ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 462/2020

Ședința publică din data de 19 februarie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 29 mai 2018 pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă sub nr. x/2017/a4, reclamantul Cabinet Individual de Insolvență A., în calitate de administrator judiciar provizoriu al debitoarei B. S.R.L., le-a chemat în judecată pe pârâtele C. S.R.L și B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să anuleze operațiunile efectuate de debitoare cu circa două săptămâni înainte de data declanșării procedurii insolvenței, respectiv: vânzarea utilajelor și echipamentelor conform anexei la factura nr. x din 10 ianuarie 2018, vânzarea halei metalice și a produselor menționate în facturile nr. x din 11 ianuarie 2018 și nr. 1534 din 11 ianuarie 2018; să repună părțile în situația anterioară, să o oblige pe pârâta C. S.R.L. să restituie în patrimoniul debitoarei în insolvență bunurile ce formează obiectul actelor de transfer enumerate anterior, iar dacă repunerea în situația anterioară nu va fi posibilă, să o oblige pe aceeași pârâtă la plata contravalorii bunurilor menționate, în cuantum total de 1.166.079,75 RON.

În drept, au fost invocate prevederile art. 117 alin. (2), raportat la art. 58 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 85/2014.

Prin sentința civilă nr. 1508 din 3 octombrie 2018, Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă a respins acțiunea.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență A., criticând-o pentru nelegalitate și neiemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 291/2019 din 21 mai 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis cererea formulată de reclamanta B. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență A.; a constatat nulitatea operațiunilor efectuate de debitoare cu pârâta C. S.R.L., respectiv vânzarea utilajelor și echipamentelor din Anexa la factura nr. x din 10 ianuarie 2018, vânzarea halei metalice conform facturii nr. x din 10 ianuarie 2018, vânzarea produselor menționate în factura nr. x din 12 ianuarie 2018, vânzarea produselor menționate în factura nr. x din 11 ianuarie 2018; a repus părțile în situația anterioară, în sensul că a obligat-o pe pârâtă să restituie în patrimoniul debitoarei insolvente bunurile ce formează obiectul actelor de transfer arătate sau contravaloarea acestora, în sumă de 1.166.079,75 RON.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. S.R.L., solicitând casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pe fond respingerea acțiunii.

În memoriul depus la dosar, recurenta a indicat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Detaliind, a arătat că, deși în motivarea deciziei pronunțate instanța de apel s-a raportat la art. 117 din Legea nr. 85/2014, a precizat că operațiunile de vânzare efectuate de debitoarea B. S.R.L. către creditoarea C. S.R.L. nu sunt frauduloase, condiție obligatorie pentru anularea acestora, conform textului evocat.

A mai susținut recurenta că decizia atacată cuprinde motive contradictorii și pentru că în considerentele acesteia s-a reținut că operațiunile nu sunt frauduloase, că frauda nu există și că este irelevantă perioada în care s-au făcut vânzările a căror anulare s-a cerut, iar prin dispozitivul hotărârii a fost admisă acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 117 din Legea nr. 85/2014.

Intimata B. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat în principal excepția inadmisibilității recursului în baza art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, coroborat de art. 457 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 11 decembrie 2019 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Numai recurenta-pârâtă a depus punct de vedere la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1), în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Acțiunea dedusă judecății are ca obiect anularea actelor și operațiunilor frauduloase ale debitoarei insovente, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) și (2) lit. a), c), d) alin. (2), raportat la art. 58 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 85/2014.

Art. 45 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 85/2014 prevede că principalele atribuții ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentului capitol, sunt: judecarea acțiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar pentru anularea unor acte ori operațiuni frauduloase, potrivit prevederilor art. 117-122 și a acțiunilor în nulitatea plăților sau operațiunilor efectuate de către debitor, fără drept, după deschiderea procedurii.

Conform art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel".

Conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic. Hotărârile curții de apel sunt definitive".

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanță sunt supuse numai apelului.

De asemenea, art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 prevede că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că hotărârile prin care se soluționează cererile pentru anularea unor acte ori operațiuni frauduloase, potrivit prevederilor art. 117-122 din Legea nr. 85/2014, sunt supuse numai apelului.

În aplicarea acestor texte de lege, instanța supremă constată că decizia recurată a fost pronunțată în apel și, cum art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede că hotărârile curții de apel sunt definitive, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării, rezultă că decizia civilă nr. 291/2019 din 21 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în cauză fiind operant principiul legalității căilor de atac, prevăzut de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 457 C. proc. civ., cu art. 43 alin. (1) și art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, raportat la art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 291/2019 din 21 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 februarie 2020.