ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 777/2020

Ședința publică din data de 29 aprilie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, secția Civilă la 14 octombrie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 306.570 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin vânzarea unei cantități de semințe de grâu de proastă calitate, care a generat lipsa unei producții corespunzătoare și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 649 F din 5 mai 2017, Tribunalul Ialomița, secția Civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantă, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 152.2371,13 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciu și la plata sumei de 5.150 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 2486 A din 7 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat, a schimbat sentința, în sensul că a respins acțiunea ca nefondată și a obligat intimata să plătească apelantei cheltuieli de judecată în suma de 6.556 RON.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., solicitând modificarea deciziei atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-reclamantă invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv dispozițiile art. 1350 și urm. C. civ., deoarece a instanța de apel a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile contractuale și a reținut în mod greșit o altă situație de fapt. În continuare, recurenta-reclamantă prezintă situația de fapt din perspectiva sa, arătând că între părți s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect furnizarea de către intimată a unei cantități de semințe de grâu și plata de către recurentă a contravalorii acestor produse, că în urma însămânțării, s-a constatat că semințele nu au fost de o calitate corespunzătoare determinând o producție scăzută, iar această producție scăzută a produs un prejudiciu în patrimoniul recurentei-reclamante.

Se critică concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, prin care s-ar fi reținut că de fapt terenul a avut o problemă și că nu exista posibilitatea transmiterii ciupercii care a afectat produsele prin sămânță. Recurenta-reclamantă detaliază lucrările pe care le-a realizat pentru pregătirea terenului și însămânțare și afirmă că expertiza este subiectivă și nesustenabilă, făcând referire la conținutul raportului de expertiză și la alte înscrisuri administrate în cauză (buletin de analiză, fișă de inspecție monitorizare, document de calitate și conformitate, aviz de însoțire a mărfii).

Apreciază recurenta-reclamantă că livrarea unor produse care nu îndeplineau condițiile din punct de vedere fizic și care au generat îmbolnăvirea plantei este o cauză de răspundere civilă contractuală și redă în continuare argumentele pentru care consideră că sunt îndeplinite condițiile pentru a fi angajat acest tip de răspundere.

În drept, recurenta a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul este nul deoarece susținerile recurentei nu pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2020, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimata a depus punct de vedere cu privire la raport, arătând că este de acord cu concluziile magistratului-asistent raportor.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în complet de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate și, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței care a pronunțat hotărârea atacată.

Se constată că recurenta nu a indicat în concret normele materiale a căror aplicare greșită sau încălcare ar atrage casarea sentinței atacate. Invocarea generică a prevederilor art. 1350 C. civ., text de lege care reglementează condițiile generale ale răspunderii civile contractuale, nu este suficientă pentru a încadra aceste critici în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În fapt, recurenta este nemulțumită de rezultatul probatoriului administrat în cauză și critică concluziile raportului de expertiză, făcând trimitere la o serie de înscrisuri care au fost aduse în discuție în etapele devolutive ale procesului (buletin de analiză, fișă de inspecție monitorizare, document de calitate și conformitate, aviz de însoțire a mărfii). Deși în finalul memoriului de recurs, indică prevederile art. 1166 și urm. C. civ., ca temei de drept, recurenta-reclamantă nu formulează critici subsumate acestor texte de lege.

De asemenea, astfel cum însăși recurenta afirmă în motivele de recurs, se critică greșita reținere a situației de fapt de către instanța de apel. Mai mult decât atât, din modul în care recurenta-reclamantă a înțeles să motiveze calea de atac, se observă că aceasta critică soluția instanței de apel pe aspecte de netemeinicie, și nu de nelegalitate, ignorând astfel caracterul de cale extraordinară de atac a recursului și faptul că în acest stadiu procesual nu mai pot fi reanalizate probele și nici nu mai pot fi readuse în discuție aspecte de fapt.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod va anula recursul declarat de recurenta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 2486 A din 7 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată astăzi, 29 aprilie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.