ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2443/2020

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2020

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, sub număr de dosar x/2017, astfel cum aceasta a fost modificată, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, obligarea pârâtei la plata sumei de 722.282,64 RON reprezentând contravaloarea prețului mărfii livrate și neachitate conform soldului restant înregistrat în evidențele contabile ale societății; obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata de daune moratorii reprezentând dobânzi legale la suma datorată în cuantum de 9.304,3 Iei de la data punerii în întârziere 10.06.2016 până la 02.03.2017, astfel cum acestea au fost calculate.

Prin sentința civilă nr. 1571 din 10 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalului Maramureș s-a respins acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., și a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 288/2019 din 21 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a fost respins.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 288/2019 din 21 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a Il-a Civilă, solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Recurenta-reclamantă se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se susține, în esență, că atât instanța de fond Tribunalul Maramureș, cât și instanța de apel Curtea de Apel Cluj în mod greșit au reținut că, înscrisul intitulat "Extras de cont" nu poate avea valoare probatorie fiind un document intern al reclamantei, care nu poate constitui prin el însuși o dovadă a pretențiilor, fiind necesară coroborarea cu alte probe.

Apreciază că instanța de apel în mod greșit a analizat întreg materialul probator administrat în cauză, respingând apelul ca neîntemeiat, reținând faptul că recurenta nu a făcut dovada pretențiilor, iar facturile depuse nu au fost însușite de intimată.

În opinia recurentei, în mod greșit a reținut și analizat instanța de apel aspectul privind dovada plătii mărfii cumpărate de la reclamantă, iar pretențiile ce fac obiectul prezentei cauze nu sunt însușite de intimata-pârâtă și nu pot constitui dovadă a existenței unei creanțe certe lichide și exigibile.

Or, facturile fiscale care se regăsesc atât ca număr, valoare și dată în extrasul de cont pentru confirmarea soldului, sunt înregistrate în evidențele contabile ale recurentei-reclamante și nu au fost contestate niciodată de către intimata pârâtă.

Consideră decizia pronunțată de instanța de apel ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, raportat la înscrisurile existente la dosar și care nu au fost coroborate cu cererea de chemare în judecată și apărarea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Susține că instanța de apel nu a analizat și coroborat declarațiile fiscale nr. 300 privind decontul de TVA și declarația 394 unde sunt înregistrate operațiunile ce fac obiectul prezentei pricini în valoare de 722.282,64 RON, pentru perioada aprilie - mai 2015; fișa contului client B. S.R.L. și nici jurnalul de vânzări din 01.04.2015-30.04.2015, înscrisuri care au fost înregistrate la organele fiscale conform legii.

Așa fiind, apreciază că instanța de apel a reținut în mod greșit fără a analiza întreg materialul probator, faptul că recurenta S.C. A. S.R.L. nu a dovedit pretențiile solicitate.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. Totodată, a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5000 RON, conform înscrisurilor anexate.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea excepției nulității recursului, invocată prin întâmpinare.

În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor apreciind că recursul este legal timbrat, a fost declarat în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei recurate, însă este nul, întrucât dezvoltarea criticilor formulate din cuprinsul cererii de recurs nu fac posibilă încadrarea acestora în cazurile reglementate de punctele 1- 8 ale textului art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 10 iulie 2020, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., însă părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Înalta Curte a fixat termen în completul de filtru, la data de 25 noiembrie 2020, fără citarea părților, pentru analizarea admisibilității în principiu a recursului.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului invocată de către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., în conformitate cu prevederile art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., asupra căreia a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

În calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părții prin care este exprimată nemulțumirea față de soluția adoptată în apel se circumscriu motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.

În speță, din expunerea criticilor aduse deciziei recurate, rezultă că deși a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului legal, condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Prin argumentele evocate, recurenta tinde, de o manieră inadmisibilă procedural, la o devoluare a fondului, la stabilirea altei situații de fapt, în raport probele administrate în cauză, față de care să se aprecieze de către instanța de recurs faptul că recurenta-reclamantă a făcut dovada pretențiilor solicitate prin acțiunea dedusă judecății.

Astfel, criticile care tind la schimbarea situației de fapt reținute în etapa procesuală anterioară nu pot fi analizate, neîncadrându-se în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.

Or, în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

Prin urmare, întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludentei și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Astfel, din analiza motivelor expuse de recurentă nu se pot desprinde greșelile identificate și imputate instanței de apel și nici încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speță, nu se poate considera că afirmațiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanța de apel în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Totodată, criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condițiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că motivele invocate nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. și, conform prevederilor art. 489 alin. (2) din același cod, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 288/2019 din 21 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită cererea intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L. privind obligarea recurentei-reclamante S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 5000 RON, conform dovezilor de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 288/2019 din 21 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 5000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2020.