ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 247/2020

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată la data de 22 noiembrie 2017 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub numărul x/2017, reclamanta A. S.R.L., în insolvență, PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR C.I.I. B., a chemat în judecată pe pârâta C., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 225.981 RON, reprezentând despăgubiri pentru dauna suferita de reclamantă în urma secetei, pe o suprafață asigurată de 251,09 ha, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 2199-2241 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 893 din data de 16 februarie 2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, fiind declinată competența de soluționare în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 13 martie 2018 sub numărul x/2018.

Prin sentința civilă nr. 1270 din data de 25 aprilie 2018 pronunțată în dosar, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

II. Împotriva acestei soluții a declarat apel reclamanta, la data de 10 august 2018, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă la data de 21 august 2018.

Prin decizia civilă nr. 2123A din 29 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul declarat de apelanta - reclamantă A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR C.I.I. B., ca nefondat.

III. La data de 28 decembrie 2018 (data plicului poștal), recurenta-reclamantă A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR C.I.I. B. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 2123A din 29 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă .

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11 ianuarie 2019.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a invocat, sub un prim aspect, încălcarea, atât de către instanța de fond, cât și de către instanța de apel, a normelor procedurale referitoare la admiterea și administrarea probelor, arătând, pe de o parte, că în mod greșit a aplicat prima instanță sancțiunea decăderii din proba cu interogatoriu, iar pe de altă parte, că în mod greșit a respins instanța de apel probele propuse de către recurenta-reclamantă (proba cu martori și expertiză tehnică).

Sub un al doilea aspect, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond nu a motivat corespunzător hotărârea pronunțată.

Sub cel de al treilea aspect, a arătat că, în mod eronat au stabilit instanțele că între părți s-a semnat un contract de asigurare (în realitate fiind vorba de un contract de adeziune), că nu au fost analizate intenția și scopul părților la încheierea contractului și că, în mod eronat s-a stabilit faptul că stația meteo de la Bâcleș ar fi fost aleasă chiar de către recurenta-reclamantă drept reper pentru evaluarea producerii riscului asigurat.

A mai susținut recurenta că instanța de apel nu a analizat modul de evaluare al daunelor și a ignorat faptul că măsurătorile efectuate au fost contradictorii, arătând recurenta, contrar celor stabilite în decizia atacată, că a respectat procedura de constatare a producerii riscului asigurat.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport cu cele ale art. 2199-2241 C. civ. și cu prevederile Legii nr. 72/2013.

Prin întâmpinarea înregistrată la 18 februarie 2019, intimata-pârâtă C. a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat că hotărârea pronunțată de instanța de apel este temeinică și legală, în mod corect fiind interpretate prevederile contractuale de către instanță.

În conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor concluzionând că susținerile din cuprinsul cererii de recurs nu fac posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 17 mai 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea pronunțată la data de 22 noiembrie 2019, Înalta Curte a admis în principiu recursul, fixând termen pentru soluționarea acestuia, în ședință publică.

IV. Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prima critică formulată prin cererea de recurs a fost circumscrisă de recurenta-reclamantă dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., deși, în realitate, recurenta a invocat încălcarea, atât de către instanța de fond, cât și de către instanța de apel, a unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Sub acest aspect, se observă că nemulțumirea recurentei-reclamantei privind sancțiunea decăderii este reclamată în legătură cu hotărârea pronunțată de prima instanță, care a dispus decăderea reclamantei din proba cu interogatoriul și proba testimonială propusă de aceasta, constatând că aceste probe au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată fără a se anexa interogatoriul și fără a se indica numele și adresele martorilor

Aceste susțineri au format obiectul apelului declarat de recurentă și au fost analizate de către instanța de apel care, făcând aplicarea dispozițiilor art. 194 lit. e) și 254 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu conținutul incomplet al cererii de chemare judecată referitor la probatoriu, a constatat că în mod legal a procedat prima instanță, dispunând decăderea recurentei-reclamante din proba cu interogatoriul pârâtei și din proba testimonială.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a mai remarcat că necesitatea administrării probei nu rezulta nici din modificarea cererii de chemare în judecată, nici din cercetarea judecătorească, iar recurenta nu a invocat un motiv obiectiv pentru care nu a solicitat probele în condițiile art. 194 lit. e) din C. proc. civ.

Cât privește dispoziția instanței de apel, de respingere a administrării probei testimoniale și a probei cu expertiza tehnică de specialitate agricolă, Înalta Curte constată că, pentru a dispune astfel, instanța de apel a avut în vedere faptul că sancțiunea decăderii din proba testimonială forma obiect al criticilor din apel, iar proba cu expertiza tehnică agricolă apărea ca nefiind utilă soluționării cauzei, având în vedere obiectul acesteia, limitele învestirii instanțe, stabilite prin cererea de chemare în judecată și prin memoriul de apel, mențiunile din polița de asigurare, respectiv limitele despăgubirilor ce pot fi acordate în cauză.

Cum în recurs, Înalta Curte este îndreptățită a proceda exclusiv la analiza criticilor de nelegalitate privind la hotărârile instanțelor de apel, iar aprecierea asupra pertinenței și utilității unei probe este un aspect ce ține de temeinicia hotărârii, rezultă că verificarea deciziei recurate sub acest aspect nu este posibilă, depășind limitele controlului ce poate fi exercitat în calea extraordinară de atac a recursului.

Se constată, așadar, că nu se relevă încălcarea de către instanța de apel a unor norme procedurale a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, nefiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Sub un al doilea aspect, recurenta-reclamantă a reiterat o critică formulată și în apel, arătând că instanța de fond nu a motivat corespunzător hotărârea pronunțată.

Însă, așa cum și instanța de apel a reținut, în conținutul hotărârii primei instanțe sunt analizate raporturile contractuale dintre părți și argumentele care au fost considerate ca relevante în susținerea soluției, o motivare concisă, sintetică or întemeiată pe alte dispoziții decât cele pe care reclamantul le apreciază ca fiindu-i favorabile nefiind echivalentă lipsei de motivare a hotărârii.

Mai mult decât atât, dat fiind efectul devolutiv al apelului și criticile invocate de apelanta - reclamantă cu privire la soluția pe fondul pricinii, aspectele de fapt și de drept ale pricinii au fost supuse și analizei instanței de apel, care a expus prin hotărârea atacată propriile considerente pentru care sentința tribunalului se impune a fi menținută, exigențele procesului echitabil, în componenta referitoare la obligația instanțelor de motivare a hotărârilor, fiind pe deplin respectate.

Sub cel de al treilea aspect, deși a indicat drept temei al criticilor motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă nu a indicat dispozițiile concrete de drept material presupus încălcate, arătând, în esență, că în mod eronat au stabilit instanțele că între părți s-a semnat un contract de asigurare (în opinia recurentei, fiind vorba de un contract de adeziune), că nu au fost analizate intenția și scopul părților la încheierea contractului, că s-a stabilit eronat că stația meteo de la Bâcleș ar fi fost aleasă chiar de către recurenta-reclamantă drept reper pentru evaluarea producerii riscului asigurat.

A mai susținut recurenta că instanța de apel a ignorat faptul că măsurătorile efectuate au fost contradictorii și că procedura de constatare a producerii riscului asigurat a fost respectată de recurentă.

În raport cu aspectele invocate, Înalta Curte constată că, în lipsa indicării textului de lege de drept material pretins a fi fost încălcat de instanțe, toate elementele la care recurenta-reclamantă a făcut referire nu pot face obiectul examinării în recurs, întrucât se critică modul în care instanțele au determinat situația de fapt incidentă în cauză, fără a se preciza care sunt elementele de nelegalitate ale deciziei instanței de apel.

În consecință, Înalta Curte nu poate trece la analiza acestor susțineri, deoarece acestea nu cuprind, expres sau implicit, critici de nelegalitate ale deciziei recurate.

Față de considerentele anterior expuse, constatând că în cauză nu se confirmă existența unor motive de nelegalitate ale deciziei recurate, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CII B. împotriva deciziei civile nr. 2123A din 29 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2020.