ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 923/2018

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la data de 5 noiembrie 2009 sub nr. x/300/2009 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A., obligarea pârâtelor la evacuarea imobilului-teren deținut de reclamant, obligarea pârâtelor la plata sumei de 169.200 euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada 01.01.2009 -01.10.2009, obligarea pârâtelor la plata sumei de 2 euro/mp/lună reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada 01.10.2009 - în viitor, până la eliberarea terenului, obligarea pârâtelor la înlăturarea construcțiilor ridicate pe terenul reclamantului sau, în măsura în care acestea refuză, să se încuviințeze reclamantului desființarea construcțiilor pe cheltuiala pârâtelor.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile ari 480 și 1073 din C. civ.

Prin sentința nr. 9325 din 7 iulie 2011 Judecătoria sector 2 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, la data de 10.08.2011, sub nr. x/3/2011.

Prin sentința nr. 25248 din 20 decembrie 2011 Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.A., a admis în parte cererea de chemare în judecată, a dispus evacuarea pârâtelor de pe terenul situat în localitatea D. nr. cadastral x, județul Hunedoara (în suprafață de 9.400 mp), a obligat pârâtele la plata sumei de 9.713,33 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada 01.01.2009 - 01.10.2009 și la plata sumei de 0,29 euro/mp/lună, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada 01.10.2009 și pe viitor, până ia data eliberării imobilului teren; a obligat pârâtele să ridice construcțiile provizorii situate pe terenul reclamantului și să aducă terenul la starea inițială, iar în caz de refuz, a fost autorizat reclamantul să execute aceste lucrări pe cheltuiala pârâtelor; a obligat pârâtele Ia plata, către reclamant, a sumei de 2.043,79 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamantul deține exclusiv dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 9.400 mp, situat în intravilanul localității D., județul Hunedoara, tarla x, parcela x, în baza Titlului de proprietate nr. x/3366 din 28.05.2008 eliberat de Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a Județului Hunedoara, drept ce a fost intabulat în Cartea Funciara nr. x a comunei D., cu număr cadastral x.

întrucât pârâta S.C. B. S.A. folosea oricum terenul reclamantului, între aceasta, ca locatar, și reclamant, ca locator, s-a încheiat în anul 2008 contractul de închiriere nr. x din 12.11.2008, în baza căruia S.C. B. S.A. i-a fost transmis dreptul de folosință asupra terenului doar până îl data de 31.12.2008, Demersurile demarate, în general, de către proprietar după această dată, în ceea ce privește posibilitatea încheierii unui nou contract de locațiune, au rămas fără niciun fel de rezultat, locatarul refuzând inclusiv să elibereze terenul.

Începând cu data de 01.01.2009, cele doua pârâte au folosit și au deținut posesia imobilului aparținând reclamantului A. fără să aibă un act/titlu care să le confere acest drept și fără a-l despăgubi pe proprietar. Pârâta S.C. C. S.A. a cazat personalul (colonia muncitorească) în imobilele (cu 1 sau 2 camere) ridicate pe suprafața terenului, percepând o chirie drept contravaloare a folosinței locuințelor, situație pe care a și recunoscut-o în întâmpinare, arătând că,,în calitate de constructor din anul 1975, continuă lucrările și la amenajarea E. pe sectorul Subcetate - Simeria din județul Hunedoara, astfel cum rezultă din contractul nr. x/1989; în execuția acestui contract încheiat cu întreprinderea Electrocentrale actuala S.C. B. S.A., în calitate de beneficiară a lucrărilor. Societății B. revenindu-i obligația menținerii dreptului de folosință asupra terenului pus la dispoziția constructorului în baza contractului de execuție lucrări (…)."

Prin urmare, pârâta S.C. C. S.A. folosește indirect acest spațiu - beneficiară fiind B., însă nu se poate reține lipsa calității sale procesuale pasive. Rezultă din conținutul întâmpinării, apărărilor formulate de pârâte, că folosința directă, fără titlu însă, a imobilului, este realizată de către B., aceasta fiind cea care a înțeles să acorde, la rândul său, către pârâta C. folosința terenului, pe terenul reclamantului existând 6 clădiri "închiriate de pârâte unor foști angajați sau angajați" - colonia muncitorească, întreaga suprafață de teren fiind ocupată de pârâți (toți cei 9.400 mp).

În ce privește valoarea de despăgubire, prin raportul de expertiză tehnică, s-a stabilit că valoarea contravalorii folosinței terenului este de 0,29 euro/mp, iar tribunalul a calculat, pentru perioada 01.01.2009 - 01.10.2009, contravaloarea lipsei de folosință a terenului în sumă de 9.713,33 RON.

împotriva acestei sentințe au declarat apel toate părțile.

Reclamantul A. a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării celor două pârâte să îi achite suma de 2 euro/mp/lună, reprezentând contravaloare lipsă de folosință teren, precum și majorarea cuantumului cheltuielilor de judecată la care au fost obligate pârâtele, la suma de 11.270,52 lei, reprezentând taxa de timbru achitată.

Reclamantul a pledat pentru efectuarea unei noi expertize de evaluare a lipsei de folosință a terenului, întrucât valoarea avută în vedere de către instanță nu se raportează Sa valoarea de piață. Din probatoriul administrat rezulta ca valoarea de închiriere a unui teren în zonă este superioară valorii reținute de prima instanță, respectiv; ofertele de închiriere ale agențiilor din zonă, chiria achitată de firma SPAR pentru terenul unde se află un magazin alimentar (2 euro/mp), prețul solicitat de S.C. G. S.A. fabricii de bere H., precum și la valoarea stabilită în Dosarul nr. x/240/2006 al Judecătoriei Hațeg (1 euro/mp/lună) pentru un teren mai îndepărtat cu 10 km de orașul Hațeg.

Pentru perioada 01.01.2009 - 01.10.2009, despăgubirea acordată ar fi trebuit să fie de 104.269,5 RON, corespunzător valorii de 0,29 euro/mp/lună.

Pârâta S.C. B. S.A. a arătat că parcela reclamantului împreună cu parcelele altor 3 proprietari alcătuiesc suprafața pe care este amplasată Organizarea socială D., utilizată de S.C. C. S.A. pentru cazarea muncitorilor ce lucrează pe șantierul pentru realizarea obiectivului energetic de interes național "Amenajare hidroenergetică a E. pe sectorul Subcetate-Simeria".

În temeiul art. 16 și 19 din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice, pârâta are drepturile de uz și servitute legale pe toată perioada necesară executării lucrărilor, astfel că terenul nu poate fi evacuat.

Obligarea la plata de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului este o pretenție cu caracter patrimonial care trebuia timbrată la valoare și anticipat.

Hotărârea este nelegală, întrucât stabilește o valoare a lipsei de folosință de 0,29 euro/mp/lună, în condițiile în care raportul de expertiză reține suma de 0,29 euro/mp/an.

Pârâta S.C. C. S.A. a arătat că prima instanță nu era competentă teritorial să judece cauza, prin raportare la art. 13 alin. (1) C. proc. civ.

Existența unor raporturi contractuale anterioare între beneficiarul B. și constructorul S.C. C. S.A., care includeau obligația beneficiarului de a preda amplasamentele libere de orice sarcini pentru platformele tehnologice și sociale, conduce la concluzia că C. nu putea fi obligată în solidar cu cealaltă pârâtă, întrucât numai acesteia din urmă îi revine obligația menținerii dreptului de folosință asupra terenului.

Titlul de proprietate al reclamantului a fost emis în mod nelegal, prin ignorarea caracterului lucrărilor de utilitate publică de interes național, sens în care a introdus acțiune în constatarea nulității absolute, înregistrată ca Dosar nr. x/240/2012 la Judecătoria Hațeg.

Prin încheierea de ședință din 18 iunie 2012 Curtea de apel București a dispus suspendarea judecării apelurilor, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/240/2012 al Judecătoriei Hațeg.

Ca urmare a rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 164 din 28.02.2013 a Judecătoriei Hațeg, prin care a fost respinsă acțiunea în anulare a titlului de proprietate, formulată de S.C. C. S.A., prin încheierea de ședință din 25 februarie 2014, Curtea de Apel București a dispus repunerea cauzei pe rol.

Prin încheierea de ședință din 25 martie 2014 a fost suspendată de drept judecata apelurilor, urmare a intrării apelantei-pârâte S.C. B. S.A. în procedura insolvenței (Dosarul nr. x/3/2012 al Tribunalului București, secția a VII-a civilă), numai în ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect pretenții bănești (plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului și cheltuieli de judecată) formulate împotriva S.C. B. S.A.

Prin Decizia nr. 519 din 1 iulie 2014 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului; a admis apelurile pârâtelor; a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta S.C. C. S.A. să plătească reclamantului suma de 8.742 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada 01.01.2009 - 01.10.2009, precum și suma de 0,29 euro/mp/an, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada 01,10.2009 și până la data eliberării terenului, menținând celelalte dispoziții ale sentinței, privind pretențiile formulate în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. și capetele de cerere având ca obiect evacuarea și ridicarea construcțiilor; în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, a constatat suspendată de drept judecarea apelurilor în ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect pretenții bănești, formulate împotriva S.C. B. S.A.

Referitor la apelul reclamantului A., instanța de apel a înlăturat ca nefondate criticile referitoare la expertiza tehnică de evaluarea proprietății imobiliare efectuată prin comisie rogatorie de expertul I., respectiv Judecătoria Hațeg, reținând că instanța solicitată prin comisie rogatorie nu și-a depășit atribuțiile, ci dimpotrivă, aceasta s-a limitat la transmiterea obiecțiunilor formulate de reclamant către expert, care a dat un răspuns acestora. Raportul de expertiză, obiecțiunile reclamantului și răspunsul expertului au fost comunicate instanței solicitante pentru a fi evaluate în soluționarea cauzei.

La baza evaluării lipsei de folosință a stat situația inițială a terenului, anume liber de construcții și fără utilități întrucât anterior edificării construcțiilor provizorii necesare coloniei muncitorești, acesta avea categoria de folosință fânețe, așa cum se menționează în Titlul de proprietate nr. x din 28.05.2008 eliberat de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a Județului Hunedoara și din extrasul din cartea funciară x a localității D., numărul cadastral.

Expertiza nu se putea raporta la valoarea de închiriere a imobilelor din zonă, deoarece terenul era încadrat în categoria de folosință fânețe, iar nu curți și construcții. Expertul a explicat în răspunsul la obiecțiuni că nu a găsit informații despre valoarea de închiriere a unor terenuri în zonă; oferta unei agenții imobiliare prezentată de reclamant nu putea fi luată în considerare pentru că nu a fost concretizată într-un contract de închiriere, iar reprezentantul agenției a menționat că nu mai este valabilă. Expertul a folosit metoda comparației de piață pentru estimarea valorii terenului, ajungând la o valoare de 7,3 euro/mp; or, nu se poate susține că valoarea pretinsă de reclamant drept chirie - 2 Euro/mp/lună este verosimilă, întrucât ar însemna ca în 4 luni chiria să depășească prețul de vânzare al terenului. în lipsa informațiilor privind chiria terenurilor în zona D., expertul a avut în vedere valoarea de concesionare, ajungând la suma de 0,29 euro/mp/an, echivalentul a 1,24 RON/mp/an.

Această evaluare este reală întrucât se coroborează cu chiria acceptată de proprietarii terenurilor adiacente celui al reclamantului - numiții J., K., L. și M. au acceptat o chirie de 1,27 RON/mp/an aferentă anului 2009, singurul care a refuzat oferta S.C. B. S.A. fiind reclamantul.

Nu au fost găsite fondate nici criticile referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate. Din moment ce acțiunea a fost admisă în parte, în mod corect cheltuielile de judecată au fost acordate corespunzător pretențiilor admise. în raport de culpa procesuală, pârâtele nu puteau fi obligate să suporte în întregime taxa judiciară de timbru plătită eșalonat de reclamant.

Referitor la apelul pârâtei S.C. B. S.A., instanța de apel a apreciat că nu sunt fondate motivele de apel privind evacuarea și obligarea ia ridicarea construcțiilor, constând în afirmarea drepturilor de uz și servitute prevăzute de Legea nr. 13/2007. Deși Legea nr. 13/2007 a fost abrogată prin Legile nr. 123/2012 și 160/2012, era în vigoare la data pronunțării sentinței atacate, fiind deci aplicabilă în cauză.

Potrivit art. 16 alin. (10) din Legea nr. 13/2007, dreptul de uz și de servitute asupra terenurilor proprietate privată, restrângerea sau încetarea unor activități se stabilește și se exercită cu respectarea principiului echității, a dreptului de proprietate și a minimei afectări a acestuia.

De asemenea, art. 19 alin. (1) lit. d) din același act normativ prevede că dreptul de uz asupra terenului pentru executarea lucrărilor necesare realizării sau retehnologizării de capacități energetice se întinde pe durata necesară executării lucrărilor. în exercitarea acestui drept de uz, titularul autorizației de înființare, cu respectarea prevederilor legale, poate să instaleze utilaje și sa lucreze cu acestea, să amplaseze birouri și locuințe de șantier, cu acordul prealabil al proprietarului.

Așadar, locuințele de șantier amplasate pe terenul proprietatea reclamantului nu fac obiectul unui drept de uz sau servitute legală întrucât pe de o parte nu există acordul proprietarului pentru acestea, iar pe de altă parte, pârâtele nu au demonstrat că menținerea locuințelor de șantier (barăci provizorii) pe același amplasament este singura soluție posibilă pentru executarea lucrărilor necesare realizării capacității energetice.

De altfel, din înscrisurile depuse de părți la termenul din 27.05.2014 rezultă că în prezent pe terenul reclamantului nu mai există clădirile coloniei muncitorești, acestea fiind desființate.

Au fost apreciate întemeiate motivele de apel privind calculul valorii despăgubirii pentru lipsa de folosință, observându-se că, raportat la valoarea de 0,29 euro/mp/an echivalentul a 1,24 Ron/mp/an, reținută în raportul de expertiză, pentru perioada 01.01.2009 - 01.10,2009 (9 luni), contravaloarea lipsei de folosință a suprafeței de 9.400 mp este de 8.742 RON, iar nu de 9.713,33 RON cum a stabilit prima instanță, eroarea constând în caicului despăgubirii pentru o perioadă de 10 luni, în loc de 9 luni cât cuprinde intervalul de timp menționat în ceea ce privește perioada ulterioară datei de 01.10.2009, tribunalul a acordat în mod eronat despăgubiri la valoarea de 0,29 euro/mp/lună, când în realitate, conform raportului de expertiză, valoarea corectă era de 0,29 euro/mp/an.

Referitor la apelul pârâtei S.C. C. S.A., instanța de apel a reținut că art. 13 C. proc. civ. reglementează competența teritorială exclusivă în cazul acțiunilor reale imobiliare, nefiind aplicabil cererilor personale imobiliare, pentru care competența teritorială este alternativă. Ca urmare, în speță, Tribunalul București era competent teritorial să soluționeze cauza, potrivit art. 7 alin. (1) din același cod.

Din raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expertul N. rezultă că terenul reclamantului este ocupat în întregime de pârâte, fiind în folosința acestora.

Prima instanță a reținut în mod corect, în motivarea respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a societății S.C. C. S.A. faptul că aceasta folosea terenul pentru cazarea propriilor muncitori. Reclamantului nu îi sunt opozabile raporturile contractuale dintre cele două pârâte și nici obligațiile ce îi revin beneficiarului lucrărilor efectuate de S.C. C. S.A. Relevant este faptul ocupării de către pârâta S.C. C. S.A. a terenului reclamantului, prin organizarea de șantier, în interesul beneficiarului S.C. B. S.A.

In drept, fapta ilicită a pârâtelor, săvârșită cu vinovăție, de a ocupa tară titlu terenul după încetarea contractului de închiriere, a produs reclamantului un prejudiciu, constând în lipsa de folosință a imobilului, ceea ce reprezintă un câștig nerealizat (Jucrum cessans"), fiind astfel întrunite cumulativ condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, în temeiul art. 998-999 C. civ.

Temeiul răspunderii fund de natură delictuală, sunt aplicabile prevederile art. 1003 C. civ. referitoare la solidaritatea pasivă. Chiar dacă pârâta S.C. C. S.A. este ținută să răspundă față de reclamant, aceasta poate justifica un drept de regres împotriva celeilalte pârâte în temeiul raporturilor juridice născute din contractul de antrepriză nr. x/1989.

Critica apelantei-pârâte privind nelegalitatea emiterii titlului de proprietate al reclamantului a fost respinsă cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr. 164 din 28.02.2013 a Judecătoriei Hațeg, pronunțată în Dosarul nr. x/240/2012, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului.

Deși motivele de apel formulate de pârâta S.C. C. S.A. nu sunt întemeiate, efectele admiterii apelului celeilalte pârâte au fost extinse, în temeiul art. 48 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la debitorul solidar.

Întrucât procedura insolvenței societății S.C. B. S.A. era în curs, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, instanța de apel a constatat suspendată de drept judecarea apelurilor în ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect pretenții bănești, formulate împotriva S.C. B. S.A. împotriva acestei decizii au declarat calea de atac a recursului reclamantul A. și pârâta S.C. C. S.A. București, ce au fost respinse ca nefondate prin Decizia civilă nr. 1687 din 18 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Referitor la recursul reclamatului, care a vizat valoarea stabilită prin raportul de expertiză, s-a arătat că aprecierea probelor administrate vizează netemeinicia hotărârii atacate, iar nu nelegalitatea acesteia. Nici critica în sensul că decizia nu a fost pronunțată și în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. nu este întemeiată, aspect ce reiese din dispozitivul acesteia.

În ceea ce privește recursul pârâtei S.C. C. S.A., instanța de recurs a reținut că aceasta deține indirect terenul în litigiu, Iară ca vreuna din cele două pârâte sa dețină un titlu valabil pentru folosirea sa. Prin folosirea fără titlu a terenului, cele doua pârâte au adus reclamantului un prejudiciu, fiind îndeplinite cerințele legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale, precum și cele privind solidaritatea pasivă.

Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VI-a civilă la data de 15,03.2017, reclamantul A. a solicitat repunerea pe rol a apelurilor în ce privește capetele de cerere având ca obiect pretenții bănești formulate împotriva S.C. B. S.A., întrucât nu mai subzistă temeiurile suspendării pronunțate la data de 25.03.2014, Tribunalul București dispunând închiderea procedurii de insolvență a acestei pârâte.

Prin încheierea de ședință din 27 noiembrie 2017 instanța de apel a dispus redeschiderea judecății cu privire la apelurile formulate în cauză, în ce privește capetele de cerere având ca obiect pretenții bănești formulate împotriva S.C. B. S.A.

Prin Decizia nr. 2193/A din 29 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VI a civilă, a respins cererea de încuviințare a unei noi expertize tehnice, ca inadmisibilă, a respins ca nefondat apelul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 25248 din 20.12.2011 a Tribunalului București, secția a VI- a civilă, a admis apelul pârâtelor exercitat împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta S.C. B. S.A. să plătească reclamantului suma de 8,742 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada 01.01.2009-01.10.2009, suma de 0,29 euro/mp/an, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada cuprinsă între data de 01.10.2009 și data eliberării terenului, obligație solidară cu cea stabilită în sarcina pârâtei S.C. C. S.A. prin sentința apelată, astfel cum a fost schimbată în parte prin Decizia civilă nr. 519 din 01.07.2014 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, irevocabilă; a menținut, în rest, sentința apelată, în ce privește S.C. B. S.A.

Hotărând astfel, instanța de apel a avut în vedere că o parte a litigiului dintre părți a fost soluționată, în mod definitiv și irevocabil, prin Decizia nr. 519 din 01.07.2014 a Curții de Apel București, menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin respingerea recursurilor formulate de părți.

Având de judecat în apel pretențiile formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., dar și capetele de cerere având ca obiect evacuarea pârâtelor și ridicarea construcțiilor, Curtea de Apel București a pronunțat decizia mai sus menționată, respingând, în tot, apelul declarat de apel an tul-reclamant împotriva sentinței civile nr. 25248 din 20.12.2011.

Apelul reclamantului a privit despăgubirile stabilite, în mod solidar, de prima instanță în sarcina celor două pârâte, asupra criticilor sale privind expertiza efectuată și modalitate de stabilire a despăgubirilor pronunțându-se Decizia nr. 519/2014, care le-a înlăturat ca nefondate.

Invocând puterea de lucru judecat, sub aspect pozitiv, a Deciziei civile nr. 519/2014 a Curții de Apel București, instanța de apel a reținut că aceasta se opune reclamantului cu efect absolut, în temeiul art. 1202 alin. (1) C. civ. și cu erecte relative pârâtei S.C. B. S.A. întrucât aceasta nu a participat la judecata din apel în mod direct, în ce privește pretențiile bănești formulate de reclamant.

S-a avut în vedere, pentru aceasta, faptul că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamant în contradictoriu cu ambele pârâte, fiind invocat aceiași raport juridic de răspundere civilă delictuală ce presupune o solidaritate pasivă între pârâte. Singurul element diferit prevăzut la art. 1201 C. civ. între cererea soluționată irevocabil și cea dedusă judecății fiind persoana pârâtului. Procesul civil s-a desfășurat în contradictoriu cu ambele pârâte, probatoriul administrat a fost. comun, s-a pronunțat o sentință de prima instanță, iar apelurile au vizat prin obiect și critici, aspecte comune.

Prezumția puterii de lucru judecat are efect absolut față de apelantul-reclamant în temeiul art. 1202 alin. (1) C. civ., în sensul că nu poate pretinde o situație diferită de cea constatată prin Decizia nr. 519 din 01.07.2014 a Curții de Apel București, motiv pentru care, cererea apelantului-reclamant de administrare a unor probe care tind să contrazică situația de fapt reținută în această hotărâre a fost constatată inadmisibilă.

Doar față de pârâta S.C. B. S.A., care nu a participat la judecata din apel în calitate de pârâtă, în ce privește pretențiile bănești formulate de reclamant, deciziile pronunțate în apel și în recurs nu produc efecte directe în privința acestui capăt de cerere. Aceste hotărâri îi sunt însă opozabile, în sensul ca nu le poate ignora, dar îi era permis să obțină o situație mai favorabilă decât cea reținută în ele, puterea de lucru judecat manifestându-se ca o prezumție relativă în privința sa. însă, intimata-pârâtă S.C. B. SA nu a înțeles să administreze probe care să tindă la răsturnarea prezumției puterii de lucru judecat.

Astfel fiind, s-a apreciat că în raport de ambele părți, puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 519 din 01.07.2014 a Curții de Apel București impune reținerea acelorași aspecte de fapt și de drept ce au justificat soluția din dispozitiv, respectiv că pârâta în cauză răspunde față de reclamant, în solidar cu cealaltă pârâtă, în temeiul normelor ce reglementează răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciul cauzat acestuia prin lipsirea de folosința bunului al cărui proprietar este, și că trebuie să plătească acestuia despăgubiri în cuantumul reținut pe baza raportului de expertiză efectuat în cauză.

Respectarea puterii de lucru judecat a acestei decizii impune ca și în privința cererii privind pretențiile bănești formulate față de pârâta S.C. B. S.A. să fie pronunțată aceeași soluție, în sensul ca aceasta să fie obligată să plătească reclamantului suma de 8.742 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada 01.01.2009-01.10.2009, și suma de 0,29 euro/mp/an, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada cuprinsă între data de 01.10.2009 și data eliberării terenului, obligație solidară cu cea stabilită în sarcina pârâtei S.C. C. S.A. prin sentința apelată.

împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul A., cât și pârâta S.C. B. S.A.

- Instanța de apel i-a încălcat dreptul la un proces echitabil întrucât nu i-a permis administrarea de probe, astfel că susținerile sale nu au mai fost nici măcar analizate, instanța rezumându-se doar la a face trimitere la o altă hotărâre anterioară a sa.

în dezvoltarea acestei critici, recurentul a arătat că la momentul suspendării judecații determinată de intrarea în insolvență a S.C. B. S.A. (25.03.2014) probatoriul nu fusese administrat, aspect învederat la acel moment instanței de judecată, care însă a considerat că este legal a soluționa cauza în contradictoriu doar cu S.C. C. S.A., urmând a relua judecata împotriva celeilalte pârâte, ulterior ieșirii din insolvență.

Deși instanța de apel avea obligația de a realiza o judecată efectivă, respectiv de a administra probe în soluționarea apelului, aceasta s-a mulțumit să invoce autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 519 din 01.07.2014, deci a hotărârii pe care chiar această instanță o pronunțase în dosar.

Deși instanța de judecată a apreciat că prin continuarea judecății în contradictoriu numai cu una dintre pârâte nu prejudiciază interesele reclamantului, prin soluția pronunțată în cursul anului 2017 este prezentat un alt punct de vedere, apreciindu-se că nu se mai poate realiza o soluționare pe fond a cauzei, întrucât aceasta a fost deja soluționată prin judecata din anul 2014.

Nu au mai fost administrate probe, motivarea instanței fiind cu referire directă ia faptul ca atâta timp cât s-a pronunțat o soluție în cauză, nu se mai poate reveni asupra acesteia.

Hotărârea pronunțată în cursul anului 2014 nu este însă opozabilă S.C. B. S.A., astfel încât în raport de această persoană juridică trebuia realizată o judecată efectivă, iar nu una fictivă, cum a procedat instanța de apel.

în acest context, nu numai că probele solicitate de către reclamant în dovedirea susținerilor sale în apel nu au putut fi analizate, dar instanța de apei a considerat că este inadmisibil ca acesta să mai beneficieze de dreptul de a solicita probe, în condițiile în care anterior instanța se pronunțase pe probe care priveau S.C. C. S.A., deci o persoană juridică care la nivelul anului 2017 nu ar mai fi trebuit să figureze ca parte în dosar.

Faptul că fa nivelul anului 2014 instanța a decis că poate continua judecata împotriva unei singure pârâte și că astfel nu se va antepronunța asupra soluției ce urmează a o da împotriva celeilalte pârâte pentru care cauza fusese suspendată, este de natură a combate teza invocată actualmente de aceeași instanță.

Practic, prin hotărârea pronunțată, instanța de apel revine asupra hotărârii pronunțate în 2014, tară a mai recunoaște efectele juridice ale suspendării cauzei și susținând că atât timp cât a continuat judecata, efectele judecății se vor restrânge împotriva persoanei pentru care operase suspendarea, deci pentru care decisese că nu se vor mai efectua acte juridice.

- Instanța de apel a încălcat dreptul de proprietate al reclamantului prin reluarea în totalitate a considerentelor hotărârii de apel anterioare, inclusiv a argumentelor privitoare la valoarea despăgubirii. Acest drept, presupune, în opinia recurentului, faptul că proprietarul este singurul care hotărăște prețul la care închiriază proprietatea sa, neputându-i-se impune prețul stabilit de către chiriaș.

l. Recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ.

După ce a prezentat toate etapele procesuale parcurse pentru soluționarea cauzei, indicând toate soluțiile pronunțate de către instanțele anterioare, recurenta a concluzionat, în raport de soluția pronunțată de instanța de apel a cărei hotărâre reprezintă obiectul căii extraordinare de atac, că hotărârea este netemeinică și nelegală, solicitând exonerarea sa de la piața sumei de 8.742 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada 01.01.2009-01.10.2009 și a sumei de 0,29 euro/mp/an, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada 01.10.2009 și până la data eliberării terenului.

În acest sens, recurenta-pârâtă a invocat din nou existența unui drept legal de uz și servitute asupra terenului în dispută, drept izvorât din dispozițiile Legii nr. 13/2007 și care există pe toată perioada necesară executării lucrărilor, motiv pentru care susține că terenul nu putea fi evacuat decât după realizarea capacității energetice. Cererea de obligare la despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului are caracter patrimonial și trebuia timbrată la valoare.

B. A încercat In numeroase rânduri să înapoieze terenul reclamantului, care este liber de construcții, aspect care a fost reținut și de instanța de judecată.

Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ. au fost invocate generic, fără a se indica, punctual, critici care să se circumscrie textelor legale menționate, recurenta solicitând și judecarea cauzei în lipsă.

La data de 15.03-2018, recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamant, solicitând respingerea acestuia pentru aceleași argumente invocate și prin motivele sale de recurs.

În afara termenului legal, respectiv la 20.03.2018, recurentul-reclamant a formulat întâmpinare la recursul S.C. B. S.A., prin care a solicitat constatarea nulității acestuia pentru neîncadrarea motivelor și în subsidiar, respingerea sa ca nefondat.

În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.

Analizând recursurile deduse judecății, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin recursul său, reclamantul a criticat soluția dată apelului declarat împotriva hotărârii de primă instanță, în partea privitoare la obligațiile de plată stabilite în sarcina pârâtei S.C. B. S.A., prin opunerea autorității de lucru judecat a Deciziei civile nr. 519/2014 a Curții de Apel București, secția a Vl-a civilă, hotărâre care a soluționat în mod definitiv apelul aceluiași reclamant, al S.C. C. S.A., dar și al S.C. B. S.A. (în acest din urmă caz, în privința cererii de evacuare a terenului și a desființării de construcții) exercitate toate împotriva aceleiași sentințe a Tribunalului București nr. x din 20.12.2011 (care a dezlegat, într-o judecată unitară de primă instanță, raporturile litigioase existente între toate părțile).

Criticând procedeul instanței de apel a cărei hotărâre a fost atacată, recurentul-reclamant s-a plâns de încălcarea dreptului său la un proces echitabil prin refuzarea dreptului de a administra probe, prin neexaminarea susținerilor sale din apel și prin înlăturarea efectelor juridice ale măsurii suspendării dispuse la 25.03.2014 de instanța de apel în Dosarul nr. x/3/2011, ca urmare a intrării în insolvență a S.C. B. S.A.

Niciuna din aceste critici nu este justificată, reținându-se că măsura suspendării judecății dispuse la data de 25.03.2014, în Dosarul nr. x/3/2011, de către instanța învestită cu judecarea apelurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 25248 din 20.12.2011 a Tribunalului București, a fost determinată de intrarea în insolvență a S.C. B. S.A.

Dată fiind această împrejurare, se reține că instanța de judecată nu avea la dispoziție nicio altă măsură decât aceea impusă de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, respectiv a constatării suspendării de drept a tuturor acțiunilor judiciare având ca scop realizarea creanțelor asupra societății debitoare, împrejurare ce a condus la suspendarea judecării apelului reclamantului, dar și a pârâtei în cauză, în limita criticilor vizând obligațiile de plată stabilite în sarcina acesteia prin hotărârea de primă instanță.

Prin urmare, măsura suspendării parțiale a judecății de apel, în limitele arătate, nu a fost rezultat al unei aprecieri a instanței care a dispus-o, în sensul ca ar fi legală soluționarea cauzei doar în contradictoriu cu S.C. C. S.A. și că prin aceasta nu ar fi prejudiciate interesele reclamantului, pentru a fi justificata critica acestuia în sensul că în anul 2017, când s-a pronunțat decizia atacată, instanțele ar fi adoptat un cu totul alt punct de vedere ce a condus la vătămarea drepturilor sale procesuale.

Dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 instituie un caz de suspendare legală obligatorie, iar de la aplicarea acestora instanța de judecată nu putea să se abată, indiferent de stadiul cercetării judecătorești în apel în care ar fi intervenit cazul ce a atras suspendarea (cu referire Ia afirmația recurentului că măsura a fost dispusă când probatoriul nu fusese încă administrat) și de consecințele asupra evoluției ulterioare a judecării celorlalte apeluri.

Nici un astfel de considerent nu a justificat măsura de atunci a instanței, pentru a îndreptăți criticile actuale ale recurentului care reproșează instanței de apel o lipsă de consecvență în abordarea de ansamblu a cauzei. De altfel, așa cum rezultă din conținutul încheierii din 25.03.2014, reclamantul însuși, asistat de avocat, a pledat în sensul suspendării parțiale a judecății de apel în limita acelor apeluri și a acelor critici de apel vizând creanțele îndreptate împotriva S.C. B. S.A. și, respectiv, contestate de aceasta.

In continuare, opunerea puterii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 519/A/2014 a Curții de Apel București, secția a VI civilă, în soluționarea apelurilor a căror judecată a fost inițial suspendată la 25.03.2014, apare ca o consecința firească a raporturilor de solidaritate în care s-a reținut că se găsesc pârâtele relativ la fapta imputată (raport de solidaritate reținut ca atare inclusiv prin Decizia nr. 519/A/2014 a Curții de Apel București, secția a VI civilă), ca și a împrejurării soluționării definitive, prin hotărârea menționată, a aceluiași raport obligațional existent între reclamant și una din pârâtele autoare a faptei ilicite constând în ocuparea fără drept a terenului proprietatea celui dintâi.

Se reține, sub acest aspect, că reclamantul a dedus judecății în apel o unică cerere de apel prin care a criticat dezlegarea data de tribuna] raportului obligațional dedus judecății sub aspectul legalității probelor pe baza cărora s-a stabilit cuantumul despăgubirii, a cuantumului însuși al despăgubirii și a cheltuielilor de judecată la plata cărora au fost obligate pârâtele ca urmare a admiterii în parte a acțiunii.

Or, deși judecata apelului reclamantului îndreptat împotriva pârâtei S.C. B. S.A. a fost suspendată la 25.03.2014, reclamantul a avut posibilitatea de a propune probe în dovedirea acestuia la termenul din 27 mai 2014 (când instanța s-a pronunțat asupra lor și le-a respins motivat), în judecata aceluiași apel opus S.C. C. S.A., în timp ce criticile sale au beneficiat de o examinare în substanță prin chiar Decizia nr. 519/2014 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, a cărei autoritate de lucru judecat i-a fost opusă acestuia în mod legal și justificat cu ocazia examinării aceluiași apel al său îndreptat împotriva S.C. B. S.A.

Prin urmare, recurentul-reclamant nu este îndreptățit să se plângă de o încălcare a dreptului sau Ia un proces echitabil prin refuzul de a administra probe sau prin neexaminarea susținerilor din apel, întrucât, în mod evident, asigurarea unui atare drept nu poate presupune ca unul și același apel să poată fi examinat în mod diferit și, eventual, să primească soluții diferite funcție de pârâta în raport de care are loc examinarea sa, în condițiile în care criticile de apel sunt identice, iar pârâtele se regăsesc într-o situație juridică identică.

Tocmai în considerarea specificului raportului obligațional dedus judecății, caracterizat prin fundamentarea sa pe răspunderea civilă delictuală a celor două societăți pârâte față de reclamant și pe solidaritatea pasiva a acestora, s-a reținut în mod corect prin hotărârea atacată că prezumția puterii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 519/A/2014 Curții de Apel București, secția a VI-a civila are efecte absolute față de reclamant în temeiul art. 1202 alin. (1) C. civ. (ceea ce îl împiedică pe acesta de a putea pretinde o situație diferită a raporturilor obligaționale, fie și numai fața de S.C. B. S.A., în raport cu cea constatată prin amintita hotărâre) și efecte relative față de S.C. B. S.A. întrucât nu a participat în mod direct la judecata înfăptuită prin aceasta, în acea parte a raportului obligațional privitoare la stabilirea sumelor datorate.

Această împrejurare semnifică faptul ca doar S.C. B. S.A. putea pretinde și demonstra, eventual, o situație diferită de cea avută în vedere prin Decizia nr. 519/A/2014 Curții de Apel București, secția a VI civilă, însă aceasta parte nu a propus probe și nu a avut o astfel de intenție procesuală, așa cum, de altfel, reține prin hotărârea atacată și instanța de apel.

Doar dacă, intenționând acest lucru, S.C. B. S.A. ar fi fost paralizată în demersul său de instanța de judecată prin opunerea puterii de lucru judecat a primei hotărâri de apel pronunțate în cauză, aceasta parte, iar nu reclamantul, s-ar fi putut plânge de încălcarea dreptului său la un proces echitabil.

Fiind vorba de apărări care susțin interesele procesuale ale S.C. B. S.A., criticile prin care s-a invocat nerealizarea unei judecăți efective de apel în raport cu această persoană juridică, nu doar că sunt nefondate pentru motivele arătate anterior, dar nici nu ar putea fi susținute de către recurentul-reclamant care, așa cum s-a arătat, are o cu totul altă raportare față de Decizia nr. nr. 519/A/2014 Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, a cărei autoritate i se opune cu titlu absolut.

Altfel spus, recurentul-reclamant nu s-ar putea plânge de o încălcare a propriilor drepturi procesuale - cele privitoare la propunerea probelor și la examinarea criticilor din apel, invocând ori prevalându-se de situația procesuală a drepturilor altor părți din proces.

Judecata aceluiași apel, dar opus de această dată S.C. B. S.A., nu poate deschide calea reclamantului de obține, în rezolvarea unuia și aceluiași raport juridic litigios, a altor avantaje decât cele dobândite în judecata de apel înfăptuită în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., astfel după cum se înțelege că a urmărit sau prefigurat acesta.

Pentru aceste considerente apare ca nefondată și cea de-a doua critică a recursului său, prin care s-a plâns de o încălcare a dreptului de proprietate în acea parte a hotărârii de apel privitoare la valoarea despăgubirii, despre care s-a reținut, în mod corect, că nu ar putea fi alia decât cea la plata căreia a fost obligată și pârâta S.C. C. S.A. prin Decizia nr. 519/A/2014 Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Argumentele reclamantului, prin care a susținut că valoarea despăgubirii pentru lipsa de folosință a proprietății sale nu ar putea fi cea impusă de chiriaș (cu referire la valoarea apreciată ca rezonabilă de curtea de apel, regăsită și în contractele de închiriere dintre proprietari vecini și S.C. B. SA) se regăsesc analizate pe larg și în substanță prin Decizia nr. 519/A/2014 Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1687 din 18 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dezlegări care i se opun acestuia cu putere de lucru judecat și în mod absolut, fără posibilitatea de a mai fi reluate pe calea actualului recurs.

În ceea ce privește recursul pârâtei S.C. B. S.A., se reține că deși criticile formulate se circumscriu motivului legal de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea nu mai sunt și actuale, fiind deja soluționate în mod definitiv și irevocabil prin hotărârile judecătorești menționate anterior, a căror autoritate de lucru judecat se opune de această dată pârâtei în mod absolut.

Astfel, chestiuni precum existența dreptului de uz și servitute al pârâtei asupra terenului afectat de existența capacităților energetice, a momentului când trebuia predat reclamantului terenul ori a faptului intervenirii acestui moment se referă la elemente ale raportului juridic litigios ce nu au fost afectate de măsura suspendării parțiale a judecății de apel intervenite la 25.03.2014, ci care au rămas spre cercetarea judecătorească realizată în mod definitiv și irevocabil prin Decizia nr. 519/A/2014 Curții de Apel București, secția a VI-a civilă și prin Decizia nr. 1687 din 8 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte constată că singurul aspect ridicat prin recursul pârâtei care se regăsește în dezlegările din decizia atacată, este cererea acesteia de a fi exonerată de la plata către reclamant a sumei de 8.742 RON și a celei de 0,29 euro/mp/an datorate cu titlu de lipsă de folosință, în solidar cu pârâta S.C. C. S.A., cerere care însă nu a fost argumentată sau justificată prin nici un considerent al memoriului de recurs.

Având în vedere aspectele reținute în legătură cu situația fiecărui recurs formulat în prezenta cauză, apreciind asupra caracterului lor nefondat, Înalta Curte le va respinge în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale S.C. B. S.A. împotriva Deciziei nr. 2193/A din 29 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabila.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2018.