ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1306/2020

Ședința publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2017 la data de 26.10.2017 la Tribunalul Bacău, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. și a solicitat ca aceasta să fie obligată la plata diferenței de drepturi salariale cuvenite și neachitate, începând cu data de 01.09.2016.

Prin sentința civilă nr. 439/D/25.04.2018 pronunțată de Tribunalul Bacău s-a admis acțiunea și a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 8536 RON reprezentând diferență drepturi salariale, la valoarea reactualizată în funcție de indicele de inflație la data plății.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta care a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin decizia nr. 980/2018, pronunțată la data de 05 noiembrie 2018, în dosarul nr. x/2017, a admis apelul civil formulat de apelanta-pârâtă B., împotriva sentinței civile nr. 439 din 25.04.2018 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata A., și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea, ca nefondată, obiectul cauzei purtând asupra cererii reclamantei de obligare a paratei la plata diferenței de drepturi salariate cuvenite și neachitate, începând cu data de 01.09.2016.

Împotriva deciziei nr. 980/2018 din 05 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I Gvilă, a formulat recurs reclamanta A..

Recurenta-reclamantă a solicitat, în esență, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței nr. 439/25.04.2018, cu obligarea intimate-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel și în recurs.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 3 octombrie 2019 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Prin încheierea din 30 ianuarie 2020, constatându-se că recursul nu poate fi soluționat conform dispozițiilor art. 493 alin. (5) și (6) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-Civilă a admis, în principiu, recursul și a acordat termen pentru judecata acestuia.

Este de menționat că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

In accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate in art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea caii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -i), ..., în cele privind conflictele de muncă și de asigurări sociale,... De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de prima instanță sunt supuse numai apelului".

Deopotrivă, conform prevederilor art. 214 din Legea nr. 62/2011, Legea dialogului social, "Hotărârile instanței de fond- în soluționarea conflictelor individuale de muncă, s.n- sunt supuse numai apelului".

În cauză, se constată că, obiectul acțiunii introductive, vizând drepturi salariale, se încadrează în ipoteza reglementată de prevederile arț. 212- 214 din Legea nr. 62/201L și, cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs, se constată că decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.

Se reține, deci, ca, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I Noul C. proc. civ., potrivit cărora, "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)", astfel că, nu este susceptibilă de a fî atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curții Constituționale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul la acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.

Conform art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 980/2018 din 5 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. urmează a fi obligată recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 980/2018 din 5 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iulie 2020.