ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 881/2020

Ședința publică din data de 27 mai 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 24 iulie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2.128.442,68 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în București, Drumul Taberei nr. 24, în perioada iulie 2014 - iunie 2017.

Prin încheierea din 03 noiembrie 2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă a declinat competența soluționării cauzei în favoarea secției a VI-a Civile a aceluiași tribunal.

Prin sentința civilă nr. 1231 din 24 aprilie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.128.442,68 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în București, Drumul Taberei nr. 24, în perioada iulie 2014 - iunie 2017.

Împotriva acestei sentințe, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat apel; prin decizia civilă nr. 2222 din 06 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis excepția netimbrării și a anulat apelul, ca netimbrat.

Pârâta a declarat recurs împotriva acestei decizii.

În motivare, recurenta a arătat că instanța de prim control judiciar nu s-a pronunțat asupra motivului de apel vizând încălcarea principiului contradictorialității, ca urmare a scutirii de către tribunal a S.C. A. S.A. de la plata taxei judiciare de timbru pentru capătul 1 de cerere, în lipsa S.C. B. S.R.L. și fără citarea acesteia.

A subliniat recurenta că instanța de apel nu a răspuns solicitării sale de sancționare a împrejurării că tribunalul a admis S.C. A. S.A. anumite pretenții pentru care în apel s-a constatat că trebuia să plătească o taxă judiciară de timbru.

De asemenea, a susținut că decizia atacată este lipsită de temei legal, ca urmare a împrejurării că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, prin schimbarea înțelesului lămurit al acestuia.

În acest sens, a arătat că instanța de apel nu și-a exercitat rolul activ, cu ocazia analizei excepției lipsei calității procesuale active, cu argumentul că apelul său nu a fost timbrat, deși formulase această excepție în calitate de intimată, în apelul formulat de S.C. A. S.A.

În final, a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului său de apel vizând soluția primei instanțe de anulare a cererii sale de introducere în cauză a Primăriei Municipiului București, în calitate de titulară a dreptului de proprietate asupra spațiului în litigiu.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Intimata nu a depus întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, cu mențiunea să depună puncte de vedere.

Părțile nu au depus asemenea puncte de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

În speță, prin decizia atacată, instanța de prim control judiciar a anulat apelul declarat de S.C. B. S.R.L., ca netimbrat.

Recurenta nu a criticat această soluție, ci a invocat drept motive de casare lipsa analizei unor motive de apel și interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, prin schimbarea înțelesului lămurit al acestuia

Or, în calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care autorul acestuia își exprimă nemulțumirea în tiparele fixate de lege, aducând critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate.

Prin urmare, recurenta ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să tindă a demonstra nelegalitatea deciziei atacate.

Așadar, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului.

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2222 din 06 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2222 din 06 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 mai 2020.