ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 671/2020

Ședința publică din data de 18 martie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 12.12.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII DÂMBOVIȚA și a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța să dispună obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie cu valorificarea sporurilor de acord global obținute în perioada februarie 1974 - ianuarie 1993, în concordanță cu certificatul nr. SJANDB - 913 - C din 06.03.2017, eliberat de Serviciul JudețeanDâmbovița al Arhivelor Naționale, care a fost depus la Casa Județeană de Pensii Dâmbovița.

Prin sentința civilă nr. 315/2018 din 21 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, a fost respinsă cererea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel.

Prin încheierea din 12 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, a fost suspendată judecata apelului, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

La data de 24 septembrie 2018, reclamantul A., a declarat recurs împotriva încheierii din 12 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, acesta fiind depus la instanța a cărei hotărâre se atacă. A arătat că motivele neprezentării sale la ședința de judecată din 12 septembrie 2018 sunt de natura medicală.

Intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII DÂMBOVIȚA nu a depus întâmpinare.

În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor apreciind că recursul este legal scutit de la obligația achitării taxei judiciare de timbru, raportat la dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, a fost declarat în conformitate cu prevederile art. 414 alin. (2) din C. proc. civ., însă este nul, întrucât dezvoltarea criticilor formulate din cuprinsul cererii de recurs nu fac posibilă încadrarea acestora în cazurile reglementate de punctele 1- 8 ale textului art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 20 noiembrie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.

Înalta Curte a fixat termen în completul de filtru, la data de 18 martie 2020, fără citarea părților, pentru analizarea admisibilității în principiu a recursului.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția nulității recursului reținută prin raport, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin încheierea din 12 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, a fost suspendată judecata apelului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 315/2018 din 21 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Prin încheierea atacată, curtea de apel a reținut că niciuna dintre părți nu s-a prezentat la strigarea cauzei și nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În cuprinsul cererii de recurs care a învestit Înalta Curte, recurentul a arătat că nu s-a putut prezenta la termenul din 12 septembrie 2018, din motive medicale, fără a formula critici de nelegalitate cu privire la încheierea împotriva căreia a exercitat recursul.

Atâta vreme cât nu a fost adusă la cunoștința instanței de apel, simpla afirmație că a fost în imposibilitatea de prezentare, invocată în recurs, nu constituie un motiv de casare care să poată fi încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței, în ce mod aceasta a încălcat sau aplicat greșit dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. care reglementează instituția suspendării voluntare și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărâri.

Așa fiind, cum aspectele invocate de recurent nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a anulării recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 12 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 12 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2020.