ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 368/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată astfel cum fost precizată reclamanta a solicitat să se constate Rezoluțiunea legală "de drept" a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/25.11.2014 și pârâta S.C. A. S.R.L. să fie obligată să transfere pârâtei S.C. B. S.R.L., ori să restituie către S.C. C. S.R.L. avansul încasat de la reclamantă în sumă de 35.000 euro, reținând faptul că această obligație este asumată de către pârâte sau să încuviințeze instanța potrivit dispozițiilor alin. (1) al art. 1.011, C. proc. civ. oferta sa de plată în sumă de 30.000 euro la dispoziția instanței de judecată, iar în funcție de hotărârea ce se va da în cauză, să dispună eliberarea sumei către pârâta care va hotărî instanța că va transmite dreptul de proprietate către S.C. C. S.R.L., la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, având în vedere că pârâtele refuză primirea prestației; să dispună instanța ca, hotărârea judecătorească pronunțată în cauză să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare încheiat între pârâta S.C. B. S.R.L. și reclamanta S.C. C. S.R.L. ori dacă în situația respingerii primelor petite, să dispună ca, hotărârea judecătorească pronunțată în cauză să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare încheiat între pârâta S.C. A. S.R.L. și reclamantă; validarea voinței părților exprimată prin Convenție și actele atașate prezentei cauze, având în vedere dispozițiile contractelor încheiate între părți, a C. civ. român cât și a Convenției din 11.11.2015. încheiată între părți în cauză; să dispună radierea pârâtelor din CF nr. x, nr. top. x Timișoara; să dispună intabularea în CF nr. x, nr. top. x Timișoara a imobilului teren situat pe str. x, pe seama și în patrimoniul a S.C. C. S.R.L. cu titlu de cumpărare conform convenției; în cazul respingerii petitului 4, a solicitat obligarea pârâtelor în solidar, având în vedere că doar S.C. B. S.R.L. este solvabilă, ori numai pârâta S.C. A. S.R.L., iar pârâta S.C. B. S.R.L. să rămână în garanție, la restituirea avansului încasat în valoare de 35.000 euro, luând act de faptul că, daunele interese cât și daunele pentru dresarea PUZ-ului, le va solicita pe cale separată.

Prin sentința civilă nr. 1019/NLP/PI/14.11.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015 Tribunalul Timiș a luat act de renunțarea reclamantei S.C. C. S.R.L. la judecarea cererii formulată împotriva pârâților D., E. și F.; a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei cu privire la petitul nr. 5 din cererea de chemare în judecată și a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. B. S.R.L. cu privire la petitele nr. 3, 4 și 8; a respins cererea formulată de reclamanta S.C. C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.; a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L.; a dispus obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la restituirea către reclamantă a avansului în sumă de 35000 EUR; a respins în rest cererea.

Împotriva sentinței civile nr. 1019/NLP/P1 din 14 noiembrie 2016 și a încheierii pronunțate în dosar nr. x/2015 a declarat apel, pârâta S.C. C. S.R.L. prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea hotărârii apelate sau anularea hotărârii atacate și judecarea procesului, și pe cale de consecință admiterea integrală a cererii principale de chemare în judecată precizată, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 56/A din 29 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de reclamanta S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1019/NLP/PI/14 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr. x/2015, în contradictoriu cu pârâtele-intimate S.C. B. S.R.L. și S.C. A. S.R.L.; a respins apelul declarat de reclamanta S.C. C. S.R.L. împotriva încheierilor pronunțate, în dosar nr. x/2015 al Tribunalului Timiș; a obligat reclamanta-apelantă S.C. C. S.R.L. să-i plătească pârâtei-intimate S.C. B. S.R.L. suma de 8.330 RON cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut în principal, că în mod legal prima instanță a respins cererea prin care reclamanta a solicitat ca instanța să pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta S.C. B. S.R.L. câtă vreme nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în acest sens inclusiv condiția achitării prețului în favoarea S.C. B. S.R.L., reclamanta S.C. C. S.R.L. fiind doar beneficiara unei promisiunii unilaterale de vânzare din partea S.C. B. S.R.L..

În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract autentic de vânzare încheiat între pârâta S.C. A. S.R.L. și reclamantă a fost respinsă având în vedere faptul că S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. au rezoluționat contractul în baza căruia pârâta promitentă-vânzătoare a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Referitor la petitul din precizarea la acțiune prin care reclamanta a solicitat să se dispună intabularea în CF nr. x nr. top. x Timișoara a imobilului teren situat pe strada x nr. 18 pe seama și în patrimoniul a S.C. C. S.R.L. cu titlu de cumpărare conform convenției, instanța de apel a reținut că în mod corect prima instanță a respins-o deoarece reclamanta nu este titulara dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu pentru a justifica o atare înscriere.

În ceea ce privește cererea de restituire către reclamanta S.C. C. S.R.L. a avansului încasat de la reclamantă în sumă de 35.000 Euro, instanța de apel a reținut, că în mod corect a fost admisă câtă vreme prin promisiunea de vânzare-cumpărare nr. x din 19 iunie 2015 s-a stabilit că se va încheia contractul până cel târziu în data de 20 august 2015, iar pârâtele S.C. A. S.R.L. și pârâta S.C. B. S.R.L. au rezoluționat contractul de vânzare-cumpărare a terenului în litigiu încheiat între ele, astfel că, promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată între S.C. A. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. este lovită de nulitate absolută pentru lipsa obiectului.

Împotriva deciziei civile nr. 56/A din 29 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a declarat recurs S.C. C. S.R.L..

În motivarea cererii, recurenta arată că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deși instanța de apel a respins în totalitate apelul formulat, decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de respingere a mai multor capete de cerere din cererea de apel.

Din această perspectivă recurenta a arătat că: 1. instanța de apel nu s-a pronunțat pe primul capăt al cererii de apel care avea următorul conținut: să se constate rezoluțiunea legală de drept a contractului de vânzare autentificat sub nr. x din 22 noiembrie 2014; 2. decizia recurată nu cuprinde motivele pentru care a respins capătul de cerere prin care a solicitat instanței să se constate care este persoana creditorului, în sensul de a se identifica creditorul căruia societatea are interesul să îi achite restul de preț în vederea dobândirii proprietății asupra imobilului; 3. decizia recurată nu cuprinde motivele pentru care a respins capătul de cerere privind "încheierile pronunțate în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Timiș".

De asemenea recurenta a arătat că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., decizia recurată cuprinde motive străine de natura cauzei atunci când a constatat că "lipsește acordul părților pentru a se pronunța o hotărâre de expedient" deoarece nu a solicitat ca instanța să pronunțe o hotărâre de expedient bazată pe tranzacția încheiată între pârâte ci a solicitat să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare potrivit prevederilor art. 1279 C. civ.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat să se constate faptul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material respectiv a prevederilor art. 1.011 C. civ. și a art. 35 C. proc. civ., art. 1279 C. civ. și a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/2017 publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 365 din 17 mai 2017.

Recurenta a arătat, că instanța de apel, deși a refuzat să constate care creditor este obligat să primească din partea societății restul de bani reprezentând plata imobilului și, deși a refuzat ca prin încheiere, să pună în întârziere acel creditor, a constatat în schimb, faptul că nu s-a depus recipisa de consemnare în fața sa și în consecință nu este liberată de plată deoarece nu s-a consemnat suma.

De asemenea recurenta arată, că instanța de apel se află în eroare atunci când consideră că societatea a solicitat să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în baza tranzacției încheiate între intimatele-pârâte potrivit art. 1.244 C. civ., deoarece nu a solicitat înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului anterior pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic. În acest sens, recurenta arată că tranzacția încheiată între intimatele-pârâte nu trebuie să îmbrace forma autentică.

Intimata S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Raportul întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 16 octombrie 2019, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 56/A din 29 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea recursului la 12 februarie 2020.

Analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În literatura de specialitate s-a remarcat, că deși la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba de trei ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare, respectiv nemotivarea hotărârii.

Criticile recurentei referitoare la lipsa motivelor pe care se întemeiază soluția de respingere a mai multor capete din cererea de apel vor fi înlăturate.

Susținerea recurentei cu privire la faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii sale de constatare a rezoluțiunii legale de drept a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 25 noiembrie 2014 de G. este neîntemeiată având în vedere, că acest petit face obiectul cererii de chemare în judecată, iar în lipsa unui motiv distinct de apel cu privire la aplicarea rezoluțiunii de drept a contractului, instanța de apel nu se putea pronunța având în vedere limitele determinate de apelant în cererea de apel conform art. 477 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la critica privind lipsa motivării respingerii capătului de cerere prin care a solicitat instanței să constate care este persoana creditorului, în sensul de a identifica creditorul căruia recurenta-reclamantă are interesul să îi achite restul de preț în vederea dobândirii proprietății, Înalta Curte reține că este neîntemeiată deoarece din considerentele deciziei recurate rezultă fără echivoc că sunt întrunite dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Instanța de apel a analizat și argumentat soluția adoptată reținând în mod corect că, reclamanta trebuie să identifice creditorul căruia i se adresează oferta, or aceasta însăși este în dilemă și nu știe care este creditorul căruia să-i facă oferta. Așadar, lipsa identificării creditorului de către recurenta-reclamantă în raportul juridic obligațional pretins de către aceasta este un impediment legal la realizarea ofertei de plată.

În ceea ce privește critica recurentei cu privire la pretinsa lipsă a motivării respingerii capătului de cerere privind "încheierile pronunțate în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Timiș", Înalta Curte o va înlătura față de faptul că din motivarea cererii de apel nu rezultă care sunt criticile pe care le aduce încheierilor. Simpla nemulțumire a recurentei în absența indicării criticilor în cererea de apel care privesc încheierile nu este suficientă deoarece instanța de apel a fost în imposibilitatea analizei și motivării cu privire la acest aspect.

Referitor la critica recurentei privind pretinsele motive "străine de natura cauzei" în sensul că a solicitat să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare și nu o hotărâre de expedient, Înalta Curte o va înlătura deoarece din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța a analizat actul juridic dedus judecății, respectiv Convenția - Declarație încheiată sub semnătură privată la data de 11 noiembrie 2015.

Este adevărat, că instanța de apel a folosit sintagma "hotărâre de expedient" în loc de "hotărâre care ține loc de contract de vânzare", însă aceasta nu poate fi încadrată în motive străine de natura pricinii atât timp cât raționamentul instanței pornește de la natura juridică a actului dedus judecății și anume Convenția - Declarație încheiată sub semnătură privată la data de 11 noiembrie 2015.

Referitor la criticile recurentei încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 1011 C. civ. și art. 35 C. proc. civ., Înalta Curte le va înlătura față de faptul că instanța de apel a apreciat în mod corect că pentru a se putea reține o ofertă de plată în fața instanței reclamanta trebuia să identifice creditorul căruia i se adresează oferta și să pună la dispoziția instanței recipisa de consemnare așa cum prevede art. 1011 alin. (2) C. civ., astfel încât instanța să constate liberarea debitorului. Or, aceste condiții nu au fost îndeplinite de către recurenta-reclamantă pentru a fi aplicat art. 1011 C. civ.

În același timp, recurenta-reclamantă nu se poate prevala de art. 35 C. proc. civ. deoarece, pe de o parte, din cererea de chemare în judecată precizată nu rezultă că instanța a fost învestită cu un petit, în temeiul textului de lege menționat, de a constata care e persoana creditorului obligat să primească suma de bani, iar pe de altă parte această critică este omisso medio întrucât nu a fost supusă analizei instanței de apel.

În ceea ce privește critica recurentei referitoare la încălcarea și aplicarea greșită a art. 1279 C. civ. și a Deciziei nr. 23/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 17 mai 2017, Înalta Curte o va înlătura pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 1279 alin. (1), promisiunea de a contracta trebuie să conțină toate acele clauze ale contractului promis, în lipsa cărora părțile nu ar putea executa promisiunea. (2) În caz de neexecutare a promisiunii, beneficiarul are dreptul la daune-interese. (3) De asemenea, dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanța la cererea părții, care și-a îndeplinit propriile obligații, poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract, atunci când natura contractului o permite, iar cerințele legii pentru validitatea legii acestuia sunt îndeplinite. Prevederile prezentului alineat nu sunt aplicabile în cazul promisiunii de a încheia un contract real, dacă prin lege nu se prevede altfel. (4) Convenția prin care părțile se obligă să negocieze în vederea încheierii sau modificării unui contract nu constituie promisiune de a contracta.

Întrar-adevăr prin decizia nr. 23/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a decis că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1.279 alin. (3) teza întâi și a art. 1669 alin. (1) din C. civ. nu este obligatorie forma autentică la încheierea promisiunii de vânzare a unui bun imobil, în vederea pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic, însă instanța de apel când a analizat critica apelantei-reclamante referitoare la soluția privind capătul de cerere prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare nu a avut în vedere lipsa formei autentice a înscrisului încheiat între părțile litigante.

Din considerentele deciziei recurate rezultă fără echivoc, că instanța de apel a menținut soluția de respingere a tribunalului privind pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare încheiat între S.C. C. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. sau cu S.C. A. S.R.L. reținând că nu este îndeplinită inclusiv condiția achitării prețului în favoarea S.C. B. S.R.L., reclamanta S.C. C. S.R.L. fiind doar beneficiara unei promisiuni de vânzare din partea S.C. B. S.R.L., iar în ceea ce privește solicitarea reclamantei în vederea pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic încheiat între pârâta S.C. A. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. instanța a avut în vedere că cele două intimate-pârâte (S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L.) au rezoluționat contractul în baza căruia promitenta vânzătoare a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Față de cele arătate reiese că analiza instanței de apel privind critica referitoare la respingerea de către tribunal a capătului de cerere prin care S.C. C. S.R.L. în contradictoriu cu S.C. B. S.R.L. sau după caz cu S.C. A. S.R.L., a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare nu se fundamentează pe lipsa formei autentice a înscrisului dedus judecății, ci pe neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege referitoare la achitarea prețului în favoarea S.C. B. S.R.L. și pe lipsa dreptului de proprietate a promitentei vânzătoare S.C. A. S.A.

De asemenea din considerentele deciziei recurate nu rezultă, așa cum susține recurenta că instanța de apel s-a aflat în eroare considerând că a solicitat înscrierea în cartea funciară în baza tranzacției încheiate între pârâte, potrivit art. 1244 C. civ.. Dimpotrivă, instanța de apel a reținut, că în ceea ce privește petitul din precizarea la acțiune prin care reclamanta a solicitat intabularea în cartea funciară, în mod corect a fost respins de către prima instanță, deoarece reclamanta nu este titulara dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu pentru a justifica o atare înscriere.

Este adevărat, că instanța de apel în considerentele deciziei face trimitere și la art. 1244 C. civ., însă doar din perspectiva soluției date asupra capătului de cerere referitor la validarea voinței părților exprimată prin Convenția din 11 noiembrie 2015, aspect care nu a fost criticat prin cererea de recurs.

Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Potrivit art. 451 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatele-pârâte față de faptul că din înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă că acestea au fost efectuate în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 56/A din 29 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimatele-pârâte S.C. B. S.R.L. și S.C. A. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 12 februarie 2020.