ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 638/2020

Ședința publică din data de 12 martie 2020

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 16.08.2017 sub nr x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la vânzarea activului ce face obiectul contractului de asociere nr. x/1998 la prețul stabilit pe baza unui raport de evaluare. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1073 vechiul C. civ., art. 906 C. proc. civ., art. 12 și 13 din Legea nr. 346/2004.

Prin încheierea de ședință din data de 19.12.2017, instanța a respins, ca nefondate, excepțiile inadmisibilității și prematurității acțiunii pentru considerentele prezentate în încheierea menționată.

Prin sentința civilă nr. 1388/09.10.2018, Tribunalul Constanța a admis acțiunea, a obligat pârâta B. S.A. să vândă reclamantei A. S.R.L. activul intitulat "C.", în suprafață de 925 mp, ce a făcut obiectul contractului de asociere nr. x/06.11.1998, cu vecinătățile astfel cum au fost menționate de domnul expert D. în lucrarea întocmită, la prețul de 58.310 euro (în RON la data încheierii în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare).

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel principal pârâta și apel incident reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 97 din 28 februarie 2019 a respins excepția inadmisibilității apelului incident, ca nefondată. A admis apelul principal promovat de apelanta pârâtă societatea B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 1388/09.10.2018, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata societatea A. S.R.L.. A schimbat, în tot, sentința apelată, în sensul că a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.. A respins ca devenit lipsit de interes apelul incident formulat de intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., împotriva aceleiași sentințe civile.

În motivarea soluției, Curtea a reținut că S.C. B. S.A. a luat naștere ca subiect distinct de drept prin manifestarea de voință a mai multor acționari, printre care se numără o persoană juridică - S.C. B. S.A., cu sediul în București (cu o participație la capitalul social de 78,246 %), o persoană fizică (E. - cu o cotă de 1,275 % din capital) și listă de persoane fizice (deținând împreună 20,479 % din totalul acțiunilor) iar din certificatul eliberat de Oficiul Registrului comerțului de pe lângă tribunalul constanța se observă că Statul Român prin autoritățile sale nu are calitatea de acționar la societatea pârâtă, care nu constituie prin urmare subiect de reglementare pentru Legea nr. 346/2004.

Contrar celor reținute de prima instanță, Curtea de Apel a constatat că împrejurarea că, la rândul său S.C. B. are drept acționar majoritar Statul Român, este lipsită de semnificație juridică întrucât noul subiect de drept creat are o existență independentă și un patrimoniu distinct de cele ale acționarului său S.C. B.. În aceste condiții, apelanta-pârâtă nu are obligația legală de a-și înstrăina bunul, nefiind necesar a mai fi examinate celelalte condiții ale Legii nr. 346/2004, care sunt subsumate calității părții contractante de societate comercială cu capital majoritar de stat.

Având în vedere soluția adoptată de instanță cu privire la apelul principal și la acțiunea de fond, instanța a respins apelul incident ca devenit lipsit de interes, fără a mai analiza motivele invocate dat fiind că urmare a respingerii acțiunii s-a constatat că intimata reclamantă nu mai poate obține folosul practic urmărit prin apelul incident, acela de scădere a valorii prețului vânzării.

Împotriva acestei decizii a formular recurs A. S.R.L..

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Se arată că instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit normele legale incidente respectiv dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004 raportat și la dispozițiile O.U.G. nr. 109/2011.

În ceea ce privește încadrarea recurentei-reclamante în categoria societăților la care statul este acționar majoritar și nesupunerea la procedurile de privatizare reglementate de O.U.G. nr. 88/1997, Legea nr. 137/2002 și Legea nr. 364/2004 recurenta arată că susținerile instanței de apel sunt lipsite de fundament și eronate. Din probele administrate a reieșit că pârâta are ca acționat majoritar B. București la care statul deține o cotă de participație majoritară de 87,92% astfel că tot statul deține implicit controlul asupra pârâtei. Societatea pârâtă s-a fondat prin aportul în natură a statului cu bunuri constând în clădiri și obiecte de inventar.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de apel interpretează în mod greșit art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004 în sensul că limitează sfera de aplicabilitate a textului de lege doar la societățile deținute în mod direct de stat, înlăturând societățile care sunt deținite în mod indirect de statul român. În acest mod, instanța de apel a adăugat la lege, în sensul că a distins în funcție de modalitatea de deținere de către stat a pachetului majoritar de acțiuni la B., societate cu capital majoritar de stat.

Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă suține că instanța de apel a aplicat în mod greșit legea reținând faptul că modalitatea de conducere a B. S.A. nu are relevanță asupra încadrării sale în noțiunea de societate cu capital majoritar de stat. În sensul art. 2 din O.U.G. nr. 109/2011 pârâta nu este o societate clasică ci este considerată o întreprindere publică, respectiv o societate la care statul deține participații indirect și pe cale de consecință trebuie să se supună dispozițiilor legii privatizării și ale Legii nr. 346/2004.

Recurenta-reclamantă critică decizia instanței de apel și sub aspectul reținerii că pârâta poate dispune neîngrădit de patrimoniul său, întrucât scopul constituirii societății a fost administrarea bunurilor din localitatea Costinești. Se mai susține că în mod corect a reținut instanța de fond faptul că prin întâmpinarea formulată la fondul cauzei, B. a admis că instituția publică implicată în privatizare nu a stabilit încă metoda adecvată de diminuare a participațiilor statului, ceea ce înseamnă că a recunoscut caracterul de societate deținută în mod indirect de stat, care se supune legilor privatizării și dispozițiilor Legii nr. 346/2004. În consecință, recurenta-reclamantă concluzionează că dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004 nu disting între modalitatea de deținere de către stat a capitalului la o societate comercială respectiv direct sau indirect, ceea ce înseamnă că și pârâta intră sub incidența prevederilor acesteia.

Se mai arată că instanța de apel a admis apelul pârâtei și a respins apelul reclamantei fără ca acesta să fie analizat pe fond, situație în care reiterează criticile formulate prin cererea de apel.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din 19 septembrie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părți potrivit dispozițiilor art. 493 C. proc. civ. iar prin încheierea din 12 decembrie 2019 a fost admis în principiu recursul și stabilit termen pentru soluționarea acestuia la 12 martie 2020, în ședință publică.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Recurenta-reclamanta A. S.R.L. a încheiat cu pârâta B. S.A. contractul de asociere nr. x/06.11.1998 având ca obiect exploatarea în comun a unei părți din Cantina nr. 1, în suprafață de 925 mp.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la încheierea contractului de vânzare a activului ce face obiectul contractului de asociere menționat, fundamentându-și pretențiile pe dispozițiile art. 12 și 13 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.

Aceasta a susținut că și-a asumat obligația efectuării de investiții, pe care le-a realizat în baza autorizației de construcție nr. x/1999 motiv pentru care a arătat că se încadrează în dispozițiile Legii nr. 346/2004 întrucât este o întreprindere mică, în conformitate cu art. 3 din lege, având mai puțin de 9 salariați și o cifră de afaceri de 8 milioane euro și că îndeplinește cerințele reglementate de art. 12 lit. b) din aceeași lege.

Recurenta-reclamantă critică decizia pronunțată de instanța de apel din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. susținând că au fost aplicate greșit normele legale incidente, respectiv dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004 raportat și la dispozițiile O.U.G. nr. 109/2011.

Potrivit acestui text de lege, întreprinderile mici și mijlocii au acces la activele disponibile ale regiilor autonome, societăților/companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat, cu respectarea dispozițiilor legale privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, precum și a drepturilor contractuale ale creditorilor ale căror creanțe sunt garantate cu ipotecă, gaj, privilegiu asupra activelor respective sau asupra cărora este instituit sechestru asigurător, în următoarele condiții: b)activele disponibile utilizate de întreprinderile mici și mijlocii în baza contractului de închiriere, a contractului de locație de gestiune sau a contractului de asociere în participațiune, încheiate cu regiile autonome, societățile/companiile naționale, precum și cu societățile comerciale cu capital majoritar de stat vor fi vândute, la solicitarea locatarului sau asociatului, la prețul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părți, după deducerea investițiilor efectuate în activ de către locatar/asociat. În cazul contractelor de locație de gestiune și asociere în participațiune, asociatul/locatarul, întreprindere mică sau mijlocie, poate solicita și încheierea unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, în aceleași condiții. În cazul depunerii unei solicitări exprese privind cumpărarea activului sau încheierea unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare de către beneficiarii prezentelor dispoziții, care utilizau activul în baza unui contract de închiriere, cu cel puțin 60 de zile înainte de expirarea contractului de închiriere, locatorul nu va putea refuza prelungirea contractului de închiriere cu o perioadă considerată de părți suficientă pentru rezolvarea formalităților legate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare, respectiv leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare.

Din aceste dispoziții se desprinde concluzia că pentru perfectarea vânzării, astfel cum a solicitat reclamanta, Legea nr. 346/2004 impune o condiție esențială și anume, persoana juridică ținută să înstrăineze activul disponibil trebuie să facă parte din următoarele categorii: regiile autonome, societățile/companiile naționale sau societăți comerciale cu capital majoritar de stat.

Astfel cum a reținut instanța de apel, Statul Român prin autoritățile sale nu are calitatea de acționar la societatea B. S.A., care nu constituie prin urmare subiect de reglementare pentru Legea nr. 346/2004, împrejurarea că la rândul său S.C. B. are drept acționar majoritar Statul Român fiind lipsită de semnificație juridică întrucât noul subiect de drept creat are o existență independentă și un patrimoniu distinct de cele ale acționarului său S.C. B..

Așadar, nefiind îndeplinită condiția existenței subiectului de drept calificat în mod strict de lege, susținerile recurentei privind aplicarea greșită a textului de lege menționat, sunt nefondate.

Recurenta a mai susținut că instanța de apel a interpretat greșit art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004 deoarece a limitat sfera de aplicabilitate a acestuia doar la societățile deținute în mod direct de stat, înlăturând societățile care sunt deținite în mod indirect, în acest mod adăugând la lege, în sensul că s-a distins în funcție de modalitatea de deținere de către stat a pachetului majoritar de acțiuni la B., societate cu capital majoritar de stat.

Nici această critică nu este fondată. Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a aplicat corect textul de lege menționat interpretându-l strict în limitele în care a fost reglementat.

Astfel, prin indicarea în mod expres a categoriilor de persoane juridice care au obligația să înstrăineze activele disponibile, legiutorul a stabilit într-o manieră imperativă subiectele de drept cărora li se aplică dispozițiile legii, astfel că, includerea unor subiecte străine de scopul legii de către instanța de judecată ar fi reprezentat adăugare la lege.

În acest context nu pot fi primite nici susținerile recurentei potrivit cărora textul de lege are în vedere și societățile la care statul deține participații în mod indirect întrucât, astfel cum s-a arătat, condiția esențială de subiect de drept calificat expres de lege, nu poate fi dedusă pe cale de interpretare ci rezultă din actele oficiale înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului.

Faptul că în alte dispoziții legale cum ar fi art. 2 din O.U.G. nr. 109/2011 există definiții potrivit cărora pârâta ar putea fi încadrată ca întreprindere publică, nu atrage anularea condiției impuse de textul de lege invocat în justificarea demersului judiciar care face obiectul litigiului de față, întrucât nu a avut loc o abrogare implicită sau o modificare a condițiilor prevăzute de art. 12 și 13 din Legea nr. 346/2004.

Aspectele de fapt invocate recurentă referitoare la scopul constituirii societății și anume administrarea bunurilor din localitatea Costinești precum și cele prin care se susține că pârâta poate dispune neîngrădit de patrimoniul său, nu reprezintă condiții subsidiare prevăzute de lege care pot fi avute în vedere în situația în care condiția esențială nu este îndeplinită.

Admițând apelul și reținând lipsa calității de subiect pasiv de drept al pârâtei, instanța de apel nu a mai analizat pe fond cauza deoarece s-a constatat lipsa unei condiții esențiale pentru promovarea acțiunii, prin urmare era lipsită de interes analiza celorlalte condiții invocate de reclamantă.

În raport de considerentele reținute, Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 97 din 28 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 97 din 28 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi12 martie 2020.