Decizia nr. 711/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată și valoarea litigiului Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 28.02.2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., în principal, să se constate nulitatea absolută a contractului de împrumut cu garanție imobiliară intervenit între reclamantă și pârât, autentificat sub nr. x/22.07.2011, de BNP C., D. și Asociații, pentru lipsa cauzei, cauză falsă și cauză ilicită, raportat la dispozițiile art. 966 C. civ. anterior, iar, în subsidiar, anularea contractului menționat, motivat de vicierea consimțământului reclamantei la încheierea lui prin dol, raportat la art. 953 C. civ. Prin cererea completatoare din 6.06.2017, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a aceluiași act juridic în temeiul art. 966 și 968 C. civ. pentru cauză ilicită și fraudă la lege în considerarea faptului că acesta constituie un contract de împrumut cu camătă, astfel cum s-a reținut prin decizia penală nr. 1887A/14.12.2016 a Curții de Apel București, secția I penală.

Sentința pronunțată de Tribunalul Ilfov Prin sentința civilă nr. 649/27.02.2018, Tribunalul Ilfov, secția civilă a admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. x/22.07.2011 de BNP C., D. și asociații, pentru cauză ilicită (contract de împrumut cu camătă), obligând pârâtul să plătească reclamantei suma de 16.493,46 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 373A/07.03.2019, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtului împotriva sentinței și l-a obligat pe acesta la plata sumei de 13.837,32 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii și a încheierilor premergătoare din 17.01.2019 și din 21.02.2019, a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., pârâtul B.. În motivarea recursului declarat, recurentul a susținut următoarele critici de nelegalitate împotriva actelor procedurale atacate: - Prin prisma motivului subsumat pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., recurentul a susținut că, în mod nelegal și cu încălcarea dispozițiilor de procedură ale art. 476 alin. (1) și (3), art. 477, dar și ale art. 6 C. proc. civ., art. 21 din Constituție, art. 6 din CEDO, instanța nu a analizat unele din motivele de apel formulate. Pe de altă parte, refuzând să analizeze aspectele esențiale care au rezultat din probele efectiv administrate în susținerea motivelor de apel, instanța a încălcat dispozițiile art. 477, art. 478 alin. (2) și art. 479 alin. (2) C. proc. civ., zădărnicind efectul devolutiv al apelului. În esență, recurentul a indicat ca rămase neanalizate în urma judecății înfăptuite în apel motivul 3 de apel, prin care solicitase instanței să lămurească sensul noțiunii de camătă, în condițiile în care s-a reținut ca fiind lovit de nulitate absolută actul juridic contestat sub motivul că ar fi încheiat cu camătă, iar de esența cametei este dobânda care ar fi trebuit să fie determinată sub aspectul cuantumului și, în mod evident, dovedită. Aceasta, în condițiile în care nici în urma judecății de primă instanță, dar nici a celei de apel nu a rezultat care ar fi fost cuantumul așa-zisei dobânzi (reclamanta neprecizând nimic sub acest aspect) și nici modalitatea în care aceasta se percepea de la împrumutat (dacă a fost sau nu inclusă în suma menționată în contract, 174.800 euro, sau percepută în alt mod). Tot în cadrul acestui motiv, arată că a solicitat instanței de apel să analizeze și să clarifice susținerile inconsecvente și contradictorii ale reclamantei, care fie susține că împrumutul ar fi fost gratuit, deci fără dobândă, fie că e lipsit de cauză deoarece nu i s-ar fi remis nicio sumă de bani, fie că din banii împrumutați 80.000 de euro ar fi fost dați numitei E. pentru restituirea altui împrumut. De asemenea, a solicitat instanței de apel să clarifice aspectele rezultate din probele administrate în apel, răspunsurile reclamantei la interogatoriu, înscrisurile depuse în apel de pârât și de reclamantă, însă arată că nici criticile subsumate motivului 3 de apel și nici aspectele rezultate din materialul probator administrat nemijlocit în fața instanței de apel nu au primit vreun răspuns prin hotărârea pronunțată. Nicăieri nu se face referire la necesitatea stabilirii cuantumului dobânzii care ar reprezenta camăta și nici la probele din care ar rezulta inexistența vreunui indiciu privind o astfel de dobândă nelegală. Instanța nu se referă la valoarea probatorie a mărturisirii judiciare a intimatei și nici nu face aplicarea dispozițiilor art. 250 și 349 C. proc. civ. De asemenea, susține că au rămas neexaminate motivul 4 de apel - prin care s-a invocat nesocotirea dispozițiilor art. 967 și 1203 C. civ. pe baza cărora a invocat prezumția de existență și valabilitate a cauzei contractului, motivul 5 de apel -prin care a criticat nesocotirea dispozițiilor art. 1173, 1174, 1192 alin. (1) și (2) din C. civ. în vigoare la data încheierii actului contestat. Recurentul susține că, astfel fiind, hotărârea este anulabilă în temeiul art. 175 C. proc. civ., fiind pronunțată cu încălcarea art. 476 alin. (1) și (3), art. 477, art. 6 C. proc. civ., art. 21 din Constituție și art. 6 din CEDO. - Hotărârea instanței de apel este pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 28 C. proc. pen. care reglementează autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale în fața instanței civile, ceea ce determină incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ.. Subsumat acestei critici de recurs, s-a argumentat, în esență, că pentru incidența autorității de lucru judecat era necesar ca fapta să fie cercetată de instanța penală, or fapta de cămătărie nu a fost analizată în procesul penal iar instanța care a pronunațat decizia penală nr. 1887 A/14.12.2016 nu a dispus nimic prin dispozitiv asupra presupusei infracțiuni de cămătărie, nici măcar în sensul achitării pentru motivul că fapta nu e prevăzută de legea penală. În procesul penal finalizat cu această hotărâre, obiectul cercetării judecătorești efectuate de instanța penală (verificare și sancționare jurisdicțională) l-au constituit doar infracțiunile de înșelăciune și șantaj, astfel că doar în privința unor astfel de fapte ar fi fost posibil a se reține autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale. Toate considerentele din decizia penală reproduse de prima instanță nu sunt decisive și nici decizorii, în sensul legii civile, și nu pot fi valorificate în baza art. 28 C. proc. pen. în procesul civil văzând că acțiunea civilă a fost lăsată nesoluționată de instanța penală conform art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (5) și art. 16 lit. b) C. proc. pen. Aceasta semnifică faptul că, nici în primă instanță, dar nici în apel, instanțele penale nu au analizat aspecte legate de circumstanțele încheierii contractului de împrumut autentificat sub nr. x/22.0.2011. Recurentul susține că acele considerente ale deciziei penale pe care se sprijină soluția pronunțată în prezenta cauză constituie considerente supraabundente deoarece nu susțin vreuna din soluțiile din dispozitiv, fiind chiar și greșite (întrucât interpretează eronat noțiunea de camătă) astfel că nu puteau fi reținute și valorificate de instanța civilă sub aspectul autorității de lucru judecat. Instanța de apel a răspuns greșit criticilor sale relative la greșita interpretare și aplicare în cauză, de către tribunal, a dispozițiilor art. 28 din C. proc. civ. pen, reținând că ar fi lipsit de relevanță aspectul că aceste considerente nu explică soluția din dispozitiv și că toate considerentele hotărârii penale ar crea o veritabilă autoritate de lucru judecat. Susține că, în speță, s-ar putea pune cel mult problema unei puteri de lucru judecat sub forma prezumției împotriva căreia să se poată face proba contrară, ceea ce pretinde că s-ar fi realizat prin probele administrate în apel. În continuarea prezentării acestui motiv de recurs, recurentul a argumentat de ce nu sunt corecte statuările deciziei penale care califică drept tipic cămătăresc procedeul încheierii mai multor contracte la care a fost parte reclamanta, între care și cel dedus prezentei judecăți. Astfel, recurentul susține că, nici din punct de vedere al legii civile și nici al cametei, nu interesează proveniența banilor ce fac obiectul unui contract de împrumut, că părțile sunt libere să stabilească orice termen pentru restituirea împrumutului, că legea civilă nu interzice încheierea contractului prin mandatari, că înscrisul aflat la fila x din volumul VII d.u.p. la care se referă hotărârea penală nu s-a aflat la la dispoziția instanței civile. Invocă faptul că, din acest motiv, hotărârea primei instanțe a fost pronunțată și cu încălcarea principiului nemijlocirii - art. 16 C. proc. civ.- care guvernează procesul civil, prin preluarea considerentelor supraabundente ale deciziei penale, realizate cu depășirea limitelor învestirii, fără să administreze în mod nemijlocit nicio probă. - Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 22 alin. (1), art. 313 și art. 479 C. proc. civ., atunci când prin încheierea premergătoare din 17.01.2019 a respins cererea pârâtului prin care a solicitat aducerea cu mandat a martorilor care nu s-au prezentat la termenul de judecată, deși fuseseră legal citați. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-a arătat că încheierea din 29.11.2018, prin care instanța de apel a admis suplimentarea probatoriului administrat la fond, prin audierea a câte doi martori pentru fiecare parte, are caracter interlocutoriu în ceea ce privește utilitatea și concludența acestei probe. Refuzul instanței de a asigura prezența martorilor pentru audiere, în condițiile neprezentării acestora în pofida citării lor în instanță golește de conținut dispozițiile art. 313 C. proc. civ. prin care au fost edictate norme tocmai pentru a preveni și contracara posibile conduite abuzive ale martorilor. Respingând cererea fondată pe art. 313 C. proc. civ., instanța și-a încălcat propriile statuări ale încheierii din 29.11.2018 prin care apreciase că audierea martorilor ar fi fost utilă pentru aflarea adevărului, încălcând astfel exigențele art. 22 C. proc. civ. Modul în care, prin considerentele deciziei pronunțate, instanța de apel explică deciziile sale în privința probatoriilor încuviințate, în special a celei cu martori, cu referire la nevoia unei completări a probatoriilor, este contrazis de conținutul încheierilor din 29.11.2018, 17.01.2019 și 21.02.2019, alegațiile făcute concretizând o motivare contradictorie a hotărârii. Revenind asupra probatoriilor ce fuseseră deja încuviințate, instanța a zădărnicit efectul devolutiv al apelului, pronunțând o hotărâre nelegală, anulabilă în condițiile art. 175 C. proc. civ., pentru vătămarea dreptului pârâtului la un proces echitabil. - S-a mai arătat că decizia recurată este nelegală și prin prisma unei motivări străine pricinii, în sensul art. 488 pct. 6 C. proc. civ., prin care se interpretează și se aplică greșit, în sensul pct. 8 al articolului, normele de drept substanțial în materia contractului de împrumut cuprinse în vechiul C. civ. (art. 1576 și urm.), precum și ale Legii nr. 93/2009, Legii nr. 656/2002. - Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 478 alin. (1), art. 477 alin. (1) C. proc. civ., atunci când a analizat cauza prin prisma altor temeiuri de drept decât cel avut în vedere de prima instanță, împrejurare de natură a atrage incidența art. 488 pct. 5 C. proc. civ. Subsumat acestei critici, s-a arătat că prima instanță a reținut și pronunțat nulitatea contractului de împrumut pentru cauză ilicită, exclusiv în considerarea motivului că acesta ar fi un contract cu camătă, aspect pe care l-a reținut pe baza considerentelor supraabundente ale deciziei penale menționate anterior. Cu încălcarea limitelor devoluțiunii însă, instanța de apel analizează, pentru prima oară în proces și învestită fiind cu apelul pârâtului, alte cauze de nulitate a aceluiași contact, prin acele considerente redate la pct. 6 al motivării, prin care a reținut cauza ilicită a contractului dată fiind destinația banilor din împrumut sau lipsa cauzei specifice contractului de împrumut (când se referă la scopul vânzării apartamentului ce garanta restituirea împrumutului). - În mod greșit, cu interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 16 și art. 261 C. proc. civ., instanța de apel a respins criticile pârâtului referitoare la încălcarea principiului nemijlocirii de către tribunal, invocate în cadrul motivului de apel 3.1.d, pronunțând, în opinia recurentului, o hotărâre nelegală. - În mod nelegal, a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, în condițiile în care nu se dovedește că factura aflată la dosar a fost și achitată de intimată către apărătorul său. - Hotărârea instanței de apel încalcă reglementările Convenției Europene a Drepturilor Omului în privința prezumției de nevinovăție în ce privește săvârșirea pretinselor acte de cămătărie, creând aparența că instanța a avut o părere preconcepută în ce1 privește pe pârât, în ciuda faptului că nu a fost condamnat pentru vreo infracțiune, iar faptele pretinse de cămătărie nu au făcut obiectul analizei instanței penale.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 29.01.2020 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citare părți, pentru soluționarea acestuia, la data de 26.02.2020.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimata-reclamantă A. a arătat că primul motiv de recurs s-a susținut că nu se încadrează în art. 488 pct. 5 C. proc. civ. A solicitat a se avea în vedere că instanța a analizat punctual toate motivele de apel, iar faptul că nu a răspuns fiecărui argument nu echivalează cu neanalizarea respectivului motiv de apel. A opinat că pârâtul, prin cererea de apel, a prezentat argumente de fapt și de drept subsumate motivului pe care se sprijină, neputându-se cere instanței să răspundă fiecărei afirmații. Dacă se va trece peste nulitatea primului motiv de recurs, intimata-reclamantă a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat. Referitor la al doilea motiv de recurs, s-a susținut că în mod eronat recurentul a afirmat că autoritatea trebuia să fie reținută doar sub aspectul faptelor de înșelăciune și șantaj cu privire la care a fost achitat, în realitate instanța penală analizând și dacă fapta de a încheia un contract cu camătă constituie sau nu o faptă penală. În ceea ce privește al treilea motiv de recurs, s-a solicitat a se observa că se impune anularea acestuia pentru neîncadrare în art. 488 pct. 5 C. proc. civ., arătându-se că încheierea din 29.11.2018 nu are caracter interlocutoriu și nu leagă instanța, astfel încât să poată fi atacată o dată cu fondul. Intimata - reclamantă a solicitat respingerea și a celorlalte motive de recurs, cu cheltuieli de judecată, iar referitor la cel privitor la nedovedirea faptului că factura de onorariu avocațial ar fi fost achitată a solicitat anularea, pentru neîncadrare în art. 488 C. proc. civ. Recurentul - reclamant B. a formulat răspuns la întâmpinare, în termen legal, prin care a arătat că își menține în totalitate criticile dezvoltate prin motivele de recurs. În ceea ce privește excepția nulității recursului, pentru pretinsul considerent că unele dintre motive nu s-ar încadra în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., a solicitat respingerea acesteia, constatându-se că toate criticile expuse în cadrul fiecărui motiv sunt încadrabile în dispozițiile menționate. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte apreciază asupra caracterului fondat al acestora potrivit celor ce urmează: Recurentul-pârât a atacat hotărârea instanței de apel sub mai multe aspecte - respectiv, pentru omisiunea analizării unora din motivele sale de apel, a aspectelor esențiale rezultate din probele administrate, pentru greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 28 C. proc. pen., pentru nesocotirea principiului nemijlocirii administrării probelor, schimbarea cauzei acțiunii în apel, utilizarea unor motive străine pricinii, modul de stabilire a cheltuielilor de judecată în apel - cele mai multe dintre acestea având ca punct de pornire unul și același element, constând în modalitatea de soluționare a litigiului, prin stabilirea ca fiind dovedită a cauzei de nulitate absolută a contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. x/22 iulie 2011, încheiat în scopul cametei, exclusiv prin reținerea, în temeiul art. 28 din C. proc. pen., a puterii de lucru judecat a deciziei penale nr. 1887/A din 14.12.2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2012. De aceea, va fi supus analizei instanței de recurs cu întâietate motivul prin care se critică greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 28 din C. proc. pen., care reglementează autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale în fața instanței civile, întrucât, de bună seamă că răspunsul ce se va da acestuia va influența și răspunsul asupra celorlalte motive susținute de pârât aflate în legătură cu acesta ori, după caz, va face inutilă analiza altora. În esență, prin cel de-al doilea motiv al recursului său, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ., pârâtul a susținut că ambele instanțe de fond ar fi interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 28 C. proc. pen. considerând că decizia penală nr. 1887A/14.12.2016 a Curții de Apel București are autoritate de lucru judecat asupra acțiunii civile deduse prezentei judecăți, cu toate că faptele ce au făcut obiectul cercetării în respectiva cauză penală au fost cele de înșelăciune și șantaj, iar nu cea de cămătărie, dispozitivul hotărârii în cauză nereferindu-se la o atare faptă. Chiar o hotărâre penală de achitare pe temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., precum cea în cauză, are autoritate de lucru judecat în procesul civil în privința faptelor ce au fost cercetate, respectiv înșelăciune și șantaj, pârâtul subliniind însă că fapta de cămătărie nu a fost investigată în procesul penal. Considerentele deciziei penale nr. 1887A/14.12.2016 a Curții de Apel București care se referă la contractul de împrumut autentificat sub nr. x/22 iuie 2011 ca fiind unul cămătăresc sunt supraabundente și chiar greșite deoarece relevă o greșită raportare a instanței penal la noțiunea de camătă. În continuarea aceluiași motiv de recurs, pârâtul a pretins, cu referire la fiecare din considerentele deciziei penale avute în vedere de instanțele civile în soluționarea prezentei cauze, lipsa lor de relevanță sub aspectul legalității și valabilității contractului de împrumut de consumație, din punctul de vedere al legii civile. În sfârșit, pârâtul a invocat o greșită dezlegare ce s-a dat de către curtea de apel criticilor sale aduse hotărârii de primă instanță, în legătură cu interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 28 din C. proc. pen. Criticile recurentului-pârât sunt întemeiate sub ambele aspecte sesizate (art. 488 alin. (5) și (8) C. proc. civ.), reținându-se că, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen. "Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite". Înțelesul acestei dispoziții legale este acela că hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o, indiferent de soluția pe care aceasta o conține, de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, evident pentru cazurile care sunt compatibile cu existența unei fapte și a unei persoane care a fost cercetată. În ceea ce îl privește pe recurentul-pârât, hotărârea penală în cauză (decizia penală nr. 1887A/14.12.2016 a Curții de Apel București, secția I penală) conține (consfințește) o soluție (a primei instanțe) de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru înșelăciune și șantaj, în timp ce acțiunea civilă alăturată acțiunii penale cu acest obiect a fost lăsată nesoluționată de instanța penală, conform art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) și art. 16 lit. b) C. proc. pen. Astfel, considerentele deciziei civile nr. 1887A/14.12.2016 susțin teza recurentului-pârât, înțelegându-se din cuprinsul acestora că faptele penale cercetate în legătură cu activitatea numitului B. au fost cea de înșelăciune, cu referire la încheierea contractului de împrumut autentificat sub nr. x/22.07.2011, și cea de șantaj, cu referire la amenințarea adusă reclamantei că va pune în executare silită respectivul contract în caz de nerestituire a împrumutului. Prin urmare, soluția de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. pronunțată de instanța penală poate produce autoritate de lucru judecat în temeiul art. 28 alin. (1) C. proc. pen. cel mult în legătură cu aceste două fapte iar nu și cu privire la săvârșirea altora care nu au făcut obiectul cercetării penale și în privința cărora nu a fost pronunțată o soluție de către instanța penală. Apar în acest context, într-adevăr, ca fiind supraabundente (în sensul că nu sprijină dispozitivul hotărârii) acele considerente ale instanței penale de apel care, deși consideră nu pot fi reținute susținerile părții vătămate cum că nu ar fi primit "nici sumele de bani împrumutate de inculpații E. și B." (întrucât, pe de o parte, aceste susțineri nu ar fi fost dovedite în mod indubitabil cu probele administrate în procesul penal, iar pe de altă parte, întrucât toate tranzacțiile au fost consfințite prin acte autentice guvernate de dispozițiile art. 1173, 1174 și 1191 alin. (2) C. civ. în vigoare la data întocmirii lor), califică contractele de împrumut încheiate între reclamantă și persoanele anterior menționate drept acte cămătărești. Înalta Curte mai constată că, deși în mod repetat prin considerente regăsite la filele x ale acestei hotărâri, instanța penală se referă la faptul că la încheierea acestor acte juridice (ca și a altora supuse analizei sale) s-ar fi "procedat în mod tipic activității cămătărești", lipsește din analiza instanței tocmai prezentarea faptei concrete de cămătărie întreprinse la încheierea actului juridic contestat în procesul civil - contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. x/22 iulie 2011 - în raport de descrierea legală a acesteia, respectiv darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată (potrivit art. 3 din Legea nr. 216/2011 și a art. 351 din actualul C. pen.), instanța penală neepuizând analiza sa în legătură cu această faptă deoarece a reținut că, la data săvârșirii sale, cămătăria nu era incriminată. Or, premisa autorității de lucru judecat a hotărârii penale reglementată prin dispozițiile art. 28 din C. proc. pen. presupune existența unei fapte care să fi fost cercetată, investigată în materialitatea sa, ceea ce lipsește hotărârii penale invocate în cauză cu referire la pretinsa faptă de cămătărie acuzată a fi stat la baza încheierii contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. x/22.07.2011, pe de o parte întrucât trimiterea în judecată penală a pârâtului B. a avut loc sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și șantaj în formă continuată, astfel cum se reține prin sentința penală nr. 36F/17.02.2015 a Tribunalului Ilfov dată în dosarul nr. x/1012, iar pe de altă parte întrucât analiza pe acest aspect a deciziei penale nr. 1887A/14.12.2016, realizată în afara cadrul legal de învestire a instanței, este una disparată și incompletă, lipsindu-i descrierea concretă a modului în care a fost materializată camăta în actul juridic ce interesează acțiunea civilă ori în succesiunea actelor încheiate de reclamantă și cu alte persoane din anturajul pârâtului (menționate în hotărârea penală). Din acest motiv apar ca fiind îndreptățite criticile recurentului care a susținut o greșită soluționare a cauzei de către ambele instanțe de fond prin utilizarea dispozițiilor art. 28 C. proc. pen. în legătură cu decizia penală nr. 1887A/14.12.2016. În realitate, considerentele supraabundente ale deciziei penale nr. 1887A/14.12.2016 a Curții de Apel București, relative la împrumuturile cămătărești ce ar fi intervenit între partea vătămată, numitul B. și alte persoane din anturajul acestuia, nu au aptitudinea de a genera o autoritate de lucru judecat asupra acțiunii civile având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului autentificat sub nr. x/2011, ca fiind un contract cu camătă, întrucât nu explică și nu se reflectă în dispozitivul hotărârii printr-o soluție care să privească această faptă și pe acest făptuitor și nu descriu acțiunile celor implicați din punct de vedere al calificării legale a faptei de camătă (urmare directă a necercetării faptei în cauză). Ceea ce omite instanța de apel în analiza sa asupra criticii pârâtului relativă la greșita valorificare în cauză de către tribunal a dispozițiilor art. 28 C. proc. pen., atunci când reține că această normă nu particularizează autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale doar la dispozitiv sau doar la considerente (ci că ea se referă la întregul hotărârii penale), este faptul că, întocmai ca în cazul oricărui act jurisdicțional, și autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale se atașează dispozitivului și, deopotrivă, acelora dintre considerente care îl explică, condiție ce nu se verifică în legătură cu pretinsele acțiuni cămătărești ori cu un mod de operare astfel calificat, analizate prin decizia penală. Sunt, așadar, justificate și criticile recurentului întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că greșita interpretare și aplicare ce s-a dat în cauză dispozițiilor art. 28 C. proc. pen. a condus la soluționarea cauzei în absența cercetării fondului acesteia, prin reținerea eronată ca fiind stabilită definitiv fapta de cămătărie la încheierea actului juridic contestat și, prin aceasta, ca fiind probată cauza ilicită a contractului. Deși face trimitere la puterea de lucru judecat relativă a hotărârii penale (atunci când reține că "existența anumitor fapte dintr-o hotărâre judecătorească definitivă, fie ea civilă sau penală, beneficiază de putere de lucru judecat și pot fi valorificate probator într-un litigiu ulterior atâta timp cât probele administrate nu sunt de natură să contrazică sau să schimbe conținutul faptic al raportului juridic analizat"), în realitate, prima instanță a dat efecte absolute puterii de lucru judecat a deciziei penale nr. 1887A/14.12.2016 deoarece, cu excepția interogatoriului pârâtului, nu a administrat nicio probă directă în cauză, deși punerea lor în discuție ori chiar ordonarea administrării se afla în puterea sa de decizie, și nu a lămurit sub nici un aspect variantele diferite susținute de reclamantă prin cererea inițială și cea completatoare (depusă la 6.06.2017) asupra sumelor luate cu împrumut și a celor care ar fi constituit pretinsa camătă ori asupra circumstanțelor care ar fi condus la încheierea actului juridic contestat în aceste condiții, ci a judecat cauza exclusiv pe baza situație de fapt incomplet stabilite de instanța penală și potrivit calificării date ei de aceasta. Împrejurarea că prima instanță a pronunțat o soluție de admitere a acțiunii nu probează și o reală, efectivă cercetare a fondului cauzei, după cum eronat reține prin decizia atacată instanța de apel. - Înalta Curte mai reține că, consecință a modului în care instanța de apel a răspuns criticii pârâtului relativă la greșita interpretare și aplicare de către tribunal a dispozițiilor art. 28 din C. proc. pen., pe care a considerat-o nefondată, nivelul de evaluare a cauzei pe fond a rămas același și în etapa judecății de apel, dovedindu-se întemeiată și cea dintâi critică a prezentului recurs prin care pârâtul a invocat că instanța de apel a refuzat să analizeze aspectele rezultate din probele efectiv administrate și să lămurească elementele esențiale ale cauzei, zădărnicind complet efectul devolutiv al apelului și încălcând dispozițiile art. 477 și 478 alin. (2) și 479 alin. (2) C. proc. civ. Aceasta întrucât, ca și primă instanță, curtea de apel s-a limitat să invoce situația de fapt și calificarea juridică dată acesteia prin decizia penală nr. 1887A/14.12.2016, care a descris un mod de acționare tipic cămătăresc la încheierea actelor menționate în considerente, între care și cel contestat în prezenta cauză, și să valorifice aceste elemente în procesul civil în temeiul art. 28 alin. (1) din C. proc. pen. - Suplimentar judecății înfăptuite de prima instanță în exact aceiași parametri și, totodată, cu încălcarea dispozițiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ. (care stabilește limitele efectului devolutiv la cele deduse judecății expres sau implicit de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată), instanța de apel a analizat cauza actului juridic și prin prisma altor temeiuri de drept decât cele avute în vedere de instanța fondului, aspect al judecății criticabil pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Astfel, atunci când a reținut nulitatea absolută a actului juridic dedus judecății pentru cauză ilicită în considerarea faptului că sumele luate cu împrumut de reclamantă ar fi fost destinate folosirii, în materialitatea lor, practicării ritualurilor vrăjitorești sau pentru lipsa cauzei (imediate și mediate) specifice unui contract de împrumut (la punctul 9 al motivării), instanța de apel se pronunță nu cu încălcarea limitelor judecății stabilite în fața primei instanțe (art. 488 alin. (1) C. proc. civ.), după cum a criticat recurentul-pârât, ci cu încălcarea limitelor efectului devolutiv determinat de ceea ce s-a apelat (art. 477 alin. (1) C. proc. civ.) și a principiului dublului grad de jurisdicție, aspecte de asemenea criticate prin cel de-al cincilea motiv de recurs. Aceasta întrucât, deși reclamanta a învestit instanțele judecătorești cu o acțiune inițială, în constatarea nulității absolute și/sau în anularea actului juridic autentificat sub nr. x/22 iulie 2011 pentru lipsa cauzei (reale) a contractului de împrumut, pentru cauză ilicită (explicată prin destinația banilor luați cu împrumut, care aveau a fi folosiți în ritualuri vrăjitorești) și pentru dolul sub puterea căruia s-ar fi exprimat consimțământul reclamantei (art. 953 C. civ.), acțiune pe care a completat-o la 6.06.2017 cu motive noi de nulitate absolută, constând în cauză ilicită și fraudă la lege (art. 966 și 968 C. civ.) explicate prin încheierea unui act juridic de împrumut cu camătă, prima instanță s-a limitat în analiza sa a reține nulitatea actului juridic contestat exclusiv pentru cauza ilicită justificată prin camătă, prin valorificarea, în temeiul art. 28 C. proc. pen., a deciziei penale nr. 1887A/14.12.2016 a Curții de Apel București. Or, această soluție a primei instanțe a fost contestată în calea de atac a apelului exclusiv de către pârât care s-a raportat în criticile sale la dezlegarea dată de tribunal, astfel că, deși este exact că reclamanta nu a renunțat prin completarea adusă cererii inițiale, la cauzele și motivele de nulitate/anulare a actului juridic atacat, regăsite în actul de învestire al instanței, este neîndoielnic că extinderea cercetării judecătorești în apel realizată prin analiza și reținerea unor cauze de nulitate care, deși invocate de reclamantă, nu fuseseră cercetate de tribunal, înfrânge regulile de judecată a apelului (art. 477 alin. (1) C. proc. civ.) și nesocotește principiul echității procedurii. Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiat și cel de-al cincilea motiv al recursului declarat, întemeiat, de asemenea, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - Așa cum s-a arătat în partea de început a acestor considerente, dezlegarea dată motivului de recurs (cel de-al doilea) privitor la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 28 din C. proc. civ. induce și aprecierea caracterului întemeiat al motivelor de recurs privitoare la caracterul nelegal al încheierii din 17.01.2019 a instanței de apel (al treilea motiv de recurs) și la greșita soluționare a motivului de apel relativ la încălcarea de către prima instanță a principiului nemijlocirii administrării probelor (al șaselea motiv de recurs). În esență, ambele instanțe au nesocotit acest principiu consacrat prin dispozițiile art. 16 din C. proc. civ. tocmai ca urmare a valorificării greșite - potrivit statuărilor anterioare - în actualul proces civil a unei puteri de lucru judecat (inexistente) a deciziei penale nr. 1887A/14.12.2016 a Curții de Apel Bucureștii, în partea privitoare la descrierea și calificarea unui mod de operare tipic cămătăresc utilizat la încheierea mai multor acte juridice în care reclamanta a avut calitatea de parte, între care și cel dedus prezentei judecății. Potrivit art. 16 C. proc. civ., probele se administrează de către instanța care judecă procesul, cu excepția cazurilor în care legea stabilește altfel (spre exemplu, cazul administrării probelor prin comisie rogatorie, al administrării lor în fața unei instanțe necompetente sau unei instanțe de la care pricina a fost strămutată, ori într-o cerere perimată, administrarea probelor de către avocați sau consilieri juridici, etc.). Desigur că valorificarea în procesul civil a puterii de lucru judecat a hotărârii penale în condițiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen. (care operează în privința faptei și persoanei care a săvârșit-o) constituie un caz în care instanța civilă poate fi dispensată total sau parțial (funcție de obiectul cauzei civile) de administrarea de probe, însă, decizia penală nr. 1887A/14.12.2016 nu se bucură de autoritate de lucru judecat în privința aspectelor de fapt ce se impuneau lămurite în soluționarea prezentei cauze. Deși la termenul de încuviințare a probelor în apel (29.11.2018), curtea de apel a apreciat ea însăși că principiul nemijlocirii administrării probelor constituie o regulă de bază a procesului civil și a încuviințat părților audierea a câte doi martori întrucât "ceva ce s-a lăsat nesoluționat nu poate fi considerat soluționat sau probat" (cu referire la latura civilă a procesului penal, în privința acuzațiilor aduse numitului B.), la termenul următor (17.01.2019) a revenit implicit asupra măsurilor dispuse și asupra probelor încuviințate deoarece, în absența martorilor (care citați fiind, nu s-au prezentat) a decis să nu ia nicio măsură pentru a asigura prezența acestora la audieri, reținând că aceștia "au fost audiați într-o cauză penală în legătură cu relațiile despre care se solicită să depună mărturie și în prezentul litigiu". În alte cuvinte, administrarea probei cu martori în proces a fost lăsată la latitudinea acestora care, în plus, prin neprezentare, au prilejuit instanței ocazia de a reveni în mod nepermis asupra măsurilor sale inițiale. Desigur că instanța putea reveni asupra probelor încuviințate, însă în condițiile permise de art. 259 C. proc. civ. (administrarea probelor fiind guvernată de legea în vigoare la data administrării lor, deci de noul C. proc. civ., potrivit art. 26 alin. (2) din cod), respectiv dacă, după administrarea unor probe, aprecia că administrarea celorlalte nu mai era necesară, însă nu aceasta a fost situația regăsită în cauză. Întrucât nicio nouă împrejurare nu a survenit între cele două termene cât să se justifice în vreun fel revenirea instanței asupra aprecierii utilității probei cu martori ce fusese încuviințată, apare cu evidență că această revenire se explică tot în acceptarea valorificării în procesul civil a declarațiilor martorilor și părților implicate (inculpat, parte vătămată), date în cursul procesului penal, declarații pe care instanța de apel le califică în mod eronat ca având valoarea și caracterul unor "înscrisuri autentice" (în raport de conținutul unei atare noțiuni date prin dispozițiile art. 269 C. proc. civ., în vigoare la data respectivelor declarații). De altfel, în hotărârea pronunțată, chiar astfel justifică instanța de apel măsura din încheierea de la termenul din 17.01.2019, ceea ce nu-i conferă legalitate acesteia deoarece, respingând cererea fondată pe dispozițiile art. 313 C. proc. civ., curtea de apel și-a încălcat propriile statuări din încheierea din 29.11.2018 prin care, în același context procesual al cauzei, apreciase că audierea martorilor ar fi fost utilă pentru aflarea adevărului. Motivarea oferită prin hotărârea recurată asupra măsurilor dispuse în privința probatoriilor la termenele din 17.01.2019 și din 21.02.2019 - respectiv, neindicarea sau nesusținerea de către părți a unor teze probatorii noi față de cele reținute de instanța penală, care să justifice citarea martorilor pentru audieri - contrazice propriile măsuri și aprecieri ale instanței de apel regăsite în încheierea sa din 29.11.2018 și doevdește încălcarea de către aceasta a exigențelor impuse prin dispozițiilor art. 22 din C. proc. civ. Astfel fiind, cu încălcarea principiului nemijlocirii administrării probelor, atât prima instanță, cât și cea de apel au soluționat cauza valorificând, în mod mediat (prin mijlocirea instanței penale) probe administrate în procesul penal finalizat cu pronunțarea deciziei nr. 1887A/14.12.2016 în care fapta de pretinsă cămătărie nici nu era investigată ca atare (nefăcând parte din acuzațiile aduse inculpaților). Preluând descrierea faptelor și calificarea modului de operare "tipic cămătăresc" date de instanța penală, instanțele civile au pronunțat nulitatea absolută a contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. x/2011 pentru cauză ilicită - camătă - fără a lămuri deplin și alte aspecte esențiale ale litigiului, cum ar fi valoarea sumei împrumutate efectiv, a cametei, modul/forma în care aceasta s-a materializat, etc. Analiza anterioară și neregularitățile de ordin procedural constatate până în prezent în judecata înfăptuită de cele două instanțe de fond relevă, pe temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., nelegalitatea hotărârilor pronunțate și, în același timp, necesitatea refacerii cercetării judecătorești cu asigurarea dublului grad de jurisdicție, prin administrarea de probe directe care să permită deplina stabilire a situației de fapt a cauzei și lămurirea tuturor aspectelor relevante ale acesteia, începând chiar cu tezele justificative ale motivelor de nulitate susținute de reclamantă prin cererea introductivă și cea modificatoare. În măsura în care instanțele vor cerceta (și) motivul de nulitate constând în încheierea contractului de împrumut cu garanție imobiliară pentru motivul cauzei ilicite date de camătă, se impune lămurirea tuturor împrejurărilor legate de concluzia încheierii unui atare contract, chiar dacă s-a dedus judecății doar o acțiune în constatarea nulității absolute/anularea actului juridic iar nu și una în restituirea prestațiilor, întrucât doar o motivare completă, ce clarifică toate împrejurările de fapt în privința relațiilor derulate între părți poate fi și una convingătoare, garanție împotriva arbitrariului și dovadă a unui proces echitabil. Pe de altă parte, o atare concluzie face inutilă și lipsește de interes analiza celorlalte critici de recurs susținute de pârât privitoare la măsura în care prin hotărârea instanței de apel se dă un răspuns complet sau, dimpotrivă, sunt lasate fără răspuns anumite motive ale apelului său, nu sunt lămurite toate aspectele relevante ale cauzei, sunt utilizate motive străine pricinii, idei preconcepute ale instanței asupra relațiilor dintre părți ori a celor prin care se critică o nelegală stabilire a cheltuielilor de judecată în apel. În considerarea tuturor acestor motive și în temeiul dispozițiilor art. 497 coroborat cu art. 480 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa decizia de apel și sentința primei instanțe, cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Ilfov, secția civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,