ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1687/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1687/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra recursurilor
de față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr 25248 din
20 decembrie 2011, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a respins excepția
lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC Hc. SA ca neîntemeiată, a admis
în parte cererea formulată de reclamantul M.V. în contradictoriu cu pârâții SC He.
SA și SC Hc. SA; a dispus evacuarea pârâtelor din imobilul teren situat în localitatea
S.O. nr cds. C1, județul Hunedoara (în suprafață de 9400 mp); a obligat pârâtele
la plata sumei de 9713,33 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a
terenului pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 1 octombrie 2009; a obligat pârâtele
la plata sumei de 0,29 euro/mp/lună, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință
a terenului pentru perioada 1 octombrie 2009 și până la data eliberării imobilului
teren; a obligat pârâtele să ridice construcțiile provizorii situate pe terenul
reclamantului din localitatea S.O., județul Hunedoara și să aducă terenul la starea
inițială, iar în caz de refuz, a fost autorizat reclamantul să execute aceste lucrări,
pe cheltuiala pârâtelor; a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de
2043,79 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța
această soluție, tribunalul a reținut în esență următoarele:
Reclamantul este
proprietarul terenului în suprafață de 9400 mp situat în intravilanul localității
S.O., județul Hunedoara, intabulat în C.F. nr. XX, nr. cadastral C1.
În baza contractului
de închiriere din 12 noiembrie 2008, încheiat între reclamant în calitate de locator
și pârâta He. SA în calitate de locatar, a fost transmis dreptul de folosință asupra
terenului până la 31 decembrie 2008.
Începând cu 1
ianuarie 2009, cele două pârâte au folosit și au deținut posesia imobilului proprietatea
reclamantului fără a avea un titlu care să le confere acest drept și fără a-l despăgubi
pe proprietar.
Pârâta Hc. SA
a cazat personalul (colonia muncitorească) în imobilele ridicate pe suprafața terenului,
pentru aceasta percepând o chirie drept contravaloare a folosinței locuințelor.
Hc. SA recunoaște
că folosește spațiul întrucât „în calitate de constructor din anul 1975, continuă
lucrările și la amenajarea Râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria din județul
Hunedoara, astfel cum rezultă din contractul nr. BB/1989; în execuția acestui contract
încheiat cu întreprinderea E. actuala He. SA în calitate de beneficiară a lucrărilor
(...) Societății He. revenindu-i obligația menținerii dreptului de folosință asupra
terenului pus la dispoziția constructorului în baza contractului de execuție lucrări
(...)".
Sumele la plata
cărora au fost obligate pârâtele au fost stabilite prin expertizele tehnice efectuate
în cauză.
Împotriva acestei
sentințe au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâtele.
Prin decizia civilă
nr. 519/A/2014 din 1 iulie 2014, Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă,
a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant; a admis apelurile declarate
de pârâte; a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâta Hc. SA să
plătească reclamantului suma de 8742 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de
folosință a terenului pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 1 octombrie 2009; a obligat
pârâta Hc. SA să plătească reclamantului suma de 0,29 euro/mp/an, reprezentând contravaloarea
lipsei de folosință a terenului pentru perioada 1 octombrie 2009 și până la data
eliberării terenului; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței, privind pretențiile
în contradictoriu cu pârâta Hc. SA și capetele de cerere având ca obiect evacuarea
și ridicarea construcțiilor; în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, s-a constatat
suspendată de drept judecarea apelurilor în ceea ce privește capetele de cerere
având ca obiect pretenții bănești, formulate împotriva SC He. SA.
Pentru a pronunța
această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:
În ceea ce privește
apelul reclamantului M.V.:
Judecătoria Hațeg,
ca instanță solicitată prin comisie rogatorie, nu și-a depășit atribuțiile. raportul
de expertiză, obiecțiunile reclamantului și răspunsul expertului au fost comunicate
instanței solicitante pentru a fi evaluate în soluționarea cauzei. Tribunalul București
este instanța care a validat expertiza împreună cu răspunsul la obiecțiuni.
În ceea ce privește
evaluarea lipsei de folosință a terenului, expertiza nu se putea în mod rezonabil
și obiectiv raporta la valoarea de închiriere a imobilelor din zonă, deoarece terenul
era încadrat în categoria de folosință fânețe, iar nu curți și construcții.
Expertul a folosit
metoda comparației de piață pentru estimarea valorii terenului. În lipsa informațiilor
privind chiria terenurilor în zona Sântămărie-Orlea, expertul a avut în vedere valoarea
de concesionare, ajungând la suma de 0,29 euro/mp/an, echivalentul a 1,24 RON/mp/an.
Această evaluare este reală întrucât se coroborează cu chiria acceptată de proprietarii
terenurilor adiacente celui al reclamantului.
De altfel, dacă
susține că expertiza trebuie să se raporteze la valoarea de închiriere a imobilelor
din zonă, apelantul trebuie să accepte că singura și cea mai relevantă valoare este
chiar cea cu care au fost de acord proprietarii terenurilor aflate în aceeași situație,
anume ocupate de barăcile coloniei muncitorești.
Din moment ce
acțiunea a fost admisă în parte, în mod corect cheltuielile de judecată au fost
acordate corespunzător pretențiilor admise.
În ceea ce privește
apelul pârâtei He. SA:
Potrivit art 16
alin. (10) din Legea nr 13/2007 (în vigoare la data pronunțării sentinței), dreptul
de uz și de servitute asupra terenurilor proprietate privată, restrângerea sau încetarea
unor activități se stabilește și se exercită cu respectarea principiului echității,
a dreptului de proprietate și a minimei afectări a acestuia.
Art. 19 alin.
(1) lit. d) din același act normativ prevede că dreptul de uz asupra terenului pentru
executarea lucrărilor necesare realizării sau retehnologizării de capacități energetice
se întinde pe durata necesară executării lucrărilor. În exercitarea acestui drept
de uz, titularul autorizației de înființare, cu respectarea prevederilor legale,
poate să instaleze utilaje și să lucreze cu acestea, să amplaseze birouri și locuințe
de șantier, cu acordul prealabil al proprietarului.
Locuințele de
șantier amplasate pe terenul proprietatea reclamantului nu fac obiectul unui drept
de uz sau servitute legală întrucât pe de o parte nu există acordul proprietarului
pentru acestea, iar pe de altă parte, pârâtele nu au demonstrat că menținerea locuințelor
de șantier (barăci provizorii) pe același amplasament este singura soluție posibilă
pentru executarea lucrărilor necesare realizării capacității energetice.
În prezent pe
terenul reclamantului nu mai există clădirile muncitorești, acestea fiind desființate.
Sunt întemeiate
motivele de apel privind calculul valorii despăgubirii pentru lipsa de folosință.
Raportat la valoarea
de 0,29 euro/mp/an reținută în raportul de expertiză, pentru perioada 1
ianuarie 2009 - 1 octombrie 2009, contravaloarea lipsei de folosință a suprafeței
de 9400 mp este de 8742 RON.
În ceea ce privește
perioada ulterioară datei de 1 octombrie 2009, în realitate, conform raportului
de expertiză, valoarea corectă era de 0,29 euro/mp/an.
În ceea ce privește
apelul pârâtei Hc. SA:
Din raportul de
expertiză topografică rezultă că terenul reclamantului este ocupat în întregime
de pârâte, fiind în folosința acestora.
Din raportul de
expertiză topografică rezultă că terenul reclamantului este ocupat în întregime
de pârâte, fiind în folosința acestora.
Reclamantului
nu îi sunt opozabile raporturile contractuale dintre cele două pârâte și nici obligațiile
ce îi revin beneficiarului lucrărilor efectuate de Hc. SA.
Relevant este
faptul ocupării de către pârâta Hc. SA a terenului reclamantului prin organizarea
de șantier, în interesul beneficiarului He. SA.
Fapta ilicită
a pârâtelor, săvârșită cu vinovăție, de a ocupa fără titlu terenul după încetarea
contractului de închiriere, a produs reclamantului un prejudiciu, constând în lipsa
de folosință a imobilului, ceea ce reprezintă un câștig nerealizat, fiind întrunite
cerințele legale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale în temeiul art.
998 - 999 C. civ.
În cauză sunt
aplicabile prevederile art. 1003 C. civ. referitoare la solidaritatea pasivă. Chiar
dacă pârâta Hc. SA este ținută să răspundă față de reclamant, aceasta poate justifica
un drept de regres împotriva celeilalte pârâte în temeiul raporturilor juridice
născute din contractul de antrepriză nr. BB/1989.
Față de faptul
că procedura insolvenței societății He. SA este încă în curs, în temeiul art. 36
din Legea nr 85/2006 s-a constatat suspendată de drept judecarea apelurilor în ceea
ce privește capetele de cerere având ca obiect pretenții bănești, formulate împotriva
SC Hc. SA.
Împotriva acestei
decizii au declarat recurs reclamantul M.V. și pârâta SC Hc. SA București.
Reclamantul M.V.
critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:
Prin decizia recurată
s-au aplicat greșit dispozițiile art. 17 din Legea nr. 50/1991 și implicit a Hotărârii
Consiliului Local.
Instanța a avut
în vedere valoarea de concesionare a terenului și nu valoarea reală de închiriere
a acestuia.
Deși în mod expres
s-a dispus ca expertiza să fie realizată în raport de valoarea de închiriere, expertul
a încălcat dispoziția instanței.
Nelegală este
și metoda prin care expertul determină valoarea unei chirii lunare.
Expertiza solicitată
în fața instanței de apel se impunea a fi dispusă, în condițiile în care la fondul
cauzei deși existau o serie de factori prin care chiria lunară ar fi putut fi determinată,
aceștia nu au fost avuți în vedere de expert.
Nelegală este
opinia instanței raportat la valoarea de închiriere a terenului în condițiile în
care se schimbă destinația acestuia la data efectuării expertizei - apreciind că
terenul este fâneață.
Sub aspectul evaluării
chiriei lunare pe care pârâtele trebuie să o achite, instanța de apel a făcut o
aplicare greșită a legii, în sensul că s-a raportat la dispozițiile Legii nr. 50/1991,
respectiv la valoarea unor redevențe achitate pentru concesionarea unor terenuri,
în loc să aibă în vedere prețurile de închiriere ale unor terenuri, astfel cum această
mențiune fusese dispusă de către instanța de fond.
Un alt motiv de
nelegalitate este acela că în ceea ce privesc capetele de cerere neevaluabile în
bani, acestea nu au fost pronunțate și în contradictoriu cu pârâta SC He. SA. Este
vorba despre evacuare, ridicarea construcțiilor și aducerea terenului în starea
inițială.
În drept sunt
invocate disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pârâta SC Hc.
SA critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:
Hotărârea este
nelegală sub aspectul obligării Hc. la plata contravalorii lipsei de folosință a
terenului.
Potrivit contractului
încheiat între pârâte, He. în calitate de beneficiar al lucrărilor se obliga la
predarea amplasamentelor libere de orice sarcini pentru platformele tehnologice
și sociale.
Hc., în calitate
de constructor avea obligația să execute numai lucrările ordonate de He. pe terenurile
care îi erau puse la dispoziție de către aceasta din urmă.
Societății He.,
în calitate de beneficiar al lucrării îi revenea obligația de a asigura menținerea
dreptului de folosință al terenului pus la dispoziția constructorului.
Din hotărârea
recurată lipsește menționarea datei la care terenul a fost eliberat de Hc., fapt
ce poate da naștere la abuzuri cu ocazia executării silite.
Se solicită modificarea
deciziei în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant împotriva Hc. SA.
În subsidiar,
se solicită stabilirea datei până la care este datorat prejudiciul, respectiv 27
noiembrie 2012.
Pârâta Societatea
de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale He. SA a formulat întâmpinare
solicitând respingerea recursului declarat de reclamantul M.V. ca nefondat.
Reclamantul M.V.
a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat
de SC Hc. SA.
Analizând recursurile
prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acestea
sunt nefondate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește
recursul declarat de reclamantul M.V.:
Deși reclamantul
invocă drept motiv de recurs greșita aplicare a disp. art. 17 din Legea nr. 50/1991
și Hotărârea Consiliului Local nu menționează în ce mod s-a aplicat greșit această
dispoziție legală și nici nu precizează despre care Hotărâre a Consiliului Local
este vorba.
În realitate,
nemulțumirea reclamantului vizează în esență valoarea reținută de instanța de apel
cu titlu de valoare a chiriei, respectiv lipsa de folosință a terenului în litigiu.
Această valoare
a fost stabilită printr-un raport de expertiză tehnică, iar criticile vizând aprecierea
probelor administrate vizează netemeinicia deciziei atacate și nicidecum nelegalitatea
acesteia.
Cu privire la
critica în sensul că soluția nu a fost pronunțată și în contradictoriu cu He., aceasta
este nefondată.
Din dispozitivul
deciziei recurate reiese că „Menține celelalte dispoziții ale sentinței, privind
pretențiile formulate în contradictoriu cu pârâta Hc. și capetele de cerere având
ca obiect evacuarea și ridicarea construcțiilor".
Prin sentința
tribunalului s-a dispus evacuarea pârâtelor și au fost obligate acestea să ridice
construcțiile provizorii situate pe terenul reclamantului.
Prin menținerea
„și capetele de cerere privind evacuarea și ridicarea construcțiilor", Curtea
de Apel a reținut aceste dispoziții și în contradictoriu cu SC He.
În același sens
sunt și considerentele deciziei recurate în care se menționează că „nu sunt fondate
motivele de apel invocate de He. privitoare la evacuarea și ridicarea construcțiilor".
Instanța de apel
a constatat suspendată de drept judecarea apelurilor în ceea ce privește capetele
de cerere având ca obiect pretenții bănești, formulate împotriva SC He. SA, celelalte
dispoziții având ca obiect evacuarea și ridicarea construcțiilor fiind menținute
și în contradictoriu cu această pârâtă.
În ceea ce privește
recursul declarat de Hc. SA:
Pârâta Hc. SA
folosește indirect terenul în litigiu, beneficiară fiind He. Niciuna dintre acestea
nu deține însă un titlu valabil pentru folosința imobilului.
Folosința directă
este realizată de către He., aceasta acordând la rândul său folosința terenului
către Hc.
Cu privire la
critica potrivit căreia instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile anexei
nr. 3 din contractul încheiat între pârâte, Înalta Curte reține că valabilitatea
respectivului contract nu face obiectul prezentului litigiu.
În realitate,
pârâtele prin folosirea fără titlu a terenului proprietatea reclamantului au adus
acestuia un prejudiciu, fiind întrunite cerințele legale pentru atragerea răspunderii
civile delictuale, precum și cele privind solidaritatea pasivă.
În ceea ce privește
stabilirea datei de 27 noiembrie 2012 ca fiind data până la care să fie obligată
Hc. SA la plata despăgubirilor, Înalta Curte reține că prin decizia recurată s-a
stabilit obligarea la plata despăgubirilor până la data eliberării terenului fără
a se stabili o dată calendaristică în acest sens.
Așa fiind, solicitarea
pârâtei îmbracă forma unei cereri de lămurire a dispozitivului și nu este o critică
de nelegalitate a deciziei recurate.
Față de aceste
considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate
care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe cale de consecință,
potrivit disp. art 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse
ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile
declarate de reclamantul M.V. și de pârâta SC Hc. SA București împotriva deciziei
civile nr. 519/A din 1 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a Vl-a civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 18 iunie 2015.