ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1269/2020

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă la 9 iunie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. la restituirea împrumutului în valoare de 1.555.155 RON echivalentul a 350.000 euro (la cursul BNR din 8 iunie 2015 - 1 euro = 4.4433 RON).

Prin sentința civilă nr. 763 din 3 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului B. și, în consecință, a fost obligat pârâtul să restituie reclamantului suma de 1.555.155 RON (echivalentul sumei de 350.000 euro) cu titlu de împrumut. Totodată, a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 19.157 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând cuantumul taxei judiciare de timbru.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul B.. Prin decizia civilă nr. 113 A din 8 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a fost anulată ca netimbrată cererea de repunere pe rol formulată de apelantul B.. Prin aceeași decizie, a fost admisă excepția perimării cererii de apel, formulată de pârâtul B. și, în consecință, s-a constatat perimată cererea de apel.

Împotriva acestei decizii, la data de 13 februarie 2018, recurentul-pârât B. a declarat recurs, în motivarea căruia a precizat că instanța de apel, în mod greșit, a admis excepția netimbrării cererii de repunere pe rol, având în vedere că a fost transmisă Curții de Apel București atât cererea de amânare, cât și dovada achitării taxei judiciare de timbru, anterior termenului din 8 februarie 2018. Recurentul a mai susținut că, în mod greșit, instanța de apel a admis excepția perimării cererii de apel. De asemenea, s-a mai arătat că instanța a respins cererea pentru acordarea unui nou termen de judecată, care a fost solicitat prin cererea de amânare transmisă la dosar, raportat la faptul că dosarul se afla la primul termen de judecată. În susținerea celor învederate, recurentul a atașat, în copie, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3914 RON, precum și cererea de amânare transmisă instanței de către domnul C., avocat asociat în cadrul SPRL D.. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 din C. proc. civ. La data de 7 mai 2018, intimatul-reclamant A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat nulitatea cererii de recurs pentru lipsa semnăturii, raportat la prevederile art. 486 alin. (1) lit. e) și alin. (3) C. proc. civ. Totodată, intimatul a mai susținut că sunt invocate temeiuri de drept din ambele coduri de procedură civilă, însă, în cauză, sunt incidente dispozițiile noului C. proc. civ., raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 9 iunie 2015. S-a mai învederat că pârâtul nu a depus la dosar originalul dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru aferentă cererii de repunere pe rol. În accepțiunea intimatului-reclamant, înscrisul înaintat prin poștă electronică nu reprezintă o dovadă certă a îndeplinirii obligației de a achita taxa de timbru, în condițiile în care prin scanarea unui document se obține o copie a înscrisului în discuție, partea având obligația de a prezenta instanței originalul înscrisului, potrivit art. 292 alin. (2) C. proc. civ., sub sancțiunea neluării lui în seamă.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea din 2 octombrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. Intimatul-reclamant a depus la dosar punct de vedere la raport. Prin încheierea din 19 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată la data de 4 iunie 2019, dispunându-se citarea recurentului-pârât B. cu mențiunea de a depune la dosar, în original, dovada achitării taxei judiciare de timbru, împuternicirea avocațială și recursul cu semnătura în original, sub sancțiunea suspendării recursului, conform art. 242 alin. (1) C. proc. civ. La termenul din 4 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul prevederilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., raporta la faptul că recurentul nu s-a conformat dispozițiilor stabilite de instanță în sarcina sa prin încheierea din 19 martie 2019. La data de 11 februarie 2020 a fost întocmit referatul cu propunerea de fixare a unui termen în vederea constatării perimării, potrivit dispozițiilor art. 416 C. proc. civ. Prin încheierea din 31 martie 2020, Înalta Curte a constatat suspendarea judecății de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020. Ulterior, a fost stabilit termen la 7 iulie 2020, în vederea constatării perimării, potrivit dispozițiilor art. 416 C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare excepția perimării cererii de recurs și a reținut următoarele: Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător. Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță." Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni. Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei. Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment putând fi reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei. Înalta Curte constată că judecarea recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ. prin încheierea de ședință din 4 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, dată de la care a trecut un termen mai mare de 6 luni. Prin urmare, constatând că dosarul a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 417 - 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 raportat la art. 416 alin. (1) și (2) și art. 420 C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de pârâtul B.. În ceea ce privește solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-reclamant A., Înalta Curte urmează să o admită, conform art. 452 și la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că au fost dovedite cheltuielile de judecată, prin depunerea la dosar a înscrisurilor justificative. În consecință, Înalta Curte îl va obliga pe recurentul-pârât B. să achite intimatului-reclamant A. suma de 2590,64 RON reprezentând cheltuieli de judecată, conform dovezilor aflate la dosar.