ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1528/2020

Ședința publică din data de 30 iulie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României la 4 iunie 2018, sub nr. x/2018, ca urmare a declinării de competență dispusă de Judecătoria Sectorului 1 prin sentința civilă nr. 3113/2018 din 11 mai 2018, A., prin reprezentant în România B. S.R.L. a solicitat instanței private recunoașterea obligației ROMEXPO S.A. de plată a sumei de 30.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru neexecutarea conformă a contractului nr. x/13.07.2017 referitor la participarea la un eveniment - Ediția 43 a Târgului Internațional București, desfășurat în perioada 11-14 octombrie 2017.

Ulterior, cererea de chemare în judecată a fost precizată în sensul că ambele persoane juridice autoare ale cererii au calitate de reclamant, iar daunele solicitate se compun din sumele de 54.788 RON reprezentând cheltuielile efectuate cu participarea la eveniment și 85.212 RON reprezentând daunele morale.

În drept, au fost indicate dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ.

Prin hotărârea arbitrală nr. 82 din 31 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2018 s-a respins cererea astfel cum a fost precizată de către reclamante, de obligare a pârâtei ROMEXPO S.A. la plata sumei de 140.000 RON, reprezentând prejudiciu material (54.788 RON) și daunele morale (85.212 RON), precum și cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței arbitrale, reclamantele A. și B. S.R.L. au formulat la 9 ianuarie 2019 acțiune în anulare, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 38 din 18 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de reclamantele A. și B. S.R.L. împotriva sentinței arbitrale nr. 82 din 31 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2018.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele A. și B. S.R.L..

Prin memoriul de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, admiterea acțiunii în anulare și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurentele susțin că instanța de fond, în mod neîntemeiat a respins acțiunea în anulare a sentinței arbitrale pe considerentul că problema parțialității arbitrului, în sensul că instituția permanentă de arbitraj este acționar majoritar al pârâtei, ar fi fost necesar a fi ridicată la primul termen de judecată, sub sancțiunea decăderii.

În opinia recurentelor, o astfel de motivare nu poate fi avută în vedere în măsura în care situația expusă nu a fost cunoscută de acestea pe perioada derulării dosarului în procedura arbitrală, întrucât dacă ar fi fost cunoscută o astfel de excepție cu siguranță ar fi fost prezentată.

Recurentele susțin că era obligația pârâtei, cât și a arbitrului care a judecat cauza să aducă la cunoștință existența unui motiv de incompatibilitate în ceea ce privește buna desfășurare a unui proces echitabil pentru toate părțile participante.

Întrucât Camera de Comerț și Industrie a României este asociat persoană juridică a Romexpo S.A. iar din conținutul hotărârii arbitrale atacate rezultă fără dubiu faptul că pârâta a fost favorizată, recurentele apreciază că nu au existat interese legitime în soluționarea prezentei cauze.

În opinia recurentelor motivarea instanței încalcă normele de drept în vigoare, întrucât în cursul soluționării cauzei având ca obiect acțiune în anulare, acestea nu au avut cunoștință de aspectele invocate pe perioada derulării dosarului arbitral, acesta fiind și motivul principal al demarării acțiunii în anulare.

Prin întâmpinarea depusă la 20 august 2019, intimata-pârâtă ROMEXPO S.A. a solicitat constatarea nulității recursului pe considerentul că motivele invocate nu se încadrează în cele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din 12 martie 2020 a fost respinsă excepția nulității recursului, a fost admis în principiu recursul și s-a acordat termen pentru judecata recursului la data de 7 mai 2020, dată la care s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul dispozițiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

La termenul de judecată din 30 iulie 2020, Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Prin sentința atacată Curtea de Apel București a reținut că, la momentul formulării acțiunii în anulare, reclamantele erau decăzute din dreptul de a ridica excepții referitoare la validitatea convenției arbitrale sau la constituirea tribunalului, conform art. 592 alin. (1) din C. proc. civ.. Cât timp reclamantele nu au contestat, în tribunalul arbitral, validitatea clauzei compromisorii care a atribuit competența litigiilor instanței private constituită pe lângă un organism ce ar controla partea contractantă, motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu poate fi analizat pentru prima dată în acțiunea în anulare.

Critica principală a recurentelor vizează faptul că, soluționând acțiunea în anulare, în mod greșit instanța a reținut că problema parțialității arbitrului nu poate fi examinată întrucât a fost depășit termenul procedural, recurentele arătând că nu au avut cunoștință de acest aspect la momentul când a fost soluționată cererea arbitrală.

Critica este nefondată.

Potrivit prevederilor art. 592 alin. (1) din C. proc. civ., excepțiile privind existența și validitatea convenției arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor și desfășurarea procedurii până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată trebuie ridicate, sub sancțiunea decăderii, cel mai târziu la acest termen, în caz contrar acestea nemaiputând fi invocate ca motive de anulare a hotărârii arbitrale, potrivit art. 608 alin. (2) din C. proc. civ.

În speță, recurentele nu au invocat în fața tribunalului arbitral problema parțialității arbitrului, această chestiune fiind ridicată prin formularea acțiunii arbitrale, ca atare la momentul formulării acțiunii în anulare, reclamantele erau decăzute din dreptul de a ridica excepții referitoare la validitatea convenției arbitrale sau la constituirea tribunalului conform art. 592 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege, respectiv art. 592 alin. (3) instituie un termen până la care se pot remedia neregularitățile actelor de procedură care, dacă cu este respectat, are drept consecință acoperirea acestor neregularități.

În cauză, se constată că recurentele nu au invocat neregularitatea cu privire la parțialitatea instituției de arbitraj astfel cum prevede art. 592 alin. (3) C. proc. civ. și anume la termenul la care s-a produs sau, dacă a lipsit la acel termen, la primul termen de judecată la care a fost prezent ori legal citat după producerea neregularității și înainte de a se pune concluzii în fond, prin urmare recurentele erau decăzute din dreptul de a invoca problema parțialității la momentul formulării acțiunii în anulare.

Deși recurentele susțin că nu au avut cunoștință despre faptul că organizarea tribunalului arbitral este controlată de partea adversă, o asemenea susținere nu poate fi primită întrucât informația privind acționariatul persoanelor juridice este publică, ca atare cu o minimă diligență putea fi cunoscută.

Nu este fondată nici critica prin care se arată că era obligația pârâtei cât și a arbitrului care a judecat cauza să aducă la cunoștință existența unui motiv de incompatibilitate în ceea ce privește buna desfășurare a unui proces echitabil, având în vedere că incompatibilitatea nu privește arbitrii ci însăși instituția organizatoare a arbitrajului.

Astfel, în materie de incompatibilității în materia arbitrajului, art. 562 alin. (3) C. proc. civ. prevede că persoana care știe că în privința sa există o cauză de recuzare este obligată să înștiințeze părțile mai înainte de a fi acceptat însărcinarea de arbitru iar dacă asemenea cauze survin după acceptare, de îndată ce le-a cunoscut.

Chiar și în condițiile existenței unei incompatibilități, încălcarea acestei obligații nu este lovită de nulitate absolută fiind supusă normelor prevăzute de art. 563 C. proc. civ. în conformitate cu care cererea de recuzare trebuie făcută, sub sancțiunea decăderii, în termen de 10 zile de la data când partea a luat cunoștință de numirea arbitrului sau după caz de la survenirea cauzei de recuzare.

Problema parțialității în cauză nu s-a pus însă, astfel cum s-a arătat, în ceea ce privește numirea arbitrului, persoană fizică, ci chiar a instituției care organizează arbitrajul, prin urmare este contestată în fapt posibilitatea părților de a solicita soluționarea litigiului de către instanța arbitrală.

Or, contestatarea competenței instanței arbitrale de a soluționa litigiile în astfel de situații nu se poate face decât prin solicitarea de constatare a nulității clauzei arbitrale, solicitare pe care recurentele nu au făcut-o deși litigiul a fost înregistrat inițial pe rolul instanței judecătorești de drept comun, care și-a declinat competența în favoarea tribunalului arbitral, urmare a constatării existenței clauzei compromisorii.

Cum recurentele nu au invocat nulitatea clauzei arbitrale ci au înțeles să se prevaleze de existența acesteia iar excepția parțialității au formulat-o peste termenul procedual odată cu formularea acțiunii în anulare, nu se poate imputa părții adverse un comportament sancționabil.

Avînd în vedere considerentele reținute, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-reclamante B. S.R.L. și A. împotriva sentinței nr. 38 din 18 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ROMEXPO S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-reclamante B. S.R.L. și A. împotriva sentinței nr. 38 din 18 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ROMEXPO S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iulie 2020.