AFFAIRE DORNEANU c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'art. 6-1;Violation de P1-1
AFFAIRE DORNEANU c. ROUMANIE (CtEDO, 2007)
A TREIA SECȚIUNE
AFFAIRE
DORNEANU c. ROUMANIE
(Cererea nr.
o
1818/02)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
26 iulie 2007
DEFINITIV
26/10/2007
Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în articolul
44 §
2 din Convenție. Ea poate suferi corecții de formă
.
În afacerea Dorneanu c. Roumanie,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), ședință într-o cameră compusă din
:
Doamna
E. Fura-Sandström,
președinte,
D.
C. Bîrsan,
Doamna
A. Gyulumyan,
DD.
E. Myjer,
David Thór Björgvinsson,
Doamnele
I. Ziemele,
I. Berro-Lefèvre,
judecători,
și D. S.
Quesada,
grefier de secțiune
,
După deliberare în camera consilului la 5 iulie 2007,
Adoptă următoarea hotărâre, adoptată la această dată
:
PROCEDURĂ
1.
La baza afacerii se află o cerere (nr.
o
1818/02) direcționată împotriva Românei și pe care o resortisantă a acestui stat, Doamna
Claudia
Dorneanu («
reclamanta
»), a sesizat Curtea la 21 august 2001 în conformitate cu art. 34 al Convenției de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale («
Convenția
»).
2.
Reclamanta este reprezentată de Doamna
G. Oprișan, membru al unei asociații de apărare a drepturilor omului. Guvernul român («
Guvernul
») a fost reprezentat de agentul său, Doamna Roxana Rizoiu, apoi de Doamna Ruxandra Pașoi, coagent, din Ministerul Afacerilor Externe.
3.
Reclamanta se plângea, sub unghiul articolelor 6 § 1 din Convenție și 1 din Protocolul nr.
o
1, de neexecutarea de către administrație a unei hotărâri definitive care ordona desfacerea unui titlu de proprietate pe mai mulți terenuri.
4.
La 24 martie 2005, Curtea a hotărât să comunice cererea. Se avand în vedere dispozițiile articolului 29 § 3, ea a hotărât că vor fi examinate simultan admisibilitatea și fondul afacerii.
CU PRIVIRE LA FAPTE
I.
CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
5.
Reclamanta s-a născut în 1922 și locuiește la Bacău.
6.
În 1991, în conformitate cu legea nr.
o
18/1991 referitoare la domeniul foncier, reclamanta a cerut comisiilor locale și județene pentru aplicarea acestei legi (mai jos, «
comisia locală
» și «
comisia județeană
») reconstittuirea dreptului ei de proprietate pe un teren de 4,5 hectare, dintre care o livadă de 1,89 hectare, care a aparținut până la naționalizare părinților ei. Cererea ei a fost acceptată doar parțial.
7.
La contestarea reclamantei, printr-o hotărâre definitivă din 20
martie
1992, tribunalul de primă instanță de Botoșani a condamnat comisia județeană să reconstittuiască dreptul de proprietate al reclamantei pe un teren de 4,5
hectare, situat în perimetrul comunei Roma. La o dată neprecizată în 1992, reclamanta pretinde că a fost pusă în posesiune în conformitate cu hotărârea menționată mai sus.
8.
Printr-un proces-verbal din 22 iunie 1995, pe care reclamanta a refuzat să-l semneze, autoritățile locale au încercat s-o pună în posesiune a mai multor terenuri cu o suprafață totală de 4,51 hectare. Opoziția reclamantei era bazată pe faptul că prin acest proces-verbal, autoritățile locale doreau să-i atribuie alți terenuri decât acelea pe care le avea deja.
9.
La 11 august 1997, comisia județeană a atribuit mai multor terți un titlu de proprietate pe o livadă de 0,7 hectare situată în localul
Zamca
.
10.
Printr-o acțiune introdusă împotriva comisiilor județene și locale și a terților menționați mai sus, reclamanta a cerut anularea titlului de proprietate al terților, atribuirea unui titlu de proprietate pe terenurile pe care pretindea că le poseda în virtutea hotărârii din 20 martie 1992, ca și o nouă punere în posesiune a acestor terenuri.
11.
Printr-o hotărâre din 29 ianuarie 1999, tribunalul de primă instanță de Botoșani, estimând că terții au fost greșit atribuiți parcelei de 0,7
hectare, a anulat titlul contestat. A condamnat ambele comisii să desfacă reclamantei un titlu de proprietate pe mai mulți terenuri situate în localurile
:
Joian
(2,43 hectare),
Zamca
(1,89 hectare) și
Vatra Satului
(0,18 hectare). Tribunalul a ordonat punerea în posesiune a reclamantei a acestor terenuri, precizând amplasamentul și delimitarea lor.
12.
Această hotărâre a devenit definitivă ca urmare a respingerii, prin două hotărâri din 2
martie
2000 și 23 februarie 2001 ale tribunalului județean și curții de apel de Suceava, a apelului și al contestației depuse de comisia locală și de terți.
13.
La 25 iulie 2001, reclamanta a fost pusă în posesiune a 4,5
hectare, dintre care 2,5 hectare la
Joian,
1,89 hectare la
Zamca
și
0,1 hectare la
Vatra satului
. Cu toate acestea, amplasamentul lor respecta doar parțial dispozitivul hotărârii din 29 ianuarie 1999. Reclamanta a semnat un document indicând amplasamentul acestor terenuri, dar în decembrie 2001, l-a contestat, susținând că fuseseInduced în eroare de autoritățile locale. În ianuarie 2002, biroul județean al cărții funciare a întors procesul-verbal la primăria Roma cu motivul că era eronat.
14.
La 5 noiembrie 2002, după ce a studiat mai multe propuneri ale comisiei locale, comisia județeană a desfăcut reclamantei un
titlu de proprietate pe terenuri cu o suprafață totală de 4,5 hectare. La 16
decembrie
2002, comisia județeană a modificat titlul deoarece nu respecta amplasamentele menționate în dispozitivul hotărârii din 29 ianuarie 1999.
15.
O nouă modificare a intervenit la 19 noiembrie 2003. Pe această ultimă versiune figuram trei parcele cu o suprafață totală de
2,44 hectare în localul
Joian
, două parcele regrupând 1,88 hectare în
localul
Zamca
și două parcele cu o suprafață totală de 0,18 hectare în localul
Vatra Satului
. Privitor la terenul situat în acest ultim local, contrar dispozitivului hotărârii din 29 ianuarie 1999, care indica că terenul reclamantei se învecinau la est cu terenul unui terț, M.V., pe titlul de proprietate, terenul atribuit reclamantei era contigu cu o șosea comunale.
16.
Printr-o acțiune civilă introdusă la 20 mai 2002 în fața tribunalului de primă instanță de Botoșani, reclamanta a cerut condamnarea sub astreinte a primarului pentru refuzul de a întreprinde demersurile legale pentru a-i fi desfăcut un titlu de proprietate pe terenurile pe care le poseda în virtutea hotărârii din 29 ianuarie 1999.
17.
La 20 ianuarie 2003, tribunalul a condamnat primarul să plătească statului, și până la data executării hotărârii, o amendă de 100
000
lei români (și anume echivalentul a aproximativ 3 euro) pe zi de întârziere. Tribunalul a estimat că primarul a omis deliberat să completeze corect procesul-verbal de punere în posesiune și să transmită acest document autorităților competente pentru a-i fi desfăcut reclamantei titlul de proprietate.
18.
La apelul primarului, această hotărâre a fost confirmată printr-o hotărâre a tribunalului județean de Botoșani din 31
octombrie 2003.
19.
Printr-o hotărâre din 17 februarie 2005, curtea de apel de Suceava a admis contestația primarului și a respins acțiunea reclamantei. Curtea de apel a reținut că titlul de proprietate respecta dispozitivul hotărârii din
29 ianuarie 1999, cu excepția delimitării pe latura est a terenului situat în localul
Vatra Satului
și a unei parcele de 100 m
2
din terenul situat în
localul
Zamca
. Cu toate acestea, ea a estimat că aceste diferențe nu erau de natură să aducă răspunderea primarului. Privitor la terenul situat la
Zamca
, curtea de apel a notat că primarul indicase că diferența era rezultatul lărgirii unei șosele comunale și că un teren echivalent fuseseAttribuit reclamantei în schimb. Cât privește terenul aflat la
Vatra Satului
, curtea de apel a considerat, la vedere pieselor dosarului și în special al expertizelor furnizate, că hotărârea din
29 ianuarie 1999 delimitase incorect acest teren. Ea a constatat că de fapt, era imposibil să-i fie atribuit reclamantei un teren contigu la est cu terenul M.V.
20.
În interimul, la 14 iunie 2001, reclamanta a depus plângere penală împotriva primarului pentru neexecutarea hotărârii din 29 ianuarie 1999. Ordonanța de clasare pronunțată de parchet în favoarea primarului la 20 septembrie 2001 a fost infirmată, la contestarea reclamantei, de tribunalul județean de Botoșani. Printr-o ordonanță din 30
martie
2004, parchetul a încheiat din nou procedurile. La contestarea reclamantei, printr-o hotărâre din 14
ianuarie 2005, tribunalul de primă instanță de Botoșani a trimis dosarul parchetului pentru un completament de anchetă. Parchetul a depus apel împotriva acestei hotărâri. Părțile nu au furnizat informații cu privire la rezultatul acestei proceduri.
21.
Reclamanta a introdus de asemenea o plângere penală și o acțiune civilă împotriva terților cărora li s-a atribuit în 1997 titlul de proprietate pe terenul situat în localul
Zamca
. Ea îi acuza de furt, distrugere și încălcarea dreptului de proprietate. Părțile nu au furnizat precizări privind rezultatul acestei proceduri.
22.
Printr-un pre-contract din 22 octombrie 2003, reclamanta s-a angajat să vândă unui terț o parcelă de 2,43 hectare din terenul situat în localul
Joian.
La
16
februarie 2007, terțul cumpărător a încheiat cu un alt terț un contract de arenda pentru 49 de ani.
II.
DREPTUL INTERN RELEVANT
23.
Legea nr.
o
18/1991 referitoare la domeniul foncier
art. 8
«
Constituirea dreptului de proprietate privată pe terenurile care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstittuirea sau constituirea dreptului de proprietate.
Beneficiază de dispozițiile prezentei legi aceia care erau membri ai cooperativelor și care au avut aportni în terenuri la intrarea lor în cooperativă sau aceia cărora li s-au confiscat terenuri de aceasta, ca și moștenitorii lor (...)
»
art. 11
«
(1)
În fiecare comună, o comisie condusă de primarul (...) va fi competentă pentru reconstittuirea dreptului de proprietate, punerea în posesiune și desfacerea titlurilor de proprietate titularilor de drepturi.
(2)
Comisiile locale desfășoară activitatea sub conducerea unei comisii județene, numite prin ordin al prefectului și conduse de acesta (...)
(4)
Comisia județeană este competentă să soluționeze contestațiile și să valideze sau invalideze măsurile adoptate de comisiile locale.
(5)
Interesatul poate face o contestație la tribunal împotriva hotărârii comisiei județene (...) în termen de 30 de zile de la data în care a luat cunoștință de această hotărâre (...)
(8)
Controlul jurisdicțional este limitat exclusiv la aplicarea corectă a dispozițiilor prezentei legi referitoare la dreptul de a obține titlul de proprietate, extinderea terenului care revine interesatului, și, după caz, micșorarea acestei suprafețe, conform legii (...)
(10)
Hotărârea tribunalului este definitivă. Comisia județeană care a desfăcut titlul de proprietate este obligată să-l modifice, înlocuiască sau anuleze, în conformitate cu această hotărâre.
»
CU PRIVIRE LA DREPT
24.
Reclamanta se plânge de neexecutarea hotărârii definitive din 29 ianuarie 1999. Ea invocă articolele 6 § 1 din Convenție și 1 din Protocolul nr.
o
1 la Convenție, redactate în felul următor în părțile lor relevante
:
art. 6
«
Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie auzită (...) de un tribunal independent și imparțial (...), care va decide (...) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale de natură civilă (...)
»
art. 1 din Protocolul nr.
o
1
«
Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului pe care îl au statele de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau a amenzilor.
»
25.
Curtea constată că cererea nu este în mod evident neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Curtea remarcă de altfel că ea nu se lovește de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Trebuie deci să o declare admisibilă.
I.
PRIVIND ÎNCĂLCAREA PRESUPUSĂ A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE
26.
Potrivit Guvernului, autoritățile administrative nu sunt responsabile de neexecutarea nici de întârzierea în executarea hotărârii din 29 ianuarie 1999. Dimpotrivă, el argumentează că la 5 noiembrie 2002, reclamanta a primit un titlu de proprietate pentru terenuri cu o suprafață totală de 4,5 hectare și că acest titlu a fost modificat de două ori pentru a-l face să corespundă cât mai mult posibil dispozitivului hotărârii menționate mai sus.
27.
Privitor la amplasamentul terenurilor, Guvernul admite că anumite parcele nu respectau în totalitate amplasamentul stabilit de hotărârea din 29 ianuarie 1999.
28.
Cu toate acestea, el estimează că neexecutarea
ad literam
a acestei hotărâri nu este imputabilă autorităților, ci rezultă dintr-o imposibilitate obiectivă de executare, și anume din erorile tribunalului de primă instanță privitor la amplasamentul terenurilor. Privitor la terenul situat la
Zamca
, Guvernul expune că, potrivit informațiilor furnizate de registrul foncier, măsura doar 1,88 hectare și că, prin urmare, reclamanta a primit în compensare alt teren de 100 m
2
, pe alt amplasament, dar de valoare echivalentă. Privitor la terenul situat la
Vatra satului,
Guvernul indică că era imposibil să respecte delimitarea pe latura est din moment ce terenul M.V. se găsea într-o altă parte a satului.
29.
Guvernul concluzionează că autoritățile interne au desfășurat toate eforturile pentru a executa cât mai bine posibil hotărârea 29 ianuarie 1999 și că, în orice caz, au furnizat o justificare valabilă pentru neexecutarea sa
ad literam
.
30.
Reclamanta contestă teza Guvernului. Ea contestă exactitatea titlului de proprietate care i-a fost desfăcut la 5 noiembrie 2002, susținând că terenurile situate la
Zamca
și
Joian
sunt de fapt mult mai mici. În sfârșit, ea susține că terenul situat la
Vatra satului
, ca și o parcelă de 600 m
2
situată la
Joian,
nu există.
31.
În orice caz, ea spune că este în continuare în posesiune a terenurilor, în forma identificată de hotărârea din 29 ianuarie 1999, dar că primarul se opune acordării unui titlu de proprietate în conformitate cu această hotărâre.
32.
Curtea reamintește că, potrivit unei jurisprudențe constante, executarea unei hotărâri sau a unei sentințe, din orice jurisdicție ar fi, trebuie considerată ca făcând parte integrală din «
procesul
» în sensul articolului
6 din Convenție. Dreptul la tribunal ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei părți (
Immobiliare
Saffi
c.
Italia
[GC], nr.
o
22774/93, § 63, CEDO 1999-V).
33.
Curtea admite, cu Guvernul, că dreptul de acces la un
tribunal nu poate obliga un stat să facă executată fiecare hotărâre de caracter civil oricând ar fi și indiferent de circumstanțe (
Sanglier
c.
Franța
,
nr.
o
50342/99, § 39, 27 mai 2003). Cu toate acestea, ea observă că dacă administrația refuză sau omite să se execute, sau mai târziu să facă aceasta, garantiile articolului 6 din care a beneficiat justiția în faza judecătorească a procedurii își pierd toată rație de ființă (
Hornsby c.
Grecia,
hotărâre din 19
martie 1997,
Colecție de hotărâri și decizii
1997-II, p.
508, § 41).
34.
Curtea reia de asemenea principiile fundamentale care rezultă din jurisprudența sa privitor la interpretarea și aplicarea dreptului intern, și anume că nu-i revine ei să cunoască erorile de fapt sau de drept presupus comise de o jurisdicție internă, decât dacă și în măsura în care ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților salvgaudate de Convenție. Rolul Curții se limitează la verificarea compatibilității cu Convenția a efectelor unui asemenea interpretări (
Prinț
Hans Adam
II de Liechtenstein c. Germania,
[GC], nr.
o
42527/98, §
50, CEDO 2001-VIII;
Streletz, Kessler și Krenz c. Germania
[GC], nr.
os
34044/96, 35532/97, 44801/98, §
49, CEDO 2001-II).
35.
Curtea observă că în speța de față, nu este contestat că hotărârea din 29 ianuarie 1999 condamnând autoritățile locale să acorde reclamantei un titlu de proprietate pe mai mulți terenuri al căror amplasament era precizat în dispozitiv, nu a fost nici executată în forma sa nici anulată sau modificată ulterior. Deci, Curtea consideră că reclamanta a suferit o restricție în dreptul ei la executarea unei hotărâri de justiție. Pentru a ști dacă această restricție este compatibilă cu art. 6 din Convenție, convine să analizez motivele care au determinat autoritățile să nu respecte integral hotărârea de justiție în cauză.
36.
La această privire, Curtea observă că ca urmare a modificării la 19
noiembrie 2003 a titlului de proprietate redactat la 5 noiembrie 2002 în numele reclamantei, delimitarea terenurilor care i-au fost atribuite respecta amplasamentele indicate în dispozitivul hotărârii din 29
ianuarie 1999, cu excepția unei parcele de 100 m
2
situată la
Zamca
și a delimitării pe latura est a terenului situat la
Vatra satului
.
37.
Curtea observă apoi că, sesizată cu acțiunea direcționată împotriva primarului Roma, curtea de apel de Suceava, bazând-se pe piesele dosarului ca și pe examinarea expertizelor efectuate în cursul litigiilor care opuneau reclamanta autorităților locale și terților, a enterinat explicațiile primarului pentru a justifica discrepanța în executarea acestei hotărâri în raport cu termenii dispozitivului acesteia.
38.
Ținând cont de faptul că în principal autoritățile naționale, și în special curțile și tribunalele, au responsabilitatea de a aprecia faptele unei afaceri, Curtea nu consideră necesar să se abată de la concluziile hotărârii din 17 februarie 2005 a curții de apel de Suceava. Din aceleași motive, Curtea nu consideră de asemenea necesar să se pronunțe asupra afirmației reclamantei conform căreia era în continuare în posesiune a terenurilor, în forma identificată de hotărârea din 29 ianuarie 1999, această acuzație fiind obiectul examinării jurisdicțiilor interne.
39.
De altfel, Curtea constată că justificările pentru
neexecutarea
ad literam
a hotărârii din 29 ianuarie 1999 au fost avansate reclamantei în cursul litigiului care o opunea primarului, în cadrul unei proceduri contradictorii care i-a permis să-și susțină cauza în condiții care nu au dezavantajat-o față de partea adversă (a se vedea,
a contrario
,
Sabin Popescu
c. Roumanie
, nr.
o
48102/99, §
76, 2 martie 2004).
40.
Prin urmare, Curtea consideră că după ultima modificare a titlului de proprietate, la 19 noiembrie 2003, autoritatea administrativă competentă se conformase obligației care i fusese impusă de hotărârea menționată mai sus.
41.
Cu toate acestea, Curtea reamintește că a judecat deja că omisiunea autorităților de a executa într-un termen rezonabil o hotărâre definitivă poate aduce o violare a articolului 6 § 1 din Convenție, în special atunci când obligația de a executa hotărârea în cauză aparține unei autorități administrative (a se vedea,
Acatrinei c. Roumanie
, nr.
o
7114/02, §
40,
26 octombrie 2006).
42.
În speța de față, Curtea constată că ultima modificare a titlului de proprietate al reclamantei datează din 19 noiembrie 2003, în timp ce hotărârea din 29 ianuarie 1999 a devenit definitivă la 23 februarie 2001. Curtea consideră că această întârziere este imputabilă autorităților locale și nu reclamantei.
43.
La această privire, Curtea observă că a trebuit așteptat mai bine de doi ani pentru ca autoritățile competente să elaboreze diverse propuneri de restituire și să desfacă trei versiuni ale aceluiași titlu de proprietate, în timp ce, la vedere explicațiilor furnizate curții de apel de Suceava de autoritățile locale, afacerea nu prezenta o complexitate deosebită.
44.
Chiar dacă Curtea nu este în poziția de a analiza calitatea activității desfășurate de autoritățile interne, ea remarcă că erori, cum ar fi de exemplu punerea incorectă în posesiune din 25 iulie 2001, ca și multiplicarea propunerilor de restituire și a modificărilor titlului de proprietate, demonstrează o anumită slăbiciune a sistemului pus în loc pentru reconstittuirea dreptului de proprietate (a se vedea,
mutatis mutandis,
Wierciszewska
c. Polonia
, nr.
o
41431/98, §
46, 25
noiembrie 2003
și
Acatrinei
, precitat, § 41).
45.
Aceste elemente sunt suficiente Curții pentru a concluziona că statul, prin organele sale specializate, nu a desfășurat toate eforturile necesare pentru a executa cu repeziciune hotărârea favorabilă reclamantei.
46.
Prin urmare, a fost o violare a articolului 6 § 1 din Convenție.
II.
PRIVIND ÎNCĂLCAREA PRESUPUSĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL NR.
o
1 LA CONVENȚIE
47.
Guvernul susține că reclamanta nu mai poate să susțină o atingere dreptului ei la respectarea bunurilor, ținând cont de faptul că a primit un titlu de proprietate pentru terenuri cu o suprafață totală de 4,5
hectare pe amplasamente care respectă în esență pe cele indicate de hotărârea din 29 ianuarie 1999.
48.
De altfel, Guvernul subliniază că hotărârea din 17 februarie 2005 a curții de apel de Suceava i-a indicat reclamantei circumstanțele obiective care împiedicau autoritatea competentă să-i desfacă un titlu de proprietate pe totalitatea terenurilor revendicate (a se vedea,
a contrario,
Sabin Popescu
, precitat, § 76).
49.
Reclamanta contestă poziția Guvernului și subliniază că atribuirea altor terenuri decât acelea care fac obiectul hotărârii definitive pronunțate în favoarea sa nu ar fi putut remedia violarea dreptului ei la respectarea bunurilor. Ea susține că tribunalul de primă instanță de Botoșani a stabilit corect amplasamentul terenurilor litigioase, dar că autoritatea competentă refuză să-i desfacă un titlu de proprietate deoarece primarul și autoritățile locale favorizează anumiți terți.
50.
Curtea observă pe rând că hotărârea din 29 ianuarie 1999 a creat în beneficiul reclamantei «
speranța legitimă
» de a se vedea efectiv pusă în posesiune a terenurilor litigioase și de a obține titlul de proprietate (a se vedea,
mutatis mutandis, Abăluță
c. Roumanie
, nr.
o
77195/01, §
55,
15 iunie 2006 și
Tacea
c. Roumanie
, nr.
o
746/02, §
37, 29 septembrie 2005). În aceste condiții, creanta sa este suficient de stabilită pentru a constitui o «
valoare patrimonială
» care aduce aplicarea garantiilor articolului 1
din Protocolul nr.
o
1.
51.
Curtea reamintește că hotărârea care condamna autoritatea competentă să desfacă reclamantei un titlu de proprietate pe anumite terenuri nu a fost executată în termene rezonabile, ceea ce este imputabil autoritățile administrative competente. Rezultă că imposibilitatea pentru reclamanta de a obține executarea în termen rezonabil a hotărârii în cauză se analizează ca o ingerință în dreptul ei la respectarea bunurilor sale, care cade sub prima frază din primul alineat al articolului 1 din Protocolul
nr.
o
1 (
Acatrinei
, precitat, § 51).
52.
Dacă este adevărat că în prezent reclamanta este în posesiune a unui titlu de proprietate, Curtea consideră că din cauza întârzieriiExecutării, ea a suferit un prejudiciu decurgând din faptul că mai bine de doi ani, nu a putut să se bucure pe deplin de toate atributele dreptului de proprietate (a se vedea,
mutatis mutandis, Sabin Popescu
precitat, §§ 80-81).
53.
La această privire, Curtea reia constatarea efectuată la examinarea ceririi tirate de articolul
6
§
1 din Convenție, și anume că Guvernul nu a oferit o justificare validă pentru această întârziere
; era deci arbitrară și adusese violare a principiului legalității. O asemenea concluzie scutește Curtea de a cerceta dacă un echilibru corect a fost menținut între exigențele interesului general și imperativele salvgardării drepturilor individuale ale reclamantei (a se vedea,
mutatis mutandis, Dragne și alții
c. Roumanie
, nr.
o
78047/01, §
41, 7 aprilie 2005
;
Tacea,
precitat, § 39
;
Georgi
c. Roumanie
, nr.
o
58318/00, §
71, 24 mai 2006
și
Acatrinei
, precitat, § 53).
54.
Deci, Curtea consideră că a fost o violare a articolului 1 din Protocolul nr.
o
1.
III.
PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI
55.
Potrivit articolului 41 din Convenție,
«
Dacă Curtea declară că a fost o violare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Altureia Părți Contractante nu permite a șterge decât imperfect consecințele acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este de caz, o satisfacție echitabilă.
»
A.
Prejudiciu
56.
La titlu de prejudiciu material, reclamanta solicită, fără a furniza documente justificative, plata unei sume de 282
000 euro (EUR) reprezentând valoarea terenurilor. Ulterior, reclamanta și-a majorat pretenția la titlu de prejudiciu material la 514
000 EUR din cauza creșterii prețurilor pe piața imobiliară.
57.
Pentru prejudiciul moral, ea cere repararea suferințelor și dezamăgirilor rezultând din tortura psihică pe care susține că a suferit-o ținând cont de toate demersurile pe care a trebuit să le întreprindă la vârsta ei avansată pentru a obține restituirea terenurilor sale. Ea indică că nu poate estima suma reală a prejudiciului ei moral, pe care o lasă aprecierii Curții.
58.
Guvernul, bazând-se pe informații furnizate de camera notarilor din județul Suceava, indică că prețul pe metru pătrat pentru diverse terenuri litigioase variază între 0,03 și 0,5 EUR, ceea ce reduce valoarea de piață a totalității acestor terenuri la 6
375 EUR.
De altfel, el consideră că un constat de violare a drepturilor invocate de reclamantă ar putea constitui de la sine o reparare satisfăcătoare a prejudiciului moral suferit.
59.
Curtea remarcă că singura bază pentru acordarea unei satisfacții echitabile în speța de față constă în executarea tardivă a hotărârii din 29 ianuarie 1999.
60.
Privitor la prejudiciul material, Curtea consideră că reclamanta nu mai poate să susțină vreo prejudiciu din acest motiv, în măsura în care a primit titlul de proprietate pe terenurile în cauză (a se vedea,
mutatis mutandis, Sabin Popescu
precitat, § 91).
61.
Curtea consideră, cu toate acestea, că reclamanta a suferit o prejudiciu moral, din cauza în special a frustrării provocate de întârzierea în executarea hotărârii pronunțate în favoarea sa și că acest prejudiciu nu este suficient compensat de un constat de violare.
62.
În aceste circumstanțe, ținând cont de totalitatea elementelor de care dispune și judecând în echitate, după cum vrea art. 41 din Convenție, Curtea acordă reclamantei 3
000
EUR pentru prejudiciul moral.
B.
Cheltuieli și costuri
63.
Reclamanta cere, cu justificative, 2031,60 lei noi români (RON), adică echivalentul a 580 EUR, pentru cheltuielile și costurile suportate în fața Curții, în special pentru cheltuielile de fotocopiere, traducere și corespondență.
Privitor la cheltuielile și costurile suportate în fața jurisdicțiilor interne, reclamanta indică că nu a ținut registrul nici nu a păstrat justificative.
64.
Guvernul nu se opune să fie acordată reclamantei o sumă corespunzând cheltuielilor și costurilor legate de procedura în fața Curții cu condiția ca acestea să fie dovedite, necesare și să aibă legătură cu afacerea. Cu toate acestea, el contestă parțial suma cerută, arătând că anumite justificative nu precizează că cheltuielile au fost făcute în legătură directă cu obiectul ceririi.
65.
Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și costurilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În speța de față, ținând cont de elementele de care dispune și la vedere naturii cheltuielilor, Curtea nu ar putea pune sub semnul întrebării că acestea au avut legătură directă cu violările constatate.
66.
În aceste condiții, Curtea consideră rezonabilă suma de 580
EUR pentru procedura în fața Curții și o acordă reclamantei.
C.
Dobânzi de întârziere
67.
Curtea judecă corespunzător să bazeze rata dobânzilor de întârziere pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte de procentaj.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE,
1.
Declară
cererea admisibilă
;
2.
Declară
că a fost o violare a articolului 6 § 1 din Convenție
;
3.
Declară
că a fost o violare a articolului 1 din Protocolul nr.
o
1 la Convenție
;
4.
Declară
a)
că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termenul de trei luni de la data în care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu articolul
44
§
2 din Convenție, 3
000 EUR (trei mii euro) pentru prejudiciul moral și 580 EUR (cinci sute optzeci euro) pentru cheltuieli și costuri
;
b)
că sumele în cauză vor fi convertite în moneda statului pârât la cursul aplicabil la data plății și că convine să se adauge la acestea orice sumă care ar putea fi datorată la titlu de impozit
;
c)
că de la expirarea termenului spus și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu rata facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, mărită cu trei puncte de procentaj
;
5.
Respinge
cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.
Realizat în limba franceză, apoi comunicat în scris la 26 iulie 2007 în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 al regulamentului.
Santiago
Quesada
Elisabet
Fura-Sandström
Grefier
Președinte