ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 246/2020

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 22 mai 2017, sub numărul. x/2017, reclamanta ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII PIATRA OLT a chemat în judecată pe pârâta MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sprijinului financiar pentru lunile august - octombrie 2009, pentru lucrările suplimentare de aducere în stare de funcționare a instalației de îmbunătățiri funciare, în sumă totala de 14.879,062 RON.

A mai solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.107.838,77 RON, reprezentând racordul electric 20KW stația SRP +c-21 si stația SRP4 N+ 18, conform contractului nr. x din data de 4 iunie 2009 și a sumei de 1.641.056,10 RON, reprezentând racordul electric 20KW stația SRP 3+21 și stația SPP14+15 si SPP 19+20, conform contractului nr. x din data de 4 iunie 2009.

Prin sentința civilă nr. 1042/2017 din 18 decembrie 2017, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă prin întâmpinare, a admis excepția prescripției, invocată de pârâtă și a respins acțiunea formulată de reclamanta ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII PIATRA OLT împotriva pârâtei MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, ca fiind prescrisă.

II. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII PIATRA OLT, calea de atac fiind calificată drept apel, prin încheierea pronunțată în ședința publică de la data de 24 mai 2018, avându-se în vedere cererea formulată în acest sens de reclamantă, la data de 24 mai 2018, dar și caracterul patrimonial al litigiului, valoarea obiectului cauzei (peste 1.000.000 RON), precum și dispozițiile art. 466 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 05 iulie 2018, pronunțată în dosar, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a amânat pronunțarea pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise.

Prin decizia civilă nr. 856/2018 din 10 iulie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII PIATRA OLT împotriva sentinței pronunțate în cauză de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimatul MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE.

Ulterior, prin încheierea din 13 iulie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 856 din data de 10 iulie 2018, dispunând îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitiv, în sensul că, în loc de "decizie definitivă" se va menționa "cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.".

III. Împotriva încheierii din 05 iulie 2018, a deciziei nr. 856/2018 din 10 iulie 2018 și a încheierii din 13 iulie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a declarat recurs, la data de 20 septembrie 2018, recurenta-reclamantă ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII PIATRA OLT, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 septembrie 2018.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. din 1865, în temeiul cărora a solicitat în principal, admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare și în subsidiar, modificarea deciziei și admiterea acțiunii.

În dezvoltarea motivelor de casare invocate, recurenta a susținut, mai întâi, că în cauză, au fost încălcate regulile de procedură prevăzute de dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

A precizat că la termenul din data de 5 iulie 2018, părțile au lipsit din fața instanței de apel, iar intimata-pârâtă MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE a transmis întîmpinare la dosarul de apel, ce nu a fost comunicată recurentei-reclamante.

A mai precizat că pentru termenul menționat, recurenta-reclamantă formulase o cerere de amânare a cauzei, motivată de faptul că apărătorul său se află în concediu de odihnă.

În condițiile în care nici una din părți nu s-a prezentat la strigarea cauzei și nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a considerat că, din punct de vedere procedural, se impunea suspendarea cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., nicidecum judecarea cauzei, cum în mod nelegal a procedat instanța de apel.

Prin soluționarea apelului cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a apreciat că i-a fost îngrădit atât dreptul la apărare, cât și dreptul la un proces echitabil, aspect care atrage nulitatea hotărârii, conform dispozițiilor art. 175 alin. (2) din C. proc. civ. (art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865).

Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă a susținut că instanța a omis să analizeze cauza și din perspectiva dispozițiilor O.U.G. nr. 39/2009, prin care au fost aprobate măsuri de creștere a suprafeței contractate pentru irigații, fiind asimilate cheltuielilor de investiții costurile cu tarifele de racordare la rețelele electrice de interes public a stațiilor de pompare a apei aflate în administrarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare.

Astfel, a arătat că în considerentele deciziei atacate, instanța de apel a reținut că în cazul tuturor sumelor pretinse la plată de recurenta-reclamantă sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 123/2006 aprobată prin Legea nr. 125/2007, instanța omițând să facă vreo referire la dispozițiile O.U.G. nr. 39/2009, invocate de recurentă prin cererea de chemare în judecată.

A considerat, prin urmare, că hotărârea instanței de apel este afectată de nelegalitate și se impune casarea acesteia și trimiterea cauzei către instanța de apel, spre rejudecare.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele de fapt și în drept pe care s-a întemeiat constatarea instanței că procedura privind modul de acordare a sprijinului financiar a fost deja parcursă.

A menționat că sumele solicitate la plată fac parte din două categorii distincte de ajutoare de stat și sunt supuse unor dispoziții legale distincte, constând, pe de o parte, în sume datorate pentru lucrările suplimentare de aducere în stare de funcționare a infrastructurii funciare, iar pe de altă parte, din cheltuieli pentru tarifele de racordare la rețelele electrice de interes public a stațiilor de pompare a apei.

A precizat că prevederile curpinse în O.U.G. nr. 123/2006 aprobată prin Legea nr. 125/2007, precum și normele de aplicare ale acesteia, prevăd o procedură distinctă de acordare a sprijinului financiar pentru infrastructura funciară, alta decât aceea prevăzută de O.U.G. nr. 39/2009.

Or, atât timp cât instanța nu a analizat incidența în speță a ambelor categorii de norme juridice, aplicabile celor două tipuri de plăți, a apreciat că nu se putea concluziona că a fost parcursă procedura privind modul de acordare a sprijinului financiar.

Un alt motiv de nelegalitate invocat s-a referit la împrejurarea că, în opinia recurentei, termenul de prescripție incident în speță este unul de 5 ani, nicidecum termenul de 3 ani avut în vedere de instanța de apel.

Potrivit art. 14 alin. (4) din O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, creanțele bugetare sunt asimilate creanțelor fiscale în privința drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor și debitorilor, iar conform art. 19 din actul normativ menționat, creanțelor bugetare rezultate din derularea O.U.G. nr. 123/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2007, li se aplică prevederile art. 14 - 18 din O.G. nr. 14/2010.

O altă critică a vizat nelegalitatea hotărârii pronunțate în apel determinată de aceea că, pentru plata sprijinului financiar solicitat de reclamantă în temeiul O.U.G. nr. 123/2006, Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 850 din data de 28 decembrie 2006 prevede o altă procedură decât aceea a notei de fundamentare reținută de instanța de judecată, în mod nelegal, ca fiind aplicabilă cauzei.

A precizat că, deși recurenta-reclamantă a respectat întocmai procedura prevăzută de Ordinul anterior menționat, aspectul fiind dovedit prin documentația depusă la dosar, instanța de apel nu a luat în considerare aceste dovezi.

A mai arătat recurenta că instanța de apel, în mod nelegal, a reținut că reclamanta nu s-ar fi conformat dispozițiilor legale și nu ar fi prezentat avizele Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare pentru suma de 4.869.062 RON, acesta fiind motivul pentru care nu a primit sprijinul financiar solicitat.

Cu toate acestea, recurenta a susținut că la dosarul cauzei se află adresa din 23 noiembrie 2009 emisă de Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Olt în atenția Direcției de Îmbunătățiri Funciare a Ministerului, din care rezultă că sprijinul financiar solicitat este de 4.879.000 RON, pentru care se certifică calitatea și realitatea documentelor primite de la recurenta-reclamantă și a datelor înscrise în decontul înregistrat la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Olt sub nr. x din data de 23 noiembrie 2009.

În continuare, a susținut că în mod nelegal a reținut instanța că termenul de prescripție aplicabil cauzei este de 3 ani, conform prevederilor art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 și că nu operează întreruperea prescripției prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, cu toate că, din adresele aflate la dosar, rezultă că intimata-pârâtă a recunoscut neîndoielnic pretențiile recurentei-reclamante, astfel că, în realitate, în speță a operat întreruperea prescripției, prin recunoașterea dreptului.

Raportat la considerentele expuse, coroborat și cu acțiunile în justiție întreprinse, recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că dreptul său nu e prescris, acțiunea în pretenții fiind formulată în termenul legal.

Prin întâmpinarea înregistrată la 18 octombrie 2018, intimata-pârâtă MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE a invocat excepția nulității recursului apreciind că motivele de recurs nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Formulând răspuns la întâmpinare, recurenta-reclamantă a invocat excepția nulității întâmpinării pentru lipsa calității de reprezentant legal și a solicitat respingerea excepției nulității recursului, apreciind că acesta a fost motivat în fapt și în drept, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor concluzionând că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din data de 17 mai 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea pronunțată la data de 22 noiembrie 2019, Înalta Curte a admis în principiu recursul, fixând termen pentru soluționarea acestuia, în ședință publică.

IV. Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Primul motiv de recurs invocat de recurenta-reclamantă a fost circumscris de aceasta, inițial, dispozițiilor art. 304 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. din 1865, recurenta susținând prin cererea de recurs că în cauză au fost încălcate regulile de procedură prevăzute de dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., deoarece cauza a fost judecată în lipsa părților, în absența unei solicitări din partea acestora de judecare în lipsă.

Înalta Curte remarcă faptul că, deși recurenta a invocat în recurs dispozițiile art. 304 din C. proc. civ. anterior, ulterior, prin răspunsul la întâmpinare, a precizat că înâelege să invoce ca temei al recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

De altfel, C. proc. civ. din 1865 nu are aplicabilitate în speță, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată (22 mai 2017).

Ca atare, dispozițiile procesuale aplicabile sunt cele ale noului C. proc. civ., instanța de recurs constatând că susținerile de mai sus ale recurentei-reclamante pot fi analizate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Verificând actele dosarului, în raport cu aspectele criticate și cu motivul de casare anterior arătat, se reține că, la termenul din data de 24 mai 2018, întrucât mandatul primului apărător ales al recurentei-reclamante a încetat, aceasta a solicitat amânarea cauzei, pentru angajarea unui nou apărător . Ulterior, la termenul de judecată din 7 iunie 2018, recurenta-reclamantă a depus la dosar motivele de apel, instanța dispunând, prin încheierea pronunțată la aceeași dată comunicarea acestora către intimata-pârâtă, următorul termen de judecată fiind fixat la data de 5 iulie 2018.

Pentru termenul de judecată din data de 5 iulie 2018, astfel cum rezultă din încheierea instanței de apel pronunțată la această dată, recurenta-reclamantă a formulat o nouă cerere de amânare a cauzei, motivată de imposibilitatea de prezentare a noului său apărător, aflat în concediu de odihnă. Totodată, din încheiere rezultă că niciuna din părți nu a fost prezentă.

Potrivit încheierii din data de 5 iulie 2018, instanța de apel a respins cererea de amânare formulată de recurentă și a procedat la judecarea cauzei, precizând că va amâna pronunțarea hotărârii la data de 10 iulie 2018, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise.

Din nici un înscris al dosarului de apel nu rezultă faptul că părțile ar fi solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel că, față de respingerea cererii de amânare a cauzei formulată de recurenta-reclamantă și de lipsa de la dezbateri a ambelor părți, în speță au devenit incidente dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit textului legal evocat, judecătorul va suspenda cauza "când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."

Înalta Curte subliniază că dispoziția privind suspendarea voluntară cuprinsă în dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. are un caracter imperativ și nu facultativ și, drept urmare, obligă instanța de judecată să dispună suspendarea judecății dacă niciuna dintre părți nu se înfățișează la strigarea pricinii și nu s-a cerut judecarea în lipsă.

Nesocotirea acesteia este sancționată cu nulitatea hotărârii pronunțate în urma judecării cauzei în lipsa părților, conform art. 175 alin. (2) din C. proc. civ.. Nulitatea este de ordine publică, întrucât regulile de procedură instituite privesc desfășurarea activității de judecată și urmăresc ocrotirea unui interes general.

În cazul în care instanța procedează la judecarea cauzei în lipsa părților, care însă nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, se aduce atingere atât dreptului la apărare și principiului contradictorialității procesului civil, cât și dreptului părților la un proces echitabil.

Chiar dacă procedura de judecată impune necesitatea judecării cu celeritate și de urgență a litigiilor, aceasta nu presupune încălcarea unor drepturi și garanții procesuale fundamentale, precum dreptul la apărare și dreptul de a participa la dezbateri în condiții de contradictorialitate.

Principiul dreptului la apărare impune să fie asigurată, tuturor părților, posibilitatea de a participa la toate fazele procesuale, inclusiv în faza formulării concluziilor cu ocazia soluționării cauzei.

Or, prin soluționarea cauzei cu nesocotirea dispozițiilor imperative ale art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a fost îngrădit atât dreptul la apărare, cât și dreptul la un proces echitabil al recurentei-pârâte, ceea ce atrage nulitatea hotărârii.

În susținerea celor expuse, Înalta Curte face referire și la noțiunea de "proces echitabil", consacrată prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dat fiind faptul că unul din elementele esențiale ale acestei noțiuni este dreptul la apărare.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat faptul că dreptul la un proces echitabil impune să fie respectat dreptul fiecărei părți să-și pledeze cauza în aceleași condiții, care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ față de partea adversă.

În procesul civil, părțile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune.

Aceste drepturi legale ale participanților la judecată sunt asigurate prin respectarea contradictorialității în procesul civil, instanța având obligația de a pune în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora va soluționa litigiul. Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit și respectarea dreptului la apărare, este sancționată cu nulitatea hotărârii.

Noțiunea de proces echitabil presupune și îndatorirea judecătorului, potrivit art. 22 alin. (1) din C. proc. civ., de a face respectate și de a respecta el însuși toate principiile procesului civil.

Cum din nici un înscris de la dosar nu rezultă faptul că părțile ar fi solicitat judecarea cauzei în lipsă, fiind incidente dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în cauză se impunea suspendarea soluționării cauzei și nu soluționarea ei.

Din această perspectivă, analiza celorlalte motive de recurs nu se mai impune, acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de apel, cu ocazia rejudecării.

Pentru rațiunile înfățișate, având în vedere încălcarea dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată incidența motivului de nelegalitate reglementat art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. și, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. cu referire la cele ale art. 497 din același cod, va admite recursul, va casa decizia recurată și încheierile din 5 iulie 2018 și respectiv, 13 iulie 2018, ce fac parte integrantă din decizie și va trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII PIATRA OLT împotriva încheierii din 05 iulie 2018, a deciziei nr. 856/2018 din 10 iulie 2018 și a încheierii din 13 iulie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Casează încheierile și decizia recurate.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2020.