ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1933/2019

Ședința publică din data de 24 octombrie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 14 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta PFA B. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună rezoluțiunea contractului de prestări servicii de consultanță nr. 111 din 9 februarie 2015 încheiat între reclamantă în calitate de achizitor/beneficiar și pârât în calitate de prestator, pentru lipsa contraprestației din partea prestatoarei în conformitate cu dispozițiile art. 7 pct. 1, pct. 6 din contract și următoarele coroborat cu art. 1549 C. civ.. obligarea pârâtei la restituirea sumei de 50.232,7 RON plătită de către reclamantă către pârâta în conformitate cu dispozițiile art. 4 și 5 pct. l lit. a) din contract, ca o consecință a dispunerii rezoluțiunii contractului nr. x din 9 februarie 2015 raportat la dispozițiile art. 1554 C. civ. obligarea pârâtei la plata daunelor interese compensatorii în suma de 50.000 euro-echivalentul în RON a sumei de 225.500 RON la cursul BNR din 12 noiembrie 2016, de 1 euro/4,51 RON - prejudiciu estimat ca urmare a pierderii contractului de finanțare pentru lipsa contraprestației pârâtei în conformitate cu dispozițiile art. 1530 și 1531 C. civ. reprezentând prejudiciul suferit de către reclamantă sub aspectul damnum emergens și lucrum cessans, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 258/NLP/PI din 20 februarie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a admis în parte cererea reclamantei S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta PFA B., dispunând rezoluțiunea contractului de prestări servicii de consultanță nr. 111 din 9 februarie 2015 încheiat între părți; a obligat pârâta la restituirea sumei de 50.232,7 RON, plătită în baza contractului menționat anterior; a respins în rest cererea; totodată, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată parțiale în cuantum de 4000 RON.

Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, prin încheierea din 2 mai 2018 a admis cererea de îndreptare a erorii materiale, din oficiu și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta și dispozitivul sentinței civile nr. 258/NLP/PI din 20 februarie 2018 a Tribunalului Timiș, în sensul că se va menționa:

"Obligă pârâta la restituirea sumei de 44.722,8 RON plătită în baza contractului menționat anterior".

Împotriva acestei soluții au declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâta PFA B..

Prin decizia civilă nr. 616 din 9 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta PFA B. în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 258/NLP/PI din 20 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2016.

A fost admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe, pe care a modificat-o în parte în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 9.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost menținută în rest sentința apelată și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 616 din 9 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, pârâta PFA B. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, pârâta PFA B. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului declarat și, pe cale de consecință respingerea acțiunii, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea instanței de apel este netemeinică și nelegală, întrucât Curtea de Apel Timișoara a respins apelul pârâtei ca nefondat, motivat de faptul că, nedepunerea proiectului pentru sesiunea aferentă anului 2015 se datorează culpei ambelor părți, iar nedepunerea proiectului pentru sesiunea aferentă anului 2016 se datorează culpei exclusive a pârâtei, aspecte reținute și de către instanța de fond, totodată, Curtea a reținut că, în speță, nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art. 1517 C. civ., întrucât nu s-a dovedit încălcarea de către reclamantă a obligației inserate la art. 8.1 din contract, sub aspectul furnizării în timp util a documentelor solicitate.

Deși pârâta a invocat atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel dispozițiile art. 1517 C. civ.:

"O parte nu poate invoca neexecutarea obligațiilor celeilalte părți, în măsura în care neexecutarea este cauzată de propria sa acțiune sau omisiune", instanța de fond nu a ținut cont de aceste prevederi legale, iar instanța de apel s-a limitat la a reține că nu sunt incidente în cauză, fără a se raporta și la ansamblul probator administrat în fața instanței de fond.

Deși ansamblul probator administrat în cauză a fost vast, atât instanța de fond cât și instanța de apel s-au limitat la a reține starea de pasivitate a pârâtei, reclamanta neavând nicio culpă pentru nedepunerea documentelor în timp util.

Raportat la probatoriul administrat în cauză, înscrisuri, proba testimonială, interogatoriul, atât instanța de fond cât și instanța de apel trebuia, să țină cont de acesta în totalitate, iar nu doar trunchiat (ex: depoziția martorei pârâtei nu a fost analizată).

În ceea ce privește sesiunea aferentă anului 2015, cele două instanțe au reținut culpa ambelor părți pentru nedepunerea proiectului, însă în opinia recurentei, culpa revenea în totalitate reclamantei care nu a pus la dispoziția pârâtei în timp util documentele necesare încărcării proiectului.

Schimbarea obiectului de activitate principal al societății reclamante, a antrenat modificări majore, atât în activitatea arhitectei, a pârâtei, cât și a reclamantei care a trebuit să obțină noi oferte, ce trebuiau prelucrate în proiect, fiind imposibilă păstrarea în proiect a ofertelor inițiale ce făceau referire la activitățile de întreținere corporală - clasa CAEN 9604, pentru activitatea Codului Caen 8690, raport la conformitatea și eligibilitatea proiectului în corelare cu legislația fondurilor europene și descrierea detaliată a acestor coduri.

Am învederat atât instanței de fond cât si celei de apel că, pentru întocmirea unor capitole din cadrul Studiului de fezabilitate erau necesare o serie de informații ce vizau întreaga activitate a reclamantei, motiv pentru care la data de 09.10.2015 prin email, pârâta a solicitat reclamantei, transmiterea urgentă a acestora, iar din corespondența electronică depusă la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta încă mai avea de transmis oferte, ceea ce a condus la imposibilitatea finalizării din partea pârâtei a studiului de fezabilitate, partea tehnico - economică, în condițiile în care ofertele făceau parte integrantă din valoarea totală a investiției

Referitor la sesiunea aferentă anului 2016, recurenta susține că instanțele au reținut greșit culpa pârâtei pentru nedepunerea proiectului, în condițiile în care sesiunea de proiecte aferentă anului 2016 s-a deschis la data de 28 iulie 2016, iar pârâta a solicitat atât telefonic cât și prin e-mail reclamantei și biroului de proiectare și arhitectură documentele necesare elaborării proiectului, astfel că, în mod greșit a reținut și instanța de apel că, pârâta nu a fost diligentă și nu a solicitat documentele necesare, imediat după deschiderea sesiunii din 28 iulie 2016 sau publicarea ghidului solicitantului.

În pofida tuturor impedimentelor pricinuite atât de către reclamantă cât si de către arhitectă proiectul a fost finalizat de către pârâtă, iar la 25 august 2016 a fost semnat de către reprezentanta reclamantei urmând a fi atașat Certificatul de urbanism la momentul predării acestuia de către arhitectă pârâtei, în vederea încărcării proiectului. Lipsa unui singur document ce este cuprins în lista documentelor obligatorii atrăgea Neconformitatea si Neeligibilitatea proiectului.

Astfel, deși i s-a solicitat în repetate rânduri arhitectei să obțină certificatul de urbanism, acesta a fost pus la dispoziția pârâtei abia la data de 6 septembrie 2016, când fondurile erau deja epuizate, conform Comunicatului de presă din 6 septembrie 2016, or în această situație, este relevantă culpa biroului de proiectare și nu a pârâtei cum greșit a reținut instanța de fond și a menținut instanța de apel.

În acest context, instanța de fond a reținut greșit culpa pârâtei în nedepunerea proiectului în sesiunea aferentă anului 2016, iar instanța de apel a menținut acest aspect, reținând doar susținerile reclamantei si neanalizând în totalitate înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către pârâtă.

De asemenea, recurenta susține că în mod greșit au reținut cele două instanțe că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, respectiv că nu a elaborat cererea de finanțare și proiecțiile financiare aferente proiectului și nu a verificat înscrisurile depuse de către reclamantă.

Totodată, arată că instanța de apel nu a ținut cont nici de faptul că, reclamanta a pus la dispoziția pârâtei cu întârziere documentele necesare și nici faptul că biroul de proiectare a transmis pârâtei în sesiunea din 2016 devize întocmite greșit cu TVA aferent anului 2015, devize pe care pârâta i le-a înapoiat de trei ori spre refacere, întrucât erau greșite.

Pentru aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Prin întâmpinarea depusă, la 11 februarie 2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, pe cale de excepție respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât pârâta nu a exercitat cale de atac a apelului, precum și constatarea nulității recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei S.C. A. S.R.L., depus la 8 martie 2019, recurenta PFA B. a solicitat respingerea susținerilor intimatei cu privire la inadmisibilitatea recursului, întrucât a fost exercitată calea de atac a apelului, acesta fiind respins ca nefondat, iar în rest a solicitat înlăturarea susținerilor ca fiind nefondate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 18 aprilie 2019, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este nul.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 6 mai 2019, recurenta depunând punct de vedere.

La termenul din 24 octombrie 2019, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că recurenta-pârâtă PFA B., deși a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în susținerea cererii de recurs, se constată că motivele evocate nu conțin critici de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, iar susținerile din cuprinsul cererii de recurs nu fac posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, în condițiile în care memoriul de recursul formulat conține critici de netemeinicie sau simple nemulțumiri ale recurentei față de modul în care a decurs judecata în fond sau apel, sau modul în care instanțele au apreciat probele nu poate constitui îndeplinită cerința prevăzută de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., cât timp nu învederează instanței de recurs norma materială nesocotită prin soluțiile date de cele două instanțe.

În acest context, se constată că, motivele de recurs reprezintă o transpunere a motivelor de apel care au fost riguros analizate de către instanța de apel, motiv pentru care față de modul de administrare a probelor în faza de cercetare judecătorească, se constată că cele doua instanțe au respectat principiul aflării adevărului prin soluțiile pronunțate oferind părților dreptul la un proces echitabil astfel cum este garantat de către art. 6 CEDO.

Se observă că recurenta a relatat opinii referitoare la dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

În speță, recurenta tinde, în realitate, la o restabilire a situației de fapt, repunând în discuție probele și solicitând instanței de recurs să reconsidere concludența lor, aspect ce nu este permis în această fază procesuală.

În speță, recurenta-reclamantă, nu formulează critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

În acest context, se constată că recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel.

Simpla nemulțumire a părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În consecință, se constată că recurenta nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel prin respingerea apelului pârâtei și admiterea apelului declarat de reclamanta S.C. A. SRL

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă PFA B. împotriva deciziei civile nr. 616 din 9 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2019.