AFFAIRE CARPINEANU ET AUTRES c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété
AFFAIRE CARPINEANU ET AUTRES c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)
SECȚIA A TREIA
CAUZA CĂRPINEANU ȘI ALȚII c. ROMÂNIEI
(Cererea nr. 26356/02)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
9 decembrie 2008
DEFINITIVĂ
09/03/2009
Această hotărâre poate suferi modificări de formă.
În cauza Cărpineanu și alții c. României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a treia), reunită într-o cameră compusă din:
Josep Casadevall, președinte,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Ann Power, judecători,
și Santiago Quesada, grefier de secție,
După deliberare în camera de consiliu la 18 noiembrie 2008,
Pronunță prezenta hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURA
La originea cauzei se află o cerere (nr. 26356/02) îndreptată împotriva României și prin care cinci resortisanți ai acestui Stat, dl Vasile Cărpineanu și dl Andrei Cărpeneanu și dnele Elena Popovici, Daniela Negru și Magdalena Veronica Cărpeneanu («reclamanții»), au sesizat Curtea la 20 iunie 2002 în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale («Convenția»).
Reclamanții sunt reprezentați de av. Cătălin Lupu, avocat la Râmnicu Vâlcea. Guvernul român («Guvernul») este reprezentat de agentul său, dl Răzvan-Horațiu Radu, de la ministerul Afacerilor Externe.
La 8 februarie 2007, președintele secției a treia a decis să comunice Guvernului capătul de cerere referitor la imposibilitatea pretinsă de reclamanți de a obține o despăgubire efectivă pentru un imobil naționalizat ilegal. După cum permite art. 29 §3 din Convenție, s-a decis, în plus, că vor fi examinate în același timp admisibilitatea și fondul cauzei.
ÎN FAPT
Reclamanții sunt născuți, respectiv, în 1925 și 1976, 1927, 1972 și 1947 și au reședința la Râmnicu Vâlcea.
La 14 august 1961, un bun imobil compus dintr-un teren și o casă, situat la Râmnicu Vâlcea la numărul 116 al străzii Calea lui Traian și aparținând părinților și bunicilor reclamanților, a fost donat Statului.
Printr-o hotărâre definitivă din 14 martie 2002, curtea de apel Pitești a constatat ilegalitatea acestei donații, dar a respins cererea reclamanților de a stabili o despăgubire pentru bunul lor, considerând că reclamanții trebuiau să urmeze în acest scop procedura specială pusă la dispoziție prin Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile preluate abuziv de Stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989 («Legea nr. 10/2001»).
Printr-o decizie din 4 mai 2005, primăria a constatat că imobilul nu putea fi restituit și a alocat reclamanților o despăgubire. Reclamanții au contestat această decizie în fața jurisdicțiilor.
Printr-o hotărâre definitivă din 17 aprilie 2006, curtea de apel Pitești a admis parțial acțiunea reclamanților și a stabilit la 1 949 000 noi lei români despăgubirea pentru imobilul în cauză, care urma să ia forma unei reparații prin echivalență, respectiv acordarea de titluri de valoare.
Printr-o decizie din 9 octombrie 2006, primăria din Râmnicu Vâlcea a luat act de dispozitivul hotărârii din 17 aprilie 2006 și a alocat reclamanților despăgubirea stabilită prin această hotărâre.
La 4 ianuarie 2007, dosarul administrativ privind cererile reclamanților, inclusiv decizia din 9 octombrie 2006, a fost transmis de primărie comisiei centrale stabilite în temeiul Legii nr. 10/2001 modificate prin Legea nr. 247/2005 («comisia centrală»).
Până în prezent, reclamanții nu au primit nicio despăgubire pentru imobilul lor.
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 LA CONVENȚIE
Reclamanții pretind că imposibilitatea în care se află de a obține o despăgubire efectivă pentru imobilul lor naționalizat a încălcat dreptul lor de proprietate. Ei invocă, în esență, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, astfel formulat:
«Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului Statelor de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau a amenzilor.»
A. Cu privire la admisibilitate
Curtea constată că acest capăt de cerere nu este vădit nefondat în sensul art. 35 §3 din Convenție. Curtea remarcă, pe de altă parte, că nu se ciocnește de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Este oportun, deci, să se declare admisibil.
B. Cu privire la fond
Guvernul face o prezentare detaliată a funcționării Legii nr. 10/2001 și a organismului de plasament colectiv în valori mobiliare «Proprietatea» stabilit în temeiul acestei legi (pentru mai multe informații, a se vedea hotărârea Radu c. României, nr. 13309/03, §20, 20 iulie 2006) și consideră că întârzierea în plata despăgubirii este justificată de complexitatea procesului legislativ pentru adoptarea legii speciale pentru reparare.
Reclamanții consideră că ingerința în dreptul lor de proprietate nu este justificată și fac cunoscut că fondul Proprietatea nu funcționează încă.
Curtea constată că, în prezenta cauză, deși reclamanții au obținut, la 17 aprilie 2006, o decizie internă definitivă care a stabilit cuantumul despăgubirii la care aveau dreptul pentru imobilul lor naționalizat, această decizie nu a fost executată.
Curtea a tratat în mod repetat cauze care ridicau probleme similare celei din speță și a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Matache și alții c. României, nr. 38113/02, 19 octombrie 2006; și Orha c. României, nr. 1486/02, 12 octombrie 2006).
După examinarea tuturor elementelor prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în prezentul caz.
În definitiv, reclamanții nu au primit încă suma stabilită de jurisdicții. Desigur, primăria a eliberat decizia care consemnează cuantumul despăgubirii, iar dosarul administrativ a fost transmis comisiei centrale. Cu toate acestea, Curtea a stabilit deja că fondul Proprietatea nu funcționează în prezent într-un mod susceptibil să fie privit ca echivalând cu acordarea efectivă a unei despăgubiri (a se vedea, printre altele, Ruxanda Ionescu c. României, nr. 2608/02, 12 octombrie 2006; și Matache și alții, citată anterior, §42). În plus, nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 care o modifică nu țin seama de prejudiciul suferit ca urmare a unei absențe prelungite a despăgubirii (a se vedea, mutatis mutandis, Porteanu c. României, nr. 4596/03, §§34, 16 februarie 2006).
Având în vedere jurisprudența sa în materie și elementele concrete ale dosarului, Curtea consideră că, în speță, faptul că reclamanții nu pot primi despăgubirea, în pofida stabilirii sale de către tribunal, și nu au certitudine cu privire la data la care o vor putea primi, le-a impus o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, a existat în speță o încălcare a acestei dispoziții.
II. CU PRIVIRE LA CELELALTE ÎNCĂLCĂRI PRETINSE
Invocând, în esență, art. 6 §1 din Convenție, reclamanții se plâng de o atingere adusă dreptului lor de acces la un tribunal pentru a obține o despăgubire pentru imobilul lor, în măsura în care prima lor acțiune în despăgubire a fost respinsă. Din perspectiva art. 14 din Convenție, ei consideră, în cele din urmă, că respingerea primei lor acțiuni a cauzat în privința lor o discriminare în raport cu persoanele care au văzut că acțiunile lor în despăgubire au fost judecate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Având în vedere constatarea referitoare la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (paragraful 19 de mai sus), Curtea consideră că aceste capete de cerere trebuie considerate admisibile, dar că nu este necesar să se examineze dacă a existat, în speță, o încălcare a acestor dispoziții (a se vedea, printre altele, mutatis mutandis, Glod c. României, nr. 41134/98, §46, 16 septembrie 2003; Albina c. României, nr. 57808/00, §42, 28 aprilie 2005; Lungoci c. României, nr. 62710/00, §48, 26 ianuarie 2006; și Iorga c. României, nr. 4227/02, §60, 25 ianuarie 2007).
III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENȚIE
Conform art. 41 din Convenție,
«În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, iar dreptul intern al Înaltei Părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.»
A. Prejudiciu
Reclamanții solicită, cu titlu de prejudiciu material, suma de 1 949 000 de noi lei români (RON) – paragraful 8 de mai sus – actualizată pentru a ține seama de inflație. Ei solicită, de asemenea, 15 000 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit.
Guvernul consideră că valoarea bunului actualizată ținând cont de inflație este de 2 061 652,20 RON.
În aceste circumstanțe, având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa și statuând în echitate, după cum cere art. 41 din Convenție, Curtea alocă în comun reclamanților 570 000 EUR cu titlu de prejudiciu material și 5 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B. Cheltuieli de judecată
Reclamanții nu solicită nicio sumă pentru cheltuielile de judecată făcute.
C. Dobânzi de întârziere
Curtea consideră adecvat să bazeze rata dobânzilor de întârziere pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorate cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
Declară cererea admisibilă;
Hotărăște că a existat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție;
Hotărăște că nu este necesar să se examineze capetele de cerere referitoare la art. 6 §1 și 14 din Convenție;
Hotărăște
a) că Statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă conform art. 44 §2 din Convenție:
i. 570 000 EUR (cinci sute șaptezeci mii euro) pentru prejudiciu material, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit;
ii. 5 000 EUR (cinci mii euro) pentru prejudiciu moral, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit;
b) că aceste sume vor fi convertite în moneda Statului pârât la cursul aplicabil la data plății;
c) că, de la expirarea termenului menționat și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale;
Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 9 decembrie 2008, în aplicarea art. 77 §§2 și 3 din regulament.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Grefier
Președinte