ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 875/2020

Ședința publică din data de 27 mai 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 31 ianuarie 2018 pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 640.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale aduse sănătății, demnității, onoarei, cinstei și reputației sale, prin debranșarea abuzivă a locuinței pe care o deține de la rețeaua de energie electrică.

Prin sentința nr. 76 din 19 iunie 2018, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 20.000 RON, cu titlu de daune morale și a sumei de 1.150 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței sus-menționate, ambele părți au declarat apel; prin decizia nr. 1320 din 13 decembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins ca nefondate apelurile.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs.

În motivare, recurentul-reclamant arată că suma acordată cu titlu de despăgubiri este neîndestulătoare raportat la faptele delictuale grave, săvârșite cu vinovăție și rea credință de intimata-pârâtă, în formă continuă și continuată, cu încălcarea dispozițiilor art. 252 C. civ.

În continuare, recurentul-reclamant menționează că pârâta a atacat de 6 ori în perioada septembrie 2012 - februarie 2013 instalațiile și echipamentele electrice ale locuinței sale, și-a însușit abuziv contorul electric și indexul, care constituie proprietate deplină a abonatului, deși nu deține și nu a deținut niciodată autorizație emisă de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei pentru a efectua lucrări de debranșare sau rebranșare contra cost a consumatorilor casnici.

În opinia recurentului-reclamant, actele și faptele intimatei-pârâte cad sub incidența art. 207 alin. (2) C. civ., potrivit căruia actele și operațiunile săvârșite fără autorizațiile prevăzute de lege sunt lovite de nulitate absolută, iar persoanele care le-au făcut răspund nelimitat și solidar pentru toate prejudiciile cauzate, independent de aplicarea altor sancțiuni prevăzute de lege.

Arată recurentul-reclamant că este de acord că suma de bani acordată de instanțele de fond cu titlu de despăgubiri nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru familia sa, dar a susținut că, raportat la traumele psihice și suferințele morale create intenționat, cu rea credință de intimata-pârâtă, suma de 20.000 RON nu produce o satisfacție echitabilă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Recurentul a depus punct de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 12 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fixat termen la 27 mai 2020, în ședință publică, pentru soluționarea acestuia.

Prin notele de ședință depuse la data de 04 noiembrie 2019, recurentul a formulat cerere de renunțare la calea de atac a recursului.

În temeiul dispozițiilor art. 463 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, față de cererea de renunțare la calea de atac a recursului, formulată de recurent, constată următoarele:

Principiul disponibilității, specific procesului civil, este consacrat de art. 9, precum și de art. 22 alin. (6) C. proc. civ. și constă în faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului, respectiv declanșarea acestuia și libertatea de a-i pune capăt, dar și stabili cadrul procesual.

Așadar, principiul disponibilității cuprinde și posibilitatea părților de a efectua acte de dispoziție, acestea fiind desistarea (renunțarea reclamantului), achiesarea și tranzacția judiciară.

Atât renunțarea la judecată, cât și la dreptul subiectiv pretins sunt acte de dispoziție care provin de la reclamant.

Achiesarea la hotărâre este reglementată de dispozițiile art. 463-464 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 463 alin. (1) C. proc. civ., achiesarea la hotărâre constă în renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în speța dedusă judecății, recurentul-reclamant, prin declarația autentificată sub nr. x din 30 octombrie 2019, de Biroul Individual Notarial C., aflată la dosar, a arătat expres că înțelege să renunțe la calea de atac a recursului declarat.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 463 alin. (1) C. proc. civ., va lua act de achiesarea recurentului-reclamant A. la decizia nr. 1320 din 13 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de achiesarea recurentului-reclamant A. la decizia nr. 1320 din 13 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 mai 2020.