ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1525/2020

Ședința publică din data de 11 martie 2020

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 28 ianuarie 2019, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (actual Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației) a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 3406 din 18 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, solicitând, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 1, pct. 2, pct. 3 și pct. 4 din C. proc. civ., anularea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

1.2. Prin cererea înregistrată la data de 25 martie 2019, sub nr. x/2019/a1, contestatorul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35, art. 488 și art. 489 din C. proc. civ., precum și a art. 34 din Legea nr. 303/2004.

Prin încheierea din 25 septembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de contestatorul A., privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35, art. 488 și art. 489 din C. proc. civ. și a art. 34 din Legea nr. 303/2004,.

Împotriva încheierii din 25 septembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, A. a formulat contestație în anulare, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (actual Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației).

Contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., titularul cererii susținând că, în cauză, completul învestit cu soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a refuzat în mod nejustificat să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate, nesocotind dispozițiile Deciziei nr. 36/2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii.

Intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (actual Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației) nu a depus întâmpinare la contestația în anulare formulată de contestatorul A..

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând, cu prioritate, cerințele de admisibilitate ale contestației în anulare, Înalta Curte constată că cererea formulată de contestatorul A. este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., text de lege pe care contestatorul și-a întemeiat cererea:

"(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Pentru a fi incident acest caz de contestație în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestația să fie pronunțată în soluționarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existența unor erori materiale, săvârșite de instanța de control judiciar, care au influențat soluția astfel pronunțată.

În prezenta cauză, nu este întrunit niciunul dintre elementele de admisibilitate anterior arătate. Contestația în anulare a fost declarată împotriva unei încheieri prin care s-a soluționat cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul A., și nu împotriva unei hotărâri prin care s-a soluționat calea de atac a recursului.

Totodată, motivele invocate în susținerea contestației în anulare nu privesc eventuale erori materiale, ci un pretins refuz nejustificat al instanței de a se pronunța asupra cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional, ipoteză care nu se înscrie în textul de lege anterior citat.

Chiar în situația în care s-ar aprecia că motivele contestației în anulare pot fi subsumate unor erori materiale, îndeplinirea acestei cerințe nu este suficientă pentru admisibilitatea contestației, atât timp cât nu este îndeplinită condiția cumulativă referitoare la natura hotărârii atacate cu contestație în anulare, aceasta trebuind să fie pronunțată, astfel cum s-a arătat anterior, în soluționarea recursului, iar nu a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, pentru care legiuitorul a prevăzut o cale de atac specială.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii din 25 septembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2020.