ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1759/2020

Ședința publică din data de 29 septembrie 2020

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 11.07.2017, sub număr de dosar x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 511.000 RON, reprezentând pierderile suferite de reclamantă ca urmare a imposibilității folosirii autoutilitarei ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/26.01.2016.

Prin sentința civilă nr. 1015 din 4 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea promovată de reclamantă. Totodată, s-a respins cererea reconvențională promovată de pârâta-reclamantă S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 578/2018 din 5 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a fost respins.

La 7 ianuarie 2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei decizii, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat, în principal, admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului declarat și schimbării în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii.

In subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Cluj pentru a se administra proba testimonială solicitată.

In argumentarea cererii de recurs, s-a susținut, în esență, că instanța de apel în mod greșit a reținut că fapta intimatei nu este ilicită și că reclamanta nu a dovedit că ne-a fost creat un prejudiciu.

De asemenea, s-a arătat că instanța de apel în mod greșit a reținut că nu există niciun raport de cauzalitate între obligațiile contractuale stabilite prin contractele depuse la dosarul cauzei și prejudiciul creat.

In acest context, a solicitat instanței de recurs să observe că toate aceste contracte urmau a fi derulate și executate cu autoutilitara ce face obiectul prezentei cauze și ca urmare a defecțiunilor ascunse a fost returnată intimatei cu acordul acesteia.

Deși pârâta și-a asumat prin contract că autoutilitara ce i-a fost vândută este în perfectă stare de funcționare, aspect care s-a dovedit nereal, reclamanta a fost prejudiciată prin faptul că a fost în imposibilitate de a-și onora obligațiile asumate față de beneficiarul S.C. C. S.R.L., ca urmare a imposibilității folosirii autoutilitarei.

Or, toate pierderile, precizează recurenta-reclamantă, sunt cauzate de culpa intimatei-pârâte.

Intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, susținând, în esență, că motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Intimata a solicitat în principal constatarea nulității recursului, iar în subsidiar respingerea acestuia, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea excepției nulității recursului și, reluând motivele din cuprinsul cererii, a solicitat admiterea recursului.

Recurenta-reclamantă a formulat cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, care a fost respinsă prin încheierea din data de 16 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin neexercitarea căii de atac a reexaminării.

Magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 28 aprilie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, niciuna dintre părți neînțelegând să uzeze de acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 29 septembrie 2020.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția netimbrării recursului promovat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, în raport cu dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., reținând următoarele:

Excepția netimbrării reprezintă modalitatea procesuală prin care instanța ori partea interesată pot invoca, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularitatea cu privire la timbrarea cererii. Aceasta are natura unei excepții de procedură, absolute ce duce la anularea cererii în cazul neîndeplinirii obligațiilor stabilite.

Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Totodată, conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Potrivit prevederilor art. 36 alin. (2) din Ordonanța de Urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dacă, până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanța, reclamantul nu îndeplinește obligația de plată a taxei, instanța va anula cererea sau o va soluționa în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

Dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că "La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …", iar alin. (3) din același cod stipulează că "... cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Prin C. proc. civ., legiuitorul a instituit procedura de filtrare a recursurilor cu scopul impunerii părților unor exigențe în declararea acestei căi extraordinare de atac, exigențe care privesc printre altele și cerințe de formă, cum este și cea privitoare la timbraj.

Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentei-reclamante S.C. A. S.R.L. o taxă judiciară de timbru aferentă soluționării recursului pendinte, în cuantum de 4357,5 RON, conform dispozițiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, iar recurenta-reclamantă a fost înștiințată cu privire la obligația de achitare a acesteia, potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, însă nu s-a conformat în acest sens.

De asemenea, în speță, din perspectiva cerinței de formă referitoare la timbraj, prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, raportorul a constatat că cererea de recurs nu îndeplinește condițiile de formă stabilite sub sancțiunea nulității, respectiv la dosarul cauzei nu a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul nu îndeplinește condițiile de formă stabilite sub sancțiunea nulității, a fost comunicat recurentei la data de 26 mai 2020, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs, când i s-a pus în vedere că are posibilitatea formulării unui punct de vedere la raport.

Cu toate că recurentei i s-a adus la cunoștință că are obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în valoare de 4357,5 RON, așa cum rezultă din dovezile aflate la dosarul recurs și, de asemenea, i s-a comunicat raportul asupra admisibilității în principiu a recursului prin care s-a reținut, printre altele, că cererea de recurs nu îndeplinește condițiile de formă stabilite sub sancțiunea nulității, aceasta nu a înțeles să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.

În plus, înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a formulat cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, care a fost respinsă prin încheierea din data de 16 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, iar aceasta a rămas definitivă prin neexercitarea căii de atac a reexaminării.

Astfel, Înalta Curte, constată că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurenta nu s-a conformat obligației ce-i revenea în privința achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4357,5 RON.

Reținând că, în speță, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin urmare, față de cele ce preced, Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care va anula recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 578/2018 din 5 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2020.