AFFAIRE CARPINEANU ET AUTRES c. ROUMANIE

La originea cauzei se află o cerere (nr. 26356/02) îndreptată împotriva României și prin care cinci resortisanți ai acestui Stat, dl Vasile Cărpineanu și dl Andrei Cărpeneanu și dnele Elena Popovici, Daniela Negru și Magdalena Veronica Cărpeneanu («reclamanții»), au sesizat Curtea la 20 iunie 2002 în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale («Convenția»).

Reclamanții sunt reprezentați de av. Cătălin Lupu, avocat la Râmnicu Vâlcea. Guvernul român («Guvernul») este reprezentat de agentul său, dl Răzvan-Horațiu Radu, de la ministerul Afacerilor Externe.

La 8 februarie 2007, președintele secției a treia a decis să comunice Guvernului capătul de cerere referitor la imposibilitatea pretinsă de reclamanți de a obține o despăgubire efectivă pentru un imobil naționalizat ilegal. După cum permite art. 29 §3 din Convenție, s-a decis, în plus, că vor fi examinate în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. ÎN FAPT

Reclamanții sunt născuți, respectiv, în 1925 și 1976, 1927, 1972 și 1947 și au reședința la Râmnicu Vâlcea.

La 14 august 1961, un bun imobil compus dintr-un teren și o casă, situat la Râmnicu Vâlcea la numărul 116 al străzii Calea lui Traian și aparținând părinților și bunicilor reclamanților, a fost donat Statului.

Printr-o hotărâre definitivă din 14 martie 2002, curtea de apel Pitești a constatat ilegalitatea acestei donații, dar a respins cererea reclamanților de a stabili o despăgubire pentru bunul lor, considerând că reclamanții trebuiau să urmeze în acest scop procedura specială pusă la dispoziție prin Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile preluate abuziv de Stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989 («Legea nr. 10/2001»).

Printr-o decizie din 4 mai 2005, primăria a constatat că imobilul nu putea fi restituit și a alocat reclamanților o despăgubire. Reclamanții au contestat această decizie în fața jurisdicțiilor.

Printr-o hotărâre definitivă din 17 aprilie 2006, curtea de apel Pitești a admis parțial acțiunea reclamanților și a stabilit la 1 949 000 noi lei români despăgubirea pentru imobilul în cauză, care urma să ia forma unei reparații prin echivalență, respectiv acordarea de titluri de valoare.

Printr-o decizie din 9 octombrie 2006, primăria din Râmnicu Vâlcea a luat act de dispozitivul hotărârii din 17 aprilie 2006 și a alocat reclamanților despăgubirea stabilită prin această hotărâre. La 4 ianuarie 2007, dosarul administrativ privind cererile reclamanților, inclusiv decizia din 9 octombrie 2006, a fost transmis de primărie comisiei centrale stabilite în temeiul Legii nr. 10/2001 modificate prin Legea nr. 247/2005 («comisia centrală»).

Până în prezent, reclamanții nu au primit nicio despăgubire pentru imobilul lor. ÎN DREPT

Curtea constată că acest capăt de cerere nu este vădit nefondat în sensul art. 35 §3 din Convenție. Curtea remarcă, pe de altă parte, că nu se ciocnește de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Este oportun, deci, să se declare admisibil. B. Cu privire la fond

Guvernul face o prezentare detaliată a funcționării Legii nr. 10/2001 și a organismului de plasament colectiv în valori mobiliare «Proprietatea» stabilit în temeiul acestei legi (pentru mai multe informații, a se vedea hotărârea Radu c. României, nr. 13309/03, §20, 20 iulie 2006) și consideră că întârzierea în plata despăgubirii este justificată de complexitatea procesului legislativ pentru adoptarea legii speciale pentru reparare.

Reclamanții consideră că ingerința în dreptul lor de proprietate nu este justificată și fac cunoscut că fondul Proprietatea nu funcționează încă.

Curtea constată că, în prezenta cauză, deși reclamanții au obținut, la 17 aprilie 2006, o decizie internă definitivă care a stabilit cuantumul despăgubirii la care aveau dreptul pentru imobilul lor naționalizat, această decizie nu a fost executată.

Curtea a tratat în mod repetat cauze care ridicau probleme similare celei din speță și a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Matache și alții c. României, nr. 38113/02, 19 octombrie 2006; și Orha c. României, nr. 1486/02, 12 octombrie 2006).

După examinarea tuturor elementelor prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în prezentul caz.

În definitiv, reclamanții nu au primit încă suma stabilită de jurisdicții. Desigur, primăria a eliberat decizia care consemnează cuantumul despăgubirii, iar dosarul administrativ a fost transmis comisiei centrale. Cu toate acestea, Curtea a stabilit deja că fondul Proprietatea nu funcționează în prezent într-un mod susceptibil să fie privit ca echivalând cu acordarea efectivă a unei despăgubiri (a se vedea, printre altele, Ruxanda Ionescu c. României, nr. 2608/02, 12 octombrie 2006; și Matache și alții, citată anterior, §42). În plus, nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 care o modifică nu țin seama de prejudiciul suferit ca urmare a unei absențe prelungite a despăgubirii (a se vedea, mutatis mutandis, Porteanu c. României, nr. 4596/03, §§34, 16 februarie 2006).

Având în vedere jurisprudența sa în materie și elementele concrete ale dosarului, Curtea consideră că, în speță, faptul că reclamanții nu pot primi despăgubirea, în pofida stabilirii sale de către tribunal, și nu au certitudine cu privire la data la care o vor putea primi, le-a impus o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, a existat în speță o încălcare a acestei dispoziții.

Având în vedere constatarea referitoare la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (paragraful 19 de mai sus), Curtea consideră că aceste capete de cerere trebuie considerate admisibile, dar că nu este necesar să se examineze dacă a existat, în speță, o încălcare a acestor dispoziții (a se vedea, printre altele, mutatis mutandis, Glod c. României, nr. 41134/98, §46, 16 septembrie 2003; Albina c. României, nr. 57808/00, §42, 28 aprilie 2005; Lungoci c. României, nr. 62710/00, §48, 26 ianuarie 2006; și Iorga c. României, nr. 4227/02, §60, 25 ianuarie 2007).

Reclamanții solicită, cu titlu de prejudiciu material, suma de 1 949 000 de noi lei români (RON) – paragraful 8 de mai sus – actualizată pentru a ține seama de inflație. Ei solicită, de asemenea, 15 000 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit.

Guvernul consideră că valoarea bunului actualizată ținând cont de inflație este de 2 061 652,20 RON.

În aceste circumstanțe, având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa și statuând în echitate, după cum cere art. 41 din Convenție, Curtea alocă în comun reclamanților 570 000 EUR cu titlu de prejudiciu material și 5 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral. B. Cheltuieli de judecată

Reclamanții nu solicită nicio sumă pentru cheltuielile de judecată făcute. C. Dobânzi de întârziere

Curtea consideră adecvat să bazeze rata dobânzilor de întârziere pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorate cu trei puncte procentuale. PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. Declară cererea admisibilă; 2. Hotărăște că a existat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; 3. Hotărăște că nu este necesar să se examineze capetele de cerere referitoare la art. 6 §1 și 14 din Convenție; 4. Hotărăște a) că Statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă conform art. 44 §2 din Convenție: i. 570 000 EUR (cinci sute șaptezeci mii euro) pentru prejudiciu material, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit; ii. 5 000 EUR (cinci mii euro) pentru prejudiciu moral, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit; b) că aceste sume vor fi convertite în moneda Statului pârât la cursul aplicabil la data plății; c) că, de la expirarea termenului menționat și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale; 5. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest. Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 9 decembrie 2008, în aplicarea art. 77 §§2 și 3 din regulament. Santiago Quesada Josep Casadevall Grefier Președinte

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 26356/02) dirigée contre la Roumanie et dont cinq ressortissants de cet Etat, MM. Vasile Cărpineanu et Andrei Cărpeneanu et M mes Elena Popovici, Daniela Negru et Magdalena Veronica Cărpeneanu (« les requérants »), ont saisi la Cour le 20 juin 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).

Les requérants sont représentés par M e Cătălin Lupu, avocat à Râmnicu Vâlcea. Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.

Le 8 février 2007, le président de la troisième section a décidé de communiquer au Gouvernement le grief tiré de l’impossibilité alléguée par les requérants d’obtenir une indemnisation effective pour un immeuble illégalement nationalisé. Comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire. EN FAIT

Les requérants sont nés respectivement en 1925 et 1976, 1927, 1972 et 1947 et résident à Râmnicu Vâlcea.

Le 14 août 1961, un bien immobilier composé d’un terrain et d’une maison, situé à Râmnicu Vâlcea au numéro 116 de la rue Calea lui Traian et appartenant aux parents et grands-parents des requérants, fut donné à l’Etat.

Par un arrêt définitif du 14 mars 2002, la cour d’appel de Pitești constata l’illégalité de cette donation, mais rejeta la demande des requérants de fixer une indemnisation pour leur bien, estimant que les requérants devaient suivre à cette fin la procédure spéciale mise en place par la loi n o 10/2001 sur le régime juridique des biens immeubles pris abusivement par l’Etat entre le 6 mars 1945 et le 22 décembre 1989 (« la loi n o 10/2001 »).

Par une décision du 4 mai 2005, la mairie constata que l’immeuble ne pouvait être restitué et alloua aux requérants une indemnisation. Les requérants contestèrent cette décision devant les juridictions.

Par un arrêt définitif du 17 avril 2006, la cour d’appel de Pitești fit partiellement droit à l’action des requérants et fixa à 1 949 000 nouveaux lei roumains l’indemnisation pour l’immeuble en cause, laquelle devait prendre la forme d’une réparation par équivalence, à savoir l’octroi de titres de valeur.

Par une décision du 9 octobre 2006, la mairie de Râmnicu Vâlcea prit acte du dispositif de l’arrêt du 17 avril 2006 et alloua aux requérants l’indemnisation fixée par cet arrêt. Le 4 janvier 2007, le dossier administratif concernant les demandes des requérants, y compris la décision du 9 octobre 2006, a été transmis par la mairie à la commission centrale établie en vertu de la loi n o 10/2001 modifiée par la loi n o 247/2005 (« la commission centrale »).

A ce jour, les requérants n’ont perçu aucune indemnisation pour leur immeuble. EN DROIT I.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond

Le Gouvernement fait une présentation détaillée du fonctionnement de la loi n o 10/2001 et de l’organisme de placement collectif en valeurs mobilières « Proprietatea » établi en vertu de cette loi (pour de plus amples informations, voir l’arrêt Radu c. Roumanie , n o 13309/03, § 20, 20 juillet 2006), et considère que le retard dans le paiement de l’indemnisation est justifié par la complexité du processus législatif pour l’adoption de la loi spéciale pour la réparation.

Les requérants estiment que l’ingérence dans leur droit de propriété n’est pas justifiée et font savoir que le fonds Proprietatea ne fonctionne toujours pas.

La Cour constate que, dans la présente affaire, bien que les requérants aient obtenu, le 17 avril 2006, une décision interne définitive fixant le montant de l’indemnisation à laquelle ils avaient droit pour leur immeuble nationalisé, cette décision n’a pas été exécutée.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention ( Matache et autres c. Roumanie , n o 38113/02, 19 octobre 2006 ; et Orha c. Roumanie , n o 1486/02, 12 octobre 2006).

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent.

En définitive, les requérants n’ont toujours pas perçu la somme fixée par les juridictions. Certes, la mairie a délivré la décision consignant le montant de l’indemnisation et le dossier administratif a été transmis à la commission centrale. Cependant, la Cour a déjà établi que le fonds Proprietatea ne fonctionne actuellement pas d’une manière susceptible d’être regardée comme équivalant à l’octroi effectif d’une indemnité (voir, parmi d’autres, Ruxanda Ionescu c. Roumanie , n o 2608/02, 12 octobre 2006 ; et Matache et autres , précité, § 42). De surcroît, ni la loi n o 10/2001, ni la loi n o 247/2005 la modifiant ne prennent en compte le préjudice subi du fait d’une absence prolongée d’indemnisation (voir, mutatis mutandis , Porteanu c. Roumanie , n o 4596/03, §§ 34, 16 février 2006).

Compte tenu de sa jurisprudence en la matière et des éléments concrets du dossier, la Cour estime qu’en l’espèce le fait pour les requérants de ne pas pouvoir recevoir l’indemnisation malgré sa fixation par le tribunal et de ne pas avoir une certitude quant à la date à laquelle ils pourront la percevoir, a fait subir à ceux-ci une charge disproportionnée et excessive incompatible avec le droit au respect de leurs biens garanti par l’article 1 du Protocole n o 1. Partant, il y a eu en l’espèce violation de cette disposition. II.

Eu égard au constat relatif à l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention (paragraphe 19 ci-dessus), la Cour estime que ces griefs doivent être considérés recevables mais qu’il n’y a pas lieu d’examiner s’il y a eu, en l’espèce, violation de ces dispositions (voir, entre autres, mutatis mutandis , Glod c. Roumanie , n o 41134/98, § 46, 16 septembre 2003 ; Albina c. Roumanie , n o 57808/00, § 42, 28 avril 2005 ; Lungoci c. Roumanie , n o 62710/00, § 48, 26 janvier 2006 ; et Iorga c. Roumanie , n o 4227/02, § 60, 25 janvier 2007). III.

Les requérants réclament, au titre du préjudice matériel, la somme de 1 949 000 nouveaux lei roumains (RON) – paragraphe 8 ci-dessus – actualisée pour tenir compte de l’inflation. Ils réclament également 15 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’ils auraient subi.

Le Gouvernement estime que la valeur du bien actualisée compte tenu de l’inflation est de 2 061 652,20 RON.

Dans ces circonstances, eu égard à l’ensemble des éléments se trouvant en sa possession et, statuant en équité, comme le veut l’article 41 de la Convention, la Cour alloue conjointement aux requérants 570 000 EUR au titre du préjudice matériel et 5 000 EUR au titre du préjudice moral. B. Frais et dépens

Les requérants ne demandent aucune somme pour les frais et dépens engagés. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention ; 3. Dit qu’il n’y a pas lieu d’examiner les griefs tirés des articles 6 § 1 et 14 de la Convention ; 4. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser conjointement aux requérants, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention : i. 570 000 EUR (cinq cent soixante-dix mille euros) pour préjudice matériel, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt ; ii. 5 000 EUR (cinq mille euros) pour préjudice moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt ; b) que ces montants seront à convertir dans la monnaie de l’Etat défendeur au taux applicable à la date du règlement ; c) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 9 décembre 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Santiago Quesada Josep Casadevall Greffier Président