ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1278/2020

Ședința publică din data de 7 iulie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, secția a II-a civilă, la 24 august 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., decăderea acestora din beneficiul termenului stipulat prin convenția de credit nr. x din 1 septembrie 2008 și să constate suma de plată rămasă ca fiind scadentă integral în mod anticipat, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1022 și art. 1025 din C. civ. de la 1864, art. 1417 alin. (3) și art. 1418 din C. civ., precum și dispozițiile art. 102 alin. (1) și (2) din Legea nr. 71/2011.

Prin sentința civilă nr. 12814 din 13 decembrie 2017, pronunțată de Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă, a fost declinată competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Tribunalului Timiș.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, la 28 decembrie 2017.

Prin sentința civilă nr. 410/PI din 28 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat. Totodată, a fost respinsă acțiunea reclamantei A. S.A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., precum și cererea acestora de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâții B. și C. au declarat apel, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în parte a hotărârii primei instanței, sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată și menținerea în rest a soluției pe fondul cauzei. Totodată, au solicitat și cheltuieli de judecată aferente ambelor faze procesuale.

De asemenea, împotriva aceleiași hotărâri a declarat apel și reclamanta A. S.A.

Prin decizia civilă nr. 771/A din 21 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 410/PI din 28 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, și a fost admis apelul declarat de pârâții C. și B..

A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost admisă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâți, reclamanta fiind obligată la plata sumei de 6.000 RON către aceștia.

Totodată, prin decizia pronunțată, reclamanta a fost obligată și la plata sumei de 8.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, fiind menținute, în rest, dispozițiile sentinței apelate.

Împotriva deciziei civile nr. 771/A din 21 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia și casarea deciziei atacate.

În motivarea recursului s-a susținut, în esență, că decizia instanței de apel este nelegală, întrucât art. 38 alin. (9) din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit prevede, într-adevăr, faptul că creditorul poate declara creditul scadent anticipat după înregistrarea unui număr de 90 de zile consecutive de restanță de către consumator, însă art. 135 din O.U.G. nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 50/2010 stipulează la alin. (2) "dispozițiile art. 38 alin. (2) și alin. (4)-(9) din O.U.G. nr. 50/2010 ... nu se aplică contractelor în derulare la data intrării în vigoarea a prezentei ordonanțe de urgență".

Prin urmare, s-a învederat că prevederea legală invocată de instanța în motivare nu este aplicabilă convenției de credit nr. x, ce se afla în derulare la data intrării în vigoare a dispozițiilor invocate de instanță, atât sentința civilă cât și decizia din apel fiind date cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, motiv pentru care se impune admiterea recursului, modificarea deciziei recurate prin admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 14 februarie 2019.

Intimații-pârâți C. și B., prin întâmpinarea depusă la dosar, au invocat excepția tardivității recursului, având în vedere că hotărârea a fost comunicată reclamantei la 3 ianuarie 2019, iar recursul a fost declarat la 7 februarie 2019, potrivit ștampilei aplicate pe cererea de recurs de către instanța de apel, cu nesocotirea termenului de 30 de zile reglementat de art. 485 C. proc. civ., excepția netimbrării recursului, în raport cu prevederile O.U.G. nr. 80/2013, precum și excepția nulității recursului, în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, aceștia au solicitat și acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de deplasare.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă A. S.A. a solicitat respingerea excepției tardivității recursului, întrucât comunicarea hotărârii recurate s-a efectuat la 8 ianuarie 2019, iar recursul a fost transmis la 6 februarie 2019, cu respectarea prevederilor art. 485 C. proc. civ., respingerea excepției netimbrării cererii de recurs, având în vedere că a fost achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 11.945,85 RON, dar și a excepției nulității recursului, întrucât criticile invocate se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 1 octombrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Intimații-pârâți au depus la dosar punct de vedere la raport.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 28 ianuarie 2020, termen la care a fost respinsă excepția netimbrării și prorogată discutarea excepțiilor tardivității și nulității cererii de recurs. Totodată, a fost admis în principiu calea de atac formulată.

La termenul stabilit la 7 iulie 2020, în ședință publică, Înalta Curte a pus în discuție excepțiile tardivității și nulității recursului.

Luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția tardivității recursului pentru nedepunerea acestuia în termen, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, Înalta Curte urmează să respingă ca tardiv recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cererea dedusă judecății instanței supreme are ca obiect recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 771/A din 21 noiembrie 2018, prin care Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul acesteia împotriva sentinței civile nr. 410/PI din 28 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, și a admis apelul declarat de pârâții C. și B..

Prin C. proc. civ. legiuitorul a instituit, referitor la declararea căii extraordinare de atac a recursului, exigențe care privesc printre altele și respectarea termenului de declarare a recursului.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel", iar conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

În speță, cererea de recurs a fost transmisă Curții de Apel Timișoara prin e-mail, la 6 februarie 2020, fiind depusă la aceeași dată și la unitatea poștală, potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, fiind depășit astfel termenul imperativ de 30 zile de la comunicarea hotărârii atacate, prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că decizia recurată a fost comunicată reclamantei la 4 ianuarie 2020, astfel cum rezultă de pe dovada aflată la dosarul de apel. Totodată, se constată că decizia recurată a fost comunicată la adresa indicată de către recurenta-reclamantă, respectiv București, Bv. Ion Ionescu de la Brad, cladirea D., nr. 1A.

Argumentul adus de reprezentantul recurentei-reclamante, potrivit căruia recursul a fost declarat în termen, întrucât comunicarea efectivă a deciziei recurate a avut loc la 8 ianuarie 2019, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosar, nu poate fi primit, având în vedere că procedura de comunicare se socotește îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 165 pct. 1 și art. 164 alin. (1) C. proc. civ., "la data semnării dovezii de înmânare ori, după caz, a încheierii procesului-verbal prevăzut la art. 164, indiferent dacă partea a primit sau nu citația ori alt act de procedură personal",

Faptul că recurenta a depus la dosar un înscris reprezentând în accepțiunea sa o dovadă de comunicare a hotărârii atacate, care poartă data de 8 ianuarie 2019, nu are nicio relevanță juridică, deoarece nu rezultă că data respectivă a fost aplicată de către factorul poștal cu ocazia încheierii procesului-verbal, astfel cum prevăd dispozițiile legale evocate.

Prin urmare, potrivit prevederilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., termenul de declarare a recursului s-a împlinit la 4 februarie 2020, aceasta fiind ultima zi în care recurenta-reclamantă ar fi fost în termenul legal, prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., privind declararea recursului.

Totodată, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta", cu raportare la prevederile art. 180 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care "termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură".

Astfel, legiuitorul stabilește un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar dacă partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu și-a îndeplinit obligația de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de dispozițiile legale incidente, astfel încât va respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta A. S.A.

În ceea ce privește cererea intimaților-pârâți C. și B. de acordare a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 8000 RON, Înalta Curte o va respinge, având în vedere că dovada plății cheltuielilor nu a fost făcută în conformitate cu dispozițiile art. 452 C. proc. civ., actele depuse, respectiv chitanța nr. x/10.04.2019 și factura nr. x/10.04.2019, aflate la filele x, nu fac dovada că aceste cheltuieli au fost ocazionate cu soluționarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 771/A din 21 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimații-pârâți C. și B. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 iulie 2020.