ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 70/2020

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 7 iulie 2016 pe rolul Tribunalului Ialomița, sub număr de dosar x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 832.429 RON, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare, solicitând în principal, pe cale de excepție, admiterea necompetenței teritoriale a Tribunalului Ialomița și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a d-lui C., semnatarul cererii de chemare în judecată (ca urmare a deschiderii procedurii generale de insolvență împotriva A., prin sentința civilă nr. 1100 din 10 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Ialomița și desemnarea în calitate de administrator judiciar a Fiducia SPRL); admiterea excepției autorității de lucru judecat; admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată pe calea dreptului comun, raportat la caracterul unitar al procedurii de insolvență. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii.

În temeiul dispozițiilor art. 204 C. proc. civ., la 4 noiembrie 2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere modificatoare, prin care a solicitat plata sumei suplimentare de 266.855 RON, pe lângă suma solicitată prin acțiunea inițială, de 832.429 RON.

Prin sentința civilă nr. 1948/F din 24 noiembrie 2016, Tribunalul Ialomița a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 1634 din 31 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă s-au respins excepțiile nulității și inadmisibilității cererii de chemare în judecată. S-a admis excepția autorității de lucru judecat și s-a respins cererea reclamantei, pentru autoritate de lucru judecat.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1522 din 27 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanta- reclamantă S.C. A. S.R.L împotriva sentinței civile nr. 1634 din 31 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă. S-a anulat în parte sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare. S-au menținut dispozițiile sentinței apelate cu privire la soluționarea excepțiilor nulității și inadmisibilității.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1522 din 27 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În argumentarea cererii de recurs, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de apel, prin admiterea cererii de apel, nu a adus niciun argument care să justifice lipsa de identitate de obiect și cauză dintre cele două demersuri judiciare, argumente care ar fi trebuit să se găsească în motivarea hotărârii.

În opinia recurentei, deși instanța nu trebuie să analizeze exhaustiv toate aspectele sau argumentele invocate de către părți, acest raționament nu se aplică și în prezenta cauză, întrucât instanța de apel s-a rezumat la a admite cererea de apel, fără a aduce în sprijinul soluției pronunțate vreun temei juridic pe care să se sprijine în acest sens.

În ceea ce privește incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă apreciază că instanța de apel nu a avut în vedere nici dispozitivul hotărârilor anterioare în funcție de care se invocă excepția autorității de lucru judecat, nu a avut în vedere nici considerentele acestora, deși ambele sunt în măsură să conțină și să lămurească declarațiile de drepturi provocate de părți și cuprinse în dispozitiv.

În ceea ce privește identitatea de obiect, arată că în ambele dosare se tinde la valorificarea aceluiași drept substanțial, și, chiar dacă în procedura colectivă au existat calități procesuale diferite, au fost supuse analizei aceleași apărări cu privire la raporturile juridice.

Cu alte cuvinte, instanțele de judecată au respins deja toate apărările formulate de A. la momentul la care s-a deschis procedura insolvenței, moment la care s-a analizat în mod evident și relația contractuală dintre părți, din care a rezultat că B. deține o creanță certă, lichidă și exigibilă față de A..

În ceea ce privește identitatea de cauză, susține că în această materie, prin cauză se înțelege faptul material sau juridic care constituie temeiul legal sau fundamentul direct și indirect al dreptului sau al beneficiului legal pe care una dintre părți îl invocă; că identitatea de cauză implică existența unei identități de fapte și de reguli aplicabile acestor fapte - concluzie perfect aplicabilă și în speță.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimatele D.. administrator judiciar al S.C. A. S.R.L. și A. S.R.L. URZICENI nu au formulat întâmpinări.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluția preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 19 aprilie 2019 a fost încuviințat în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 noiembrie 2019 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă și a fost acordat termen pentru soluționarea acestuia la 17 ianuarie 2020, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Vor fi înlăturate criticile referitoare la faptul că decizia recurată nu este motivată, știut fiind că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, neînsușirea de către instanță a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat.

Se constată că hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, motivarea fiind clară și concisă.

Astfel, s-a reținut că prin sentința civilă nr. 1100 din 10 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția Civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a dispus respingerea contestațiilor formulate de debitoarea S.C. A. S.R.L., admiterea cererilor formulate de creditoarele S.C. B. S.R.L. și S.C. E. S.R.L., iar în temeiul art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L..

În cauza de față, s-a constatat că reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 832.429 RON (plus 266.855 RON, prin cererea modificatoare).

Contrar susținerilor recurentei, argumentat și legal motivat, instanța de control judiciar a arătat cu justețe că, potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, iar între cele două acțiuni - una întemeiată pe Legea specială a insolvenței și cealaltă pe dreptul comun - nu există identitate de cauză și obiect, astfel încât în mod greșit prima instanță a reținut existența autorității de lucru judecat.

De asemenea, în mod eronat, recurenta-pârâtă se prevalează de faptul că există identitate de obiect și cauză, susținând, totodată, că în procedura colectivă instanțele de judecată au analizat aceleași apărări cu privire la raporturile juridice, la relația contractuală dintre părți, din care a rezultat că B. deține o creanță certă, lichidă și exigibilă față de A..

Recurenta-pârâtă din prezenta cauză a formulat cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenței față de intimata-reclamantă din speța de față motivat de împrejurarea că nu a achitat suma reprezentând valoarea furajelor furnizate, pe când, prezenta acțiune are ca obiect obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata unei sume reprezentând despăgubiri pentru executarea defectuoasă a obligațiilor contractuale.

Este știut că excepția de neexecutare a contractului (exceptio non adimpleti contractus) reprezintă dreptul oricăreia din părțile unui contract bilateral, sinalagmatic, de a refuza îndeplinirea obligațiilor pe care și le-a asumat, atâta vreme cât cealaltă parte nu-și îndeplinește propriile sale obligații.

Or, nu se poate pune semnul egalității între excepția de neexecutare a contractului și invocarea neexecutării corespunzătoare a obligațiilor contractuale (în sensul că marfa livrată nu a corespuns din punct de vedere calitativ), fiind absurd să acredităm ideea identității temeiurilor juridice, astfel cum pretinde recurenta.

Așa fiind, se constată că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât instanța de apel a interpretat și aplicat corect legea, reținând în mod legal caracterul fondat al apelului sub aspectul modalității de soluționare a excepției autorității de lucru judecat de către prima instanță.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1522 din 27 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat, menținând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1522 din 27 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2020.