Decizia nr. 718/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 258/2018 a Tribunalului Brașov

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 septembrie 2017 pe rolul Judecătoriei Brașov, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâților B. și C. să îi lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 2.500 mp, situat în județ Brașov, să demoleze construcția de pe acest teren, iar în caz de refuz, să o demoleze reclamanta pe cheltuiala pârâților, să reducă terenul la starea inițială, iar în caz de refuz, să readucă reclamanta pe cheltuiala pârâților, cu cheltuieli de judecată. Hotărârea de declinare Prin sentința nr. 2392/15.03.2018, Judecătoria Brașov a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, față de valoarea obiectului litigiului la data cererii de 282.500 RON.

Sentința pronunțată de tribunal Prin sentința civilă nr. 258/S din 28.12.2018 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, s-a admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta A., au fost obligați pârâții B. și C. să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul teren în suprafață de 2.500 mp situat în Predeal, Șoseaua Națională (D) 23, DN 1, km 140 150 DR, jud. Brașov, Zona Malul Ursului, înscris în CF. x Predeal, nr. cad. x (c.f. veche 1495). Au fost obligați pârâții la demolarea construcției începute pe terenul identificat mai sus, iar în caz de refuz a fost autorizată reclamanta să o desființeze pe cheltuiala acestora. Au fost obligați pârâții să readucă terenul în starea inițială, iar în caz de refuz a fost autorizată reclamanta să execute aceste lucrări pe cheltuiala acestora (demontare țevi, acoperire și nivelare șanțuri și nivelare teren). Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 11.325 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia nr. 458 Ap din 3 aprilie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a admis apelul declarat de pârâții B. și C., în contradictoriu cu intimata reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 285/2018 a Tribunalului Brașov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: A respins cererea având ca obiect obligarea pârâților la demolarea construcției începute pe terenul identificat mai sus, iar, în caz de refuz, de autorizare a reclamantei să o desființeze pe cheltuiala acestora și cererea având ca obiect obligarea pârâților să readucă terenul în starea inițială, iar, în caz de refuz, de autorizare a reclamantei să execute aceste lucrări pe cheltuiala pârâților (demontare țevi, acoperire și nivelare șanțuri și nivelare teren). A obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 8.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță, după compensare. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A constatat compensate cheltuielile de judecată parțiale la care apelanții și intimata aveau dreptul în apel.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, reclamantă A. a declarat recurs. În cuprinsul cererii de recurs, reclamanta a susținut aplicare greșita a legii în ceea ce privește capetele 2 și 3 ale cererii de chemare în judecată, respectiv a art. 586 alin. (1) din C. civ., întrucât s-a reținut buna-credință a pârâților la momentul edificării construcției. Reclamanta a arătat că instanța de apel a interpretat greșit textul de lege care definește buna-credință, pentru că a reținut că autorul unei lucrări (construcții) este de bună-credință dacă la data începerii construcției era înscris în cartea funciară ca și proprietar, dacă nu cunoștea la acel moment viciul titlului sau și dacă a început construcția cu respectarea autorizațiilor cerute de lege. Totodată, a susținut că s-a apreciat eronat că momentul la care pârâții au aflat de existența viciului titlului lor este determinat de momentul efectuării raportului de expertiză în fata primei instanțe; în realitate momentul determinant este cel al notificării și aducerii la cunoștința pârâților a faptului că edifică o construcție pe terenul proprietatea reclamantei. A invocat ca si practica judiciara decizia nr. 2652/2010 a secției de contencios administrativ și fiscal și decizia nr. 621/2003 a secției Civile, ambele ale Înaltei Curți de Casație și Justiție .

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 5 decembrie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 458 Ap din 3 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția I civilă și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 12 martie 2020.

Apărările formulate în cauză Intimații au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Recurenta reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a combătut susținerile din întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Față de starea de fapt necontestată și explicitată și prin raportul de expertiză efectuat în cauză, Înalta Curte reține că reclamanta este proprietara tabulară a imobilului în suprafață de 2.500 mp, situat în Predeal, zona Malul Ursului, înscris în C.F. x Predeal, nr. cad. x (C.F. veche 1495 Predeal, nr. top. x), cu titlul de drept moștenire, autoarea sa, D., dobândind dreptul de proprietate cu titlul de reconstituire conform Legii nr. 18/1991, iar pârâții sunt proprietarii tabulari ai imobilului în suprafață de 1000 mp, înscris în C.F. x Predeal, nr. cad. x, dobândit prin cumpărare de la numiții E. și F., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.04.2013 de notarul public G., precum și titularii Autorizației de construire nr. x/10.03.2016 emisă de Primăria Predeal, pentru edificarea unei construcții D+P+E+M, împrejmuire și organizare de șantier. Instanțele de apel și de fond au reținut că, întrucât cele două titluri ale părților provin de la același autor - Statul Român - este preferabil titlul reclamantei, în condițiile în care a fost primul înscris în CF, și în raport de concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză de expertul H., din care rezultă că între cele două imobile identificate mai sus există o suprapunere reală, s-a constatat că este întemeiată cererea reclamantei având ca obiect revendicarea terenului în cauză. În ceea ce privește modul de soluționare a cererii de obligare a pârâților la demolarea construcției și la readucerea terenului în starea inițială, instanța de apel a reținut că pârâți au început construcția pe terenul de 1000 mp, cu nr. top x, înscris în C.F. nr. x Predeal, cu care figurează ca proprietari în baza autorizației de construire nr. x/10.03.2016, eliberată de Primăria Orașului Predeal, că în ceea ce privește momentul la care au aflat de existența viciului titlului lor, respectiv de faptul că există o suprapunere a acestor suprafețe cu terenul de 2500 mp proprietatea reclamantei, cu număr cadastral x, înscris în Cartea Funciară nr. x Predeal, acesta este cel al efectuării raportului de expertiză în fața primei instanțe, motiv pentru care s-a apreciat că, la momentul începerii construcției, pârâții erau de bună-credință, motiv pentru care s-a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 582 C. civ. care permiteau reclamantei să solicite obligarea pârâților la desființarea lucrărilor și la aducerea imobilului în starea inițială, ci, eventual ale art. 581 C. civ. Cum criticile reclamantei vizează greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 586 alin. (1) C. civ., întrucât s-a reținut buna-credință a pârâților la momentul începerii construcției, Înalta Curte reține următoarele: C. civ. reglementează conceptul de bună-credință în art. 14 alin. (1), statuând asupra faptului că "orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună-credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri". În cazul ocrotirii bunei-credințe în doctrină și jurisprudență, s-a considerat că este de bună-credință și constructorul care are convingerea fermă, dar eronată, că este proprietarul terenului pe care construiește, că buna-credință trebuie să existe atât la începutul construcției cât și pe toată durata executării ei, că buna-credință a constructorului încetează în cazul în care apare o îndoială cu privire la legitimitatea sau regularitatea titlului său. Or, din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reține că, pentru a produce efecte juridice, buna - credință a constructorului trebuie să fie nu numai deplină, dar să și subziste pe toată durata executării lucrărilor, iar atitudinea părții, care o invocă să nu fie susceptibilă de interpretări sau de echivoc. Cum instanța de apel s-a limitat în analiza bunei-credințe doar la momentul de început al lucrărilor, făcând o greșită interpretare a instituției bunei-credințe din perspectiva dispozițiilor art. 586 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. .2 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantă, va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care în rejudecare va putea dispune administrarea probelor necesare și pertinente în ce privește existența/inexistența bunei-credințe pe toată durata efectuării lucrărilor, în raport de care se va putea aprecia incidența sau neincidența instituției bunei-credințe a constructorului. PENTRU ACESTE MOTIVE,