ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1394/2020

Ședința publică din data de 16 iulie 2020

Asupra recursului formulat:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă la 29 ianuarie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. Intranet S.R.L., a solicitat rezoluțiunea judiciară a contractului de prestări servicii, intervenit între părți, în temeiul art. 1872 C. civ. coroborat cu prevederile art. 1549 din același Cod; obligarea pârâtei la plata debitului principal în cuantum de 234.000 RON, în temeiul art. 1323 coroborat cu art. 1635 din C. civ. și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1036/PI din 28 noiembrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. Intranet S.R.L., fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 489 din 11 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata-pârâtă Intranet S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1036/PI din 28 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2018.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs.

Prin memoriul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În argumentarea memoriului de recurs, reclamanta invocă încălcarea regulilor de procedură de către instanța de apel, sens în care apreciază că decizia atacată a nesocotit dispozițiile procedurale ce sunt sancționate cu nulitatea absolută.

În susținerea cererii de apel, recurenta a invocat ca prim motiv de apel încălcarea principiului egalității de arme, precum si a principiului contradictorialității. În acest sens, arată că instanța a reținut că necomunicarea către reclamantă a probei constând în proiectul aferent fermei de creștere păstrăv de la Căbești, este o critică ce are un caracter pur formal, de vreme ce în apel nu se contestă întocmirea proiectului în conformitate cu convenția intervenită între părți.

Pornind de la principiul bunei-credințe care trebuie să guverneze exercițiul drepturilor procesuale, astfel cum prevede art. 12 C. proc. civ., instanța de apel a reținut că reclamanta nu se poate prevala de necomunicarea unui înscris exclusiv pentru a obține anularea sentinței și trimiterea cauzei la prima instanță spre rejudecare.

Instanța are obligația de a-și întemeia soluția pronunțată numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau mijloace de probă, care au fost supuse în prealabil dezbaterii contradictorii a părților.

Procedura prin care instanța a încălcat principiului contradictorialității si al egalității de arme nu corespunde exigențelor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în acest sens, amintește că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant că "sarcina judecătorul este de a veghea ca toate elementele susceptibile să influențeze soluția pe fond a litigiului, să facă obiectul unei dezbateri contradictorii între părți (cauza Ruiz Mateos contra Spaniei).

Or, prima instanță, nu a comunicat reclamantei cele două proiecte menționate și nu a pus în discuția părților existența unui termen suspensiv sau calificarea obligației intimatei ca obligație pură și simplă.

Pe cale de consecință, nu se poate susține temeinicia soluției pronunțate de ambele instanțe, dată cu eludarea acestor prevederi, menite să asigure respectarea celor mai importante drepturi si principii ale procesului civil, respectiv dreptul la apărare la aflarea adevărului.

Întreaga motivare a instanței de apel se referă la culpa reclamantei de a nu fi participat la ședințele de judecată, or, lăsând la o parte împrejurarea că nicio normă procedurală nu impune prezența în fața instanței de judecată, cu atât mai mult instanța era datoare să se asigure că drepturile procedurale ale părții lipsă sunt respectate.

Pe cale de consecință, având în vedere aceste argumente, se apreciază încălcarea normei imperative prevăzută de art. 150 coroborat cu art. 149 din C. proc. civ., ce atrage incidența motivului de casare prevăzut la art. 488, alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Într-o altă critică, se susține încălcarea normelor de drept material de către instanța de apel, incidența motivului de casare prevăzut la art. 488, alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În acest context, se apreciază că decizia atacată încalcă normele de drept material, întrucât în susținerea cererii de apel, recurenta a invocat ca motiv soluționarea greșită de către instanța de fond a petitului privind rezoluțiunea contractului de prestării servicii, în speță, fiind incidente prevederile art. 1555 alin. (1) C. civ.. Astfel, societatea intimată a emis două facturi fiscale, privind obligația de plată în sarcina recurentei a sumei totale în cuantum de 234.000 RON. Recurenta a achitat aceste facturi, în avans, conform extraselor de cont, iar în detrimentul acestor plăți în avans efectuate de către recurentă pentru contravaloarea serviciilor, care urmau să fie prestate, societatea intimată nu a mai efectuat aceste servicii nici până în prezent.

Prin urmare, având în vedere că recurenta și-a îndeplinit obligația de a pune la dispoziția societății intimate, în calitate de antreprenor, toate înscrisurile necesare pentru realizarea proiectului, fiind plătite în avans facturile emise de către aceasta, societatea intimată în mod nejustificat nu și-a îndeplinit obligațiile derivate din contract.

De asemenea, se apreciază că dispozițiile art. 1556 C. civ. privind excepția de neexecutare au fost interpretate în mod eronat. În cauza pendinte societatea intimată nu se poate prevala de dispozițiile art. 1556 C. civ., deoarece neexecutarea se datorează faptei părții care a invocat această excepție, prin aceea că nu și-a îndeplinit obligațiile derivate din contractul de antrepriză în mod culpabil, fiind incidentă cauza de încetare anticipată a contractului. Apreciază că în această situație intervine rezoluțiunea, astfel cum este reglementată, în cuprinsul art. 1516 alin. (2) din C. civ.

Coroborat cu prevederile art. 1872 din C. civ. denumit "rezoluțiunea sau rezilierea contractului imputabilă antreprenorului", neexecutarea contractului este atât de însemnată încât nici măcar nu se poate vorbi despre remedierea de către antreprenor a lipsurilor constatate de către beneficiar, în condițiile în care nici nu a fost începută executarea lucrării.

În susținerea neexecutării culpabile a contractului de antrepriză, prin trimitere la prevederile art. 1481 din C. civ., este evident că e vorba de o obligație de rezultat, antreprenorul având obligația de a procura societății reclamante, rezultatul promis, respectiv, realizarea proiectului promis, or, antreprenorul nu a făcut dovada atingerii rezultatului și nu a făcut dovada că această neîndeplinire a obligației este justificată. Cu alte cuvinte, societatea intimată, în calitate de antreprenor a ales să rămână în pasivitate, alegere făcută de astfel pe tot parcursul desfășurării contractului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 17.12.2019 a fost încuviințat raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 26.03.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins excepția nulității recursului și a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată la data de 16 iulie 2020.

Analizând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a fost argumentat cu invocarea încălcării normelor imperative prevăzute de art. 150 coroborat cu art. 149 C. proc. civ., ceea ce atrage incidența acestui motiv de recurs.

În esență, se arată că necomunicarea de către instanța de fond a întâmpinării și a înscrisurilor anexate acesteia contravine principiului egalității de arme, al contradictorialității, al dreptului la apărare și aflării adevărului.

Textele legale invocate de către recurentă consacră principiul potrivit căruia comunicarea tuturor actelor de procedură se face din oficiu, fără să fie nevoie de stăruința părții interesate în întocmirea actului de procedură.

Față de aceste dispoziții se constată, astfel cum a reținut și instanța de apel că prima instanță a comunicat reclamantei întâmpinarea și înscrisurile anexate, aspect care reiese din dovada de comunicare existentă la dosar fond. Proiectul tehnic Luncanii de Jos a fost comunicat reclamantei o dată cu întâmpinarea, reclamanta având posibilitatea să-și exprime punctul de vedere la termenul imediat următor, respectiv 14.11.2018.

Invocarea necunoașterii apărărilor susținute de înscrisuri formulate de către pârâtă până la momentul închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei este lipsită de fundament, în condițiile în care reclamanta a exercitat drepturile procedurale prin corespondență, a avut acces la actele și lucrările dosarului prin intermediul dosarului electronic, a formulat răspuns la întâmpinare și note scrise.

Din expunerea poziției procesuale a pârâtei pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță rezultă că regulile și principiile privind desfășurarea procesului civil au fost respectate.

Comunicarea actului de procedură contestat a asigurat egalitate de șanse tuturor părților pentru a-și prezenta și susține cauza, pârâta neavând un avantaj substanțial în favoarea sa.

Prin răspunsul la întâmpinare și notele scrise depuse la dosar, reclamanta a făcut referire la starea de fapt și la probele administrate în cauză, inclusiv Proiectul tehnic pentru ferma piscicolă din Căbești, iar neregularitățile invocate nu au fost de natură să determine o influențare negativă a litigiului, reclamanta având posibilitatea formulării unei apărări utile și eficiente, cu respectarea principiului egalității armelor.

Obligațiile procesuale ale recurentei, în calitate de reclamant constau în contribuția la desfășurarea fără întârziere a procesului (art. 10 alin. (1) C. proc. civ.), urmărind finalizarea acestuia, exercitarea drepturilor procesuale cu bună credință (art. 12 C. proc. civ.), obligația de a cere proba contrară la ședința imediat următoare (art. 260 alin. (7) C. proc. civ.).

Față de nerespectarea acestor obligații procesuale, a căror nerespectare nu poate fi transferată în sarcina instanței de judecată, recurenta se află în culpă procesuală, astfel încât critica recurentei nu poate fi primită.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 recurenta susține încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1555 alin. (1) și art. 1556 C. civ.

Textul art. 1555 C. civ. instituie regula simultaneității, aplicarea regulii fiind exclusă atunci când obligațiile nu pot fi executate în mod simultan.

Din interpretarea clauzelor convenției simplificate precum și din stipularea lor explicită, rezultă că pârâta și-a asumat obligația de a presta în favoarea reclamantei servicii de consultanță pentru realizarea unui sistem de securitate pentru punctul de lucru din comuna Căbești, sat Căbești, județ Bihor.

Deși recurenta susține că a efectuat plata avansului, se reține că obligația de plată a prețului nu presupunea trecerea unui termen, în timp ce obligația de executare a obligației din partea pârâtei necesita o perioadă de timp, care presupunea în prealabil punerea la dispoziția acesteia a documentației tehnice necesare elaborării proiectelor.

Față de aceste precizări, se exclude simultaneitatea executării celor două obligații reciproce, critica întemeiată pe greșita aplicare a dispozițiilor art. 1555 alin. (1) C. civ. nefiind fondată.

Se mai susține interpretarea greșită a excepției de neexecutare, prevăzută de art. 1556 C. civ.

În primul rând se reține că excepția de neexecutare prezintă utilitate pentru suspendarea executării propriei obligații de către partea care o invocă, iar excepția dispare, în virtutea legii, de îndată ce debitorul își execută obligația.

În cauza de față, instanțele devolutive au constatat că pârâta a depus la dosar un prim proiect al cărui beneficiar a fost Ferma de Creștere Păstrăv Sat Luncanii de Jos, proiect întocmit la 2.06.2016, iar după sesizarea instanței, la 6.11.2018 până la momentul pronunțării hotărârii de către Tribunal, pârâta a depus un alt proiect al cărui beneficiar a fost Ferma de Creștere Păstrăv Comuna Căbești.

În consecință, în cauză poate fi vorba de o executare cu întârziere a obligației prin eventuala depășire a termenului contractual, astfel încât excepția de neexecutare este lipsită de fundament.

În finalul recursului, criticile recurentei vizează îndeplinirea condițiilor cerute pentru dispunerea rezoluțiunii, în virtutea dispozițiilor art. 1516 alin. (2) coroborat cu art. 1872 C. civ., în cauză fiind în discuție neexecutarea culpabilă a contractului de antrepriză de către pârâtă.

Critica recurentei este nefondată.

Rezoluțiunea este o sancțiune aplicabilă neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, care are drept efect desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația anterioară.

Contrar celor susținute de recurentă și prezentate anterior, în speța de față pârâtei îi poate fi imputată numai o eventuală depășire a termenului contractual, neexecutarea obligației constând în realizarea proiectului de la Căbești fiind cauzată de faptul că reclamanta nu și-a executat propria obligație de a pune la dispoziția pârâtei datele tehnice necesare elaborării proiectului.

Față de reținerea acestor consecințe ale încheierii convenției, se constată că sunt aplicabile dispozițiile art. 1517 C. civ., potrivit cărora o parte nu poate reproșa neexecutarea obligației celeilalte părți dacă nu și-a executat propria obligație și aceasta a fost piedica pe care a întâmpinat-o partenerul contractual, întrucât părțile trebuie să coopereze cu buna credință la executarea obligațiilor reciproce.

Față de toate aceste considerente, reținând legalitatea deciziei recurate din perspectiva criticilor invocate, Înalta Curte constată că motivele de casare invocate sunt nefondate, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 489 din 11 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 489 din 11 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. INTRANET S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iulie 2020.