ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 825/2020

Ședința publică din data de 15 mai 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 3 martie 2016 pe rolul Judecătoriei Baia Mare, sub număr de dosar x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. (fostă C. S.A.) și S.C. D. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză:

- să se constate manifestarea de voință expresă a creditoarei C. S.A., în baza Hotărârii nr. 326/18.12.2014 a Comitetului de Restructurare și Recuperare Credite din Centrala C. pct. 3, privitoare la "Eliberarea din garanție la toate contractele de credit în sold a BO în alb avalizate de S.C. A. S.R.L, a fidejusiunilor constituite de S.C. A. S.R.L pentru S.C. D. S.R.L., precum și a calității de codebitor al S.C. A. S.R.L. pentru S.C. D. S.R.L." și acceptarea acesteia de cele două societăți;

- ca urmare a acestei manifestări exprese de voință mai sus arătate să se constate ca stinsă obligația reclamantei de garantare a creditului S.C. D. S.R.L. cuprinsă în Actul adițional nr. x din 04.03.2013 și Actul Adițional nr. XIII din data de 23.10.2013 la Contractul de linie de credit nr. x/20.12.2010 prin efectul remiterii de datorie conform art. 1629 C. civ. să se dispună C. S.A. restituirea BO emis în alb și avalizat de către S.C. A. S.R.L., iar în caz de refuz al BĂNCII, să se constate nulitatea BO emis în alb și avalizat de S.C. A. S.R.L.;

- cheltuieli de judecată.

Prin precizarea acțiunii din 3 martie 2017, reclamanta a menționat că renunță la solicitarea privind constatarea nulității Biletului la ordin emis în alb și avalizat de S.C. A. S.R.L., cuprinsă în capătul 3 al cererii de chemare în judecată .

Prin încheierea din 5 aprilie 2017, Judecătoria Baia Mare a luat act de renunțarea la judecata petitului 3 al acțiunii.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1629, 1451 și 1633 alin. (2) și (3) din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 3158 din data de 11 aprilie 2017, Judecătoria Baia Mare a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâta C. S.A, și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și S.C. D. S.R.L., în favoarea Tribunalului Maramureș.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 21 aprilie 2017, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 1260 din 12 iulie 2018, Tribunalul Maramureș a respins excepția inadmisibilității petitului 1 al acțiunii, invocată din oficiu.

A respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. (denumire anterioară C. S.A.) și S.C. D. S.R.L., prin administrator judiciar E.., având ca obiect acțiune în constatare.

A respins cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1260 din 12 iulie 2018 pronunțată de Tribunalul Maramureș a declarat apel S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea apelului, cu consecința schimbării în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.

Prin decizia civilă nr. 53/2019 din 5 februarie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1260 din 12 iulie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Maramureș, pe care a păstrat-o, în întregime.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., la 28 martie 2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 53/2019 din 5 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Sub un prim aspect, a susținut că hotărârea atacată este dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii (art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.), prin raportare la art. 478 alin. (2) din C. proc. civ., deoarece instanța de apel a refuzat analiza următoarelor motive de apel, invocând în mod neîntemeiat faptul că ar fi încălcate prevederile art. 478 din C. proc. civ.:

a) Hotărârea nr. 326/18.12.2014 a Comitetului de Restructurare și Recuperare Credite este un act unilateral ce produce efecte juridice;

b) Comportamentul Băncii este specific unor practici abuzive, în sensul prevederilor Legii nr. 72/2013.

Recurenta-reclamantă a susținut că, în realitate, a respectat obligațiile impuse de dispozițiile art. 478 din C. proc. civ., toate motivele, mijloacele de apărare și dovezile fiind invocate în cadrul motivelor de apel, deci cu respectarea prevederilor textului menționat.

Ca atare, soluția instanței de apel, în sensul inadmisibilității soluționării celor două motive de apel mai sus indicate, a reprezentat o încălcare gravă a normelor de procedură comisă de Curtea de Apel Cluj, sancționată cu nulitatea.

Sub un al doilea aspect, a arătat că hotărârea recurată este dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precizând, deopotrivă, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care aceasta se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ.).

A invocat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit căruia, hotărârea trebuie să conțină "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților" și a menționat că, deși în cadrul motivului de apel 2.1., a susținut faptul că intimata-pârâtă B. S.A. (fostă C.) a încălcat prevederile art. 1405 C. civ., determinând Fondul de Garantare (F.N.G.C.I.M.M.) să nu își dea acordul, instanța de apel nu a precizat care sunt rațiunile pentru care a găsit acest motiv de apel neîntemeiat.

A susținut că instanța de apel nu a combătut motivul de apel 2.1, precizând că hotărârea pronunțată încalcă normele de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii (art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.), împrejurarea fiind circumscrisă, deopotrivă, și motivului evocat de pct. 6 al alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ.:

"hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei".

Sub un al treilea aspect, a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A precizat că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit prevederile art. 1405 alin. (1) din C. civ. (conform cărora condiția se consideră îndeplinită dacă debitorul obligat sub această condiție împiedică realizarea ei), deoarece intimata-pârâtă B. S.A. (fostă C.) a împiedicat, atât direct, cât și indirect îndeplinirea condiției reprezentată de obținerea acordului de la F.N.G.C.I.M.M., împrejurare ce i-a permis să mențină o garanție personală a recurentei-reclamante pentru datoriile intimatei-pârâte S.C. D. S.R.L. - societate aflată în insolvență.

Situația de fapt expusă în argumentarea acestei critici denotă, în opinia recurentei-reclamante, o intenție clară a BĂNCII de a face imposibilă obținerea unui acord din partea F.N.G.C.I.M.M. și, implicit, de a împiedica îndeplinirea condiției.

Ca atare, a apreciat că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 1405 alin. (1) C. civ., întrucât a considerat condiția îndeplinită, în vederea validării remiterii de datorie, mărginindu-se exclusiv la a menționa că era necesară o manifestare de voință din partea intimatei-pârâte B. S.A. după obținerea acceptului din partea F.N.G.C.I.M.M.

A conchis în sensul că instanța de apel a refuzat să aplice prevederile art. 1405 C. civ.

Totodată, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 1399 și 1400 din C. civ. referitoare la instituția condiției și, particular, a condiției suspensive.

Astfel, prin adresa B. S.A. (fosta C.) din 23 decembrie 2014, înregistrată sub nr. x, la pct. 3, s-a comunicat recurentei-reclamante că prin Hotărârea nr. 331/23 decembrie 2014 a Comitetului de Restructurare și Recuperare Credite s-a aprobat de către Bancă:

"eliberarea din garanție a BO în alb, avalizate de S.C. A. S.R.L., a fidejusiunilor constituite de S.C. A. S.R.L. pentru S.C. D. S.R.L. precum și a calității de codebitor al S.C. A. S.R.L. pentru D. S.R.L. și eliminarea din garanție a contractului de închiriere nr. x/06.11.2012 încheiat între D. și A. aferente contractului de credit bancar nr. 4 din data de 20.12.2010" și "actele adiționale ulterioare se vor face doar după primirea acceptului din partea FNGCIMM."

A susținut că obligația asumată de B. S.A. (fosta C.) este extrem de clară, astfel că în mod greșit a procedat instanța de apel calificând partea finală din Hotărârea nr. 331/23 decembrie 2014 a Comitetului de Restructurare și Recuperare Credite (prin care se menționează că actele adiționale se vor încheia după primirea acceptului din partea F.N.G.C.I.M.M.), drept condiție suspensivă a obligației asumate prin acest act unilateral.

A considerat că, în realitate, fragmentul indicat menționează indicarea momentului în care va fi posibilă, din punct de vedere formal, încheierea unor acte adiționale, obținerea acordului F.N.G.C.I.M.M. fiind o simplă formalitate și nu un impediment în ceea ce privește cele stabilite.

Ca atare, a susținut că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1399-1400 din C. civ., aplicându-le greșit, prin refuzul de a constata inexistența unei condiții suspensive.

Sub un alt aspect, a menționat că în cuprinsul apelului formulat a invocat îndeplinirea condiției, însă, aplicând în mod eronat aceleași prevederi conținute de art. 1399-1400 C. civ., instanța de apel nu a analizat conținutul pretinsei condiții a primirii acordului din partea F.N.G.C.I.M.M.

Considerând că acordul menționat viza ridicarea interdicțiilor de vânzare și a garanțiilor înscrise de Fondul de Garantare - F.N.G.C.I.M.M. - asupra activelor ce au făcut obiectul tranzacției dintre S.C. A. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., a susținut că acest acord a fost cu siguranță dat, din moment ce tranzacția a putut avea loc, dreptul de proprietate al cumpărătorului S.C. A. S.R.L. a fost înscris în cartea funciară, iar dreptul de ipotecă aferent creditului folosit pentru achitarea prețului a fost înscris pe numele B. S.A. (fosta C.), în caz contrar, toate aceste operațiuni juridice nu puteau fi desăvârșite.

În privința soluționării motivului de apel prin care a invocat faptul că prima adresă a B. S.A. (fosta C.) din 18 decembrie 2014, înregistrată sub nr. x, nu conținea nicio condiție, a susținut, de asemenea, că instanța a încălcat aceleași prevederi ale art. 1399 și 1400 C. civ., deoarece, odată ce această adresă a fost comunicată, cea de a doua adresă, din data de 23 decembrie 2014 a fost lipsită de orice efecte, întrucât prima adresă a apucat să își producă efectele.

Așadar, a considerat că instanța de apel a comis o gravă greșeală de aplicare a prevederilor art. 1399-1400 din C. civ., reținând în mod eronat că a existat o condiție în ambele adrese emise de intimata-pârâtă .

Nu în ultimul rând, a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât a nesocotit prevederile art. 1324 și următoarele din C. civ., ce reglementează actul juridic unilateral, respectiv prevederile art. 1633 alin. (2) și (3) și 1451 din C. civ. în materia remiterii de datorie a fidejusorului.

Intimata-pârâtă B. S.A. (fostă C.) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanței, în principal, anularea recursului, ca nelegal timbrat, în subsidiar respingerea recursului ca fiind tardiv formulat și, într-un al doilea subsidiar, pe fondul cauzei, respingerea recursului ca nefondat, cu menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 8 noiembrie 2019, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.

La 5 decembrie 2019, recurenta-reclamantă, în temeiul dispozițiilor art. 406 C. proc. civ., a transmis cerere de renunțare la judecată.

Prin încheierea din 6 martie 2020 a fost admis în principiu recursul și a fost acordat termen la 15 mai 2020, recurenta fiind citată cu mențiunea de a preciza dacă mai susține calea de atac exercitată.

La 8 aprilie 2020, recurenta-reclamantă a depus note de ședință prin care a precizat că înțelege să-și mențină cererea formulată în baza art. 406 alin. (5), solicitând instanței să ia act de renunțarea la cererea de chemare în judecată și, în consecință, să dispună anularea în tot a hotărârilor pronunțate în cauză.

La 15 mai 2020, intimata-pârâtă B. S.A. a transmis la dosar, prin e-mail, poziția sa cu privire la cererea de renunțare la judecată formulată de recurenta-reclamantă, solicitând pronunțarea unei hotărâri în temeiul art. 406 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, la termenul din 15 mai 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat următoarele:

La 5 decembrie 2019, recurenta-reclamantă, în temeiul dispozițiilor art. 406 C. proc. civ., a transmis cerere de renunțare la judecată.

La solicitarea Înaltei Curți, la 8 aprilie 2020 recurenta-reclamantă a depus note de ședință prin care a precizat expres că înțelege să-și mențină cererea formulată în baza art. 406 alin. (5) C. proc. civ., solicitând instanței de recurs să ia act de renunțarea la cererea de chemare în judecată și, în consecință, să dispună anularea în tot a hotărârilor pronunțate în cauză.

La 15 mai 2020, intimata-pârâtă B. S.A. a transmis la dosar, prin e-mail, poziția sa cu privire la cererea de renunțare la judecată formulată de recurenta-reclamantă, solicitând pronunțarea unei hotărâri în temeiul art. 406 C. proc. civ.

Conform art. 406 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții, care nu este supus cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

Totodată, de vreme ce renunțarea la judecată în căile de atac va fi făcută, evident, după primul termen la care părțile au fost legal citate în prima instanță, în toate cazurile renunțarea va fi condiționată de acordul pârâtului.

În speță, manifestarea de voință a recurentei, în sensul de a se renunța la judecata cererii de chemare în judecată reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții, care nu este supus cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, instituit de prevederile art. 9 C. proc. civ.

Așa fiind, constatând că recurenta-reclamantă a declarat expres că renunță la judecata cererii de chemare în judecată, având în vedere și acordul intimatei-pârâte, conform art. 406 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs și, în temeiul art. 406 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 53 din 5 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă; va anula decizia nr. 53 din 5 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă și sentința civilă nr. 1260 din 12 iulie 2018 pronunțată de Tribunalul Maramureș și va lua act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. (FOSTĂ C. SA) și S.C. D. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 53 din 5 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Anulează decizia nr. 53 din 5 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Anulează sentința civilă nr. 1260 din 12 iulie 2018 pronunțată de Tribunalul Maramureș.

Ia act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. (FOSTĂ C. SA) și S.C. D. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2020.