ÎCCJ, decizie (scj.ro #82295)

Decizie/dispoziție a unității

deținătoare a imobilului preluat în mod abuziv de stat. Acțiunea

terțului – chiriașului imobilului – pentru constatarea

nulității absolute a deciziei/dispoziției. Temeiul juridic al acțiunii.

Competența de soluționare a acțiunii

Cuprins pe materii

:  Acțiunea terțului (chiriaș) pentru

constatarea nulității absolute a deciziei/dispoziției  prin

care deținătorul imobilului, preluat în mod abuziv de stat, a dispus

restituirea în natură a bunului. Temeiul juridic al acțiunii și

competența de soluționare a acțiunii

Index alfabetic

: Drept civil

-

imobil preluat în mod abuziv de stat

-

decizie/dispoziție de restituire în natură

-

acțiunea terțului (chiriaș al imobilului)

pentru constatarea nulității absolute a deciziei/dispoziției

-

nulitatea absolută invocată de chiriașul

imobilului

-

competența de soluționare (a acțiunii de

constare a nulității)

Legea

nr

. 10/2001

Legea

nr

.

10/2001 este o lege specială, prin care, sub unele aspecte, s-a

prevăzut o procedură judiciară derogatorie de la procedurile

judiciare comune, printre care aceea de contestare a

deciziilor/dispozițiilor deținătorilor imobilelor – preluate în

mod abuziv de stat – de către proprietarii deposedați sau, când este

cazul, de moștenitorii acestora, competența specială, de

soluționare, revenind secției civile a tribunalului (

art

. 2, 3, 24, 25, 31). Alte persoane, cum sunt

chiriașii imobilelor, nu au calitatea de „persoane îndreptățite”

a ataca la tribunale deciziile/dispozițiile deținătorilor

imobilelor, temeiul acestor acțiuni putând fi dreptul comun în materia

nulităților și competența de soluționare a acțiunilor

revenind instanțelor de drept comun, prevăzute în Codul de

procedură civilă.

I.C.C.J.,

secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia

nr

. 4108 din 18 mai 2005

La 15 mai 2003, D.G. și D.M. au cerut: a) să se constate nulitatea

absolută a dispoziției

nr

. 979 din 20 iulie

2001 a primarului Municipiului

Arad

în partea

referitoare la restituirea, în natură, printre alte apartamente, a aceluia

cu

nr

. 4, al unei construcții din

Arad

– precizată în acțiune – către pârâtul

I.Gh

. și alții, ca moștenitori ai

proprietarului deposedat în mod abuziv de stat; b) obligarea pârâtei SC „

Recons

” SA să încheie cu ei (reclamanții)

contract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul respectiv, pe care îl

dețin în baza contractului de închiriere

nr

.

1130/1990.

În esență, reclamanții au susținut că, fiind

chiriași, sunt îndreptățiți să li se vândă lor

apartamentul

nr

. 4 care este un imobil nou, în

proporție de 92% față de cel preluat de stat, caz în care

moștenitorii proprietarului deposedat de stat puteau primi

despăgubiri, iar nu să le fie restituit în natură.

Tribunalul

Arad

, prin sentința civilă

nr.724 din 5 noiembrie 2003, a admis acțiunea, pentru motivele invocate

prin acțiune, iar Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă

nr

. 64 din 30 ianuarie 2004, a respins ca

nefondat

apelul pârâților, moștenitori ai

proprietarului deposedat de stat.

În cadrul recursului declarat de pârâți (cărora li se

restituiseră apartamentul în litigiu), Înalta Curte a pus în

discuție, din oficiu, un motiv de ordine publică, anume

procedura  legală în care poate fi soluționată cererea

formulată de reclamanți și competența materială a

instanțelor de a o soluționa o atare cerere.

Analizând recursul prin prisma motivului de ordine

publică invocat, prevăzut de art.304 pct.3 C.

proc

.

civ

., Înalta Curte constată următoarele:

Prin dispozițiile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al imobilelor

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 s-a

prevăzut și o procedură judiciară derogatorie sub anumite

aspecte de la procedurile judiciare comune.

Astfel, prin actul normativ menționat, cât privește dispozițiile

ori deciziile emise de unitățile deținătoare ale imobilelor

preluate în mod abuziv în sensul art.2 din lege, s-a instituit o procedură

legală în care acestea pot fi contestate de persoanele

îndreptățite.

Așa cum rezultă din economia dispozițiilor cuprinse în capitolul

3       - „proceduri de restituire” -,

dispozițiile ori deciziile, date de unitățile

deținătoare asupra notificărilor ce le sunt adresate, pot fi

contestate numai în situațiile prevăzute de lege și numai de

către persoanele îndreptățite, categorie de persoane care este

definită prin art.3 din lege.

Pentru această categorie de litigii a

fost stabilită și o competență materială

specială, derogatorie de la cea reglementată prin normele de drept

comun, în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui

circumscripție teritorială se află sediul unității

deținătoare.

Fiind vorba de o lege specială, derogatorie sub aspectul subiectelor de

drept și al competenței materiale a instanțelor

judecătorești de la legea generală (dreptul comun în materie),

ea este de strictă interpretare și își găsește

aplicație numai în ipotezele la care se referă (

exemplificativ

:

art.24 alin.8, art.25 alin.6, art.31 alin.2), reglementările sale

neputând

fi extinse, pe cale de interpretare, și la

alte categorii de litigii.

În speță, reclamanții nu au calitate de „persoane

îndreptățite” în sensul art.3 din Legea nr.10/2001, această

calitate având-o doar pârâtele recurente care au apelat la procedura

reglementată prin acest act normativ pentru a obține măsuri

reparatorii.

Ca atare, fiind terți în raport de procedura reglementată prin Legea

nr.10/2001 în cadrul căreia a fost emisă dispoziția nr.979 din

20 iulie 2001 de Primarul Municipiului

Arad

,

reclamanții nu au deschisă calea unei acțiuni în anularea

acestei decizii în procedura prevăzută de acest act normativ.

În măsura în care justifică interes

și un drept propriu, terțele persoane, cum este și cazul

reclamanților, pot contesta însă deciziile/ dispozițiile emise

în favoarea persoanelor îndreptățite în conformitate cu

dispozițiile Legii nr.10/2001, în procedura reglementată prin legea

generală, care este dreptul comun în materia acțiunilor în

constatarea nulităților, anume în procedura reglementată prin

Codul de procedură civilă.

Or, potrivit procedurii de drept comun,

acțiunile în constatarea nulității unui act civil sunt date, ca

regulă generală, în competența materială a

judecătoriilor.

Așa fiind, în baza art.309 pct.3 C.

proc

.

civ

., Înalta Curte,

având în vedere și faptul că nu s-a probat că obiectul

litigiului are o valoare de natură să atragă competența

materială a  tribunalului, a admis recursul declarat de pârâți,

a casat hotărârile date de instanțele de fond și a trimis

acțiunea în constatarea nulității, dedusă

judecății, spre competentă soluționare în primă instanță,

în procedura de drept comun, conform art.1 pct.1 C.

proc

.

civ

., Judecătoriei

Arad

.