ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1051/2020

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția I civilă la 17.07.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Orășenesc Buhuși, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea actului adițional nr. x/12.01.2015 la contractul individual de muncă nr. x/04.12.1986 și a hotărârii nr. 1/12.01.2015 a Comitetului Director al Spitalului Orășenesc Buhuși, dar și să oblige pârâtul la emiterea unui nou act adițional, cu indicarea unui cuantum corect al salariului; reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtului la plata diferențelor de drepturi salariale rezultate în urma acestei modificări, în valoare actualizată, cu cheltuieli de judecată.

La 26.10.2017 pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește drepturile aferente perioadei 2009 - 2014 și excepția puterii de lucru judecat, raportat la sentința civilă nr. 481/2015 a Tribunalului Bacău.

Reclamantul a invocat excepția compunerii nelegale a completului de judecată, care a fost respinsă prin încheierea din 03.09.2018.

Prin sentința civilă nr. 758/D/01.10.2018, Tribunalul Bacău, secția I civilă a admis excepția inadmisibilității și, în consecință, a respins capătul de cerere privind anularea actului adițional nr. x/12.01.2015 ca inadmisibil, a respins capătul de cerere vizând anularea hotărârii nr. 1/2015 a Comitetului Director al Spitalului Orășenesc Buhuși, ca lipsit de interes; de asemenea, a respins capetele de cerere privind emiterea unui nou act adițional și plata diferențelor salariale, ca urmare a respingerii cererii de anulare a actului adițional și a respins cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 588/11.09.2019, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins excepția autorității de lucru judecat, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile salariale aferente perioadei anterioare datei de 17.07.2014, a respins ca nefondată cererea de acordare a diferențelor salariale pentru perioada 17.07.2014-17.07.2017 și a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, A. a declarat recurs.

În motivare, a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 480 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

De asemenea, a arătat că în mod nelegal a fost invocată și admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, în condițiile în care actul adițional a cărui anulare o solicită a fost încheiat la 12.01.2015, iar acțiunea a fost introdusă la 17.07.2017, deci în cadrul termenului de prescripție de 3 ani.

A subliniat recurentul că instanțele de fond nu au făcut o încadrare corectă a acțiunii, cererea de anulare presupunând existența concomitentă a unei acțiuni în constatare, ce impune aplicarea corectă a art. 35 coroborat cu art. 2.502 alin. (2) C. civ., potrivit căruia acțiunea în constatarea existenței sau inexistenței dreptului salarial invocat este imprescriptibilă.

Mai mult, a arătat că instanța trebuia sa aibă în vedere că într-un conflict de muncă, ce vizează un contract individual de muncă ale cărui clauze sunt, în parte, nule, termenul de prescripție a dreptului material la acțiune vizează toată perioada pentru care a fost încheiat contractul, iar nu numai 3 ani.

În continuare, a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că se impunea admiterea acțiunii.

Intimata a depus întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității căii de atac.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

În cauză, recursul are ca obiect decizia nr. 588/11.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă într-un conflict de muncă.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (…) conflictele de muncă și de asigurări sociale (…)".

În raport cu dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte constată că decizia nr. 588/11.09.2019 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, împotriva căreia a fost declarat prezentul recurs, era definitivă încă de la pronunțare, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

Prin urmare, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, va respinge recursul ca inadmisibil, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 588/11.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 iunie 2020.