ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1127/2020

Ședința publică din data de 26 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea depusă în cadrul dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 6 august 2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 și 35 din C. proc. civ., normă pe care a apreciat-o ca fiind neconstituțională în raport de prevederile art. 52 alin. (1) din Constituția României.

Prin încheierea nr. 179 din 29 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Oradea a respins cererea formulată de reclamantul A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 și art. 35 C. proc. civ. raportat la prevederile art. 52 din Constituția României, ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului și, în consecință, sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost invocată.

În motivare, recurentul-reclamant a susținut că, pronunțând o soluție de inadmisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, deși, în opinia sa, cererea formulată este admisibilă, instanța de fond i-a încălcat dreptul constituțional de acces la justiție și la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Constituția României și art. 6 paragraf 1 din CEDO.

Legal citat, intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (în prezent Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației) nu a formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând legalitatea încheierii atacate, în ceea ce privește modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma criticilor formulate de recurent și a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

Înalta Curte constată că, în motivarea cererii de recurs, recurentul reiterează sub o altă formă argumentele prezentate în fața instanței de fond, fără a dezvolta un raționament juridic pentru care apreciază că încheierea recurată este neîntemeiată.

Cu toate acestea, Înalta Curte apreciază că susținerile recurentului se circumscriu motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Astfel, verificând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. soluția pronunțată de către prima instanță, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 modificată și republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Dispozițiile invocate ca fiind neconstituționale sunt prevederile art. 33 din C. proc. civ., care reglementează situația acțiunilor în constatare și a condițiilor necesare a fi îndeplinite pentru ca astfel de acțiuni să fie admisibile și cele ale art. 35 din C. proc. civ., referitor la constatarea existenței sau inexistenței unui drept.

Obiectul demersului judiciar al reclamantului-recurent îl reprezintă verificarea legalității sesiunii de examinare organizate de pârâtul minister în data de 27 septembrie 2018, obligarea pârâtului la organizarea de sesiuni de examinare în marile centre universitare din România și anularea prevederilor unor acte administrative, respectiv ordine emise de către MDRAP.

În raport de dispozițiile legale expuse, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate invocate, în sensul că textele de lege a căror neconstituționalitate se solicită nu au legătură în concret cu soluționarea cauzei.

Înalta Curte constată că prin noțiunea de legătură cu fondul cauzei, legiuitorul a avut în vedere o legătură materială și/sau procedurală cu obiectul dedus judecății, iar nu o legătură generică, de ansamblu.

Astfel, articolele a căror neconstituționalitate se solicită a se constata, respectiv art. 33 și art. 35 din C. proc. civ., nu prezintă o relevanță imediată în soluționarea cererii principale, în raport de obiectul dedus judecății.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în privința modalității de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale, încheierea recurată este temeinică și legală și că, în mod judicios, prima instanță a considerat că excepția de neconstituționalitate a art. 33 și art. 35 din C. proc. civ. nu îndeplinește condițiile de admisibilitate a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată.

Pentru considerentele expuse, găsind nefondate criticile din recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din același Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 179 din 29 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2020.