AFFAIRE RATEANU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

07.02.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE RATEANU c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A Treia CAUZA RĂSPUNS c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 1872/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 7 februarie 2008 DEFINITIVF 07/05/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Rățeanu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Boštjan M. Zupančič, președinte, Corneliu Bîrsan, Elisabet Fura-Sandström, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, David Thór Björgvinsson, Isabelle Berro- Lefevre, judecători, și al dlui S. Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 17 ianuarie 2008, Rend hotărârea care a fost adoptată la această dată a procedurii La originea cauzei se află o cerere (n 1872/05) îndreptată împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat au sesizat Curtea la 2 mai 2005 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Razvan Horațiu Radu, agent al guvernului român pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului. La 15 iunie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Reclamanții s-au născut în 1933 și, respectiv, 1935 și au locuit în Pully-Vaud, Elveția. În 1987, apartamentul reclamanților situat la București a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 223/1974. La 24 noiembrie 2004, în urma unei acțiuni în revendicare imobiliară, reclamanții au obținut o decizie definitivă pronunțată de Curtea de Apel de la București, constatând nulitatea deciziei de expropriere și declarând că statul nu a devenit niciodată în mod legal proprietarul acestui apartament. Cu toate acestea, în hotărârea sa din 24 noiembrie 2004, Curtea de Apel a respins argumentul referitor la anularea contractului de vânzare a apartamentului de către stat către locatari, pe motiv că aceștia erau cumpărători cu bună-credință. Curtea de Apel nu a acordat nicio compensație reclamanților. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind restituirea bunurilor naționalizate în mod abuziv, reclamanții au solicitat despăgubiri pentru pierderea bunurilor lor rezultate din vânzare, în limita valorii de vânzare a bunurilor, în conformitate cu prevederile legii menționate anterior. Până în prezent, acestea nu au fost despăgubite. Procedura administrativă ar fi fost suspendată la cererea reclamanților. II. DREPTURILE ȘI PRACTICILE INTERNE PERTINENTE Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumarescu c. România ([GC], n 28342/95, CEDO 1999-VII, p. 250-256, § 31-33), Strein și altele România 57001/00, CEDO 2005-VII, § 19 26) și Peduraru România 63252/00, § 38 53, 1 decembrie 2005). 10/2001 din 14 februarie 2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile luat în mod abuziv de stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989 a fost modificată prin Legea nr. 247 publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despăgubire permițând beneficiarilor să aleagă între o compensație sub formă de bunuri și servicii și o compensație sub formă de compensații pecuniare echivalente cu valoarea de piață a bunului care nu poate fi restituită în natură în momentul acordării sumei. 10. Dispozițiile relevante ale Legii nr. 10/2001 (republicată) astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 se citesc astfel art. 1 Clădirile pe care statul le-a aplicat în mod abuziv între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, precum și cele luate de stat în temeiul Legii 139/1940 privind rechiziționările și care nu au fost încă restituite vor face obiectul unei restituiri în natură. În cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, trebuie adoptate măsuri de reparație prin echivalență. Aceasta poate fi compensația prin alte bunuri sau servicii (...), cu acordul reclamantului, sau o compensație pecuniară acordată în conformitate cu dispozițiile speciale privind determinarea și plata despăgubirilor pentru bunurile imobile achiziționate în mod abuziv. (...) art. 10 În cazul în care clădirile căzute în patrimoniul statului într-un mod abuziv au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură este ordonată pentru terenul liber și pentru clădirile care nu au fost demolate, în timp ce măsurile reparatoare prin echivalență vor fi stabilite pentru terenurile ocupate și pentru construcțiile demolate.... Valoarea construcțiilor pe care statul și le-a aplicat în mod abuziv și care au fost demolate este determinată în funcție de valoarea lor de piață în ziua în care administrația decide asupra cererii, stabilită în conformitate cu standardele internaționale de evaluare pe baza informațiilor aflate la dispoziția evaluatorilor. Valoarea construcțiilor care nu au fost demolate și a terenurilor aferente pe care statul le-a aplicat în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură se stabilește în funcție de valoarea lor de piață în ziua în care administrația decide asupra cererii, în conformitate cu standardele internaționale de evaluare. art. 20 Persoanele cărora li s-au acordat despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995 pot, cu excepția cazului în care clădirea a fost vândută [a unor terți] înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, să solicite restituirea în natură, care le revine sarcina de a rambursa suma primită pentru despăgubiri, ajustată în funcție de rata inflației. În cazul în care clădirea a fost vândută [la terți] în condițiile prevăzute de Legea nr. 112/1995 (...), reclamantul are dreptul la măsuri de remediere prin echivalență, în limita valorii de piață a clădirii, inclusiv terenul și construcțiile, determinată în conformitate cu standardele internaționale de evaluare. Când reclamantul a primit despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995, el are dreptul la diferență între valoarea de piață a bunului și suma primită pentru aceste compensații, corectată în funcție de rata inflației. (...) 11. Articolele 13 și 16 din titlul VII din Legea nr. 247/2005, de asemenea relevante în prezenta cauză, se citesc astfel în art. 13 Pentru a stabili valoarea finală a despăgubirilor care urmează să fie acordate conform prezentei legi, se va înființa o Comisie centrală pentru despăgubiri, denumită în continuare Comisia Centrală, aflată sub autoritatea prim-ministrului (...) art. 16 Deciziile emise de autoritățile competente pentru a restitui bunul menționat ca compensație (...) vor fi trimise secretariatului Comisiei Centrale în termen de cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Cererile de restituire depuse în temeiul legii nr. 10/2001 (...) care nu au primit niciun răspuns la data intrării în vigoare a legii vor fi trimise... secretariatului Comisiei Centrale (...) în termen de 10 zile de la data emiterii deciziilor autorităților competente pentru a restitui proprietatea. Secretariatul Comisiei Centrale va întocmi lista dosarelor menționate la alin. (1) și (2) în care cererea de restituire în natură a fost respinsă și aceste dosare vor fi apoi transmise autorității responsabile de evaluare, care va întocmi raportul de evaluare. Autoritatea responsabilă de evaluare va întocmi raportul de evaluare în conformitate cu procedura prevăzută în acest scop și îl va transmite Comisiei Centrale. Raportul va conține valoarea despăgubirii care trebuie acordată. Pe baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va pronunța decizia de acordare a despăgubirii sau va retrimite dosarul pentru o nouă evaluare. 12. Funcționarea societății pe acțiuni mai mult decât pe acțiuni mai mult decât pe acțiuni, este descrisă în cauza Radu c. România 13309/03, § 20, 20 iulie 2006). 13. Legea nr. 247/2005 a fost modificată ultima dată prin ordonanța de urgență a guvernului n 81 din 28 iunie 2007, publicată în Jurnalul Oficial din 29 iunie 2007 privind accelerarea procedurii de despăgubire pentru clădirile luate în mod abuziv de către stat. În conformitate cu art. 18 din titlul I al ordonanței, atunci când Comisia Centrală a decis acordarea despăgubirilor a căror valoare nu depășește 500 000 de lei românești noi ( În ceea ce privește sumele mai mari de 500 000 RON, beneficiarii pot opta între acțiuni în valoare de 500.000 RON și acordarea de despăgubiri pecuniare. Pentru sumele mai mari de 500 000 RON, persoanele interesate pot solicita despăgubiri pecuniare în valoare de 500 000 RON și li se vor acorda acțiuni în valoare de mai mult de 500 000 RON. În conformitate cu art. 7 din titlul II al ordonanței, în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a ordonanței, guvernul ar trebui să stabilească normele de desemnare a societății care administrează Reclamanții susțin că vânzarea apartamentului lor validată prin Hotărârea din 24 noiembrie 2004 a Curții de Apel de la București a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Cu privire la admisibilitatea 1. Cu privire la excepția ridicată de către guvern 15. Guvernul exclude inadmisibilitatea cererii pe motiv că reclamanții nu dispuneau de un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, deoarece dreptul lor de proprietate nu ar fi fost recunoscut niciodată printr-o hotărâre judecătorească definitivă. În acest sens, acesta invocă cauza Kopeckýc. Slovacia [GC], nr 44912/98, CEDO 2004 IX. 16. Curtea constată că reclamanții au introdus o acțiune în revendicare imobiliară pentru a stabili ilegalitatea naționalizării bunurilor lor și pentru a le fi restituită. În hotărârea sa definitivă din 24 noiembrie 2004, Curtea de Apel de la București a stabilit că bunurile în cauză au fost naționalizate ilegal și a declarat că reclamanții au rămas proprietarii legitimi ai acestora. Desigur, Curtea de Apel a refuzat să dispună restituirea apartamentului, validând vânzarea sa către terțe părți de bună credință. Cu toate acestea, dreptul de proprietate astfel recunoscut, cu efect retroactiv, asupra bunurilor nu era revocabil și, de altfel, nu a fost infirmat până în prezent. Prin urmare, Curtea consideră că reclamanții aveau un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Strain și alții c. România, citată anterior, §§ 37 și 38, Sebastian Taub c. România, n 58612/00, § 36-37, 12 octombrie 2006). Prin urmare, este oportun să se respingă excepția invocată de guvern. (2) Pe baza temeiniciei cererii 18. Curtea constată că cererea nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, o declară admisibilă. Guvernul nu contestă existența unei ingerințe în dreptul reclamanților la respectarea bunurilor lor, ci invocă circumstanțele excepționale și imperativele de justiție socială pe care trebuia să le respecte în ceea ce privește restituirea proprietăților naționalizate de vechiul regim. Acesta susține că reclamanții s-au adresat autorităților competente pentru a solicita o despăgubire în temeiul Legii nr. 10/2001 și consideră că ultima reformă în acest domeniu, și anume Legea nr. 247/2005 prevede că, în cazul în care restituirea clădirii nu este posibilă, compensația se va face prin emiterea de titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (proprietatea) ), pe baza valorii bunurilor stabilite prin expertiză. Guvernul concluzionează că despăgubirea prevăzută de legislația românească îndeplinește cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1 și că întârzierea înregistrată în despăgubirea persoanelor interesate nu rupe echilibrul corect care trebuie păstrat între dobânzi în prezența sa. 20. Reclamanții se opun acestei teze. Ele indică faptul că hotărârea Curții de Apel de la București din 24 noiembrie 2004 de constatare a ilegalității naționalizării a rămas fără efect în detrimentul lor și că măsurile prevăzute de Legea nr. 10/2001 nu pot produce efecte deoarece nu primiseră niciun răspuns la notificarea lor. 21. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului din Protocolul nr. 1 la convenție (a se vedea, printre altele, Porteanu România, nr 4596/03, §§ 35, 16 februarie 2006). 22. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ românesc care reglementează acțiunile în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a unui bun altora unor terțe părți de bună credință, chiar și atunci când este anterioară confirmării în justiție într-un mod definitiv a dreptului de proprietate al altora, se analizează printr-o privare de bunuri. O astfel de privare, combinată cu absența totală a despăgubirii, contravine articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Strain, citată anterior, § 39, 43 și 59). 23. În măsura în care guvernul susține că li se permite să obțină titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (proprietatea) în temeiul Legii nr. 10/2001, pe baza valorii bunului stabilit prin expertiză, Curtea își reiterează constatarea anterioară potrivit căreia Proprietata nu funcționează în prezent într-un mod care ar putea duce la acordarea efectivă a unei despăgubiri reclamanților (a se vedea, printre altele, cauzele Radu citată anterior și Ruxanda Ionescu c. România, n 2608/02, 12 octombrie 2006). 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 de modificare a acesteia nu ia în considerare prejudiciul suferit ca urmare a unei absențe prelungite a despăgubirii de către persoanele care, cum ar fi reclamanții, s-au văzut împiedicate să se bucure de bunurile lor restituite în temeiul unei hotărâri definitive (a se vedea mutatis mutandis Porteanu menționată anterior, 34). Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în cazul de față, anularea dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunurilor lor, coroborată cu absența totală a despăgubirii de mai mult de trei ani, le-a supus o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale garantate prin art. 1 din protocol Prin urmare, în cazul de față s-a încălcat această dispoziție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 25. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă decât în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În ceea ce privește prejudiciul material, guvernul consideră că valoarea de piață a apartamentului a trei camere în cauză este de 36 552 EUR și prezintă un raport de expertiză în acest sens, menționând că expertul nu s-a dus la fața locului pentru a vizita apartamentul, pe baza valorilor aprobate oficial de standardele metodologice 28. Curtea amintește că a ajuns la concluzia că a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție din cauza vânzării de către stat a bunurilor reclamanților, combinată cu lipsa compensării. 29. Curtea consideră, în circumstanțele speței, că restituirea bunului în litigiu, astfel cum a fost identificată în Hotărârea din 24 noiembrie 2004 a Curții de Apel de la București, ar plasa pe cât posibil reclamanții într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost ignorate. 30. În cazul în care statul pârât nu procedează la o astfel de restituire în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă, Curtea decide că va trebui să plătească reclamanților, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului. 31. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale și la elementele furnizate de părți, Curtea estimează valoarea de piață actuală a bunului de 50 000 EUR. Comisioane și cheltuieli de judecată 32. Reclamanții nu solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată suportate în fața instanțelor interne sau a Curții. 33. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care a solicitat acest lucru. Prin urmare, în cazul de față, Curtea nu acordă reclamanților nicio sumă în acest sens. Interese moratoriu 34. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, rue Ramnicu Sărat, la București, în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție că, în absența unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în același termen de trei luni, 50 000 EUR (cinci mii EUR) pentru daune materiale că trebuie adăugate la suma menționată anterior orice sumă care poate fi datorată ca impozit; că, de la expirarea termenului menționat și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, plus trei puncte procentuale. Adoptată în limba franceză, apoi comunicat în scris la 7 februarie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Moduler Președintele