ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2477/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 22 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a cauzei până la soluționarea de către Curtea Constituțională, a excepției de neconstituționalitate a art. 81 alin. (1), art. 82 alin. (3) și art. 84 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002. Pentru a pronunța această soluție, Curtea, a reținut faptul că, față de modificările Legii nr. 47/1992, nu se mai impune suspendarea judecății cauzei. Reclamantul C.H., prin avocat, a declarat recurs împotriva acestei măsuri, oral, în ședința publică din data de 22 octombrie 2010. Cererea de recurs, în formă scrisă, a fost formulată de reclamantul C.H.

la data de 17 noiembrie 2010, fără a cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază. La termenul de judecată din data de 03 mai 2011, Înalta Curte, a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului pentru nemotivare, dezbaterile fiind consemnate în practicaua prezentei hotărâri. În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil și în recurs, potrivit art. 316 coroborat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte, se va pronunța cu prioritate asupra excepției nulității recursului, excepție de procedură care face de prisos cercetarea în fond a pricinii. Cererea de recurs formulată de reclamantul C.H. la data de 17 noiembrie 2010 nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., potrivit cărora „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”. Ca regulă, potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”, iar, potrivit art. 303 alin. (1), „recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.” Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, constată că, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant s-a rezumat la o simplă și formală declarare a recursului împotriva încheierii Curții de Apel București, iar, până la termenul de judecată fixat la data de 03 mai 2011, nu au fost depuse la dosar motivele de recurs.

Înalta Curte, reține că recurentul nu și-a îndeplinit obligația procesuală instituită de dispozițiile legale menționate anterior. Pe cale de consecință, față de prevederile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal” și având în vedere că, în cauză, nu s-au ivit motive de ordine publică care să fie puse în discuția părților, potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și nici nu s-a făcut dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte, va admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu și va constata nul recursul declarat de recurentul-reclamant C.H.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de C.H. împotriva încheierii din 22 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2011.