ÎCCJ, decizie (scj.ro #82579)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82579) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiunea/cererea
chiriașului de anulare a deciziei/dispoziției deținătorului bunului de
restituire în natură a imobilului către proprietarul deposedat.
Cuprins
pe materii
: Drept procesual civil. Acțiunea/cererea chiriașului de
anulare a deciziei deținătorului imobilului de restituire a imobilului preluat
în mod abuziv de stat. Calitate procesuală activă și interes.
Index
alfabetic
. Drept procesual civil.
-
Acțiune/cerere
de anulare a deciziei/dispoziției de restituire a imobilului preluat de stat.
-
Chiriaș
-
Calitate
procesuală și interes.
Chiriașul imobilului nu are calitatea procesuală activă de a
cere anularea deciziei/dispoziției prin care deținătorul bunului a decis, în
temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea bunului către proprietarul deposedat în
mod abuziv de cărte stat. El nu justifică nici un interes dacă nu mai are
caliatatea de locatar.
Legea nr. 10/2001
: art.3; art. 21; art.
24 alin. (7)
Î.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală,
decizia nr. 6990 din 10 decembrie 2004
Prin dispoziția nr. 829 din 19 iulie 2002, primarul Municipiului
Timișoara a dispus, în temeiul art. 2 lit.„g” și art. 9 din Legea nr.
10/2001, restituirea în natură către S. E. și S. T. a cotei de ½ părți
dintr-un imobil situat în Timișoara.
Locatara V. M. a atacat în instanță, în temeiul Legii nr. 10/2001 și Legii nr.
29/1990, dispoziția susmenționată, motivat de faptul că în calitatea sa de
chiriașă este interesată să-și apere drepturile locative rezultate din
contractul de închiriere încheiat cu Consiliul Local Timișoara și aceasta cu
atât mai mult cu cât dispoziția a fost emisă cu încălcarea art. 5 din Legea nr.
10/2001, deoarece foștii proprietari nu au făcut dovada că nu au primit
despăbugiri de la statul German pentru imobilul în discuție, care le-a fost
restituit prin dispoziția atacată.
S. E. și S. T. au formulat o cerere de intervenție în interesul primarului
Municipiului Timișoara, invocând, pe cale de excepție, lipsa calității
procesuale active a reclamantei V. M. de a contesta, în instanță, în temeiul
art. 23 din Legea nr. 10/2001, dispoziția organului administrativ.
Tribunalul Timiș a respins excepția lipsei calității procesuale active a
reclamantei, invocată de intervenineți, reținând că V.M. în calitate de
titulară a contractului de închiriere al imobilului, cu privire la care
s-a pronunțat primarul Municipiului Timișoara, prin dispoziția atacată, este
direct interesată, și, prin sentința civilă nr. 1194/PY din 10 decembrie 2002,
a admis cererea formulată de V.M. și a anulat dispoziția atacată. Prin
aceeași sentință, instanța a respins cererea de intervenție în interesul
pârâtului, formulată de S.E. și S.T..
Instanța a reținut că intervenienții S.E. și S.T. nu au probat îndeplinirea
cerințelor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 10/2001 potrivit căreia „Nu sunt
îndreptățite la restituire sau la alte măsuri reparatorii persoanele care au
primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România”,
privind reglementarea problemelor financiare în suspensie enumerate în anexe.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 43 din 25 martie 2003, a admis
apelurile declarate de primarul Municipiului Timișoara și intervenienții S.E.
și S.T. și a schimbat sentința în sensul respingerii acțiunii.
Instanța de apel a reținut că prin Legea nr. 10/2001 s-au instituit
măsuri reparatorii pentru foștii proprietari ai imobilelor preluate abuziv de
stat, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, și numai aceștia pot
beneficia de reglementările cuprinse în lege; reclamanta V. M., în calitate de
titulară a contractului de închiriere privind imobilul litigios, nu are nici
calitatea și nici interesul de a formula o astfel de cerere, câtă vreme foștii
proprietari, beneficiari ai dispozițiilor Legii nr. 10/2001, sunt ținuți,
conform O.G.nr. 40/1999, să respecte drepturile locative ale chiriașilor, în speță
ale reclamantei. Și pe fondul ei soluția tribunalului este criticabilă; temeiul
de drept, care a determinat prima instanță să admită acțiunea și să anuleze
dispoziția emisă de primarul Municipiului Timișoara, l-a constituit
dispozițiile cuprinse în art. 5 din Legea nr. 10/2001, text care prevede
că nu sunt îndreptățite la restituire sau alte măsuri reparatorii persoanele
care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de
România, privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate
în anexa care face parte integrantă din lege; în anexa Legii nr. 10/2001
nu figurează însă și statul German, dat fiind faptul că România nu a încheiat
cu această țară un acord internațional în acest sens. In atare situație,
intervenienții apelanți nu pot fi încadrați în categoria persoanelor exceptate
de la beneficiul măsurilor reparatorii; în dosarul administrativ întocmit la
Primăria Municipiului Timișoara, există depuse declarațiile pe proprie
răspundere ale intervenienților cum că nu au beneficiat de despăgubiri de la
autoritățile germane, declarații în baza cărora și-au angajat răspunderea sub
sancțiunea prevăzută de art. 292 Cod penal; în faza de judecată a
apelului, intervenienții au depus un act oficial – adresa 55/143/18 martie 2003
prin care Primăria orașului Köln atestă că intervenienții nu au primit
despăgubiri pentru imobilul în discuție.
Recursul declarat de reclamantă este nefondat.
Intervenienții S.E. și S.T. au invocat excepția lipsei calității procesuale
active a reclamantei V. M. în formularea unei acțiuni având ca obiect anularea
dispoziției nr. 829 din 19 iulie 2002 a primarului Municipiului Timișoara de
restituire în natură a imobilului în cadrul și cu procedura specială instituită
de Legea nr. 10/2001.
Lipsa legitimării derivă din litera și spiritul Legii nr. 10/2001 – lege care
prin însuși titlul său are menirea de a institui măsuri reparatorii pentru
foștii proprietari- persoane fizice sau juridice- ai imobilelor preluate abuziv
în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Din
conținutul art. 3 se poate deduce că acestia și numai aceștia sunt destinatarii
și beneficiarii reglementărilor acestei legi speciale. Foștii proprietari ai
imobilelor preluate abuziv sunt cei inclusi în expresia „persoane îndreptățite”
prevăzute de art. 21 alin. 1 din lege și tot ei sunt legitimați, în cazul în
care sunt interesați, să conteste în instanță dispoziția organului
administrativ. In aceeași ordine de idei, art. 24 alin. 7 din lege
prevede că „dacă oferta de restituire prin echivalent este refuzată, persoana
îndreptățită poate ataca în justiție decizia prevăzută la alin. 1, în termen de
30 de zile de la data comunicării acesteia. Prin urmare, dreptul la acțiune
aparține în exclusivitate „persoanei îndreptățite” numai dacă oferta de
restituire prin echivalent este refuzată.
Nu există nici o normă în cuprinsul Legii nr.10/2001, care să confere unei
terțe persoane, în afara fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia,
dreptul de a ataca în instanță dispoziția de restituire în natură sau prin
echivalent a imobilelor.
In speță, reclamanta este titulara unui contract de închiriere încheiat cu
Statul Român care nu produce efecte valabile decât pentru cota de ½ din
imobilul în litigiu; cealaltă cotă de ½ a fost restituită
intervenienților, constatându-se că trecerea ei în proprietatea statului a
operat fără titlu. Pentru această cotă, reclamanta ocupă imobilul în mod
abuziv, în lipsa unui titlu locativ, deoarece a refuzat încheierea contractului
de închiriere în urma notificărilor făcute de intervenienți în conformitate cu
O.G.nr. 40/1999.
In prezent, recurenta este lipsită și de interesul legitim și actual în
susținerea acțiunii și a recursului, deoarece la data de 11 iulie 2003,
ulterior declarării recursului – conform procesului verbal întocmit de
executorul judecătoresc D. D., în dosarul execuțional nr.167/2003, s-a
procedat, în temeiul deciziei civile nr. 489/R a Tribunalului Timiș, la
evacuarea silită a reclamantei Vrabie Maricica din imobilul în litigiu.
Prin urmare, începând cu 11 iulie 2003, reclamanta a pierdut silit folosința
imobilului, context în care, nemaideținând nici un drept locativ asupra acestuia,
devine persoană străină de imobil și nu mai beneficiază de vreo protecție
legală. In această situație, reclamanta a pierdut și interesul legitim și
actual care condiționa legitimarea sa activă, de persoană vătămată printr-un
act administrativ de autoritate, cum este dispoziția nr.829/2002, în afară de
faptul că dispoziția având un caracter individual și producând efecte în
patrimoniul intervenienților, numai aceștia o puteau ataca în justiție.
Pentru considerentele expuse, s-a respins ca nefondat recursul.