ÎCCJ, decizie (scj.ro #82579)

Acțiunea/cererea chiriașului de anulare a deciziei/dispoziției deținătorului bunului de restituire în natură a imobilului către proprietarul deposedat. Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Acțiunea/cererea chiriașului de anulare a deciziei deținătorului imobilului de restituire a imobilului preluat în mod abuziv de stat. Calitate procesuală activă și interes. Index alfabetic . Drept procesual civil. - Acțiune/cerere de anulare a deciziei/dispoziției de restituire a imobilului preluat de stat. - Chiriaș - Calitate procesuală și interes. Chiriașul imobilului nu are calitatea procesuală activă de a cere anularea deciziei/dispoziției prin care deținătorul bunului a decis, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea bunului către proprietarul deposedat în mod abuziv de cărte stat.

El nu justifică nici un interes dacă nu mai are caliatatea de locatar. Legea nr. 10/2001 : art.3; art. 21; art. 24 alin. (7) Î.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6990 din 10 decembrie 2004 Prin dispoziția nr. 829 din 19 iulie 2002, primarul Municipiului Timișoara a dispus, în temeiul art. 2 lit.„g” și art. 9 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură către S. E. și S. T. a cotei de ½ părți dintr-un imobil situat în Timișoara.

Locatara V. M. a atacat în instanță, în temeiul Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 29/1990, dispoziția susmenționată, motivat de faptul că în calitatea sa de chiriașă este interesată să-și apere drepturile locative rezultate din contractul de închiriere încheiat cu Consiliul Local Timișoara și aceasta cu atât mai mult cu cât dispoziția a fost emisă cu încălcarea art. 5 din Legea nr. 10/2001, deoarece foștii proprietari nu au făcut dovada că nu au primit despăbugiri de la statul German pentru imobilul în discuție, care le-a fost restituit prin dispoziția atacată. S. E. și S. T. au formulat o cerere de intervenție în interesul primarului Municipiului Timișoara, invocând, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale active a reclamantei V. M. de a contesta, în instanță, în temeiul art. 23 din Legea nr. 10/2001, dispoziția organului administrativ.

Tribunalul Timiș a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de intervenineți, reținând că V.M. în calitate de titulară a contractului de închiriere al imobilului, cu privire la care s-a pronunțat primarul Municipiului Timișoara, prin dispoziția atacată, este direct interesată, și, prin sentința civilă nr. 1194/PY din 10 decembrie 2002, a admis cererea formulată de V.M. și a anulat dispoziția atacată. Prin aceeași sentință, instanța a respins cererea de intervenție în interesul pârâtului, formulată de S.E. și S.T.. Instanța a reținut că intervenienții S.E. și S.T. nu au probat îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 10/2001 potrivit căreia „Nu sunt îndreptățite la restituire sau la alte măsuri reparatorii persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România”, privind reglementarea problemelor financiare în suspensie enumerate în anexe.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 43 din 25 martie 2003, a admis apelurile declarate de primarul Municipiului Timișoara și intervenienții S.E. și S.T. și a schimbat sentința în sensul respingerii acțiunii. Instanța de apel a reținut că prin Legea nr. 10/2001 s-au instituit măsuri reparatorii pentru foștii proprietari ai imobilelor preluate abuziv de stat, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, și numai aceștia pot beneficia de reglementările cuprinse în lege; reclamanta V. M., în calitate de titulară a contractului de închiriere privind imobilul litigios, nu are nici calitatea și nici interesul de a formula o astfel de cerere, câtă vreme foștii proprietari, beneficiari ai dispozițiilor Legii nr. 10/2001, sunt ținuți, conform O.G.nr.

40/1999, să respecte drepturile locative ale chiriașilor, în speță ale reclamantei. Și pe fondul ei soluția tribunalului este criticabilă; temeiul de drept, care a determinat prima instanță să admită acțiunea și să anuleze dispoziția emisă de primarul Municipiului Timișoara, l-a constituit dispozițiile cuprinse în art. 5 din Legea nr. 10/2001, text care prevede că nu sunt îndreptățite la restituire sau alte măsuri reparatorii persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România, privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa care face parte integrantă din lege; în anexa Legii nr. 10/2001 nu figurează însă și statul German, dat fiind faptul că România nu a încheiat cu această țară un acord internațional în acest sens.

In atare situație, intervenienții apelanți nu pot fi încadrați în categoria persoanelor exceptate de la beneficiul măsurilor reparatorii; în dosarul administrativ întocmit la Primăria Municipiului Timișoara, există depuse declarațiile pe proprie răspundere ale intervenienților cum că nu au beneficiat de despăgubiri de la autoritățile germane, declarații în baza cărora și-au angajat răspunderea sub sancțiunea prevăzută de art. 292 Cod penal; în faza de judecată a apelului, intervenienții au depus un act oficial – adresa 55/143/18 martie 2003 prin care Primăria orașului Köln atestă că intervenienții nu au primit despăgubiri pentru imobilul în discuție. Recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Intervenienții S.E. și S.T. au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei V. M. în formularea unei acțiuni având ca obiect anularea dispoziției nr. 829 din 19 iulie 2002 a primarului Municipiului Timișoara de restituire în natură a imobilului în cadrul și cu procedura specială instituită de Legea nr. 10/2001. Lipsa legitimării derivă din litera și spiritul Legii nr. 10/2001 – lege care prin însuși titlul său are menirea de a institui măsuri reparatorii pentru foștii proprietari- persoane fizice sau juridice- ai imobilelor preluate abuziv în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Din conținutul art. 3 se poate deduce că acestia și numai aceștia sunt destinatarii și beneficiarii reglementărilor acestei legi speciale.

Foștii proprietari ai imobilelor preluate abuziv sunt cei inclusi în expresia „persoane îndreptățite” prevăzute de art. 21 alin. 1 din lege și tot ei sunt legitimați, în cazul în care sunt interesați, să conteste în instanță dispoziția organului administrativ. In aceeași ordine de idei, art. 24 alin. 7 din lege prevede că „dacă oferta de restituire prin echivalent este refuzată, persoana îndreptățită poate ataca în justiție decizia prevăzută la alin. 1, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia. Prin urmare, dreptul la acțiune aparține în exclusivitate „persoanei îndreptățite” numai dacă oferta de restituire prin echivalent este refuzată. Nu există nici o normă în cuprinsul Legii nr.10/2001, care să confere unei terțe persoane, în afara fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia, dreptul de a ataca în instanță dispoziția de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor.

In speță, reclamanta este titulara unui contract de închiriere încheiat cu Statul Român care nu produce efecte valabile decât pentru cota de ½ din imobilul în litigiu; cealaltă cotă de ½ a fost restituită intervenienților, constatându-se că trecerea ei în proprietatea statului a operat fără titlu. Pentru această cotă, reclamanta ocupă imobilul în mod abuziv, în lipsa unui titlu locativ, deoarece a refuzat încheierea contractului de închiriere în urma notificărilor făcute de intervenienți în conformitate cu O.G.nr. 40/1999. In prezent, recurenta este lipsită și de interesul legitim și actual în susținerea acțiunii și a recursului, deoarece la data de 11 iulie 2003, ulterior declarării recursului – conform procesului verbal întocmit de executorul judecătoresc D. D., în dosarul execuțional nr.167/2003, s-a procedat, în temeiul deciziei civile nr. 489/R a Tribunalului Timiș, la evacuarea silită a reclamantei Vrabie Maricica din imobilul în litigiu.

Prin urmare, începând cu 11 iulie 2003, reclamanta a pierdut silit folosința imobilului, context în care, nemaideținând nici un drept locativ asupra acestuia, devine persoană străină de imobil și nu mai beneficiază de vreo protecție legală. In această situație, reclamanta a pierdut și interesul legitim și actual care condiționa legitimarea sa activă, de persoană vătămată printr-un act administrativ de autoritate, cum este dispoziția nr.829/2002, în afară de faptul că dispoziția având un caracter individual și producând efecte în patrimoniul intervenienților, numai aceștia o puteau ataca în justiție. Pentru considerentele expuse, s-a respins ca nefondat recursul.