ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1683/2019

Ședința publică din data de 8 octombrie 2019

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la 3 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Spitalul Orășănesc Buhuși la plata diferenței salariale de 15,5% din salariul net, calculat conform Legii nr. 330/2009, indexat din iunie 2009 și până la zi, pentru lunile noiembrie și decembrie 2009, în sumă reactualizată, a penalităților de întârziere de la data plății și până la stingerea debitului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile din Constituția României, Protocolul nr. 1 al Drepturilor Fundamentale ale Omului, art. 969 alin. (1) C. civ. și Legea 53/2003.

Prin sentința civilă nr. 107/2017 din 3 februarie 2017, Tribunalul Bacău, secția I civilă a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât și a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Orășănesc Buhuși.

Împotriva sentinței primei instanțe, reclamantul A. a declarat apel, prin care a formulat critici de nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 867/2017 din 13 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței de apel, A. a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția I civilă, sub nr. x/2018.

Prin decizia nr. 198/2018 din 14 februarie 2018, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins ca tardivă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei instanței de apel.

Împotriva deciziei instanței de retractare, A. a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul aceleiași curți de apel, sub nr. x/2018.

Prin decizia nr. 667/2018 din 10 septembrie 2018, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins ca tardivă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei instanței de retractare.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, fără să indice în drept motivele de casare pe care își întemeiază recursul.

Intimatul nu a depus întâmpinare la recurs.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 7 mai 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Acțiunea introductivă are ca obiect plata drepturilor salariale, fiind dedus judecății un conflict de muncă.

Potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare".

Totodată, conform art. 208 din Legea nr. 62/2011, "conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal", iar conform art. 214 din același act normativ, "hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului".

Textele de lege anterior evocate reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

În aplicarea acestor texte de lege, instanța supremă constată că obiectul acțiunii introductive se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în litigiile de muncă rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ., "hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".

Având în vedere că hotărârea atacată cu contestație în anulare este definitivă, conform art. 508 alin. (4) raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., rezultă că și decizia instanței de retractare are același caracter.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării, rezultă că decizia nr. 667/2018 din 10 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru aceste motive, în temeiul XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 și art. 214 din Legea nr. 62/2011, raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 667/2018 din 10 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 667/2018 din 10 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2019.