ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2470/2019

Ședința publică din data de 10 mai 2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate anularea Raportului de evaluare nr. x/10.07.2018.

În cauză, la data de 8 ianuarie 20169 a formulat cerere de intervenție principală petenta B., care a argumentat că modul de soluționare a sesizărilor adresate Comisiei de disciplină a Colegiului Medicilor, din care a făcut parte și reclamanta A. în dosarul finalizat cu emiterea deciziei 1432/2017, a fost afectat de faptul că reclamanta se afla în stare de incompatibilitate, astfel cum s-a stabilit prin raportul x/10.07.2018.

Prin încheierea din data de 6 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal -veche a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție voluntară principală formulată de către doamna B., cu mențiunea că poate declara recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cererea urmând a se va depune la Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal și a acordă termen la data de 3 aprilie 2017, C 14 fond, ora 9, cu citarea părților.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul fondului a reținut, în esență, că cererea principală și cererea de intervenție sunt distincte sub aspectul obiectului, al cauzei juridice, al temeiurilor puse în discuție, precum și al condițiilor procedurale de desfășurare a judecății, iar cererea de intervenție nu prezintă o conexiune suficientă cu litigiul principal.

Împotriva încheierii din data de 6 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs petenta B., solicitând casarea acesteia și admiterea în principiu a cererii de intervenție principală, pentru motive încadrabile în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată la fond, la Curtea de Apel București.

În motivarea cererii de recurs, arată că reclamanta A. prin exercitarea în mod ilegal a prerogativelor de membru în cadrul Comisiei de Disciplină din Colegiul Medicilor și judecarea unor cereri formulate de petentă, i-a încălcat dreptul său la o soluționare corectă și legală a solicitărilor sale.

A precizat că reclamanta A. nu avea dreptul să facă parte din Comisia de Disciplină din Colegiul Medicilor București, întrucât a încheiat diferite contracte de achiziții de echipamente medicale pentru Spitalul Floreasca, în calitate de medic șef al secției de la o firmă unde era angajată ca administrator și totodată, a omis să menționeze în declarațiile de avere și de interese celelalte funcții deținute și veniturile obținute din exercitarea acestora.

Față de cele expuse anterior a precizat că are interes ca instanța să mențină raportul ANI atacat, reclamanta să fie declarată incompatibilă și să fie sesizat parchetul pentru săvârșirea de către reclamanta A. a infracțiunii de fals în declarații.

Legal citată, intimata reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat în principal constatarea nulității recursului pentru nemotivare, întrucât criticile aduse nu se încadrează în motivele de casare expers și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și în subsidiar, pe fond respingerea recursului ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând argumentele părților, raportat la înscrisurile cauzei și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefondat, motiv pentru care îl va respinge.

Recurenta a indicat, ca temei juridic al cererii de recurs, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale cererii de intervenție principală, argumentând că încheierea pronunțată în cauză este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Potrivit art. 61 alin. (1) și (2) C. proc. civ., oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă; intervenția este principală când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta.

Pentru ca cererea de intervenție principală să fie admisă în principiu, nu este necesar să existe identitate între dreptul pretins de terț și dreptul ce formează obiectul cererii de chemare în judecată, fiind suficient ca între cele două drepturi să existe o legătură care să justifice soluționarea împreună a celor două cereri, legătură ce urmează a fi analizată de la caz la caz.

În prezenta speță, instanța de fond a concluzionat că între dreptul dedus judecății în cauză și dreptul pretins de petenta-recurentă nu există o legătură de natură a justifica admiterea cererii de intervenție și aceasta este și constatarea instanței de control judiciar.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. a solicitat anularea raportului de evaluare întocmit de către ANI nr. x.

Prin cererea de intervenție formulată în cauză, recurenta urmărește menținerea raportului ANI și a soluției date de această instituție

Raportat la temeiul juridic și circumstanțele cauzei, se constată că raportul A.N.I. care face obiectul litigiului în cauza de față, litigiu limitat, în esență, la verificarea acestui act administrativ, nu i-a adus recurentei B. un prejudiciu sau un beneficiu, neavând legătură cu el, neexistând o legătură care să justifice soluționarea împreună a cererii principale și a celei de intervenție. În acest context nu există identitate de drepturi și nici nu se conturează o conexiune suficientă cu litigiul principal, de natură să justifice admiterea cererii de intervenție.

Contrar amplelor argumente ale recurentei B., care a întreprins diferite demersuri pentru dovedi că reclamanta A. se află în conflict de interese și se face vinovată de fals și uz de fals, Înalta Curte nu poate aprecia că o asemenea măsură, respectiv admiterea cererii de intervenție, ar fi în interesul bunei administrări a justiției, nici justificată de necesitatea unei eventuale opozabilități.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. (2010) și art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va dispune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE CONSIDERENTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. împotriva încheierii din 6 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 mai 2019.