ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 543/2020

Ședința publică din data de 5 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinței civile nr. 1792 din 11.05.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016 s-a admis exceptia prescripției extinctive și s-a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtei B. S.A. având ca obiect plata despăgubirilor în valoare de 1800000 Euro.

Prin decizia civilă nr. 1990 pronunțată la data de 16.10.2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul principal formulat de reclamanta A. S.R.L, a admis apelul incident formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L., împotriva încheierii din 13.04.2017 și a sentinței civile nr. 1792 din 11.05.2017 și a schimbat în tot sentința civilă atacată, în sensul că: a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța soluția asupra apelului principal, instanța de apel a reținut cu prioritate că, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011, legea aplicabilă prescripției extinctive este legea în vigoare la data la care prescripția a început să curgă.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată la acoperirea prejudiciul provocat de imposibilitatea acesteia de a mai dezvolta un parc de turbine eoliene pe terenurile sale, sustinând că a aflat în luna aprilie 2010, de la societatea de cadastru cu care colabora, că S.C. C. S.R.L. urma să amplaseze turbine eoliene în imediata vecinătate a acestor terenuri. Tot potrivit susținerilor din cerere, în aprilie 2009 și noiembrie 2010, când au fost eliberate certificatele de urbanism în beneficiul apelantei, aceasta a realizat că nu mai putea dezvolta proiectul pe care l-ar fi demarat.

In raport de aceste susțineri, instanțele de fond au reținut că reclamanta a cunoscut iminența pagubei în aprilie 2010, iar existenta ei neîndoielnică i-a devenit clara cel mai târziu în noiembrie 2010. Față de aceste aspecte și de faptul ca cererea de chemare în judecată a fost depusă la oficiul postal la data de 7.10.2016, s-a constatat că actiunea este prescrisă.

In ceea ce priveste susținerea reclamantei referitoare la intreruperea cursului prescriptiei printr-o pretinsă recunoastere, Curtea de Apel a constatat că între părți nu a avut loc o asemenea recunoaștere a datoriei, iar existența unor discuții între părți privind eventualitatea acordării unor despăgubiri de către intimată nu reprezintă un act intrerupator al cursului prescripției. Numai recunoașterea datoriei voluntară, neîndoielnică, pură și simplă, neafectată de nicio condiție sau rezervă din partea autorului ei, este de natură să producă efectul întreruptiv al cursului prescripției dreptului material la acțiune, în conformitate cu prevederile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958.

Respingerea probei cu interogatoriul pârâtei și a probei cu martori a fost considerată justificată în raport de situatia de fapt și de drept dedusă judecății, nefiind pertinente în cauză, sub aspectul solutionarii exceptiei prescriptiei dreptului material al actiune, conform art. 255 C. proc. civ.

Asupra apelului incident, Curtea de apel a reținut că, potrivit articolului 36 C. proc. civ., calitatea procesuală pasivă, condiție de exercitare a acțiunii civile, presupune o identitate între pârâta chemată în judecată și persoana obligată în raportul obligațional dedus judecății de reclamantă.

Cererea de chemare în judecata a fost formulată în contradictoriu cu pârâta B., în conditiile în care, în motivarea acesteia se susține că o terță persoană juridică, C. S.R.L., ar fi creat prejudicii reclamantei prin amplasarea turbinelor eoliene pe terenuri asupra cărora deține drepturi reale.

In consecinta, s-a apreciat că nu există identitate între persoana chemată în judecată și persoana obligată în raportul obligațional dedus judecății de reclamantă, și, în consecință, Curtea de Apel a constatat intemeiat motivul de apel vizand gresita respingere a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive.

In raport de modul de solutionare a acestui motiv de apel, Curtea de Apel a considerat de prisos analizarea motivul de apel vizand lipsa de interes a reclamantei în formularea actiunii.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare în considerarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a susținut greșita aplicare a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 pentru soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, apreciind că în cauză erau incidente dispozițiile C. civ. 2009 deoarece fapta ilicită cauzatoare de prejudicii s-a concretizat la momentul amplasării turbinelor eoliene de către C. S.R.L., care a vândut parcul pârâtei indicate în acțiune, doar de atunci terenul său fiind ocupat parțial de turbine, iar amplasarea lor a făcut imposibilă construirea altor eoliene pe propriul teren.

Totodată, recurenta a criticat nereținerea de către instanță a cazului de întrerupere a cursului prescripției rezultat din recunoașterea dreptului său de către partea adversă, care a inițiat efectuarea unei expertize pentru identificarea terenului pe care era amplasat turbina eoliană nr. 68 pe terenul său și stabilirea prejudiciului produs.

În continuare, recurenta a arătat că instanța de apel a soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale active în contextul acțiunii în răspundere civilă delictuală ce formează obiectul dosarului de față, neluând în considerare faptul că pârâta a preluat parcul de eoliene edificat anterior de C. S.R.L..

Prin întâmpinarea depusă la data de 02.05.2019, intimata B. S.A. a invocat nulitatea recursului, excepție înlăturată cu prilejul admiterii în principiu a recursului declarat, prin încheierea din data de 28.11.2019, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Lecturând decizia atacată, constatăm că instanța de apel a considerat întemeiată excepția prescripției, a cărei admitere a generat soluția primei instanțe, dar a dat prioritate excepției lipsei calității procesuale pasive, reținând deopotrivă caracterul fundamentat al acesteia.

Soluționarea ambelor excepții era strâns legată de cadrul procesual dedus judecății, ce urmărea antrenarea răspunderii civile delictuale pentru a faptă ilicită imputată pârâtei.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată și al precizărilor depuse de reclamantă la data de 02.12.2016 pentru indicarea modalității de calcul a prejudiciului, instanțele de fond au reținut că fapta ilicită invocată de reclamantă ar consta în amplasarea de către pârâtă (de fapt, de către autoarea acesteia, C. SRL) a unor turbine eoliene în imediata vecinătate a terenurilor deținute de reclamantă, ba chiar, într-unul dintre cazuri, pe o parte a unui teren deținut de reclamantă. Această faptă ilicită a pârâtei a produs drept rezultat imposibilitatea reclamantei de a mai dezvolta, la rândul său, un parc de turbine eoliene, și, deci, de a exploata într-o maniera profitabilă, terenurile achiziționate tocmai în acest scop, prejudiciul fiind evaluat în funcție de pierderile suportate de societate ca urmare a nerealizării proiectului propus.

Pornind de la premisele acestui cadru procesual, dedus judecății de reclamantă, potrivit principiului disponibilității, instanțele au stabilit, chiar pe baza afirmațiilor acesteia, momentul de început al termenului de prescripție, respectiv cel de la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel răspunzător de ea. S-a avut în vedere în mod judicios perioada de la care reclamanta a cunoscut intenția C. S.R.L. de amplasare a eolienelor pe terenul învecinat și imposibilitatea derulării propriului proiect. În funcție de acest moment, s-a reținut în mod corect incidența dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, în conformitate cu norma tranzitorie cuprinsă în art. 201 din Legea nr. 71/2011.

Chiar dacă reclamanta a insistat ulterior în căile de atac asupra momentului edificării efective a turbinelor eoliene și a amplasării uneia dintre acestea pe terenul proprietatea sa, Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că reclamanta a înțeles să solicite pe calea acestei acțiuni repararea prejudiciului decurgând din imposibilitatea realizării propriului proiect de afaceri, și nu din ocuparea terenului său în mod nelegitim.

Pe de altă parte, se impune a se preciza că dispozițiile C. civ. 2009 nu cuprind în realitate norme diferite de Decretul nr. 167/1958 sub aspectul termenului de prescripție aplicabil în cauză și a momentului de la care acesta începe să curgă.

În ceea ce privește cazul de întrerupere a prescripției invocat de reclamantă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată corecta înlăturare a acestuia de instanțele de fond în absența unei recunoașteri ferme și neîndoielnice din partea pârâtei a dreptului afirmat de reclamantă. Pretinsele negocieri purtate între părți și demersurile ce ar fi fost realizate chiar din inițiativa pârâtei pentru estimarea prejudiciului, nefinalizate cu o recunoaștere necondiționată nu pot fi de natură a genera efectul întreruptiv de prescripție. Mai mult, așa cum s-a reținut de prima instanță, eventuala semnare a unui acord de tranzacție între părți prin care pârâta să-și fi asumat obligația de plată a pretinselor despăgubiri ar fi mutat cauza acțiunii în sfera răspunderii civile contractuale, din cea delictuală, cu care reclamanta a înțeles să investească instanțele în cauza de față.

Luând în considerare fapta ilicită invocată în acțiune, astfel cum a fost enunțată anterior, instanța de apel a stabilit în mod judicios absența identității dintre pârâta chemată în judecată și pretinsul autor al faptei prejudiciabile.

Prin urmare, în considerarea dispozițiilor art. 36 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată corecta soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, care a fundamentat soluția instanței de apel.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1990 din 16 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2020.