural ce atestă îndeplinirea efectivă a procedurii.

Sintetizând criticile formulate, a arătat că dispozițiile legale incidente în speță nu se pot interpreta decât în sensul instituirii unei duble obligații în sarcina organului fiscal, respectiv aceea de a întocmi un anunț care să cuprindă elementele obligatorii prevăzute de norma legală, și de a întocmi actul procedural ce atestă nu doar afișarea concomitentă a anunțului, ci și retragerea acestuia.

Contrar susținerilor recurentului și în acord cu instanța de fond, al cărei raționament logico-juridic îl împărtășește, Înalta Curte reține că intimata-pârâtă a respectat procedura de comunicare a actului administrativ fiscal.

Comunicarea actului administrativ fiscal este o condiție esențială pentru ca acesta să producă efecte față de persoana căreia îi este adresat, altfel spus, să fie opozabil acesteia, conform art. 48 din Codul de procedură fiscală.

Legiuitorul a reglementat această procedură de comunicare a actului administrativ fiscal la art. 47 din același act normativ, ale cărui dispoziții cuprinse la alin. (1) - (11) prevăd următoarele:

(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului căruia îi este destinat. În situația contribuabilului/plătitorului fără domiciliu fiscal în România, care și-a desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum și în situația numirii unui curator fiscal, în condițiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz. (2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie poate fi comunicat fie prin poștă potrivit alin. (3) - (7), fie prin remitere la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestuia potrivit alin. (8) - (12), fie prin remitere la sediul organului fiscal potrivit alin. (13), iar actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanță potrivit alin. (15) - (17). (3) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestora, la domiciliul fiscal, prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (3) nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate potrivit alin. (5) - (7). (5) Comunicarea prin publicitate se efectuează prin afișarea unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului/plătitorului, după cum urmează: a) în cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal central prin afișarea anunțului, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a A.N.A.F.; b) în cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal local prin afișarea anunțului, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. (6) Anunțul prevăzut la alin. (5) se menține afișat cel puțin 60 de zile de la data publicării acestuia și conține următoarele elemente: a) numele și prenumele sau denumirea contribuabilului sau plătitorului; b) domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului; c) denumirea, numărul și data emiterii actului administrativ fiscal. (7) În cazul în care actul administrativ fiscal se comunică prin publicitate, acesta se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului. (8) Prin excepție de la prevederile alin. (3), organul fiscal competent poate decide comunicarea actului administrativ fiscal emis pe suport hârtie, prin remiterea, sub semnătură, la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestuia, prin angajații proprii ai organului fiscal.

(9) Dacă în procedura comunicării actului administrativ fiscal prin remitere potrivit alin. (8) destinatarul refuză primirea actului sau nu este găsit la domiciliul fiscal, se afișează pe ușa acestuia o înștiințare. (10) În situația în care contribuabilul/plătitorul ori împuternicitul sau curatorul acestuia refuză primirea actului administrativ fiscal potrivit alin. (9), actul se consideră comunicat la data afișării înștiințării. (11) În situația în care contribuabilul/plătitorul ori împuternicitul sau curatorul acestuia nu este găsit la domiciliul fiscal potrivit alin. (9), contribuabilul/plătitorul ori împuternicitul sau curatorul acestuia este în drept să se prezinte, în termen de maximum 15 zile de la data afișării înștiințării, la sediul organului fiscal emitent pentru a i se comunica actul administrativ fiscal. În situația în care contribuabilul/plătitorul ori împuternicitul sau curatorul acestuia nu se prezintă în acest termen, actul se consideră comunicat la împlinirea acestui termen."

Din prevederile legale anterior citate rezultă că procedura de comunicare a actului administrativ fiscal emis pe suport hârtie poate fi realizată în trei modalități principale: prin poștă, remitere la domiciliul contribuabilului ori remitere la sediul organului fiscal.

Regula este că actul administrativ fiscal se comunică prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. În cazul în care comunicarea prin poștă este imposibilă, organul fiscal este îndreptățit să comunice actul administrativ fiscal prin publicitate, adică prin afișarea la sediul organului fiscal și publicarea pe pagina de internet a unui anunț, întocmindu-se un proces-verbal, în condițiile stabilite la alin. (14). În cazul comunicării prin publicitate se consideră că actul administrativ fiscal a fost comunicat în termen de 15 zile de la data publicării anunțului.

Prin excepție, organul fiscal poate apela la remiterea directă a actului administrativ fiscal, sub semnătură, la domiciliul fiscal al contribuabilului ori al împuternicitului sau curatorului fiscal, și în acest caz refuzul ori lipsa contribuabilului de a primi actul administrativ fiscal consemnându-se într-un proces-verbal, conform alin. (14) și afișându-se o înștiințare, în condițiile alin. (12). În ipoteza reliefată, contribuabilul are un termen de 15 zile pentru a lua cunoștință de conținutul actului administrativ fiscal.

În fine, ultima modalitate este cea a remiterii actului administrativ fiscal, la sediul organului fiscal, care se poate realiza la cererea contribuabilului, atunci când acesta este prezent la sediul organului fiscal, rezultând că legiuitorul a prevăzut o normă supletivă.

Procedând, așadar, la o interpretare teleologică a dispozițiilor art. 47 din Codul de procedură fiscală, se observă că intenția legiuitorului a fost de a institui modalități alternative de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată, posibilitatea organului fiscal de a proceda la comunicare cu respectarea regulii generale de comunicare prin poștă, iar ulterior prin publicitate, ținând cont de particularitățile speței.

În cauză, intimata-pârâtă a făcut dovada încercării de comunicare prin poștă a actului administrativ fiscal, către recurentul-reclamant, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, anterior efectuării comunicării prin publicitate, iar din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că această procedură de comunicare prin publicitate ar fi fost făcută cu rea-credință, cum pretinde recurentul-reclamant.

Aspect necontestat, plicul de corespondență a fost returnat de poșta română către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj cu mențiunea "avizat, reavizat, expirat termen de păstrare, se aprobă înapoierea". În acest caz organul fiscal a procedat la comunicarea deciziei de angajare a răspunderii solidare prin publicitate, în acord cu prevederile art. 47 alin. (4) și alin. (5) Codul de procedură fiscală, întocmind anunțul nr. x/04.01.2019, din care rezultă publicarea pe site la 08.01.2019, actul considerându-se comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului, respectiv la 24.01.2019.

Susținerea recurentului-reclamant potrivit căreia actul administrativ fiscal nu a fost comunicat niciodată în mod efectiv la domiciliul său, organul fiscal comunicându-l doar la oficiul poștal, și că lăsarea acestuia la cutia poștală nu echivalează cu o comunicare propriu-zisă, nu este aptă să demonstreze nelegalitatea actului contestat din perspectiva unei lipse de diligență a organului fiscal în realizarea procedurii de comunicare.

Dimpotrivă, este de observat că acesta a respectat dispozițiile art. 47 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, în sensul că a procedat la comunicarea actului la domiciliul fiscal al reclamantului, prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, conform AR nr. 3012/05.12.2018, iar împrejurarea că plicul de corespondență a fost returnat de serviciul poștal cu mențiunea "avizat, reavizat, expirat termen de păstrare, se aprobă înapoierea" nu poate fi echivalată cu o nelegalitate a procedurii de comunicare din perspectiva neîndeplinirii vreunei obligații a organului fiscal.

Pe de altă parte, în sprijinul opiniei conform căreia în speță nu s-a realizat o veritabilă comunicare a actului la domiciliu, partea reclamantă susține că mențiunea înscrisă de agentul poștal pe confirmarea de primire restituită la dosarul administrativ are semnificația comunicării doar a unui aviz în cutia poștală, prin care a fost înștiințat de transmiterea unei corespondențe (fără alte mențuni) și că este în drept să se prezinte la oficiul poștal în vederea ridicării.

Or, recurentul nu poate uzita de acest aspect pentru a demonstra nelegalitatea procedurii de comunicare a actului administrativ fiscal, pentru că acest lucru ar însemna să se prevaleze de o eventuală lipsă de diligență a sa în a se prezenta la oficiul poștal pentru ridicarea corespondenței, mai exact ar însemna să-și invoce propria culpă în susținerea interesului său sau să se apere valorificând un asemenea temei, ceea ce nu poate fi primit conform principiului nemo autitur propriam turpitudinem allegans.

În altă ordine de idei, argumentele părții recurente-reclamante invocate în sprijinul opiniei necomunicării la domiciliu a deciziei de antrenare a răspunderii solidare, ci doar oficiului poștal, nu sunt susținute de un probatoriu corespunzător, în acord cu dispozițiile art. 249 din C. proc. civ., conform cărora: cel care face o susținere în cursul procesului trebuie s-o dovedească.

De altfel, din copia AR-ului nr. 3012 rezultă mențiunea efectuată de agentul poștal la data de 07.12.2018: "avizat lipsă domiciliu", iar o eventuală culpă a serviciului poștal în procedura de comunicare a actului administrativ fiscal, respectiv a agentului poștal în procedura de întocmire a avizului de înștiințare depus la cutia poștală, neavând relevanță în speța dedusă judecății, întrucât excede cadrului legislativ ce reglementează obligațiile organului fiscal în procedura de comunicare a actelor administrativ fiscale.

În atare condiții, vor fi înlăturate aceste aspecte de nelegalitate invocate de recurent în legătură cu procedura de comunicare a actului administrativ fiscal în discuție, organul fiscal competent procedând în mod corect la comunicarea acestuia la domiciliul reclamantului, inițial prin poștă, iar ulterior prin publicitate, în acord cu normele legale aplicabile.

Cât privește criticile recurentului-reclamant aduse sentinței de fond din perspectiva greșitei analize a susținerilor sale referitoare la nedovedirea menținerii pe site, de către organul fiscal, a anunțului timp de 60 de zile, prin raportare la înscrisul aflat la dosar, Înalta Curte reține că și acestea sunt nefondate și vor fi înlăturate.

Contrar alegațiilor părții, pe care nu le poate valida, Înalta Curte reține că, în conformitate cu normele legale aplicabile, organul fiscal nu avea decât obligația întocmirii unui anunț care să cuprindă elementele obligatorii prevăzute la art. 47 alin. (6) Codul de procedură fiscală, nu și pe aceea de a întocmi un act procedural care să ateste retragerea anunțului, o atare interpretare având semnificația unei adăugiri la lege, respectiv a unei condiții neprevăzute de lege, înfrângând astfel voința legiuitorului.

Un argument în acest sens este faptul că la alin. (7) al textului de lege incident legiuitorul a prevăzut că, în cazul în care actul administrativ fiscal se comunică prin publicitate, acesta se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului. Așadar, termenul de contestare începe să curgă și se împlinește prin raportare la acest moment al postării anunțului pe site și nu prin prisma datei expirării sau a retragerii anunțului, pentru a se justifica necesitatea întocmirii și a unui astfel de act procedural, cum în mod greșit susține recurentul în sprijinul criticii formulate.

În plus, este de observat că din înscrisul aflat la dosarul Curții de Apel Craiova și la dosarul Tribunalului Dolj, reținut de altfel în mod corect și de către instanța de fond, reiese că a fost menționată data expirării anunțului, și anume 08.03.2019, în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. (6) Codul de procedură fiscală, astfel că, în lumina argumentelor expuse anterior, vor fi înlăturate și criticile recurentului formulate sub aspectul neverificării de către instanță a menținerii efective a anunțului pe site timp de 60 de zile, critici ce vizează, în esență, nerespectarea dispozițiilor din Codul de procedură fiscală referitoare la dreptul la apărare, prin încălcarea normelor referitoare la procedura de comunicare a actului administrativ fiscal.

Distinct de acest aspect, Înalta Curte notează faptul că, deși a formulat critici din perspectiva nemenținerii anunțului pe site timp de 60 de zile, susținând că organul fiscal nu a dovedit că l-a publicat și l-a menținut pe site în toată această perioadă, recurentul-reclamant nu a demonstrat că ar fi accesat pagina de internet a intimatei-pârâte anterior expirării termenului de contestare a deciziei și că nu ar fi existat anunțul în discuție.

În consecință, instanța de control judiciar reține, în acord cu instanța de fond, că autoritatea fiscală intimată-pârâtă a respectat procedura de comunicare a Deciziei de antrenare a răspunderii solidare nr. x/04.12.2018, procedură reglementată de prevederile art. 270 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu cele ale art. 47 din același act normativ.

În contextul în care decizia anterior enunțată se consideră a fi comunicată la data de 24.01.2019, în conformitate cu art. 47 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, iar reclamantul a formulat contestația înregistrată la organul fiscal la data de 21.05.2021, în mod corect a reținut prima instanță că soluția de respingere ca tardivă a procedurii prealabile este legală, urmând a fi menținută ca atare și de instanța de control judiciar.

Pentru considerentele expuse la pct. II.1 al prezentei decizii, constatând că nu este întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluția pronunțată de prima instanță fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor legale aplicabile prin raportare la situația de fapt reținută, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant și va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 45 din 21 februarie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimatul-pârât Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor (succesor în drepturi și obligații al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Craiova) și cu intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.